ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 149/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomița, secția civilă, sub nr. 350/2006 reclamantul A.A.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R. SA Galați obligarea acesteia la acordarea drepturilor salariale conform de art. 4 din Decizia nr. 58/2000 și art. 4 A.2 din actul adițional la contractul individual de muncă, pe perioada 2003 – 2006, în sumă totală de 360.457 dolari SUA. Prin încheierea instanței din 20 martie 2006 s-a dispus înregistrarea cauzei la Tribunalul Ialomița, având în vedere natura comercială a cauzei, încheiere rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3285/2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 3701/2/2006.

l a secția comercială a Tribunalului Ialomița, cauza a fost înregistrată sub nr. 790/COM/2007, iar prin Sentința comercială nr. 842/F/2007 s-a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Galați, în temeiul art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 10 pct. 4 C. proc. civ. La Tribunalul Galați, secția comercială, cauza a fost înregistrată sub nr. 5945/121/2007. p rin Sentința civilă nr. 2036/2008, pronunțată de Tribunalul Galați, a fost respinsă cererea formulată de A.A.T., în contradictoriu cu pârâta SC R. SA Galați, ca nefondată. Instanța, în motivarea soluției menționate, a reținut că prin contractul de management (fila 8 dosar fond) față de care reclamantul își susține pretențiile, pârâta a încredințat reclamantului conducerea activității comerciale pe baza unor criterii de performanță în schimbul unor drepturi bănești menționate prin același contract.

Durata contractului a fost stabilită de comun acord ca fiind cuprinsă între 1 mai 2000 și 31 decembrie 2000, durata care putea fi prelungită tot prin acordul ambelor părți, conform acelorași prevederi contractuale. Față de reclamant, pârâta a emis Decizia nr. 58 din 26 aprilie 2000 prin care reclamantul a fost numit în funcția de director executiv comercial pentru un salariu de 1.000 dolari USA. Prin aceeași decizie, tribunalul a reținut că la art. 4 s-a menționat că alte drepturi și obligații vor fi stipulate în contractul de management ce va fi încheiat de Consiliul de Administrație, contract perfectat ulterior în data de 1 mai 2000 (fila 8) și menționat mai sus.

Instanța de fond a considerat, deci, că drepturile salariale solicitate de reclamant, aferente perioadei 2003 – 2006 nu pot fi întemeiate pe prevederile contractului de management din 1 mai 2000, care a fost îndeplinit prin expirarea duratei sale în data de 31 decembrie 2000, nemaifiind prelungit prin act adițional. În perioada 2003 – 2006, reclamantul s-a aflat în relații contractuale de muncă cu pârâta în baza contractului de muncă înregistrat la Camera de Muncă Galați sub nr. 222/01/2000. Pentru aceeași perioadă reclamantul a fost încadrat și plătit ca și director executiv comercial în baza Deciziei nr. 58/2000 cu un salariu modificat lunar în funcție de valoarea stabilită de B.N.R. pentru un dolar SUA aferentă ultimei zile a lunii pentru care s-a efectuat plata salariului.

Nu a fost primită susținerea reclamantului că acest contract de management este adițional la contractul de muncă, întrucât acest contract este un act juridic principal de sine stătător, fiind perfectat sub un regim juridic diferit față de contractul de muncă, respectiv este supus dispozițiilor Legii nr. 31/1990, R și Legii nr. 66/1993 cu privire la contractul de management, care conferă drepturi și obligații independente de un contract de muncă. Împotriva Încheierii de ședință, pronunțată la data de 20 martie 2006 de către Tribunalul Ialomița, în Dosarul nr. 350/2006, Sentinței civile nr. 2036/2008, pronunțată de Tribunalul Galați, Sentinței nr. 146/2009, pronunțată de aceeași instanță, A.A.T.

a declarat apel criticându-le ca netemeinicie și nelegale. SC R. S.A. Galați, la rândul său a declarat apel împotriva Sentinței nr. 146/2009 a Tribunalului Galați, pe care a considerat-o netemeinică și nelegală. Prin apelul referitor la Încheierea din 20 martie 2006 a Tribunalului Ialomița, și Sentința civilă nr. 2036/2008, pronunțată de către Tribunalul Galați, apelantul A.A.T. a arătat că instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, denumit „Contractul de management” fiind schimbat sensul vădit și lămurit al acestuia, reținându-se că este un contract de management în sensul Legii nr. 66/1993 și Legii nr. 31/1990 R și, deci, un contract comercial și nu unul de natura dreptului muncii.

Instanța nu a avut însă în vedere, însă, intenția comună a părților și nu l-a considerat o anexă la contractul individual de muncă nr. 222/01/2000, deși aceasta a fost intenția, de a modifica Contractul Individual de Muncă nr. 222/01/2000, în ceea ce privește funcția de director comercial adjunct, în director comercial, drepturile salariale fiind modificate din 800 dolari SUA în 1.000 dolari SUA. Prin apelul formulat de același apelant împotriva Sentinței civile nr. 146/2009, s-a susținut de către A.A.T. că dispozitivul Sentinței comerciale nr. 2036/2008 a fost completat eronat cu mențiunea obligării la plata sumei de 6.258,57 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu de avocat.

SC R. SA Galați, prin apelul formulat împotriva Sentinței civile nr. 146 din 27 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Galați, a criticat completarea dispusă cu privire la Sentința comercială nr. 2036/2008. Apelurile formulate au fost respinse prin sentința comercială (Decizia) nr. 38 din 22 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, ca nefondate. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut cu privire la apelul formulat de reclamant că drepturile patrimoniale pretinse de către apelantul A.A.T. decurg din actul juridic bilateral intitulat „contract de management”.

Din conținutul acestui contract rezultă că reclamantului i s-a încredințat conducerea activității comerciale a societății în schimbul unor drepturi bănești, iar potrivit clauzelor care alcătuiesc menționatul contract și modul de redactare rezultă că este un act juridic cu existență de sine stătătoare și nu este accesoriu la contractul de muncă al apelantului astfel că acesta a generat drepturi și obligații independente de contractul individual de muncă. Art. 4 C. com. precizează că se socotesc afară de acestea, fapte de comerț celelalte contracte și obligații ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă conținutul nu rezultă din însuși actul examinat.

Dispozițiile art. 12 din Legea nr. 66/1993 fac trimitere expresă la dispozițiile legale referitoare la atribuțiile societății cât și la dispoziții legale de natură comercială, ceea ce determină și justifică caracterizarea contractului în discuție, încheiat între părți, drept un contract comercial, litigiile aferente acestuia fiind comerciale, cu o reglementare proprie și nu se poate reține că, în cauză, ar fi în discuție un contract de muncă astfel cum greșit s-a reținut în Încheierea din 20 martie 2003 a Tribunalului Galați.

Referitor la Sentința nr. 2036/2008, pronunțată la Tribunalul Galați, s-a constatat că instanța de fond a reținut corect, complet și a motivat corespunzător probelor, contractul comercial de management (fila 8 din Dosarul nr. 350/2006) în baza căreia apelantul își formulează pretențiile bănești și prin care i s-a încredințat acestuia conducerea activității comerciale a instituției stabilindu-se criteriile de performanță, în schimbul sumelor menționate în contract, fiind distinct și cu caracter juridic de sine stătător, în raport cu contractul de muncă al aceluiași apelant – reclamant. De altfel, apelanta - pârâtă a emis Decizia nr. 58 din 26 aprilie 2000, prin care apelantul – reclamant a fost numit în funcția de director executiv comercial cu o retribuție de 1.000 dolari SUA.

Contractul de management nu este adițional contractului de muncă care are un caracter de sine stătător, fiind reglementat prin Legea nr. 31/1990, R și Legea nr. 66/1993, referitor la contractul de management și i-au conferit, evident, drepturi și obligații diferite de cele care rezultă din contractul de muncă al apelantului – reclamant. Motivele invocate de către acesta că cele două contracte în discuție nu sunt distincte și justifică plata sumelor de bani prin aceea că contractul de management este accesoriu contractului de muncă, au fost, deci, reținute, ca nefondate. Cât privește Sentința civilă nr. 146/2009, Tribunalul Galați, a completat legal dispozițiile sentinței comerciale nr. 2036/2008, pronunțată de aceeași instanță, făcând aplicarea art. 281 alin. (2) pct. 1 C. proc.

civ. și a obligat reclamantul - apelant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 6.258,57 lei cu titlu de onorariu de avocat către pârâta SC R. SA Galați. În cauză, s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., care consacră principiul că partea care cade în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește apelul formulat de pârâtă s-a reținut că instanța a făcut aplicarea art. 274 (alin. (3) C. proc. civ. care prevăd că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori stabilesc că sunt nepotrivit de mici sau mari față de vreo pricină sau munca îndeplinită de avocat.

Complexitatea cauzei de față și munca depusă de apărător nu justifică plata sumelor de 6.258,57 lei + 6.181,46 lei + 2.000 lei, menționate în ordinele de plată nr. 421, 287 și 1131 de la filele 124 – 125 dosar fond, care apar disproporționate ca valoare în raport cu complexitatea activităților depuse de avocați în cauză, astfel că s-a reținut că suma de 6.258,57 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat a fost corect apreciată de către instanța de fond. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a arătat, în esență, că instanțele au denaturat natura și conținutul așa numitului Contract de management, cu încălcarea art. 977 C. civ.

și a art. 986 C. civ., fiind un act adițional la contractul de muncă, deoarece aceasta a fost intenția comună a părților, care s-au aflat în relații de subordonare și nu de egalitate juridică, pe perioada 2000 – 2006 cât a fost prelungit. Acest caracter rezultă și din denumirea dată de părți actului juridic și împrejurarea că intimata – pârâtă a înregistrat actul la Camera de Muncă și nu la Camera de Comerț și Industrie Galați. În calificarea corectă a raportului juridic dedus judecății ca izvor al obligațiilor, instanța trebuia să analizeze aceste obligații care sunt de natura muncii și nu de natura celor reglementate de art. 14 din Legea nr. 66/1993, fiind prevăzut că reprezentarea societății se va face pe baza unor mandate expres acordate.

Decizia nr. 58/2000 este un act unilateral și nu poate modifica un contract de muncă, deoarece s-ar încălca prevederile art. 72 alin. (1) din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, care prevede că un contract de muncă nu poate fi modificat decât cu acordul ambelor părți. A concluzionat că, prin denaturarea raportului juridic dedus judecății, instanța a încălcat competența materială, astfel că a solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente. A mai arătat că instanța a soluționat greșit și capătul de cerere privind cheltuielile de judecată. Analizând recursul se găsește fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a stabilit cadrul procesual indicând ca temei al drepturilor salariale pretinse, art. 4 din Decizia nr. 58/2000 emisă de Consiliul de Administrație al pârâtei, art. 4.A.2 din actul adițional la Contractul individual de muncă încheiat la 25 mai 2000, prevederile C. Civ., prevederile C. muncii art. 8 alin. (1), art. 17 alin. (4), art. 38, art. 40 alin. (2) lit. c), art. 41, art. 154, 155, 157, art. 161 alin. (4), art. 164 alin. (1), art. 165 și art. 166, respectiv prevederile art. 8 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național. În aceste condiții, prima instanță și-a depășit, evident, competența materială, calificarea juridică a actelor deduse judecății ca izvor sau nu al drepturilor pretinse revenind instanței de dreptul muncii și nu instanței comerciale atât timp cât reclamantul a pretins plata unor drepturi salariale, invocând raportul juridic de muncă.

S-a reținut astfel greșit, că Încheierea din 20 martie 2006 a Tribunalului Ialomița, ce face, de asemenea, obiectul acestui recurs odată cu fondul, ar fi irevocabilă, sub acest aspect, în realitate recursul declarat separat fiind respins, ca inadmisibil și, nicidecum, pe fond pentru a se reține astfel, că problema competenței materiale a fost deja tranșată printr-o judecată irevocabilă. Față de cele arătate, se constată că a existat o depășire a limitelor învestirii instanței, încălcându-se art. 129 alin. ultim C. proc. civ. și competența materială și teritorială, care potrivit art. 12 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. combinat cu art. 284 alin. (2) C. muncii revenea în primă instanță Tribunalului Ialomița, motive pentru care, în baza art. 304 pct. 3 și 9 C. proc.

civ., dispozițiile legale cărora se subsumează aceste critici, recursul va fi admis și hotărârea va fi casată cu consecința anulării Încheierii și a sentințelor apelate, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare, în fond, acestei instanțe. Instanța competentă va analiza în ce măsură este întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale pretinse cu raportare la Decizia nr. 58/2000 și Actul adițional, față de natura și conținutul acestora în raport cu voința reală a părților, încât criticile subsumate motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi analizate direct în recurs, de către această instanță, față de soluția dată celorlalte motive de recurs, ci vor fi avute în vedere de către instanța de fond competentă, potrivit dispozițiilor legale arătate mai sus.

Văzând și art. 312 alin. (6) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul A.A.T., împotriva hotărârii Curții de Apel Galați, nr. 38 din 22 mai 2009 pe care o casează. Admite apelul formulat de reclamantul A.A.T., împotriva Încheierii Tribunalului Ialomița din 20 martie 2006, împotriva Sentinței Tribunalului Galați nr. 2036 din 11 iulie 2008 și împotriva Sentinței Tribunalului Galați nr. 146 din 27 ianuarie 2009. Admite apelul formulat de pârâta SC R. SA Galați, împotriva Sentinței Tribunalului Galați nr. 146 din 27 ianuarie 2009. Anulează încheierea Tribunalului Ialomița din 20 martie 2006, Sentința Tribunalului Galați, nr. 2036 din 11 iulie 2008 și Sentința Tribunalului Galați, nr. 146 din 27 ianuarie 2009 și trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță Tribunalului Ialomița.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.