ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5642/2010

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la data de 15 mai 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, contestatorii N.M. și L.P. au chemat în judecată Municipiul București prin Primarul General și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 10037 din 28 martie 2008 emisă de pârât și restituirea în natură a suprafeței de 97,12 mp teren din suprafața de 250 mp teren expropriat împreună cu construcția în prezent demolată, situate în București, sector 5. Prin sentința civilă nr. 728 din 20 mai 2009, Tribunalul București, s ecția a III - a civilă a respins contestația, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, din certificatul de calitate succesorală nr. 52 din 17 noiembrie 2004 rezultă calitatea contestatorilor de succesori ai defunctei C.L., de la care a fost expropriată cota de 7/8 din imobilul situat în București, sector 5, compus din construcție și cota de 7/8 din suprafața totală de 250 mp teren. Prin sentința civilă nr. 137 din 24 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV- a civilă, s-a dispus restituirea în natură a unei suprafețe de 120 mp teren către autoarea contestatorilor, C.L. și numita A.D., această suprafață făcând parte din suprafața totală de 250 mp situată în sector 5. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert ing.

B.M. , s-a stabilit că suprafața de teren de 97,12 mp ce face obiectul prezentei cauze este afectată de utilități, respectiv 52 mp este amenajat ca loc de parcare, iar 59 mp constituie alee de acces la locurile de parcare și trotuar pietonal aferent. Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, în cazul imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acesta au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

In speță, din materialul probator existent la dosar, rezultă că suprafața de teren solicitată de către contestatori - 97,12 mp ce a aparținut în proprietate autoarei acestora, este afectată de elemente de sistematizare, respectiv parcări și trotuar pietonal aferent, situație în care tribunalul a apreciat că restituirea în natură nu este posibilă. Împotriva sentinței au declarat apel contestatorii, iar prin decizia civilă nr. 52A din 22 ianuarie 2010, Curtea de Apel București a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte contestația, a anulat în parte dispoziția nr. 10037 din 28 martie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului București și a obligat intimatul să restituie în natură contestatorilor suprafața de 52 mp de teren, identificată între punctele 1, 1/1, 2, 2/1, în anexa la raportul de expertiză întocmit de expertul M.B.M., menținând restul dispoziției contestate.

Curtea de Apel a avut în vedere următoarele considerente: In speță, își au aplicare prevederile art. 11 alin. (3) din lege, întrucât, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul B.M., din suprafața de 231 mp teren situat în sector 5 București, expropriată de la autoarea contestatorilor, acestora li s-a restituit în natură suprafața de 120 mp teren prin sentința civilă nr. 137 din 24 februarie 1998 a Tribunalului București, secția a IV- a civilă, rămasă definitivă și irevocabilă, într-un proces de revendicare. In continuarea acestei suprafețe de teren se află un loc de parcare în suprafață de 52 mp teren, identificat în dreptunghiul 1,1/1,2,2/1 și o aleea de acces la parcare în suprafață de 59 mp teren, identificată prin dreptunghiul 1/1, 2/1, 3 și 4. Terenul nu este afectat de construcții de suprafață.

Din raportul de expertiză extrajudiciară și schițele anexe întocmite de expert B.G., rezultă că pe suprafața mai mare de teren ce a făcut obiectul exproprierii, s-au edificat blocuri de locuințe, însă terenul pretins de către contestatori este parte acoperit de vegetație, iar parte ocupat de baterie de garaje (construcții provizorii). Or, în fraza a doua a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, se face trimitere la dispozițiile art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) din aceeași lege, despre care se spune că se vor aplica în mod corespunzător. Prin prevederile art. 10 alin. (3) din lege se stipulează că se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii, după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile.

Este evident că, chiar dacă în prezent pe suprafața de 52 mp teren identificată ca fiind loc de parcare, în dreptunghiul 1,1/1,2, 2/1, nu mai există acel garaj demontabil, terenul a avut această destinație și este folosit în prezent în același scop, de parcare a autoturismelor. Având în vedere destinația acestei suprafețe de teren, cât și faptul că se află în continuarea suprafeței de 120 mp teren, obținută în cadrul acțiunii în revendicare, instanța de apel a apreciat că această suprafață de teren, în suprafață de 52 mp teren, identificată în dreptunghiul 1, 1/1, 2, 2/1, poate fi restituită în natură fostului proprietar, acordând astfel eficiență primordialității acoperirii prejudiciilor cauzate de stat, prin restituirea în natură, astfel cum se stipulează prin art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.

In schimb, din analiza comparativă a celor două planuri de situație atașate fiecărui raport de expertiză, s-a constatat că parcela identificată în dreptunghiul 1/1, 2/1, 3 și 4 nu este utilizată numai ca alee de acces la parcare, ci și ca alee între blocuri, situație în care instanța a constatat că există o servitute legală pentru construcțiile noi autorizate, operand una din excepțiile de la principiul restituiri în natură, concretizată în prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Au fost păstrate celelalte mențiuni ale dispoziției privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru restul terenului nerestituit și construcția demolată. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat și motivat recurs pârâtul Municipiul București prin Primar.

Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în cazul imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acesta au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile râmase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. Suprafața solicitată de către contestatori este afectată de elemente de sistematizare, respectiv parcări și trotuar pietonal aferent, astfel încât restituirea în natură nu este posibilă.

Așadar, dispoziția contestată este legală întrucât prin aceasta s-au stabilit masuri reparatorii prin echivalent, reținându-se că terenul pentru care se solicită restituirea în natură este afectat de elemente de sistematizare, respectiv parcare, alee, trotuar pietonal și spațiu verde aferent blocului. Se arată totodată că, pentru imobilul expropriat, contestatoarea a primit despăgubiri. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Legea 10/2001 consacră, prin art. 7, prioritatea restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv și stipulează că numai dacă restituirea în natură nu este posibilă, în cazurile expres prevăzute de lege, persoana îndreptățită poate opta pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Particularizând aplicarea acestui principiu în cazul construcțiilor expropriate și demolate integral și al terenurilor ocupate parțial de lucrările pentru care s-a dispus demolarea, Legea prevede că persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent [art. 11 alin. (3)]. Situația de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din dovezile administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce țin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar.

Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ.. care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. 138/2000. Prin urmare, Înalta Curte poate verifica numai modul în care, la situația de fapt stabilită, instanța de apel a aplicat și interpretat dispozițiile legale incidente. Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că, atâta timp cât, prin interpretarea materialului probator administrat, instanța de apel a concluzionat că suprafața de teren restituită în natură reclamanților nu este afectată de construcții de suprafață sau de servituți legale și alte amenajări de utilitate publică, aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea 10/2001, a fost corect realizată de Curtea de Apel, motivele de recurs formulate sub acest aspect fiind nefondate.

Se susține prin motivele de recurs că suprafața de teren restituită este afectată de elemente de sistematizare, respectiv parcări și trotuar pietonal aferent. Prin interpretarea dovezilor administrate, și care nu poate fi cenzurată în această fază procesuală, instanța de apel a concluzionat că pe această suprafață s-au aflat garaje, care în prezent au fost ridicate, terenul fiind folosit în prezent ca parcare. Utilizarea prezentă a terenului nu poate fi considerată însă o amenajare de utilitate publică, câtă vreme în cauză nu s-a probat că suprafeței de teren în litigiu i s-a atribuit o astfel de amenajare, ci numai că, temporar, în folosul locatarilor blocurilor vecine, ea este folosită cu destinația de parcare.

Nici argumentul invocat prin motivele de recurs vizând încasarea de despăgubiri în urma exproprierii de către autoarea reclamanților, nu poate fi reținut, deoarece o astfel de împrejurare nu poate constitui un impediment pentru restituirea în natură a terenului, față de prevederile art. 11 alin. (1) din Lege. Pentru considerentele expuse, apreciind ca fiind legală decizia instanței de apel, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei nr. 52 A din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.