Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2010
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6030/2010

HOTĂRÂRE
12.11.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6030/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 141 din 18 februarie 2009, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a respins excepția autorității de lucru judecat, ca neîntemeiată; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul S.I. în contradictoriu cu pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA - Sucursala Regională C.F.R. Galați; a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 5.831 lei, reprezentând drepturi salariale și drepturi bănești conexe pentru perioada 16 ianuarie 2006-09 martie 2006, sumă ce a fost actualizată până la 31 decembrie 2008, urmând a fi actualizată în continuare până la plata efectivă; a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 6.000 lei daune morale; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind plata daunelor interese; cu cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 255 din 06 aprilie 2009, același tribunalul a respins, ca neîntemeiate, cererile formulate de reclamantul S.I. pentru lămurirea dispozitivului și completarea sentinței civile nr. 141 din 18 februarie 2009. Reclamantul a declarat recurs împotriva ambelor sentințe, iar pârâta numai împotriva sentinței nr. 141 din 18 februarie 2009. Prin Decizia civilă nr. 1270/ R din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondate, recursurile ambelor părți. La data de 17 decembrie 2009, reclamantul a formulat cerere de revizuire a deciziei susmenționate, cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 9 martie 2010, instanța de revizuire a respins, ca nefondată, cererea de îndreptare a erorii materiale din încheierea din data de 17 februarie 2010, formulată de revizuent. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs revizuentul. Învestită cu judecarea acestui recurs, Înalta Curte a invocat, din oficiu, în ședința publică din 12 noiembrie 2010, excepția inadmisibilității căii de atac exercitate. Excepția este întemeiată și va fi admisă în considerarea următoarelor argumente: Potrivit art. 2813 alin. (1) C. proc. civ., încheierea pronunțată în temeiul art. 281 este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea în legătură cu care s-a solicitat îndreptarea.

Altfel spus, încheierea pronunțată în temeiul art. 281 C. proc. civ. are, din punctul de vedere al căilor de atac, același regim juridic ca și hotărârea - înțeleasă, conform art. 255 C. proc. civ., fie ca sentință, fie ca decizie, fie ca încheiere dată de instanță în cursul procesului - cu privire la care s-a solicitat îndreptarea. În speță, obiectul recursului îl constituie o încheiere pronunțată în procedura art. 281 C. proc. civ. în legătură cu o încheiere premergătoare dată în cursul procesului de revizuire ce poartă asupra unei hotărâri din recurs (Decizia civilă nr. 1270/ R din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați). Hotărârea din recurs este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ. și, prin urmare, ea nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, după cum rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 299 și art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. Același regim juridic, de hotărâre irevocabilă, nesupusă recursului, îl va avea și hotărârea ce se va da asupra revizuirii hotărârii pronunțate în recurs și, implicit, și încheierile premergătoare acesteia, deoarece potrivit art. 328 C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Așa fiind, întrucât încheierea premergătoare în legătură cu care s-a solicitat instanței de revizuire îndreptarea în procedura art. 281 C. proc.

civ. este irevocabilă, la fel ca și hotărârea ce se va da asupra revizuirii, ea nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului. Pe cale de consecință, conform art. 2813 alin. (1) C. proc. civ., nici încheierea pronunțată în legătură cu îndreptarea sa în baza art. 281 nu este susceptibilă de exercițiul recursului, astfel că recursul declarat împotriva acestei din urmă încheieri este inadmisibil. Reținând, așadar, că încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză nu este susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac, Înalta Curte urmează să respingă recursul cu care a fost învestită ca inadmisibil.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul S.I. împotriva încheierii din 9 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi/12 noiembrie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5863/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1471 din 19 octombrie 2009, Tribunalul Galați a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul S.I., a constatat că reclamantul a desfășurat în perioada 01 iulie 2002
ÎCCJ 2012-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6396/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin decizia civilă nr. 1143R din 23 septembrie 2010, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca inadmisibilă ce
ÎCCJ 2010-12-02
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6523/2010
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 10 iunie 2009, reclamantul L.G. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de
ÎCCJ 2010-01-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 338/2010
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 9/ F din 14 ianuarie 2009, Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins excepțiile necom
ÎCCJ 2010-01-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 508/2010
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 57/ F din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins, cu opinie separată, acțiunea formul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă