ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5642/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5642/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la data

de 15 mai 2008 pe rolul

Tribunalului

București, secția a III-a civilă, contestatorii N.M.

și L.P. au chemat în judecată Municipiul

București prin

Primarul General și

au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va

pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 10037

din 28 martie 2008 emisă

de pârât și

restituirea în natură a suprafeței de 97,12 mp teren din

suprafața de

250 mp teren expropriat împreună cu construcția în

prezent demolată, situate în București, sector 5.

Prin sentința

civilă nr. 728 din 20 mai 2009, Tribunalul București, s

ecția a III - a civilă a respins

contestația, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, din certificatul de

calitate succesorală nr. 52 din

17 noiembrie 2004 rezultă calitatea contestatorilor

de succesori ai defunctei C.L.,

de la care a fost expropriată

cota de 7/8 din imobilul situat în București, sector 5,

compus din construcție și cota de 7/8 din suprafața

totală de 250 mp teren.

Prin sentința

civilă nr. 137 din 24 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul

București, secția a

IV-

a civilă, s-a dispus

restituirea în natură a unei

suprafețe

de 120 mp teren către autoarea contestatorilor, C.L.

și numita A.D., această suprafață făcând parte din suprafața totală de

250 mp situată în sector 5.

Prin raportul de

expertiză efectuat în cauză de expert ing. B.M.

, s-a stabilit că suprafața de teren de 97,12 mp ce face

obiectul prezentei cauze este afectată de

utilități, respectiv 52 mp este

amenajat ca loc de parcare, iar 59 mp constituie

alee de acces la locurile de parcare și trotuar pietonal aferent.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 republicată, în cazul imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror

construcții edificate pe acesta au fost demolate total sau parțial, restituirea

în

natură se dispune pentru terenul liber

și pentru construcțiile rămase

nedemolate,

iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate,

măsurile

reparatorii se stabilesc prin echivalent.

In speță, din

materialul probator existent la dosar, rezultă că

suprafața de teren solicitată de către contestatori -

97,12 mp ce a

aparținut în proprietate

autoarei acestora, este afectată de elemente de

sistematizare, respectiv parcări și trotuar pietonal aferent, situație

în

care tribunalul a apreciat că

restituirea în natură nu este posibilă.

Împotriva

sentinței au declarat apel contestatorii, iar prin decizia

civilă nr. 52A din 22 ianuarie 2010,

Curtea de Apel București a admis apelul, a

schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte

contestația, a anulat în parte dispoziția nr.

10037 din 28 martie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului București și

a obligat intimatul să

restituie în natură contestatorilor suprafața de

52 mp de teren, identificată între punctele 1, 1/1, 2, 2/1, în anexa la

raportul de expertiză întocmit de expertul M.B.M., menținând restul dispoziției

contestate.

Curtea de Apel a

avut în vedere următoarele considerente:

In speță, își au aplicare prevederile

art. 11 alin. (3) din lege,

întrucât,

conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul

B.M., din

suprafața de 231 mp teren situat în

sector

5 București, expropriată de la autoarea contestatorilor,

acestora li s-a

restituit în natură suprafața de 120 mp teren prin

sentința civilă nr. 137 din 24 februarie 1998 a Tribunalului București,

secția a

IV-

a

civilă, rămasă definitivă și irevocabilă, într-un proces de revendicare.

In continuarea

acestei suprafețe de teren se află un loc de parcare

în suprafață de 52 mp teren, identificat în

dreptunghiul 1,1/1,2,2/1 și

o aleea de acces

la parcare în suprafață de 59 mp teren, identificată prin

dreptunghiul 1/1, 2/1, 3 și 4. Terenul nu este

afectat de construcții de

suprafață.

Din raportul de expertiză

extrajudiciară și schițele anexe

întocmite

de expert B.G., rezultă că pe suprafața mai mare de teren ce a făcut obiectul

exproprierii, s-au edificat blocuri de

locuințe, însă terenul pretins de

către contestatori este parte acoperit de vegetație, iar parte ocupat de

baterie de garaje (construcții provizorii).

Or, în fraza a doua a dispozițiilor

art. 11 alin. (3) din Legea nr.

10/2001,

republicată, se face trimitere la dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5)

și (6) din aceeași lege, despre care se spune că

se vor aplica în mod

corespunzător.

Prin prevederile

art. 10 alin. (3) din lege se stipulează că se restituie

în natură terenurile pe care

s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii, după data de 1

ianuarie 1990, precum și construcții

ușoare

sau demontabile.

Este evident că, chiar dacă în prezent pe

suprafața de 52 mp

teren identificată ca

fiind loc de parcare, în dreptunghiul 1,1/1,2, 2/1,

nu mai există acel garaj demontabil, terenul a

avut această destinație și

este

folosit în prezent în același scop, de parcare a autoturismelor.

Având în vedere destinația

acestei suprafețe de teren, cât și faptul

că se află în continuarea suprafeței de 120 mp teren,

obținută în cadrul

acțiunii

în revendicare, instanța de apel a apreciat că această suprafață

de teren, în suprafață de 52 mp

teren, identificată în dreptunghiul 1,

1/1,

2, 2/1, poate fi restituită în natură fostului proprietar, acordând

astfel eficiență primordialității acoperirii

prejudiciilor cauzate de stat,

prin

restituirea în natură, astfel cum se stipulează prin art. 1 alin. (1) și (2)

din

Legea nr. 10/2001, republicată.

In schimb, din analiza comparativă a

celor două planuri de situație atașate fiecărui raport de expertiză, s-a

constatat că parcela

identificată în

dreptunghiul 1/1, 2/1, 3 și 4 nu este utilizată numai ca

alee de acces

la parcare, ci și ca alee între blocuri, situație în care

instanța a constatat că există o servitute legală

pentru construcțiile noi

autorizate, operand una din excepțiile de la

principiul restituiri în

natură,

concretizată în prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Au fost păstrate celelalte mențiuni ale

dispoziției privind

acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru restul terenului

nerestituit și

construcția demolată.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat și motivat

recurs pârâtul Municipiul București prin Primar.

Prin motivele de

recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Potrivit art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor

preluate în mod abuziv și ale căror construcții

edificate pe acesta au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură

se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile râmase nedemolate, iar

pentru

construcțiile

demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se

stabilesc prin echivalent.

Suprafața

solicitată de către contestatori este afectată de elemente

de sistematizare, respectiv parcări și trotuar

pietonal aferent, astfel încât restituirea în natură nu este posibilă.

Așadar, dispoziția

contestată este legală întrucât prin aceasta s-au

stabilit masuri reparatorii prin echivalent,

reținându-se că terenul

pentru care se

solicită restituirea în natură este afectat de elemente de sistematizare,

respectiv parcare, alee, trotuar pietonal și spațiu verde

aferent

blocului.

Se arată totodată

că, pentru imobilul expropriat, contestatoarea a

primit despăgubiri.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin

motivele de recurs, Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat,

urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Legea 10/2001 consacră, prin art. 7,

prioritatea restituirii în

natură a

imobilelor preluate în mod abuziv și stipulează că numai dacă

restituirea în natură nu este posibilă, în

cazurile expres prevăzute de lege, persoana îndreptățită poate opta pentru

acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent.

Particularizând

aplicarea acestui principiu în cazul construcțiilor

expropriate și demolate

integral și al terenurilor ocupate parțial de

lucrările pentru care s-a dispus demolarea, Legea

prevede că persoana

îndreptățită poate

obține restituirea în natură a părții de teren rămasă

liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată

servituților legale și altor amenajări de utilitate publică, măsurile

reparatorii stabilindu-se în echivalent [art. 11

alin. (3)].

Situația de fapt

stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din dovezile administrate,

nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a

recursului deoarece, în condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul

poate fi

exercitat numai pentru motive ce

țin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile art. 304

pct. 11 C. proc. civ.. care permiteau

instanței de recurs să cenzureze

modul în care instanța de apel a

interpretat

probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres

abrogate prin

art.

I

pct. 112 din O.U.G. 138/2000.

Prin urmare, Înalta

Curte poate verifica numai modul în care, la

situația de fapt stabilită, instanța de apel a aplicat și interpretat

dispozițiile legale incidente.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte

constată că, atâta timp cât, prin interpretarea materialului probator

administrat, instanța de apel a concluzionat că suprafața de teren restituită

în natură reclamanților nu este afectată de construcții de suprafață sau de

servituți legale și alte amenajări de utilitate publică, aplicarea

dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea 10/2001,

a fost corect realizată de

Curtea de

Apel, motivele de recurs formulate sub acest aspect fiind

nefondate.

Se susține prin

motivele de recurs că suprafața de teren restituită

este afectată de elemente de

sistematizare, respectiv parcări și trotuar pietonal aferent. Prin

interpretarea dovezilor administrate, și care nu

poate fi cenzurată în această fază procesuală, instanța de apel a

concluzionat că pe această suprafață s-au aflat

garaje, care în prezent

au fost

ridicate, terenul fiind folosit în prezent ca parcare.

Utilizarea

prezentă a terenului nu poate fi considerată însă o amenajare de utilitate

publică, câtă vreme în cauză nu s-a probat că

suprafeței de teren în litigiu i s-a atribuit o astfel de amenajare, ci

numai că, temporar, în folosul locatarilor

blocurilor vecine, ea este

folosită cu destinația de parcare.

Nici argumentul

invocat prin motivele de recurs vizând încasarea

de despăgubiri în urma exproprierii de către

autoarea reclamanților, nu

poate fi reținut, deoarece o astfel de împrejurare nu poate constitui

un

impediment

pentru restituirea în natură a terenului, față de prevederile

art. 11 alin. (1) din Lege.

Pentru

considerentele expuse, apreciind ca fiind legală decizia

instanței de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul

București prin Primar General împotriva deciziei nr. 52

A din 22

ianuarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a

IV

a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.