ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6403/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6403/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 180 din 27 martie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. 3169/328/2006, s-a respins cererea precizată

formulată de către reclamantul B.S.N. și susținută ulterior de F.B., în

calitate de moștenitor, în contradictoriu cu pârâții A.V.C.B. și S.G.

Reclamantul a fost obligat să

plătească pârâților suma de 4180 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că la data de 10 octombrie 2003 între numiții B.S.N.

și B.E., în calitate de întreținuți, și A.V.C.B., în calitate de întreținător,

a fost încheiat contractul de întreținere sub semnătură privată, prin care în

schimbul întreținerii în natură a creditorilor obligației de întreținere,

debitorul acestei obligații, A.V.C.B. a dobândit dreptul de proprietate asupra

imobilelor descrise în contract, imobile înscrise în C.F. nr. 1445 Luncani,

nr.top.84/3/1, C.F. nr. 1313 Luncani nr.top.84/2 și nr.top.84/5 și terenul

agricol înscris în titlul de proprietate nr. 1545/1036 din 18 iunie 2002 și

asupra bunurilor mobile descrise în anexa la contract (fila 5 dosar nr. 3878/2005

al Judecătoriei Turda).

S-a mai stipulat în contract că în

cazul în care executarea în natură a obligației de întreținere nu mai este

posibilă întreținătorul este obligat să achite întreținuților o sumă de bani în

cuantum de 1.000.000 ROL lunar.

Contractul nu a fost perfectat în

formă autentică, neoperând deci transmiterea dreptului de proprietate asupra

bunurilor prevăzute în contract în favoarea debitorului întreținerii.

La data de 29 iunie 2000 între B.S.N.

și pârâtul S.G. s-a încheiat contractul de închiriere prin care primul a

închiriat celui de-al doilea imobilul înscris în C.F. nr. 1445 Luncani,

nr.top.84/3/1 și imobilele înscrise în C.F. nr. top 84/2 și nr.top.84/4, pe o

durată de 99 de ani. În contract s-a prevăzut că închirierea este gratuită pe

toată durata contractului.

La data de 14 iunie 2005 între B.S.N.

și A.V.C.B. s-a încheiat un act adițional la contractul de întreținere

identificat mai sus prin care s-a modificat valoarea în bani a întreținerii de

la 1.000.000 ROL la 1.500.000 ROL, stipulându-se că celelalte prevederi

contractuale rămân nemodificate.

În ceea ce privește contractul de

întreținere sub semnătură privată încheiat la data de 10 octombrie 2003, astfel

cum a fost modificat prin actul adițional încheiat la dat de 14 iunie 2005,

reclamantul a solicitat rezoluțiunea raportat la neîndeplinirea obligațiilor

întreținătorului.

Tribunalul a apreciat că, deși, în

acțiune obiectul este precizat ca fiind reziliere, potrivit doctrinei și

practicii judiciare, în cazul contractului de întreținere, deoarece numai

obligația uneia dintre părți are caracter succesiv, se impune folosirea

noțiunii de rezoluțiune.

Rezoluțiunea este cerută pentru

întreg contractul și toate bunurile care fac obiectul său, fiind lipsite de

temei juridic susținerile pârâților din scriptul depus la fila 36 și urm. dosar

nr. 3878/2005 al Judecătoriei Turda în sensul că în ceea ce o privește pe B.E.,

decedată anterior introducerii acțiunii, nu se mai poate solicita rezoluțiunea

contractului, contractul producându-și în întregime efectele față de aceasta.

Prima instanță a apreciat că

reclamantul B.S. avea dreptul să promoveze acțiunea în rezoluțiunea întregului

contract de întreținere după decesul soției, acesta având calitatea de

moștenitor al defunctei B.E., celălalt creditor al întreținerii.

Din coroborarea probelor

administrate, tribunalul a concluzionat că reclamantul nu a reușit să facă

dovada neexecutării culpabile a obligației de întreținere de către pârâta A.V.C.B.

prin reprezentanții săi, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1020-1021 C. civ. pentru a se pronunța rezoluțiunea contractului.

Referitor la cel de-al doilea

contract atacat, contractul de închiriere încheiat între defunctul B.S. și

pârâtul S. la data de 29 iunie 2000 prima instanță a constatat că prin

precizarea de acțiune formulată în cauză s-a solicitat constatarea nulității

acestuia pentru cauză ilicită având în vedere că a fost încheiat pe o durată de

99 de ani, care depășește durata normală a vieții omului, intenția fiind aceea

de a pune stăpânire asupra tuturor bunurilor reclamantului.

Prin simpla invocare a faptului că

un contract de închiriere, care de fapt conform conținutului este un contract

de comodat, are o cauză ilicită din cauza stipulării duratei contractului la 99

ani, instanța a apreciat că nu s-a făcut în nici un mod dovada nevalabilității

cauzei contractului. Clauza din contract prin care s-a prevăzut perioada de

închiriere de 99 de ani nu are prin ea însăși nimic ilicit.

Împotriva acestei sentințe,

reclamantul F.B. a declarat apel în termen legal, solicitând instanței

admiterea acestuia, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii

civile așa cum a fost formulată, precum și obligarea intimaților la plata cheltuielilor

de judecată.

În motivarea apelului, reclamantul a

arătat că instanța de fond a făcut o simplă analiză a declarațiilor

testimoniale fără să observe echivocul acestora și fără să observe echivocul

pretinselor prestații cu titlu de donație din partea pârâtei A.V.C.B.

A susținut că prima instanță a omis

cu desăvârșire să cerceteze două apărări deosebit de importante ale

reclamantului A.V.C.B. are o activitate non-profit care potrivit statutului are

ca scop realizarea de proiecte social umanitare și, prin urmare, pretinsa

renovare a locuinței în care s-au mutat soții B. precum și dovezile despre

donațiile primite reprezentau în realitate îndeplinirea scopurilor asociației

care, prin definiție și esență trebuie să fie non-profit.

Reclamantul a susținut nulitatea

absolută a contractului de întreținere deoarece acesta contravine ordinii de

drept stabilite pentru asociațiile non-profit, întrucât, prin efectuarea

activităților ce constituie însuși scopul asociației și nu se poate avea ca

finalitate obținerea unui folos material, aspecte care nu au fost analizate de

instanța de fond.

Un alt aspect ignorat de prima

instanță este cel privind scrisoarea recunoscută, trimisă de pârâtul S.G.

reclamantului la 22 mai 2005 din care rezultă fără nici un dubiu și în mod clar

că după încheierea unui testament autentificat în favoarea reclamantului

contractul de întreținere se anulează, lucru menționat în contractul de

închiriere încheiat la 29 iunie 2000 și dovedit de împrejurarea că pârâții

recunosc calitatea de unic moștenitor al reclamantului.

Termenul de 99 ani prevăzut în

contractul de închiriere are un caracter ilicit deoarece prin acesta se

demonstrează în mod vădit un scop ilicit al contractului de închiriere ceea ce

atrage sancțiunea nulității convenției.

Pârâții intimați A.V.C.B. și S.G.,

prin întâmpinare, au solicitat respingerea apelului declarat de reclamant,

precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată (f. 16-22).

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 266A

din 15 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantului și l-a obligat

să le plătească intimaților suma de 2380 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel reevaluând întregul material probator administrat în cauză a

reținut că reclamantul a invocat pentru prima dată în apel nulitatea absolută a

contractului de întreținere pe considerentul că acesta contravine ordinii de

drept stabilită pentru asociațiile non profit, iar pretinsa renovare a

locuinței în care s-au mutat soții B. și dovezile despre donațiile primite

reprezentau în realitate îndeplinirea scopurilor asociației pârâte care trebuie

să fie, prin definiție, non profit.

În opinia Curții aceste aspecte

reprezintă o schimbare, o completare a obiectului și cauzei cererii de chemare

în judecată, așa cum a fost precizată de reclamant, inadmisibilă în apel.

Critica reclamantului referitoare la

faptul că prima instanță nu a analizat faptul că prestațiile de întreținere ale

soților B. nu au fost îndeplinite de pârâtă cu acest titlu, ci în virtutea

îndeplinirii scopurilor non profit ale asociației instanța de apel a considerat

că nu poate fi primită deoarece, pe de o parte, acest motiv de rezoluțiune a

contractului de întreținere a fost menționat doar prin concluziile scrise

depuse de reclamant la data de 19 martie 2009, după închiderea dezbaterilor și

punerea concluziilor de către părți pe fondul cauzei astfel încât, după acest

moment procesual instanța de fond nu putea proceda la analizarea lui, iar pe de

altă parte, fiind menționat pentru prima dată în apel, schimbarea cauzei

juridice a acțiunii civile este inadmisibilă, potrivit art. 294 alin. (1) C.

proc. civ.

Au fost găsite ca nefondate și

celelalte critici formulate.

Împotriva deciziei pronunțate de

instanța de apel a declarat recurs reclamantul F.B., întemeiat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Criticile formulate au reluat

argumentele dezvoltate în susținerea apelului vizând următoarele aspecte:

Modul în care instanța de apel (și

instanța de fond) au interpretat probele administrate în cauză atrage

nelegalitatea deciziei, datorită împrejurării că, instanța nu a sesizat

neexecutarea obligațiilor contractuale ale pârâților și nu a analizat neexecutarea

în funcție de niciun criteriu calitativ sau cantitativ.

La analiza neexecutării

contractuale, trebuia să se țină seama de voința expresă sau prezumată a

părților, iar aprecierea gravității neexecutării nu poate să excludă nici

elementele obiective nici elementele subiective, de apreciere.

Astfel prin contractul de

întreținere atacat, pârâta A.V.C.B., s-a obligat să acorde întreținere totală,

privind toate aspectele vieții, asigurând " toate cele necesare

traiului".

Recurentul susține că îndeplinirea

acestei obligații din partea pârâtului, ar fi trebuit să însemne degrevarea

totală a familiei B. de orice fel de obligații materiale legate de propria lor

întreținere, aceasta urmând a fi suportată în întregime și exhaustiv de

întreținător.

Dovezile administrate în cauză sunt

departe de a proba îndeplinirea obligațiilor contractuale de întreținere.

Recurentul a subliniat că nu se

plânge de probațiunea administrată, ci de modul în care instanța a receptat

depozițiile, aceasta determinând caracterul nelegal al deciziei.

Din moment ce toți martorii

(inclusiv cei doi ai pârâților) au relatat că, defunctul B.S. și soția lui au

fost aceia care au suportat aspectele materiale ale plății utilităților

locuinței, a menajerelor de care aveau nevoie și că ei aveau suficiente resurse

materiale pe care le-au și folosit pentru a-și asigura întreținerea, nu se

poate concluziona că pârâta și-ar fi îndeplinit întocmai obligațiile

contractuale.

Împrejurarea că, pârâtul S.G. a „donat"

sporadic unele alimente nu poate echivala cu îndeplinirea obligației de

întreținere asumată de A.C.B.

Motivarea instanței de apel este

inconsecventă, întrucât, pe de o parte se acceptă că toate acțiunile făcute de S.G.

către soții B. ar constitui acțiuni de îndeplinire a obligației de întreținere,

iar, pe de altă parte, a înlăturat apărările reclamantului, motivând că S.G. nu

a fost reprezentantul A.V.C.B.

Astfel, susține recurentul, dacă se

acceptă ideea că S.G. nu a fost reprezentantul A.V.C.B., atunci înseamnă, că el

nici nu a putut face nimic în numele și pe seama A.C.B. și, prin urmare,

înseamnă că aceasta din urmă nu și-a îndeplinit în niciun mod obligația de

întreținere.

Interpretarea unilaterală și în

interesul A.C.B. a declarațiilor și faptelor pârâtului S.G., atunci când este

vorba de argumentarea respingerii acțiunii și înlăturarea lor sub motiv că S.G.

nu este reprezentant al Asociației și nu poate face declarații în numele ei,

atunci când este vorba de întreținuții defuncți și de reclamantul F.B.,

constituie o gravă și evidentă inegalitate care creează o situație

defavorabilă, disproporționată uneia dintre părți.

Se critică și faptul că instanța de

apel nu a reținut caracterul ilicit al contractului de închiriere încheiat pe o

perioadă de 99 de ani, întrucât termenul este esența contractului de

închiriere, iar atunci când, prin el însuși, demonstrează în mod vădit un alt

scop, nulitatea apare ca evidentă.

Calificarea contractului de

închiriere într-unul de comodat este eronată și aceasta presupune că pârâții

folosesc în mod gratuit averea B., care ea singură producea suficiente venituri

pentru a întreține familia, iar de aici se desprinde concluzia că pretinsele

acțiuni de întreținere a familiei B. au ca suport material venitul realizat de

pe pământurile folosite gratuit de pârâți.

Recurentul susține că din acest

raționament decurge caracterul echivoc al pretinselor" donații",

aspect semnalat și în fața instanței de apel.

Față de motivele prezentate mai sus,

Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului,

invocată din oficiu și pusă în discuția părților, în condițiile art. 306 alin.

(1) C. proc. civ., la termenul de judecată din 12 noiembrie 2010.

Cauza recursului constă în

nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace

una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurentul fiind obligat

să își sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute limitativ de

lege.

Potrivit art. 302

1

lit. c)

C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe

care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

A motiva recursul înseamnă, pe de o

parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre temeiurile prevăzute

de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în

sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat

la soluția pronunțată și la motivul de recurs invocat.

În prezenta cauză, recurentul nu s-a

conformat exigențelor cerute de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Acesta a declarat recurs în termenul

prevăzut de lege și a invocat temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., dar nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea în

textele invocate.

Înalta Curte nu a identificat

critici ce pot atrage incidența motivului de recurs reglementat de dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., astfel încât nu poate cenzura hotărârea

instanței de apel din prisma acestui text legal.

În ceea ce privește criticile ce

vizează nelegalitatea deciziei în raport de dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., instanța de recurs poate exercita un control judecătoresc eficient, numai

în măsura în care astfel de motive sunt indicate și dezvoltate într-o formă

explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză.

Astfel, recurentul prin criticile

formulate se plânge de modul în care instanța de apel a interpretat probele

administrate și a stabilit în raport de acestea situația de fapt.

Or, stabilirea chestiunilor de fapt

ale procesului aparține judecătorilor fondului cauzei, iar eventuale critici

sub acest aspect nu se circumscriu motivului de recurs prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., în actuala sa configurație.

Altfel spus, recurentul nu a

precizat în ce constau nelegalitățile invocate, prin indicarea dispozițiilor

legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță, sau prin precizarea

eventualelor greșeli săvârșite de instanță, în legătură cu aceste dispoziții

legale.

Susținerile recurentului, care nu

fac posibilă încadrarea în temeiurile de recurs invocate și nici în alte motive

din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu sunt susceptibile de a fi

examinate pe fond și, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata

nul recursul declarat de reclamant.

Văzând și dispozițiile art. 274

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurent, ca parte care a

căzut în pretenții prin respingerea cererii sale de recurs, la plata

cheltuielilor de judecată suportate de intimații-reclamanți în cuantum de 2975

lei, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul F.B.

împotriva deciziei civile nr. 266/A din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Obligă recurentul F.B. la plata sumei de 2975

lei cheltuieli de judecată către intimații A.V.C.B. și S.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26

noiembrie 2010