ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6324/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 31 iulie 2007, pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă, sub nr. 26884/3/2007, reclamanții M.S. și M.N. au chemat în judecată pe pârâta SC A.A. SRL,solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilele terenuri în suprafață de 10.659 mp situate în intravilanul comunei Ciolpani, sat Piscu, județ Ilfov, tarlaua 31, parcela 306/11, în suprafață de 3553 mp, tarlaua 31, parcela 306/12 în suprafață de 3553 mp și tarlaua 31 parcela 306/13 în suprafață de 3553 mp.

Totodată solicită instanței să se rectifice înscrierea din cartea funciară nr. 533 a localității Ciolpani, județ Ilfov, în sensul radierii înscriem dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilelor revendicate și intabularea dreptului de proprietate asupra acestora în favoarea subsemnaților, în cotă indiviză de 50% pentru fiecare coproprietar. La data de 15 octombrie 2007, prin serviciul Registratură pârâta SC A.A.R.

SRL a depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să respingă cererea de chemare în judecată ca nefondată, să constate falsul procurilor autentificate de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov sub nr. 1003, 1004 și 2156 din 9 mai 1995,să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza celor trei procuri, respectiv cele autentificate de Notariatul de Stat Bolintin Vale, județ Giurgiu sub nr. 1833,1834 și 1835 din 30 mai 1005, precum și a tuturor actelor subsecvente și obligarea pârâților - reclamanți la plata cheltuielilor de judecată. La termenul din 16 octombrie 2007, Tribunalul în urma analizării contractelor de cesiune depuse la dosar a constatat că drepturile litigioase au fost transmise numitei U.R., aceasta dobândind calitate de reclamant.

Prin sentința civilă nr. 228 din 5 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr. 26884/3/2007 de Tribunalul București, secția a V a civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei - pârâte U.E.R. pe cererea reconvențională formulată de pârâta SC A.A. SRL, s-a respins cererea reconvențională ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și s-a disjuns cererea principală în legătură cu care se va forma dosar nou în vederea continuării judecății. Cererea disjunsă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă, la data de 22 februarie 2008 sub nr.7642/3/2008. Prin decizia civilă nr. 1707 din 11 noiembrie 2008 Tribunalul București, secția a V a civilă, a respins ca fiind neîntemeiată acțiunea precum și cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut, în esență, că, întrucât reclamanta a arătat că nu înțelege să se folosească de procurile ce au stat la baza întocmirii contractelor de vânzare-cumpărare cu vânzătorii G.P., T.G. și S.G., acest fapt echivalează cu recunoașterea împrejurării că au cumpărat de la un neproprietar, ceea ce conduce la concluzia că titlul pârâților este preferabil. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat apel în termen legal reclamanta K.(U.)E.R., criticând-o pentru nelegalitate. Astfel, se susține că, în mod greșit instanța de fond a constatat lipsa efectelor contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1833, 1834, 1835 din 30 mai 1995, fără să fie investită cu un capăt de cerere privind nulitatea acestora, și că în mod nelegal, susține apelanta, instanța a reținut recunoașterea acesteia asupra lipsei consimțământului la vânzare privind pe numiții G.P., S.G.

Procurile în discuție nu sunt supuse comparării de titluri în revendicare, ci contractele de vânzare - cumpărare din data de 30 mai 1995 ce nu sunt anulate. Pornind de la aceste premise eronate, instanța de fond a aplicat în mod nelegal o prezumție simplă, reținând că T.D. a dobândit de la S.N., un neproprietar. Se mai arată de către apelanta reclamantă că instanța a aplicat eronat regulile comparării de titluri într-o acțiune în revendicare întrucât a reținut că titlurile provin de la autori diferiți,ceea ce este eronat, proprietarii inițiali ai terenurilor fiind aceiași, respectiv G.P., S.G. și T.G. Aceștia au înstrăinat terenurile atât lui T.D., la data de 30 mai 1995 cât și lui I.A.C., la data de 23 noiembrie 1995, în cazul dat, când titlurile invocate de părți provin de la același autor, preferabil este titlul care are o dată mai veche.

O altă critică vizează faptul că instanța a ignorat efectele juridice ale titlului autorilor reclamantei,respectiv act de adjudecare încheiat în urma licitației publice în cadrul procedurii execuționale de lichidare a B.B.K. SA, acest titlu fiind mai caracterizat decât titlul pârâtei consecințele juridice ale unui act de adjudecare sunt în sensul că vânzarea silită eliberează imobilul vândut de toate sarcinile, dreptul de proprietate transmițându-se liber de orice sarcini, conform art. 518 C. proc. civ. iar conform art. 26 alin. (1) teza I din Legea nr. 7/1996, dreptul de proprietate este opozabil „ erga omnes ", fără înscrierea în cartea funciară. La termenul de judecată de la 11 mai 2009 pârâta SC A.A.R.

SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca fiind nefondat. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 442 din 6 iulie 2009 a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința în sensul că a admis acțiunea, a obligat pârâta să lase liberă suprafața de 3553 mp teren. S-a reținut că, în baza Legii nr. 18/1991 numiții G.P., S.G. și T.G. au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate asupra a câte o suprafață de teren în comuna Ciolpani, sat Piscu, județ Ilfov, suprafețe ce însumate sunt revendicate în prezent. La data de 30 mai 1995 aceștia au înstrăinat terenurile lui T.D. prin contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 1833, 1834 și 1835 la Notariatul de Stat și transcrise în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni sub nr. 4561, 4562 și 4563 la data de 30 mai 1995. La data de 11 martie 2004 aceste terenuri au fost adjudecate de către M.S.

și M.N. în procedura execuțională de lichidare a B.B.K. SA, în baza unor contracte de garanție imobiliară încheiate de T.D. cu această bancă. La data de 23 noiembrie 1995, G.P., S.G. și T.G. vând aceleași terenuri lui I.A.C. cu contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 58, 59 și 60 din 23 noiembrie 1995 la BNP P.L. La 26 septembrie 1997 prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 868 din 26 septembrie 1997 aceste terenuri sunt vândute către L.L., ce a înstrăinat ulterior către pârâtă suprafața de 10.659 mp cumpărată și 1553 mp primiți cu titlu de donație, conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 648 din 17 mai 2004 la BNP I.L.D. Din această succesiune de înstrăinări succesive și paralele, s-a reținut că titlurile de proprietate provin de la aceiași autori, respectiv proprietarii inițiali ai terenurilor, numiții G.P., S.G.

și T.G. În mod greșit, instanța de fond a reținut că titlurile exibate de către părți în cadrul acțiunii în revendicare deduse judecății,provin de la autori diferiți, considerând în același timp că împrejurarea potrivit cu care reclamanta a arătat că nu înțelege să se folosească de procurile ce au stat la baza încheierii contractelor de vânzare-cumpărare cu T.D. echivalează cu recunoașterea faptului că T.D. a cumpărat de la un neproprietar, respectiv de la S.N., mandatarul în baza procurilor în discuție.

S-a mai reținut, că în cadrul operațiunii de comparare de titluri, instanța a fost investită cu compararea titlurilor de proprietate exhibate de părți, titlul inițial al reclamantei,respectiv contractele de vânzare-cumpărare nr. 1833, 1834, 1835 din 30 mai 1995 autentificate de Notariatul de Stat Bolintin Vale, nefiind desființate până în prezent și fiind lipsite de relevanță, în cadrul comparării de titluri, orice considerații privind procurile prin care vânzătorii au fost reprezentați prin mandatar S.N. la încheierea contractelor autentice. Față de aceste aspecte s-a reținut că titlul reclamantei este mai bine caracterizat decât titlul prezentat de către pârâtă întrucât, în condițiile în care aceste titluri provin de la un autor comun, titlul exhibat de către reclamantă are data cea mal veche, respectiv data de 30 mai 1995 față de 34 noiembrie 1995, dată la care deținătorii inițiali ai terenurilor le-au înstrăinat a doua oară.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta SC A.A.R. SRL, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5, 6, 9 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Prin hotărârea pronunțată s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de către art. 105 alin. (2) C. proc. civ. prin aplicarea greșită a unor texte de lege, pricinuindu-se o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestora (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.). - S-a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, instanța a schimbat natura, înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestui art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. – în sensul că s-a apreciat greșit că, prima vânzare a avut loc la data de 30 mai 1995 către T.D., în condițiile în care această vânzare s-a făcut prin intermediul unei procuri asupra cărora planează suspiciunea de fals și că niciodată nu s-a depus la dosar originalul procurilor. - Într-o acțiune în revendicare, cel ce pretinde că este proprietarul trebuie să dovedească proprietatea sa. - S-a constatat greșit că titlurile invocate de părți provin de la aceeași autori. - Reclamantul și pârâtul nu au invocat un titlu provenind de la aceeași persoană, titlu reclamantului și cel al pârâtului provin de la persoane diferite, astfel că prin metoda comparării titlurilor de proprietate acțiunea în revendicare a fost greșit soluționată, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

- Singura înstrăinare legală de la adevărații proprietari s-a făcut către I.A.C. care la rândul său a înstrăinat în anul 1997 terenurile către autorul recurentei L.L. - Art. 26 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea nu poate fi opus decât în cazul în care s-a respectat legea precum și dispozițiile ce guvernează materia executării prin vânzare silită a imobilului. - Admiterea cererii prin care s-a dispus radierea dreptului de proprietate s-a formulat pe art. 34 din legea cadastrului, fără a specifica care punct, în condițiile în care fiecare pct. al art. 34 reglementează o situație distinctă și că în mod greșit s-a reținut incidența dispozițiilor art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996.

Din partea reclamantei s-a depus la dosar întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte constată nefondat recursul pentru cele ce succed: Recurenta critică hotărârea invocând ca motive de nelegalitate, incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5, 6, 9 C. proc. civ. În conformitate cu dispozițiile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate. Simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigii față de hotărârea pronunțată, nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci recurenta are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

În cauza pendinte, pârâta a declarat recurs, susținând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5, 8 enumerându-le și enunțându-le fără a arăta în context în ce constau greșelile săvârșite de către instanța de apel pentru a fi aplicabile dispozițiile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 C. proc. civ. În concret, recurenta a enunțat doar formal aceste două motive de nelegalitate, și drept urmare se va constata că acestea nu sunt incidente speței supusă analizei. În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se critică faptul că a fost îndreptată și aplicată greșit legea, respectiv dispozițiile art. 480 C. proc. civ. privind revendicarea. Acțiunea în revendicare constituie principalul mijloc de apărare a dreptului de proprietate publică sau privată.

Cu ajutorul ei, titularul dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil poate obține recunoașterea dreptului de proprietate și, în același timp, restituirea bunului său de la orice persoană care îl posedă ilegal. Acțiunea în revendicare se caracterizează printr-o serie de însușiri și anume, este o acțiune reală, pentru că reclamantul pretinde că este titularul dreptului real de proprietate drept care imprimă și acțiunii același caracter real; se urmărește predarea posesiunii unui bun, ceea ce înseamnă că în principiu, acțiunea trebuie introdusă împotriva celui ce deține bunul; reclamantul trebuie să dovedească că este titularul dreptului de proprietate, dovadă care constituie temeiul acțiunii în revendicare.

Recurenta, prin criticile formulate arată că, la soluționarea cauzei în apel, s-au interpretat greșit caracterele juridice ale acțiunii în revendicare, că, în situația în care s-ar fi analizat corect aceste caractere juridice, s-ar fi constatat că reclamanta nu a dovedit, prin titlul de proprietate depus, că este proprietara imobilului revendicat. Contrar criticilor formulate, în speța supusă analizei au fost corect interpretate și aplicate dispozițiile art. 480 C. proc. civ., după cum urmează: Mai întâi trebuie precizat că, acțiunea în revendicare a fost promovată de M.S. și M.N. și că, pe parcursul derulării procesului civil, la data de 16 octombrie 2007 reclamanții au înstrăinat drepturile litigioase numitei U.E.R.

care a dobândit astfel calitate procesuală activă. Imobilul supus analizei a aparținut lui G.P., T.G. și S.G., aspect necontestat de părțile din proces, care la data de 30 mai 1995 au înstrăinat imobilul lui T.D. prin acte de vânzare-cumpărare autentificate. La data de 11 martie 2004 imobilul a fost adjudecat de M.S. și M.N., reclamanți în cauză, în procedura execuțională de lichidare a B.B.K. SA, în baza unor contracte de garanție imobiliară încheiate de T.D. cu această bancă. Recurenta contestă prima vânzare ce a avut loc între proprietarii terenului în calitate de vânzători și T.D. în calitate de cumpărători la 30 mai 1995, pe motiv că această vânzare s-a efectuat prin mandatar și nu de către proprietar, dar nu solicită anularea sau constatarea nulității absolute a acestui contract de vânzare-cumpărare acțiune în cadrul căreia se putea analiza legalitatea sau nelegalitatea procurilor, criticate vehement de recurentă.

Referitor la emiterea procurilor, recurenta invocă și existența unui fals care nu poate fi analizat de o instanță civilă. O acțiune în revendicare, așa cum s-a arătat mai sus, se finalizează prin compararea titlurilor de proprietate depuse de părțile din proces și se dă eficiență titlului mai bine caracterizat. Așa fiind, în mod corect s-a reținut că imobilul în litigiu a făcut obiectul unei succesiuni de înstrăinare succesive și prealabile că, titlurile de proprietate provin de la aceeași autori, iar contractele de vânzare-cumpărare autentificate la 30 mai 1995 nu au fost desființate. Procurile prin care vânzătorii au fost reprezentați prin mandatar S.N. la încheierea contractului, până la soluționarea acțiunii în revendicare nu s-a dovedit că sunt false sau nelegale.

Așadar, comparând titlurile de proprietate ale părților litigante, corect s-a dat eficiență titlului deținut de reclamanți întrucât are o dată mai veche, 30 mai 1995, față de titlul pârâtei ce poartă data de 23 noiembrie 1995. Nefondate sunt și criticile ce privesc aplicarea dispozițiilor Legii nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, având în vedere că, admiterea celui de-al doilea capăt de cerere, este o consecință a admiterii acțiunii în revendicare (primul capăt de cerere al demersului judiciar). Referitor la acest capăt de cerere - rectificarea înscrierii în cartea funciară – s-a reținut corect incidența dispozițiilor art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, respectiv s-a radiat dreptul de proprietate al pârâtei și s-a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în baza hotărârii judecătorești astfel pronunțate.

În concluzie, în cauza pendinte nu sunt incidente nici dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A.A.R. SRL împotriva deciziei civile nr. 442 din 06 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.