ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6403/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 180 din 27 martie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. 3169/328/2006, s-a respins cererea precizată formulată de către reclamantul B.S.N. și susținută ulterior de F.B., în calitate de moștenitor, în contradictoriu cu pârâții A.V.C.B. și S.G. Reclamantul a fost obligat să plătească pârâților suma de 4180 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 10 octombrie 2003 între numiții B.S.N. și B.E., în calitate de întreținuți, și A.V.C.B., în calitate de întreținător, a fost încheiat contractul de întreținere sub semnătură privată, prin care în schimbul întreținerii în natură a creditorilor obligației de întreținere, debitorul acestei obligații, A.V.C.B.

a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor descrise în contract, imobile înscrise în C.F. nr. 1445 Luncani, nr.top.84/3/1, C.F. nr. 1313 Luncani nr.top.84/2 și nr.top.84/5 și terenul agricol înscris în titlul de proprietate nr. 1545/1036 din 18 iunie 2002 și asupra bunurilor mobile descrise în anexa la contract (fila 5 dosar nr. 3878/2005 al Judecătoriei Turda). S-a mai stipulat în contract că în cazul în care executarea în natură a obligației de întreținere nu mai este posibilă întreținătorul este obligat să achite întreținuților o sumă de bani în cuantum de 1.000.000 ROL lunar. Contractul nu a fost perfectat în formă autentică, neoperând deci transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor prevăzute în contract în favoarea debitorului întreținerii.

La data de 29 iunie 2000 între B.S.N. și pârâtul S.G. s-a încheiat contractul de închiriere prin care primul a închiriat celui de-al doilea imobilul înscris în C.F. nr. 1445 Luncani, nr.top.84/3/1 și imobilele înscrise în C.F. nr. top 84/2 și nr.top.84/4, pe o durată de 99 de ani. În contract s-a prevăzut că închirierea este gratuită pe toată durata contractului. La data de 14 iunie 2005 între B.S.N. și A.V.C.B. s-a încheiat un act adițional la contractul de întreținere identificat mai sus prin care s-a modificat valoarea în bani a întreținerii de la 1.000.000 ROL la 1.500.000 ROL, stipulându-se că celelalte prevederi contractuale rămân nemodificate. În ceea ce privește contractul de întreținere sub semnătură privată încheiat la data de 10 octombrie 2003, astfel cum a fost modificat prin actul adițional încheiat la dat de 14 iunie 2005, reclamantul a solicitat rezoluțiunea raportat la neîndeplinirea obligațiilor întreținătorului.

Tribunalul a apreciat că, deși, în acțiune obiectul este precizat ca fiind reziliere, potrivit doctrinei și practicii judiciare, în cazul contractului de întreținere, deoarece numai obligația uneia dintre părți are caracter succesiv, se impune folosirea noțiunii de rezoluțiune. Rezoluțiunea este cerută pentru întreg contractul și toate bunurile care fac obiectul său, fiind lipsite de temei juridic susținerile pârâților din scriptul depus la fila 36 și urm. dosar nr. 3878/2005 al Judecătoriei Turda în sensul că în ceea ce o privește pe B.E., decedată anterior introducerii acțiunii, nu se mai poate solicita rezoluțiunea contractului, contractul producându-și în întregime efectele față de aceasta.

Prima instanță a apreciat că reclamantul B.S. avea dreptul să promoveze acțiunea în rezoluțiunea întregului contract de întreținere după decesul soției, acesta având calitatea de moștenitor al defunctei B.E., celălalt creditor al întreținerii. Din coroborarea probelor administrate, tribunalul a concluzionat că reclamantul nu a reușit să facă dovada neexecutării culpabile a obligației de întreținere de către pârâta A.V.C.B. prin reprezentanții săi, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1020-1021 C. civ. pentru a se pronunța rezoluțiunea contractului. Referitor la cel de-al doilea contract atacat, contractul de închiriere încheiat între defunctul B.S.

și pârâtul S. la data de 29 iunie 2000 prima instanță a constatat că prin precizarea de acțiune formulată în cauză s-a solicitat constatarea nulității acestuia pentru cauză ilicită având în vedere că a fost încheiat pe o durată de 99 de ani, care depășește durata normală a vieții omului, intenția fiind aceea de a pune stăpânire asupra tuturor bunurilor reclamantului. Prin simpla invocare a faptului că un contract de închiriere, care de fapt conform conținutului este un contract de comodat, are o cauză ilicită din cauza stipulării duratei contractului la 99 ani, instanța a apreciat că nu s-a făcut în nici un mod dovada nevalabilității cauzei contractului. Clauza din contract prin care s-a prevăzut perioada de închiriere de 99 de ani nu are prin ea însăși nimic ilicit.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul F.B. a declarat apel în termen legal, solicitând instanței admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii civile așa cum a fost formulată, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea apelului, reclamantul a arătat că instanța de fond a făcut o simplă analiză a declarațiilor testimoniale fără să observe echivocul acestora și fără să observe echivocul pretinselor prestații cu titlu de donație din partea pârâtei A.V.C.B. A susținut că prima instanță a omis cu desăvârșire să cerceteze două apărări deosebit de importante ale reclamantului A.V.C.B.

are o activitate non-profit care potrivit statutului are ca scop realizarea de proiecte social umanitare și, prin urmare, pretinsa renovare a locuinței în care s-au mutat soții B. precum și dovezile despre donațiile primite reprezentau în realitate îndeplinirea scopurilor asociației care, prin definiție și esență trebuie să fie non-profit. Reclamantul a susținut nulitatea absolută a contractului de întreținere deoarece acesta contravine ordinii de drept stabilite pentru asociațiile non-profit, întrucât, prin efectuarea activităților ce constituie însuși scopul asociației și nu se poate avea ca finalitate obținerea unui folos material, aspecte care nu au fost analizate de instanța de fond. Un alt aspect ignorat de prima instanță este cel privind scrisoarea recunoscută, trimisă de pârâtul S.G.

reclamantului la 22 mai 2005 din care rezultă fără nici un dubiu și în mod clar că după încheierea unui testament autentificat în favoarea reclamantului contractul de întreținere se anulează, lucru menționat în contractul de închiriere încheiat la 29 iunie 2000 și dovedit de împrejurarea că pârâții recunosc calitatea de unic moștenitor al reclamantului. Termenul de 99 ani prevăzut în contractul de închiriere are un caracter ilicit deoarece prin acesta se demonstrează în mod vădit un scop ilicit al contractului de închiriere ceea ce atrage sancțiunea nulității convenției. Pârâții intimați A.V.C.B. și S.G., prin întâmpinare, au solicitat respingerea apelului declarat de reclamant, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată (f. 16-22).

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 266A din 15 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantului și l-a obligat să le plătească intimaților suma de 2380 lei, cheltuieli de judecată în apel. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel reevaluând întregul material probator administrat în cauză a reținut că reclamantul a invocat pentru prima dată în apel nulitatea absolută a contractului de întreținere pe considerentul că acesta contravine ordinii de drept stabilită pentru asociațiile non profit, iar pretinsa renovare a locuinței în care s-au mutat soții B. și dovezile despre donațiile primite reprezentau în realitate îndeplinirea scopurilor asociației pârâte care trebuie să fie, prin definiție, non profit.

În opinia Curții aceste aspecte reprezintă o schimbare, o completare a obiectului și cauzei cererii de chemare în judecată, așa cum a fost precizată de reclamant, inadmisibilă în apel.

Critica reclamantului referitoare la faptul că prima instanță nu a analizat faptul că prestațiile de întreținere ale soților B. nu au fost îndeplinite de pârâtă cu acest titlu, ci în virtutea îndeplinirii scopurilor non profit ale asociației instanța de apel a considerat că nu poate fi primită deoarece, pe de o parte, acest motiv de rezoluțiune a contractului de întreținere a fost menționat doar prin concluziile scrise depuse de reclamant la data de 19 martie 2009, după închiderea dezbaterilor și punerea concluziilor de către părți pe fondul cauzei astfel încât, după acest moment procesual instanța de fond nu putea proceda la analizarea lui, iar pe de altă parte, fiind menționat pentru prima dată în apel, schimbarea cauzei juridice a acțiunii civile este inadmisibilă, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. Au fost găsite ca nefondate și celelalte critici formulate. Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs reclamantul F.B., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Criticile formulate au reluat argumentele dezvoltate în susținerea apelului vizând următoarele aspecte: Modul în care instanța de apel (și instanța de fond) au interpretat probele administrate în cauză atrage nelegalitatea deciziei, datorită împrejurării că, instanța nu a sesizat neexecutarea obligațiilor contractuale ale pârâților și nu a analizat neexecutarea în funcție de niciun criteriu calitativ sau cantitativ. La analiza neexecutării contractuale, trebuia să se țină seama de voința expresă sau prezumată a părților, iar aprecierea gravității neexecutării nu poate să excludă nici elementele obiective nici elementele subiective, de apreciere.

Astfel prin contractul de întreținere atacat, pârâta A.V.C.B., s-a obligat să acorde întreținere totală, privind toate aspectele vieții, asigurând " toate cele necesare traiului". Recurentul susține că îndeplinirea acestei obligații din partea pârâtului, ar fi trebuit să însemne degrevarea totală a familiei B. de orice fel de obligații materiale legate de propria lor întreținere, aceasta urmând a fi suportată în întregime și exhaustiv de întreținător. Dovezile administrate în cauză sunt departe de a proba îndeplinirea obligațiilor contractuale de întreținere. Recurentul a subliniat că nu se plânge de probațiunea administrată, ci de modul în care instanța a receptat depozițiile, aceasta determinând caracterul nelegal al deciziei.

Din moment ce toți martorii (inclusiv cei doi ai pârâților) au relatat că, defunctul B.S. și soția lui au fost aceia care au suportat aspectele materiale ale plății utilităților locuinței, a menajerelor de care aveau nevoie și că ei aveau suficiente resurse materiale pe care le-au și folosit pentru a-și asigura întreținerea, nu se poate concluziona că pârâta și-ar fi îndeplinit întocmai obligațiile contractuale. Împrejurarea că, pârâtul S.G. a „donat" sporadic unele alimente nu poate echivala cu îndeplinirea obligației de întreținere asumată de A.C.B. Motivarea instanței de apel este inconsecventă, întrucât, pe de o parte se acceptă că toate acțiunile făcute de S.G. către soții B. ar constitui acțiuni de îndeplinire a obligației de întreținere, iar, pe de altă parte, a înlăturat apărările reclamantului, motivând că S.G.

nu a fost reprezentantul A.V.C.B. Astfel, susține recurentul, dacă se acceptă ideea că S.G. nu a fost reprezentantul A.V.C.B., atunci înseamnă, că el nici nu a putut face nimic în numele și pe seama A.C.B. și, prin urmare, înseamnă că aceasta din urmă nu și-a îndeplinit în niciun mod obligația de întreținere. Interpretarea unilaterală și în interesul A.C.B. a declarațiilor și faptelor pârâtului S.G., atunci când este vorba de argumentarea respingerii acțiunii și înlăturarea lor sub motiv că S.G. nu este reprezentant al Asociației și nu poate face declarații în numele ei, atunci când este vorba de întreținuții defuncți și de reclamantul F.B., constituie o gravă și evidentă inegalitate care creează o situație defavorabilă, disproporționată uneia dintre părți.

Se critică și faptul că instanța de apel nu a reținut caracterul ilicit al contractului de închiriere încheiat pe o perioadă de 99 de ani, întrucât termenul este esența contractului de închiriere, iar atunci când, prin el însuși, demonstrează în mod vădit un alt scop, nulitatea apare ca evidentă. Calificarea contractului de închiriere într-unul de comodat este eronată și aceasta presupune că pârâții folosesc în mod gratuit averea B., care ea singură producea suficiente venituri pentru a întreține familia, iar de aici se desprinde concluzia că pretinsele acțiuni de întreținere a familiei B. au ca suport material venitul realizat de pe pământurile folosite gratuit de pârâți. Recurentul susține că din acest raționament decurge caracterul echivoc al pretinselor" donații", aspect semnalat și în fața instanței de apel.

Față de motivele prezentate mai sus, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, invocată din oficiu și pusă în discuția părților, în condițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., la termenul de judecată din 12 noiembrie 2010. Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurentul fiind obligat să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute limitativ de lege. Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre temeiurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la soluția pronunțată și la motivul de recurs invocat. În prezenta cauză, recurentul nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Acesta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege și a invocat temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., dar nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea în textele invocate. Înalta Curte nu a identificat critici ce pot atrage incidența motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., astfel încât nu poate cenzura hotărârea instanței de apel din prisma acestui text legal. În ceea ce privește criticile ce vizează nelegalitatea deciziei în raport de dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de recurs poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în măsura în care astfel de motive sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză. Astfel, recurentul prin criticile formulate se plânge de modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate și a stabilit în raport de acestea situația de fapt. Or, stabilirea chestiunilor de fapt ale procesului aparține judecătorilor fondului cauzei, iar eventuale critici sub acest aspect nu se circumscriu motivului de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., în actuala sa configurație. Altfel spus, recurentul nu a precizat în ce constau nelegalitățile invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță, sau prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță, în legătură cu aceste dispoziții legale. Susținerile recurentului, care nu fac posibilă încadrarea în temeiurile de recurs invocate și nici în alte motive din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu sunt susceptibile de a fi examinate pe fond și, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamant. Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurent, ca parte care a căzut în pretenții prin respingerea cererii sale de recurs, la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimații-reclamanți în cuantum de 2975 lei, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul F.B. împotriva deciziei civile nr. 266/A din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Obligă recurentul F.B. la plata sumei de 2975 lei cheltuieli de judecată către intimații A.V.C.B. și S.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2010