ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 143/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea , înregistrată la Tribunalul București, la data de 4 septembrie 2009, sub nr. 29448/3/2007, ulterior completată, reclamanta SC U.T. SRL București a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta SC A.D. SRL Răsuceni, să pronunțe o hotărâre prin care să constate nulitatea biletelor la ordin arătând, în esență, că societatea reclamantă a fost somată să achite sumele ce rezultă din biletele la ordin, emise în favoarea societății pârâte, care nu îndeplinesc condițiile Legii nr. 58/1934, având conținutul alterat și falsificat și, de asemenea, arătând că societatea reclamantă nu a pus în circulație aceste bilete, calificată de prima instanță, și, de asemenea, de, însăși, reclamanta

SC U.T. SRL

acțiune în constatare, întemeiată pe legea specială, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din data de 18 decembrie 2007, necontestat de reclamantă, deopotrivă, din conținutul plângerii penale, formulată de această parte, înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, sub nr. 896 din 17 septembrie 2007. În data de 11 octombrie 2007, cu completările aduse în 15 ianuarie 2008, numita N.C., în temeiul dispozițiilor art. 49 C. proc. civ., depune cerere de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei SC U.T.

SRL, arătând că, în calitate de administrator al acestei societăți, are interes direct și imediat în a interveni în cauză, întrucât biletele la ordin, obiectul dosarului, sunt avalizate, aparent, de către aceasta, așa încât, există riscul pornirii executării silite a acestora de către pârâtă, în urma învestirii unora falsificate, aparent avalizate în numele său personal, deci, și împotriva sa, alături de societatea reclamantă, arătând că susține cele promovate în numele societății, cu mențiunea că avalizarea este viciată întrucât, pe unele bilete semnătura aparține altei persoane, altele au aplicată o stampilă falsificată, așa încât, interesul protejat este legitim, născut, actual și personal, temeiul de drept al intervenției constând în prevederile art. 1, art. 2, art. 12, art. 19, art. 33, și art. 35 din Legea nr. 58/1934.

Prin încheierea de ședință din data de 26 februarie 2008, Tribunalul București, în baza art. 52 C. proc. civ., a încuviințat, în principiu, cererea de intervenție în nume propriu, formulată de C.N. Tribunalul București, prin Sentința nr. 7526 din 17 iunie 2008, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei SC U.T. SRL și a respins, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de intervenienta C.N., obligând reclamanta să plătească pârâtei suma de 7.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reținând, în esență, că acțiunea în constatarea nulității absolute nu se întemeiază pe dispozițiile exprese din legea specială și, de asemenea, că susținerile reclamantei sunt simple afirmații, nedovedite, instanța neavând posibilitatea ordonării probelor, în baza rolului său activ, pentru a califica, în mod concret, afirmațiile generice din acțiune, iar, cu privire la cererea de intervenție, a aplicat dispozițiile art. 17 C. proc.

civ. Curtea de Apel București, prin Decizia nr. 575 din 2 decembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta SC U.T.

SRL și intervenienta C.N., împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, reținând, în esență, că, prin acțiunea introductivă, cât și prin cererile completatoare, apelanta-reclamantă a solicitat constatarea nulității biletelor la ordin anexate acestora, în temeiul dispozițiilor legii speciale, fără precizarea concretă a acestora; că, intenția ambelor apelante a constat în a solicita nulitatea biletelor la ordin pe calea acțiunii în constatare, întemeiată pe Legea nr. 58/1934 și, nu formularea unei opoziții la executare, cale procesuală exercitată, deja, de apelanta - reclamantă, deopotrivă, această parte exercitând și contestație la executare, acțiune în constatare, acțiune în anularea biletelor la ordin pe calea dreptului comun, aceasta din urmă constituind obiectul pricinii de față, cum, însăși, apelanta - reclamantă a precizat în plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București sub nr. 896 din 17 septembrie 2007; că, întrucât, acțiunea nu avea natura unei opoziții cambiale, nu putea fi invocată necompetența materială a instanței de fond; că, acțiunea formulată nu a fost dovedită, contrar susținerilor sale.

Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs reclamanta SC U.T. SRL și intervenienta C.N., invocând, strict enumerativ și nestructurat, motivele de nelegalitate prevăzute de punctele 5, 6, 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., criticând, printr-o abordare generică și nepunctuală, în principal, modul în care instanțele au calificat acțiunea și au respins excepția de necompetență a tribunalului, ignorând natura opoziției cambiale a acesteia, soluționarea, pe calea dreptului comun, fiind inadmisibilă, instanța competentă fiind Judecătoria sector 5, făcând o greșită aplicare principiului disponibilității și rolului activ al judecătorului, hotărârile fiind nelegale si netemeinice, străine de obiectul pricinii, lipsite de motivare, nebazate pe probatoriul aflat în dosar, date cu încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, fără verificarea falsului, prima instanță nedispunând, în acest scop, măsura suspendării cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc.

civ. sau repunerea pe rol a pricinii în loc de amânarea pronunțării sentinței, încălcând, astfel, principiul contradictorialității; cu referire la criticile aduse, exclusiv, deciziei recurate, acestea vizează, în esență, nelegala menținere, de către instanța de apel, a sentinței ce statuează o situație de fapt si de drept străină de probele efectuate, de apărările reclamantei și de prevederile C. proc. civ., în lipsa unei verificări a lucrărilor dosarului în raport cu criticile sus-arătate. Recursul este nefondat. Este de observat că, prioritar, recurentele au reiterat criticile formulate în apel și au înțeles să evoce situația de fapt a pricinii, făcând vorbire, deopotrivă, despre neluarea în considerare, de către ambele instanțe, a probelor administrate, astfel că, din aceste perspective, recurentele sunt lipsite de posibilitatea de a se prevala de potențiala schimbare a situației de fapt, consecință a abrogării pct. 11 al art. 304 C. proc.

civ., prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000 și nici de netemeinicia hotărârii atacate, urmare abrogării pct. 10 al precitatului articol, prin Legea nr. 219/2005, iar , cu referire la criticile aduse sentinței primei instanțe, nici acestea nu pot fi primite, neputând constitui obiectul cenzurii în recurs, în raport cu dispozițiile art. 299 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., cum, în mod eronat, au înțeles recurentele.

Așadar, examinând, strict, în raport cu precitatul text legal, decizia pronunțată în apel, prin prisma criticilor aduse, exclusiv, acesteia, instanța învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac constată că: - în mod just, instanța de apel a menținut calificarea dată de prima instanță cererii de chemare în judecată, ca fiind acțiune în constatare, întemeiată pe legea specială, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din data de 18 decembrie 2007, pe de o parte, iar, pe de altă parte, astfel cum, însăși, reclamanta a precizat în plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, sub nr. 896 din 17 septembrie 2007, arătând că a exercitat opoziție cambială, deopotrivă, contestație la executare, acțiune în constatare si în anularea biletelor la ordin, pe calea dreptului comun, aceasta din urmă constituind, însuși, obiectul pricinii de față, calificarea fiind, așadar, dată chiar de reclamantă deci, cu respectarea, întocmai, a principiului disponibilității și, constatând a fi fost epuizate toate căile procesuale legale; - în mod corect, instanța de apel a considerat că nu poate fi admisă excepția de necompetență materială a tribunalului, întrucât, acțiunea nu are natura opoziției cambiale, fiind necesar de subliniat, deopotrivă, că, subliniat, deopotriva, ca, legea generala se aplica in orice domeniu,

mai puțin în cazurile in care legiuitorul a stabilit un regim special si derogatoriu, în anumite materii instituind reglementări speciale, prioritare in raport cu norma de drept comun, aceasta din urma aplicându-se exclusiv unde legea specială nu dispune, atare situație regăsindu-se în pricina de față, cum corect a sesizat instanța de apel - recurentele, în ambiguitatea pe care o manifestă în abordarea pretinselor motive de nelegalitate, interpretând diferit raportul dintre norma specială și norma generală, acordând prevalență când uneia, când celeilalte, în funcție de cum se creează o pozitivă împrejurare, favorabila lor, așadar, în lipsa unui temei, esențialmente, juridic; - instanța de apel a apreciat, cu justețe, că, reținând cauza spre soluționare, judecătorul fondului se socotește a fi fost lămurit asupra pricinii, în aplicarea prevederilor art. 150 C. proc.

civ., fără a fi ținut să repună cauza pe rol, la cererea avocatei reclamantei, ce s-a prezentat după închiderea dezbaterii cauzei, nefiind întrunite cerințele art. 151 din același cod, având în vedere, astfel, rolul activ al judecătorului, statuat de dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., atât cu privire la calificarea cererii și în ce privește verificarea competenței de soluționare a pricinii, cât și cu privire la necesitatea dispunerii măsurii suspendării judecății cauzei, aceasta fiind la latitudinea instanței, în interpretarea dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ. Cu referire la critica adusă, în completare, motivelor de recurs, ce vizează cuantumul cheltuielilor de judecată, reducerea acestuia nu poate face obiectul recursului, deoarece calea extraordinară de atac se poate exercita numai pentru motive de nelegalitate, nu și pentru motive de netemeinicie.

În consecință, constatând că instanța de apel a dat o corectă și legală soluționare criticilor aduse sentinței instanței de fond, cu referire la calificarea acțiunii si la excepția de necompetență invocată, în limitele investirii sale, a principiului disponibilității si rolului activ al judecătorului, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat. Privitor la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata - pârâtă SC A.D. SRL, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 274 (1) C. proc. civ., obligând recurentele să plătească părții potrivnice suma de 4.800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC U.T. SRL București și de intervenienta C.N., împotriva Deciziei Curții de Apel București, nr. 575 din 2 decembrie 2008, ca nefondat. Obligă recurentele să plătească intimatei – pârâte SC A.D. SRL Răsuceni suma de 4.800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2010.