ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 508/2010

Deliberând asupra

recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 57/ F din 19

noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale, s-a respins, cu opinie separată, acțiunea formulată de reclamanții B.G.A.,

I.C.D., M.V.C., N.V. în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Galați, Curtea de

Apel Galați și M.J.L.C.

Împotriva acestei

sentințe civile au declarat recurs reclamanții B.G.A., I.C.D., M.V.C., N.V. care

a fost înregistrat inițial pe rolul prezentei instanțe la data de 18 februarie 2009

și, ulterior, trimis către Curtea de Apel Galați, prin adresa din 14 martie 2009.

Prin Decizia civilă nr.

594/ R din 25 mai 2009, această din urmă instanță și-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, reținând că, urmare a evenimentelor legislative

intervenite în legătură cu aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 75/2008,

competența de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârii Curții de

Apel, în primă instanță, revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art.

4 pct. 1 C. proc. civ.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, sub nr. 459/44/2009, la data de 6 iulie 2009.

Față de solicitarea

judecării cauzei în lipsă, de către intimata pârâtă, prin întâmpinare, Înalta

Curte a rămas în pronunțare cu privire la excepția de necompetență materială a

acestei instanțe în soluționarea căii de atac exercitate împotriva sentinței

civile nr. 57/ F din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Analizând această

excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată și urmează să decline

competența de soluționare a recursului declarat de reclamanții B.G.A., I.C.D., M.V.C.,

N.V., în favoarea instanței sus-menționate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 alin.

(1) din O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea

unor aspecte financiare în sistemul justiției, cererile menționate în cuprinsul

acestui text de lege, din categoria cărora fac parte și cele având ca obiect

acordarea sporului de fidelitate, erau soluționate, în primă instanță, de

curțile de apel.

Conform alin. (2) din

textul de lege sus-menționat, recursul împotriva hotărârilor pronunțate, în

primă instanță, de curțile de apel, se judecă de Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Prin Decizia nr. 104

din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, s-a admis excepția

de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de instanța supremă, în mai

multe dosare, și s-a constatat că dispozițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 75/2008

sunt neconstituționale.

În susținerea

excepției de neconstituționalitate, s-a invocat încălcarea prevederilor art. 115

alin. (4) și (6) și art. 21 alin. (3) din Constituție.

Curtea

Constituțională a constatat că elementele cuprinse în nota de fundamentare care

însoțește O.U.G. nr. 75/2008, referitoare la necesitatea ca justiția să

reprezinte un factor esențial de echilibru în statul de drept, ceea ce implică

unificarea practicii judiciare, inclusiv în domeniul stabilirii drepturilor

salariale, la necesitatea asigurării unui cadru unitar privind administrarea

fondurilor în domeniul justiției, la dificultățile întâmpinate în executarea

hotărârilor judecătorești pronunțate în materie, printre altele, nu sunt de

natură să justifice adoptarea ordonanței de urgență în condițiile stabilite de art.

115 alin. (4) teza I din Constituția României.

De asemenea,

aspectele ce țin de oportunitatea adoptării reglementării nu își pot găsi,

însă, soluționarea în modificarea unor norme ce reglementează competența în

primă instanță și în recurs.

Mai mult, a constatat

Curtea Constituțională, niciunul dintre obiectivele O.U.G. nr. 75/2008 nu este

susceptibil de a fi atins prin măsura schimbării de competență, adică prin

derogare de la dreptul comun în materia litigiilor de muncă, în domeniul

acțiunilor privind valorificarea drepturilor salariale ale personalului din

justiție.

S-a reținut și

înfrângerea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituția României, prin

dispozițiile art. 1 și 2 din Ordonanță, deoarece se afectează regimul unei

instituții fundamentale a statului, Înalta Curte de Casație și Justiție, al

cărui statut constituțional este prevăzut de art. 126 alin. (4) din legea

fundamentală.

În continuare, Curtea

a mai constatat că stabilirea, în competența instanței supreme, a soluționării

recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel, în primă

instanță, are ca efect extinderea sferei sale de competență și

supradimensionarea activității acesteia, în condițiile în care, potrivit Legii nr.

304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, nu funcționează, în cadrul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, o secție specializată în soluționarea conflictelor și litigiilor de

muncă.

A mai reținut că

dispozițiile ordonanței de urgență respective nu satisfac nici exigențele art. 21

alin. (3) din Constituție, în ceea ce privește soluționarea cauzelor într-un

termen rezonabil, întrucât supradimensionarea activității instanței supreme are

repercusiuni asupra judecării cu celeritate a cauzelor, afectând grav calitatea

actului de justiție.

În esență, Curtea a

constatat că nerespectarea normelor constituționale ale art. 115 alin. (4) și (6)

și art. 21 alin. (3), prin art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 75/2008, atrage și

înfrângerea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5), conform cărora:

„În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este

obligatorie”.

Ulterior deciziei

Curții Constituționale s-a adoptat Legea nr. 76 din 1 aprilie 2009 pentru

aprobarea O.U.G. nr. 75/2008, cu mai multe modificări și completări, printre

care și abrogarea art. I din ordonanță, text de lege care stabilea competența

de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în

primă instanță, de curțile de apel, în favoarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Ca atare, având în

vedere declararea neconstituționalității art. I din Ordonanță, precum și abrogarea

ulterioară a acestui text de lege, Înalta Curte nu mai are în competență, în

prezent, soluționarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunțate, în primă

instanță, de curțile de apel, în materia litigiilor de muncă în care este

implicat personalul din justiție, ca, de altfel, în nicio altă categorie de

litigii de muncă.

Chiar dacă, prin

Legea nr. 76/2009, în urma abrogării art. 1, nu s-au prevăzut și norme

tranzitorii, în ceea ce privește competența de soluționare a recursurilor

declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în primă instanță, de curțile de

apel, având în vedere și considerentele Curții Constituționale în exercitarea

controlului de constituționalitate al acestui text de lege, este fără dubiu că

intenția legiuitorului nu a fost aceea de a stabili, în continuare, competența

de soluționare a recursurilor declarate în materia supusă discuției, în

favoarea Înaltei Curți.

O asemenea

interpretare ar conduce la concluzia că legea de aprobare a O.U.G. nr. 75/2008,

ulterioară deciziei Curții Constituționale, în loc să transpună concepția, în

materie, a instanței constituante, în legătură cu degrevarea instanței supreme

de această categorie de litigii, față de volumul semnificativ de activitate al

acesteia, dar și de inexistența unei secții specializate în materia

conflictelor de muncă, în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ar

perpetua tocmai acele considerente avute în vedere în nota de fundamentare a

ordonanței de urgență, considerate ca fiind elaborate cu înfrângerea

dispozițiilor art. 115 alin. (4) și (6), precum și art. 21 alin. (3) din

Constituția României.

În esență, instanța

de drept comun, în materia soluționării recursurilor declarate împotriva

hotărârilor pronunțate, în primă instanță, în domeniul litigiilor de muncă,

este reprezentată de curțile de apel, care au secții specializate în judecarea

acestui tip de litigii, indiferent cărei instanțe aparține sentința recurată.

Pentru aceste

argumente, în baza art. 158 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte

urmează să decline competența de soluționare a recursului declarat de reclamanții

B.G.A., I.C.D., M.V.C., N.V., în favoarea Curții de Apel Galați, secția conflicte

de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a

recursului declarat de reclamanții B.G.A., I.C.D., M.V.C., N.V. împotriva

sentinței civile nr. 57/ F din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel

Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în favoarea Curții de

Apel Galați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 29 ianuarie 2010.