ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 14/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 14/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 14725 din 7 decembrie 2007

– Tribunalul București, - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului P.C. și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții R.C.

și R.I.M. față de pârâta SC S.I.R.A.L. SRL, ca fiind formulată împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă față de pârâtul P.C. Reclamanta a fost

obligată la plata cheltuielilor de judecată de 5.000 lei în favoarea pârâtei SC

S.I.R.A.L. SRL București și de 1.000 lei în favoarea pârâtului P.C.

Reclamanta a învestit instanța cu acțiune în

constatarea nulității absolute a contractului de asociere în participațiune nr.

1 din 24 iunie 19997, iar în subsidiar a solicitat să se constate nulitatea

absolută parțială a art. 9 din contractul de asociere.

În considerentele sentinței instanța a

reținut că, deși pârâtul P.C. a devenit asociat în cadrul SC S.I.R.A.L. SRL București

nu a dobândit legitimare procesuală pasivă întrucât nu a participat la

încheierea actului juridic a cărei nulitate se solicită, act perfectat între R.C.

și societate.

S-a constatat că, prin contract, părțile au

convenit înființarea, amenajarea, construirea și obținerea tuturor avizelor și

aprobărilor necesare creditării de către părțile contractante a punctului de

lucru, precum și organizarea, aprovizionarea cu materii prime, cât și

exploatarea în comun a construcțiilor și amenajărilor punctului de lucru.

Prin contract au fost stabilite drepturile și

obligațiile pentru asociații SC S.I.R.A.L. SRL, I.Ș.I. și S.S.C., care au

semnat alături de R.C. și SC S.I.R.A.L. SRL București această convenție,

figurând ca părți.

Instanța a mai reținut că durata contractului

s-a stabilit a fi de 9 ani, începând cu 24 iunie 1997 și că cei doi reclamanți

sunt moștenitorii asociatului R.C. care a decedat la data de 11 martie 1999.

S-a considerat că, în cauză nu este întemeiat

motivul de nulitate absolută, respectiv lipsa cauzei imediate datorate

existenței clauzei leonine în condițiile în care - la art. 7 din contract s-a

precizat că asociatul R.C. care este și proprietarul terenului adus în

participațiune, va primi din momentul începerii activității și până la data

recuperării investiției făcute de ceilalți doi asociați, o sumă fixă lunară de

250 urd din profirul net iar în cazul dizolvării sau lichidării societății, acesta

îi va despăgubi pe ceilalți doi asociați cu sumele reprezentând investiții

efectuate pe teren (imobile).

De asemenea, tribunalul a analizat și clauza

de la art. 8 din contract și a constatat că niciuna din clauzele contractului

de asociere nu prevede atribuirea foloaselor unui singur asociat sau scutirea

unui asociat de a participa la pierderi, astfel încât nu este aplicabilă

sancțiunea nulității potrivit art. 1513 C. civ.

Cu privire la modalitatea de desocotire

prevăzută la art. 9 din contract s-a apreciat că nu este lovită de nulitate, în

condițiile în care convenția a avut în vedere calitatea de asociați a numiților

I.Ș.I. și S.R.C., putând fi interpretată în sensul că partea ce revenea

societății pârâte ca urmare a desocotirii să fie transmisă acestor doi

asociați, ținând seama de contribuția acestora la desăvârșirea scopului

asocierii în conformitate cu dispozițiile art. 4.

S-a considerat astfel că nu lipsește scopul

imediat, contraprestația celor doi asociați regăsindu-se chiar în conținutul

convenției.

Apelul declarat de reclamanți împotriva

sentinței a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 172 din 1 aprilie 2009 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

S-a reținut de către această instanță că la

data de 9 ianuarie 1997 s-a înființat societatea SC S.I.R.A.L. SRL, având trei

membri fondatori, cu un capital social divizat în cote egale de 33,33%, iar

ulterior constituirii societății s-a format o asociere în participațiune, în

cadrul căreia – părțile (SC S.I.R.A.L. SRL București și R.C.) au stabilit

regulile asocierii.

În urma decesului lui R.C., reclamanții au

devenit asociați în cadrul societății SC S.I.R.A.L. SR, iar la data de 17

martie 2004 ceilalți doi asociați ai societății au cesionat părțile sociale

numitului P.C.

Instanța apelului a considerat că prima

instanță a argumentat ce înseamnă profitul asocierii și respectiv profitul

societății și că pretinsa existență a clauzei leonine este contrazisă de

întregul dosar.

S-a argumentat că potrivit art. 4, 5 și 6 din

contract – asociații au creditat asocierea și au stabilit maniera de recuperare

a investițiilor și ulterior, modul de împărțire a profitului, iar pe întreaga

perioadă de recuperare a investițiilor financiare, autorul reclamanților că a

primit o sumă fixă de 250 dolari SUA și, cu toate acestea, la momentul la care

s-a pus problema despăgubirii pentru investiția realizată pe terenul ce

aparține reclamanților, aceștia au invocat nulitatea contractului.

Reclamanții au declarat recurs împotriva

deciziei, invocând motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susține următoarele:

care se sprijină, conținând în detaliu date despre obiectul părților și

susținerile părților fără să se arate motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței și fără să se arate raționamentul juridic care a

condus la scurtele concluzii reținute în considerente.

Recurenții susțin că, deși au arătat că

interpretarea corectă a actului dedus judecății ar presupune ca cele două

raporturi să se delimiteze și să se cerceteze numai legalitatea clauzelor

privind raporturile strict generate de contractul de asociere în

participațiune, instanța de apel nu a răspuns acestor argumente.

De asemenea, se arată că nu s-a analizat nici

aspectul relativ la faptul că autorul lor a primit suma de 250 dolari SUA

lunar, nu în temeiul contractului de asociere, ci în temeiul raporturilor

juridice societare, rezultând o împărțire a profitului societății după alte

reguli decât proporțional cu părțile sociale deținute.

Dincolo de aceste aspecte se consideră că

instanța apelului nu a adus nici un argument pentru care lipsa cauzei imediate

ar putea afecta valabilitatea contractului de asociere în participațiune sau

cel puțin, a clauzei de la pct. 9.

juridică a actului dedus judecății, în condițiile în care nu s-a făcut

distincție între raporturile dintre cei trei asociați ai societății cu

răspundere limitată și raporturile dintre cei doi asociați ai societății în

participațiune.

Se susține că obiectul acțiunii este dat

exclusiv de contractul de asociere în participațiune, în timp ce art. 4, 5

și 6 din contract nu se referă la creditarea asocierii, ci la creditarea

societății de către cei trei asociați și la maniera de recuperare a

investițiilor prin împărțirea profitului conform altor criterii și nu în raport

de aporturile la asociere în participațiune.

Practic, instanța anterioară motivează

soluția de respingere a acțiunii cu argumente care privesc alte raporturi

juridice decât cele generate de contractul de asociere.

Recurenta, mai susține că instanța anterioară

nu a analizat sub niciun aspect argumentele aduse în susținerea nelegalității

contractului de asociere.

aplicarea greșită a normelor ce reglementează asocierea în participațiune, în

contextul în care autorului reclamanților nu i s-a acordat nici o participare

la beneficiul și la pierderile operațiunilor în vederea asocierii.

Se susține că singurul beneficiu aparent ar

consta în primirea sumei de 250 dolari SUA lunar, însă desocotirea în cadrul

unei asocieri se referă la beneficiile și pierderile acesteia și nu la bunurile

realizate pentru deținerea beneficiilor.

De asemenea, redactarea contractului este

ambiguă și confuză dar potrivit art. 4 se putea constata că R.C. s-a obligat să

transmită asocierii folosirea terenului proprietatea sa, în scopul desfășurării

activității societății și că potrivit art. 2 și 3, societatea s-a obligat să

transmită asocierii industria sa.

Consideră că profitul asocierii nu poate fi

confundat cu profitul net al societății, de vreme ce profitul net reprezintă

tocmai diferența între profitul asocierii și cota – parte plătită persoanei cu

care s-a încheiat asocierea în participațiune.

De asemenea, se susține că nu poate exista

nicio legătură între obligația prevăzută la art. 9 din contractul de asociere

în participațiune și creditarea societății de către asociați, de vreme ce

asupra acestui aspect părțile au convenit prin contractul de societate

modalitatea de recuperare a cheltuielilor cu înființarea societății și

investiția inițială.

Despăgubirea asociaților, la momentul

încetării contractului de asociere încheiat cu societatea ar conduce la o

îmbogățire fără justă cauză a celorlalți asociați câtă vreme, aceștia au

dobândit de la societate timp de nouă ani dividende proporțional cu participarea

la capitalul social, ci cu creditarea societății, recuperându-și investițiile

efectuate, iar recuperarea acelorași investiții de la asociatul R.C. ar însemna

realizarea creanței celor doi asociați de două ori (prin obținerea dividendelor

și prin dispozițiile art. 9 din contractul de asociere în participațiune).

Analizând decizia atacată prin prisma

motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Conform art. 261 pct.

5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt

și de drept care au format convingerea instanței cum și cele pentru care s-au

înlăturat cererile părților.

Potrivit prevederilor

menționate, motivarea este un element esențial al unei hotărâri și trebuie să

cuprindă atât motivele de fapt cât și motivele de drept, scopul fiind acela de

a fundamenta și explicita soluția dată în cauza dedusă judecății.

În cuprinsul considerentelor deciziei

atacate, instanța s-a limitat la a expune unele împrejurări faptice legate de

constituirea societății SC S.I.R.A.L. SRL și de constituirea asocierii în

participațiune, de modul în care reclamanții au devenit asociați în cadrul

societății comerciale și de faptul că autorul reclamanților a primit – pe

întreaga perioadă de la recuperarea investițiilor financiare - o sumă fixă de

250 dolari SUA.

De asemenea, s-a mai

reținut că prima instanță a argumentat ce înseamnă petitul accesoriu și

profitul societății și că reclamanții au formulat acțiune în justiție pentru a

se deroga de la obligațiile asumate prin contractul de asociere în

participațiune.

Maniera în care

instanța apelului a procedat nu are nicio putere de convingere nefiind în

măsură să expliciteze în vreun fel soluția la care s-a oprit, în contextul în

care nu sunt analizate motivele de apel cu care a fost învestită.

Astfel, nu se

regăsește niciun argument care să vizeze aspectele de fapt și de drept legate

de existența sau nu a clauzei leonine invocate ca și cauză de nulitate a

contractului ce face obiectul judecății; de modul în care s-a lămurit natura

raporturilor juridice dintre părți ori de acela în care a fost calificat actul

juridic dedus judecății; de interpretarea art. 9 din contract și de lipsa

cauzei imediate a acestor prevederi, în condițiile în care toate acestea au

constituit motivele de apel pe care instanța era datoare să le cerceteze.

Simplele referiri la

împrejurări de fapt fără o relevanță deosebită fără arătarea argumentelor de

fapt și de drept avute în vedere de către instanța de apel nu pot echivala cu o

motivare a hotărârii în sensul prevăzut de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

confirmându-se astfel motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

7 C. proc. civ.

Cum nemotivarea

hotărârii echivalează cu o nepronunțare asupra fondului apelului, Înalta Curte

constată că se află în imposibilitate de a-și exercita atribuția de efectuare a

controlului judiciar în raport de motivele de nelegalitate invocate, motiv

pentru care, conform art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite

recursul ca fondat și va casa decizia atacată.

Pe cale de

consecință, cauza va fi trimisă la aceeași instanță, spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții

R.C.

și R.I.M. împotriva Deciziei comerciale nr. 172 din 1 aprilie 2009 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 ianuarie 2010.