ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6324/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6324/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31 iulie 2007,

pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă, sub nr. 26884/3/2007,

reclamanții M.S. și M.N. au chemat în judecată pe pârâta SC A.A. SRL,solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta să le lase

în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele terenuri în suprafață de

10.659 mp situate în intravilanul comunei Ciolpani, sat Piscu, județ Ilfov,

tarlaua 31, parcela 306/11, în suprafață de 3553 mp, tarlaua 31, parcela 306/12

în suprafață de 3553 mp și tarlaua 31 parcela 306/13 în suprafață de 3553 mp.

Totodată solicită instanței să se rectifice înscrierea din cartea funciară nr. 533

a localității Ciolpani, județ Ilfov, în sensul radierii înscriem dreptului de

proprietate al pârâtei asupra imobilelor revendicate și intabularea dreptului

de proprietate asupra acestora în favoarea subsemnaților, în cotă indiviză de

50% pentru fiecare coproprietar.

La data de 15 octombrie 2007, prin serviciul

Registratură pârâta SC A.A.R. SRL a depus la dosarul cauzei întâmpinare și

cerere reconvențională prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea pe

care o va pronunța să respingă cererea de chemare în judecată ca nefondată, să

constate falsul procurilor autentificate de Notariatul de Stat al Sectorului

Agricol Ilfov sub nr. 1003, 1004 și 2156 din 9 mai 1995,să constate nulitatea

absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza celor trei

procuri, respectiv cele autentificate de Notariatul de Stat Bolintin Vale,

județ Giurgiu sub nr. 1833,1834 și 1835 din 30 mai 1005, precum și a tuturor

actelor subsecvente și obligarea pârâților - reclamanți la plata cheltuielilor

de judecată.

La termenul din 16 octombrie 2007, Tribunalul în

urma analizării contractelor de cesiune depuse la dosar a constatat că

drepturile litigioase au fost transmise numitei U.R., aceasta dobândind

calitate de reclamant.

Prin sentința civilă nr. 228 din 5 februarie 2008

pronunțată în dosarul nr. 26884/3/2007 de Tribunalul București, secția a V a civilă,

s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei - pârâte U.E.R.

pe cererea reconvențională formulată de pârâta SC A.A. SRL, s-a respins cererea

reconvențională ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă și s-a disjuns cererea principală în legătură cu care se va

forma dosar nou în vederea continuării judecății.

Cererea disjunsă a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V a civilă, la data de 22 februarie 2008 sub

nr.7642/3/2008.

Prin decizia civilă nr. 1707 din 11 noiembrie 2008

Tribunalul București, secția a V a civilă, a respins ca fiind neîntemeiată

acțiunea precum și cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța în acest mod, instanța de

fond a reținut, în esență, că, întrucât reclamanta a arătat că nu înțelege să

se folosească de procurile ce au stat la baza întocmirii contractelor de

vânzare-cumpărare cu vânzătorii G.P., T.G. și S.G., acest fapt echivalează cu

recunoașterea împrejurării că au cumpărat de la un neproprietar, ceea ce

conduce la concluzia că titlul pârâților este preferabil.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești a

formulat apel în termen legal reclamanta K.(U.)E.R., criticând-o pentru

nelegalitate.

Astfel, se susține că, în mod greșit instanța de

fond a constatat lipsa efectelor contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1833,

1834, 1835 din 30 mai 1995, fără să fie investită cu un capăt de cerere privind

nulitatea acestora, și că în mod nelegal, susține apelanta, instanța a reținut

recunoașterea acesteia asupra lipsei consimțământului la vânzare privind pe

numiții G.P., S.G. Procurile în discuție nu sunt supuse comparării de titluri

în revendicare, ci contractele de vânzare - cumpărare din data de 30 mai 1995

ce nu sunt anulate. Pornind de la aceste premise eronate, instanța de fond a

aplicat în mod nelegal o prezumție simplă, reținând că T.D. a dobândit de la S.N.,

un neproprietar.

Se mai arată de către apelanta reclamantă că

instanța a aplicat eronat regulile comparării de titluri într-o acțiune în revendicare

întrucât a reținut că titlurile provin de la autori diferiți,ceea ce este

eronat, proprietarii inițiali ai terenurilor fiind aceiași, respectiv G.P., S.G.

și T.G. Aceștia au înstrăinat terenurile atât lui T.D., la data de 30 mai 1995

cât și lui I.A.C., la data de 23 noiembrie 1995, în cazul dat, când titlurile

invocate de părți provin de la același autor, preferabil este titlul care are o

dată mai veche.

O altă critică vizează faptul că instanța a

ignorat efectele juridice ale titlului autorilor reclamantei,respectiv act de

adjudecare încheiat în urma licitației publice în cadrul procedurii

execuționale de lichidare a B.B.K. SA, acest titlu fiind mai caracterizat decât

titlul pârâtei consecințele juridice ale unui act de adjudecare sunt în sensul

că vânzarea silită eliberează imobilul vândut de toate sarcinile, dreptul de

proprietate transmițându-se liber de orice sarcini, conform art. 518 C. proc.

civ. iar conform art. 26 alin. (1) teza I din Legea nr. 7/1996, dreptul de

proprietate este opozabil „

erga omnes

", fără înscrierea în cartea

funciară.

La termenul de judecată de la 11 mai 2009 pârâta

SC A.A.R. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca fiind

nefondat.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

prin decizia nr. 442 din 6 iulie 2009 a admis apelul reclamantei, a schimbat în

tot sentința în sensul că a admis acțiunea, a obligat pârâta să lase liberă

suprafața de 3553 mp teren.

S-a reținut că, în baza Legii nr. 18/1991

numiții G.P., S.G. și T.G. au beneficiat de reconstituirea dreptului de

proprietate asupra a câte o suprafață de teren în comuna Ciolpani, sat Piscu,

județ Ilfov, suprafețe ce însumate sunt revendicate în prezent.

La data de 30 mai 1995 aceștia au înstrăinat

terenurile lui T.D. prin contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr.

1833, 1834 și 1835 la Notariatul de Stat și transcrise în Registrul de

transcripțiuni și inscripțiuni sub nr. 4561, 4562 și 4563 la data de 30 mai 1995.

La data de 11 martie 2004 aceste terenuri au

fost adjudecate de către M.S. și M.N. în procedura execuțională de lichidare a B.B.K.

SA, în baza unor contracte de garanție imobiliară încheiate de T.D. cu această

bancă.

La data de 23 noiembrie 1995, G.P., S.G. și T.G.

vând aceleași terenuri lui I.A.C. cu contractele de vânzare-cumpărare

autentificate sub nr. 58, 59 și 60 din 23 noiembrie 1995 la BNP P.L.

La 26 septembrie 1997 prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. 868 din 26 septembrie 1997 aceste terenuri sunt vândute

către L.L., ce a înstrăinat ulterior către pârâtă suprafața de 10.659 mp

cumpărată și 1553 mp primiți cu titlu de donație, conform contractului de

vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 648 din 17 mai 2004 la BNP I.L.D.

Din această succesiune de înstrăinări succesive

și paralele, s-a reținut că titlurile de proprietate provin de la aceiași

autori, respectiv proprietarii inițiali ai terenurilor, numiții G.P., S.G. și T.G.

În mod greșit, instanța de fond a reținut că

titlurile exibate de către părți în cadrul acțiunii în revendicare deduse

judecății,provin de la autori diferiți, considerând în același timp că

împrejurarea potrivit cu care reclamanta a arătat că nu înțelege să se

folosească de procurile ce au stat la baza încheierii contractelor de

vânzare-cumpărare cu T.D. echivalează cu recunoașterea faptului că T.D. a

cumpărat de la un neproprietar, respectiv de la S.N., mandatarul în baza

procurilor în discuție.

S-a mai reținut, că în cadrul operațiunii de

comparare de titluri, instanța a fost investită cu compararea titlurilor de

proprietate exhibate de părți, titlul inițial al reclamantei,respectiv

contractele de vânzare-cumpărare nr. 1833, 1834, 1835 din 30 mai 1995

autentificate de Notariatul de Stat Bolintin Vale, nefiind desființate până în

prezent și fiind lipsite de relevanță, în cadrul comparării de titluri, orice

considerații privind procurile prin care vânzătorii au fost reprezentați prin

mandatar S.N. la încheierea contractelor autentice.

Față de aceste aspecte s-a reținut că titlul

reclamantei este mai bine caracterizat decât titlul prezentat de către pârâtă

întrucât, în condițiile în care aceste titluri provin de la un autor comun,

titlul exhibat de către reclamantă are data cea mal veche, respectiv data de 30

mai 1995 față de 34 noiembrie 1995, dată la care deținătorii inițiali ai

terenurilor le-au înstrăinat a doua oară.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat

recurs pârâta SC A.A.R. SRL, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5, 6,

9 C. proc. civ.

Recurenta critică hotărârea sub următoarele

aspecte:

- Prin hotărârea pronunțată s-au încălcat

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de către art. 105 alin.

(2) C. proc. civ. prin aplicarea greșită a unor texte de lege, pricinuindu-se o

vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestora (art. 304 pct. 5

C. proc. civ.).

- S-a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, instanța a schimbat natura, înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestui art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

- Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a

legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – în sensul că s-a apreciat greșit că,

prima vânzare a avut loc la data de 30 mai 1995 către T.D., în condițiile în

care această vânzare s-a făcut prin intermediul unei procuri asupra cărora

planează suspiciunea de fals și că niciodată nu s-a depus la dosar originalul

procurilor.

- Într-o acțiune în revendicare, cel ce pretinde

că este proprietarul trebuie să dovedească proprietatea sa.

- S-a constatat greșit că titlurile invocate de

părți provin de la aceeași autori.

- Reclamantul și pârâtul nu au invocat un titlu

provenind de la aceeași persoană, titlu reclamantului și cel al pârâtului

provin de la persoane diferite, astfel că prin metoda comparării titlurilor de

proprietate acțiunea în revendicare a fost greșit soluționată, cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii.

- Singura înstrăinare legală de la adevărații

proprietari s-a făcut către I.A.C. care la rândul său a înstrăinat în anul 1997

terenurile către autorul recurentei L.L.

- Art. 26 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul

și publicitatea nu poate fi opus decât în cazul în care s-a respectat legea

precum și dispozițiile ce guvernează materia executării prin vânzare silită a

imobilului.

- Admiterea cererii prin care s-a dispus

radierea dreptului de proprietate s-a formulat pe art. 34 din legea

cadastrului, fără a specifica care punct, în condițiile în care fiecare pct. al

art. 34 reglementează o situație distinctă și că în mod greșit s-a reținut

incidența dispozițiilor art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996.

Din partea reclamantei s-a depus la dosar

întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând criticile formulate prin intermediul

cererii de recurs, Înalta Curte constată nefondat recursul pentru cele ce

succed:

Recurenta critică hotărârea invocând ca motive

de nelegalitate, incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5, 6, 9 C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 304 C.

proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, numai pentru

motive de nelegalitate.

Simpla nemulțumire a unei părți sau a părților

în litigii față de hotărârea pronunțată, nu este suficientă pentru casarea

acesteia, ci recurenta are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin

unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

În cauza pendinte, pârâta a declarat recurs,

susținând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5, 8 enumerându-le și

enunțându-le fără a arăta în context în ce constau greșelile săvârșite de către

instanța de apel pentru a fi aplicabile dispozițiile de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 5, 8 C. proc. civ.

În concret, recurenta a enunțat doar formal

aceste două motive de nelegalitate, și drept urmare se va constata că acestea

nu sunt incidente speței supusă analizei.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ., se critică faptul că a fost îndreptată și aplicată

greșit legea, respectiv dispozițiile art. 480 C. proc. civ. privind

revendicarea.

Acțiunea în revendicare constituie principalul

mijloc de apărare a dreptului de proprietate publică sau privată.

Cu ajutorul ei, titularul dreptului de

proprietate asupra unui bun mobil sau imobil poate obține recunoașterea

dreptului de proprietate și, în același timp, restituirea bunului său de la

orice persoană care îl posedă ilegal.

Acțiunea în revendicare se caracterizează

printr-o serie de însușiri și anume, este o acțiune reală, pentru că

reclamantul pretinde că este titularul dreptului real de proprietate drept care

imprimă și acțiunii același caracter real; se urmărește predarea posesiunii

unui bun, ceea ce înseamnă că în principiu, acțiunea trebuie introdusă

împotriva celui ce deține bunul; reclamantul trebuie să dovedească că este

titularul dreptului de proprietate, dovadă care constituie temeiul acțiunii în

revendicare.

Recurenta, prin criticile formulate arată că, la

soluționarea cauzei în apel, s-au interpretat greșit caracterele juridice ale

acțiunii în revendicare, că, în situația în care s-ar fi analizat corect aceste

caractere juridice, s-ar fi constatat că reclamanta nu a dovedit, prin titlul

de proprietate depus, că este proprietara imobilului revendicat.

Contrar criticilor formulate, în speța supusă

analizei au fost corect interpretate și aplicate dispozițiile art. 480 C. proc.

civ., după cum urmează:

Mai întâi trebuie precizat că, acțiunea în

revendicare a fost promovată de M.S. și M.N. și că, pe parcursul derulării

procesului civil, la data de 16 octombrie 2007 reclamanții au înstrăinat

drepturile litigioase numitei U.E.R. care a dobândit astfel calitate procesuală

activă.

Imobilul supus analizei a aparținut lui G.P., T.G.

și S.G., aspect necontestat de părțile din proces, care la data de 30 mai 1995

au înstrăinat imobilul lui T.D. prin acte de vânzare-cumpărare autentificate.

La data de 11 martie 2004 imobilul a fost

adjudecat de M.S. și M.N., reclamanți în cauză, în procedura execuțională de

lichidare a B.B.K. SA, în baza unor contracte de garanție imobiliară încheiate

de T.D. cu această bancă.

Recurenta contestă prima vânzare ce a avut loc

între proprietarii terenului în calitate de vânzători și T.D. în calitate de

cumpărători la 30 mai 1995, pe motiv că această vânzare s-a efectuat prin

mandatar și nu de către proprietar, dar nu solicită anularea sau constatarea

nulității absolute a acestui contract de vânzare-cumpărare acțiune în cadrul

căreia se putea analiza legalitatea sau nelegalitatea procurilor, criticate vehement

de recurentă.

Referitor la emiterea procurilor, recurenta

invocă și existența unui fals care nu poate fi analizat de o instanță civilă.

O acțiune în revendicare, așa cum s-a arătat mai

sus, se finalizează prin compararea titlurilor de proprietate depuse de părțile

din proces și se dă eficiență titlului mai bine caracterizat.

Așa fiind, în mod corect s-a reținut că imobilul

în litigiu a făcut obiectul unei succesiuni de înstrăinare succesive și prealabile

că, titlurile de proprietate provin de la aceeași autori, iar contractele de

vânzare-cumpărare autentificate la 30 mai 1995 nu au fost desființate.

Procurile prin care vânzătorii au fost reprezentați

prin mandatar S.N. la încheierea contractului, până la soluționarea acțiunii în

revendicare nu s-a dovedit că sunt false sau nelegale.

Așadar, comparând titlurile de proprietate ale

părților litigante, corect s-a dat eficiență titlului deținut de reclamanți

întrucât are o dată mai veche, 30 mai 1995, față de titlul pârâtei ce poartă

data de 23 noiembrie 1995.

Nefondate sunt și criticile ce privesc aplicarea

dispozițiilor Legii nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, având

în vedere că, admiterea celui de-al doilea capăt de cerere, este o consecință a

admiterii acțiunii în revendicare (primul capăt de cerere al demersului

judiciar).

Referitor la acest capăt de cerere -

rectificarea înscrierii în cartea funciară – s-a reținut corect incidența

dispozițiilor art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, respectiv s-a radiat dreptul

de proprietate al pârâtei și s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al

reclamantei în baza hotărârii judecătorești astfel pronunțate.

În concluzie, în cauza pendinte nu sunt

incidente nici dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care,

Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC A.A.R. SRL împotriva deciziei civile nr. 442 din 06 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25

noiembrie 2010.