ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 14/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința nr. 14725 din 7 decembrie 2007 – Tribunalul București, - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P.C. și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții R.C. și R.I.M. față de pârâta SC S.I.R.A.L. SRL, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă față de pârâtul P.C. Reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată de 5.000 lei în favoarea pârâtei SC S.I.R.A.L. SRL București și de 1.000 lei în favoarea pârâtului P.C. Reclamanta a învestit instanța cu acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de asociere în participațiune nr. 1 din 24 iunie 19997, iar în subsidiar a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a art. 9 din contractul de asociere.

În considerentele sentinței instanța a reținut că, deși pârâtul P.C. a devenit asociat în cadrul SC S.I.R.A.L. SRL București nu a dobândit legitimare procesuală pasivă întrucât nu a participat la încheierea actului juridic a cărei nulitate se solicită, act perfectat între R.C. și societate. S-a constatat că, prin contract, părțile au convenit înființarea, amenajarea, construirea și obținerea tuturor avizelor și aprobărilor necesare creditării de către părțile contractante a punctului de lucru, precum și organizarea, aprovizionarea cu materii prime, cât și exploatarea în comun a construcțiilor și amenajărilor punctului de lucru. Prin contract au fost stabilite drepturile și obligațiile pentru asociații SC S.I.R.A.L.

SRL, I.Ș.I. și S.S.C., care au semnat alături de R.C. și SC S.I.R.A.L. SRL București această convenție, figurând ca părți. Instanța a mai reținut că durata contractului s-a stabilit a fi de 9 ani, începând cu 24 iunie 1997 și că cei doi reclamanți sunt moștenitorii asociatului R.C. care a decedat la data de 11 martie 1999. S-a considerat că, în cauză nu este întemeiat motivul de nulitate absolută, respectiv lipsa cauzei imediate datorate existenței clauzei leonine în condițiile în care - la art. 7 din contract s-a precizat că asociatul R.C. care este și proprietarul terenului adus în participațiune, va primi din momentul începerii activității și până la data recuperării investiției făcute de ceilalți doi asociați, o sumă fixă lunară de 250 urd din profirul net iar în cazul dizolvării sau lichidării societății, acesta îi va despăgubi pe ceilalți doi asociați cu sumele reprezentând investiții efectuate pe teren (imobile).

De asemenea, tribunalul a analizat și clauza de la art. 8 din contract și a constatat că niciuna din clauzele contractului de asociere nu prevede atribuirea foloaselor unui singur asociat sau scutirea unui asociat de a participa la pierderi, astfel încât nu este aplicabilă sancțiunea nulității potrivit art. 1513 C. civ. Cu privire la modalitatea de desocotire prevăzută la art. 9 din contract s-a apreciat că nu este lovită de nulitate, în condițiile în care convenția a avut în vedere calitatea de asociați a numiților I.Ș.I. și S.R.C., putând fi interpretată în sensul că partea ce revenea societății pârâte ca urmare a desocotirii să fie transmisă acestor doi asociați, ținând seama de contribuția acestora la desăvârșirea scopului asocierii în conformitate cu dispozițiile art. 4. S-a considerat astfel că nu lipsește scopul imediat, contraprestația celor doi asociați regăsindu-se chiar în conținutul convenției.

Apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 172 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. S-a reținut de către această instanță că la data de 9 ianuarie 1997 s-a înființat societatea SC S.I.R.A.L. SRL, având trei membri fondatori, cu un capital social divizat în cote egale de 33,33%, iar ulterior constituirii societății s-a format o asociere în participațiune, în cadrul căreia – părțile (SC S.I.R.A.L. SRL București și R.C.) au stabilit regulile asocierii. În urma decesului lui R.C., reclamanții au devenit asociați în cadrul societății SC S.I.R.A.L. SR, iar la data de 17 martie 2004 ceilalți doi asociați ai societății au cesionat părțile sociale numitului P.C.

Instanța apelului a considerat că prima instanță a argumentat ce înseamnă profitul asocierii și respectiv profitul societății și că pretinsa existență a clauzei leonine este contrazisă de întregul dosar. S-a argumentat că potrivit art. 4, 5 și 6 din contract – asociații au creditat asocierea și au stabilit maniera de recuperare a investițiilor și ulterior, modul de împărțire a profitului, iar pe întreaga perioadă de recuperare a investițiilor financiare, autorul reclamanților că a primit o sumă fixă de 250 dolari SUA și, cu toate acestea, la momentul la care s-a pus problema despăgubirii pentru investiția realizată pe terenul ce aparține reclamanților, aceștia au invocat nulitatea contractului.

Reclamanții au declarat recurs împotriva deciziei, invocând motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susține următoarele: 1. Decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, conținând în detaliu date despre obiectul părților și susținerile părților fără să se arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și fără să se arate raționamentul juridic care a condus la scurtele concluzii reținute în considerente. Recurenții susțin că, deși au arătat că interpretarea corectă a actului dedus judecății ar presupune ca cele două raporturi să se delimiteze și să se cerceteze numai legalitatea clauzelor privind raporturile strict generate de contractul de asociere în participațiune, instanța de apel nu a răspuns acestor argumente.

De asemenea, se arată că nu s-a analizat nici aspectul relativ la faptul că autorul lor a primit suma de 250 dolari SUA lunar, nu în temeiul contractului de asociere, ci în temeiul raporturilor juridice societare, rezultând o împărțire a profitului societății după alte reguli decât proporțional cu părțile sociale deținute. Dincolo de aceste aspecte se consideră că instanța apelului nu a adus nici un argument pentru care lipsa cauzei imediate ar putea afecta valabilitatea contractului de asociere în participațiune sau cel puțin, a clauzei de la pct. 9. 2. Instanța de apel a schimbat natura juridică a actului dedus judecății, în condițiile în care nu s-a făcut distincție între raporturile dintre cei trei asociați ai societății cu răspundere limitată și raporturile dintre cei doi asociați ai societății în participațiune.

Se susține că obiectul acțiunii este dat exclusiv de contractul de asociere în participațiune, în timp ce art. 4, 5 și 6 din contract nu se referă la creditarea asocierii, ci la creditarea societății de către cei trei asociați și la maniera de recuperare a investițiilor prin împărțirea profitului conform altor criterii și nu în raport de aporturile la asociere în participațiune. Practic, instanța anterioară motivează soluția de respingere a acțiunii cu argumente care privesc alte raporturi juridice decât cele generate de contractul de asociere. Recurenta, mai susține că instanța anterioară nu a analizat sub niciun aspect argumentele aduse în susținerea nelegalității contractului de asociere.

3. Decizia este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor ce reglementează asocierea în participațiune, în contextul în care autorului reclamanților nu i s-a acordat nici o participare la beneficiul și la pierderile operațiunilor în vederea asocierii. Se susține că singurul beneficiu aparent ar consta în primirea sumei de 250 dolari SUA lunar, însă desocotirea în cadrul unei asocieri se referă la beneficiile și pierderile acesteia și nu la bunurile realizate pentru deținerea beneficiilor. De asemenea, redactarea contractului este ambiguă și confuză dar potrivit art. 4 se putea constata că R.C. s-a obligat să transmită asocierii folosirea terenului proprietatea sa, în scopul desfășurării activității societății și că potrivit art. 2 și 3, societatea s-a obligat să transmită asocierii industria sa.

Consideră că profitul asocierii nu poate fi confundat cu profitul net al societății, de vreme ce profitul net reprezintă tocmai diferența între profitul asocierii și cota – parte plătită persoanei cu care s-a încheiat asocierea în participațiune. De asemenea, se susține că nu poate exista nicio legătură între obligația prevăzută la art. 9 din contractul de asociere în participațiune și creditarea societății de către asociați, de vreme ce asupra acestui aspect părțile au convenit prin contractul de societate modalitatea de recuperare a cheltuielilor cu înființarea societății și investiția inițială.

Despăgubirea asociaților, la momentul încetării contractului de asociere încheiat cu societatea ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză a celorlalți asociați câtă vreme, aceștia au dobândit de la societate timp de nouă ani dividende proporțional cu participarea la capitalul social, ci cu creditarea societății, recuperându-și investițiile efectuate, iar recuperarea acelorași investiții de la asociatul R.C. ar însemna realizarea creanței celor doi asociați de două ori (prin obținerea dividendelor și prin dispozițiile art. 9 din contractul de asociere în participațiune). Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: 1. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Potrivit prevederilor menționate, motivarea este un element esențial al unei hotărâri și trebuie să cuprindă atât motivele de fapt cât și motivele de drept, scopul fiind acela de a fundamenta și explicita soluția dată în cauza dedusă judecății. În cuprinsul considerentelor deciziei atacate, instanța s-a limitat la a expune unele împrejurări faptice legate de constituirea societății SC S.I.R.A.L. SRL și de constituirea asocierii în participațiune, de modul în care reclamanții au devenit asociați în cadrul societății comerciale și de faptul că autorul reclamanților a primit – pe întreaga perioadă de la recuperarea investițiilor financiare - o sumă fixă de 250 dolari SUA.

De asemenea, s-a mai reținut că prima instanță a argumentat ce înseamnă petitul accesoriu și profitul societății și că reclamanții au formulat acțiune în justiție pentru a se deroga de la obligațiile asumate prin contractul de asociere în participațiune. Maniera în care instanța apelului a procedat nu are nicio putere de convingere nefiind în măsură să expliciteze în vreun fel soluția la care s-a oprit, în contextul în care nu sunt analizate motivele de apel cu care a fost învestită.

Astfel, nu se regăsește niciun argument care să vizeze aspectele de fapt și de drept legate de existența sau nu a clauzei leonine invocate ca și cauză de nulitate a contractului ce face obiectul judecății; de modul în care s-a lămurit natura raporturilor juridice dintre părți ori de acela în care a fost calificat actul juridic dedus judecății; de interpretarea art. 9 din contract și de lipsa cauzei imediate a acestor prevederi, în condițiile în care toate acestea au constituit motivele de apel pe care instanța era datoare să le cerceteze. Simplele referiri la împrejurări de fapt fără o relevanță deosebită fără arătarea argumentelor de fapt și de drept avute în vedere de către instanța de apel nu pot echivala cu o motivare a hotărârii în sensul prevăzut de art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. confirmându-se astfel motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Cum nemotivarea hotărârii echivalează cu o nepronunțare asupra fondului apelului, Înalta Curte constată că se află în imposibilitate de a-și exercita atribuția de efectuare a controlului judiciar în raport de motivele de nelegalitate invocate, motiv pentru care, conform art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul ca fondat și va casa decizia atacată. Pe cale de consecință, cauza va fi trimisă la aceeași instanță, spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții R.C. și R.I.M. împotriva Deciziei comerciale nr. 172 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2010.