ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1521/2017

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1707 din data de 11 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosar nr. x/2008, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare cu privire la terenurile în suprafață de 10.659 mp, situate în intravilanul comunei Ciolpani, sat Piscu, județul Ilfov, formulată de reclamanta A. (care a preluat legitimarea procesuală activă ca urmare a transmiterii drepturilor litigioase de reclamanții inițiali, E. și F.), în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL.

Prin decizia civilă nr. 442 din 6 iulie 2009, pronunțată în dosar nr. x/2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1707 din data de 11 noiembrie 2008 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SRL, a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a admis acțiunea, a obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafețele de teren: de 3.553 mp situată în tarlaua 31 parcela 306/11; de 3.553 mp situată în tarlaua 31 parcela 306/12; de 3.553 mp situată în tarlaua 31 parcela 306/13 și a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în cartea funciară a localității Ciolpani, județul Ilfov.

Această decizie a rămas irevocabilă prin decizia nr. 6324 din 25 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin care s-a respins recursul declarat de pârâtă.

Pârâta SC B. SRL a formulat, în temeiul art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 442 din data de 6 iulie 2009, pronunțate de Curtea de Apel București, în dosar nr. x/2008, în contradictoriu cu intimata A., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, schimbarea în tot a deciziei atacate și respingerea acțiunii în revendicare formulate de către intimată. Revizuenta a solicitat instanței ca, în ipoteza admiterii cererii, să dispună restabilirea situației anterioare executării, prin întoarcerea executării silite.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2/2016.

În motivarea cererii, revizuenta a susținut că unul dintre înscrisurile care au stat la baza pronunțării soluției menționate anterior a fost declarat fals în urma judecății. Astfel, a arătat că prin sentința civilă nr. 2728 din 8 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov, în dosar nr. x/2012, instanța a reținut că, deși răspunderea penală s-a prescris conform rezoluțiilor Parchetului, actele atacate cu acțiune în anulare nu sunt valabile, deoarece, pe de o parte, procurile despre care se susținea că ar fi fost autentificate de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov, nu figurau în registrele de evidență a notariatului la numerele de încheieri indicate pe acestea, iar, pe de altă parte, mandanții (autorii comuni) nu semnaseră procurile, astfel cum rezultă din proba cu interogatoriu și din declarațiile date de acesta în dosarul penal, potrivit cărora, mandatarul nu îi cunoștea pe mandanți.

A precizat că sentința civilă nr. 2728 din data de 8 octombrie 2013 a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 428/A din data de 28 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, care a menținut soluția instanței de fond, și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1191 din data de 23 iunie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, de respingere a recursului declarat împotriva hotărârii instanței de apel.

Revizuenta a precizat că a luat cunoștință de hotărârea prin care s-a declarat în mod irevocabil falsul, la data de 23 iunie 2016, când soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost publicată pe site-ul instanței respective.

În opinia acesteia, declararea falsului procurilor de către instanța civilă care a constatat nulitatea absolută pentru lipsa consimțământului mandanților, determină schimbarea soluției pronunțate prin decizia nr. 442/2009, deoarece respectiva instanță a constatat că ar fi preferabile titlurile intimatei, prezumând că acestea sunt valabile, or, în procesul care a determinat introducerea căii extraordinare de atac, s-a stabilit contrariul, și anume că procurile și actele juridice întocmite în baza acestora sunt lovite de nulitate absolută, fiind întemeiate pe un fals.

Restabilirea situației anterioare executării presupune, în opinia revizuentei, predarea imobilului către aceasta și modificarea evidențelor din registrele de carte funciară, avându-se în vedere procedura prevăzută de art. 404

1

- 404

2

din C. proc. civ. de la 1865.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24, art. 25 și art. 26 din noul C. proc. civ., respectiv pe dispozițiile art. 322 pct. 4, teza a II-a, art. 323 alin. (1), art. 324 alin. (1), art. 377 alin. (1) pct. 3, art. 377 alin. (2) pct. 4, art. 404

1

alin. (1), art. 404

1

alin. (2) și art. 404

2

alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865.

Prin decizia civilă nr. 858 A din 10 noiembrie 2016, pronunțată în dosar nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta SC B. SRL împotriva deciziei civile nr. 442/2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata A. și a obligat-o pe revizuentă la plata sumei de 8553,41 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată.

În esență, instanța a reținut că revizuenta a invocat sentința civilă nr. 2728 din data de 8 octombrie 2013, care a rămas definitivă la data de 28 septembrie 2015, când s-a pronunțat decizia civilă nr. x/A/2015 de către Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori de familie, și irevocabilă la data de 23 iunie 2016, când Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia civilă nr. 1191/2016, în dosar nr. x/2012.

Curtea a arătat că termenul de revizuire se calculează de la momentul luării la cunoștință de conținutul hotărârii definitive prin care s-a declarat fals înscrisul (comunicarea acesteia către partea interesată), și anume 3 noiembrie 2015. Ca atare, dat fiind că cererea de revizuire a fost depusă prin poștă la data de 15 iulie 2016, calea extraordinară de atac declarată a fost considerată ca fiind tardivă.

Prin decizia 391 din 23 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de revizuenta SC B. SRL, împotriva deciziei civile nr. 858/A din 10 noiembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte a arătat că pentru determinarea momentului la care se poate considera că partea interesată în exercitarea revizuirii a luat cunoștință de hotărârea care constată falsul, trebuie să se analizeze atitudinea procesuală a părților după rămânerea definitivă a hotărârii.

A reținut că, prin recursul împotriva deciziei nr. 428/A din 28 septembrie 2015, avută în vedere de instanța de revizuire ca punct de reper în determinarea momentului de început al curgerii termenului de o lună prevăzut la art. 324 pct. 3 C. proc. civ., pârâtele D. și A. au formulat critici privitoare la soluția dată asupra falsului înscrisurilor deduse judecății.

Așadar, cum problema falsului invocat drept motiv de revizuire a fost analizat și în etapa recursului, instanța supremă a considerat că termenul în care trebuia să fie exercitată revizuirea nu putea să înceapă să curgă decât de la data pronunțării deciziei din recurs, și anume 23 iunie 2016.

În urma trimiterii spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 28 februarie 2017, sub nr. x/2/2016*.

Prin decizia nr. 253/A din data de 16 martie 2017, pronunțată în dosar nr. x/2016*, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis cererea de revizuire formulată de revizuenta SC B. SRL împotriva deciziei civile nr. 442 din data de 6 iulie 2009 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosar nr. x/2008, în contradictoriu cu intimata A.

A schimbat în tot decizia civilă nr. 442 din data de 6 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosar nr. x/2008 în sensul că:

A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1707 din data de 11 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SRL.

În baza art. 4042 alin. (1) C. proc. civ. a dispus restabilirea situației anterioare executării care a făcut obiectul dosarului de executare nr. x/2001 al

BEJ G., în sensul că:

A obligat pe intimata A. să predea revizuentei SC B. SRL suprafețele de teren de 3553 mp, situat în tarlaua 31, parcela 306/11, 3553 mp, situat în tarlaua 31, parcela 306/12 și 3553 mp, situat în tarlaua 31, parcela 306/13, din comuna Ciolpani, sat Piscu, județul Ilfov.

A obligat pe intimată la plata către revizuentă a sumei de 10.000 lei, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru a decide astfel, analizând condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, curtea de apel a constatat că hotărârea a cărei revizuire se cere este definitivă și evocă fondul, deoarece prin aceasta s-a admis apelul declarat de reclamantă și a fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că s-a admis acțiunea în revendicare.

În ceea ce privește faptele pe care se întemeiază cererea de revizuire, a constatat că revizuenta a susținut că decizia atacată s-a dat în temeiul unor înscrisuri declarate false în cauza ce formează obiectul dosar nr. x/2012.

Curtea de apel a apreciat că în cauză este incidentă ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., deoarece, hotărârea a cărei revizuire se cere și prin care s-a admis acțiunea în revendicare formulată împotriva revizuentei, a fost dată în temeiul unor înscrisuri declarate false prin sentința civilă nr. 2728 din data de 8 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov, definitivă și irevocabilă, respectiv procurile autentificate sub nr. 1003, nr. 1004, nr. 2156 din data de 9 mai 1995.

S-a reținut că, prin decizia atacată, comparând titlurile părților, instanța a pornit de la premisa că acestea sunt valabile, făcând referire pe larg la apărarea pârâtei referitoare la valabilitatea procurilor ce au stat la baza încheierii contractelor de vânzare-cumpărare ale autorilor inițiali ai reclamantei și a înlăturat această apărare, reținând că procurile nu au fost desființate, anulate sau constatate false.

Prin decizia pronunțată în recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere, de asemenea, acest aspect, reținând că până la soluționarea acțiunii în revendicare nu s-a dovedit că procurile prin care vânzătorii au fost reprezentați prin mandatar C. la încheierea contractului sunt false sau nelegale.

Prin urmare, a apreciat că este nefondată susținerea intimatei în sensul că înscrisul declarat fals nu a fost determinant în pronunțarea soluției, deoarece instanțele nu au înlăturat apărarea legată de valabilitatea procurilor pe motiv că nu ar avea relevanță în mecanismul comparării titlurilor de proprietate, ci pe motiv că nu este întemeiată. Or, nevalabilitatea procurilor era determinantă în soluționarea acțiunii în revendicare, câtă vreme aceasta ar fi pus în discuție dobândirea terenului de la un neproprietar.

De asemenea, curtea de apel a arătat că nefondată este și apărarea intimatei în sensul că instanțele nu au verificat și nu s-au pronunțat cu privire la falsul înscrisurilor, declararea nulității procurilor neechivalând cu declararea falsului acestora.

Sub acest aspect, Curtea a avut în vedere faptul că prin decizia civilă nr. 858A din data de 10 noiembrie 2016, pronunțată în primul ciclu procesual, respingându-se ca tardivă cererea de revizuire, instanța a pornit de la premisa existenței unei hotărâri civile de declarare a falsului pe cale incidentală. În raport de această premisă, a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 324 alin. (1) pct. 3 care stabilesc începutul termenului de revizuire raportat la data la care partea a luat cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul, iar nu a art. 324 alin. (3) teza finală, care are în vedere lipsa unei asemenea hotărâri, caz în care termenul de revizuire are un alt moment de început de la care se calculează.

Această premisă a fost avută în vedere și de instanța de recurs, prin decizia civilă nr. 391 din data de 23 februarie 2017, astfel că aspectul referitor la existența unei hotărâri civile de constatare a falsului a fost stabilit în primul ciclu procesual cu putere de lucru judecat.

Curtea a constatat și că în considerentele hotărârilor judecătorești invocate în susținerea cererii de revizuire, s-a reținut în mod expres că instanța de fond a analizat potrivit art. 184 C. proc. civ. falsul în cadrul acțiunii civile (decizia civilă nr. 428/A din data de 28 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie), respectiv că instanța de fond a stabilit, față de consemnările notarului public, inexistența consimțământului vânzătorilor având în vedere probele administrate, reținând că procurile reprezintă falsuri, pentru lipsa condițiilor de validitate (decizia civilă nr. 1191 din data de 23 iunie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

Prin urmare, Curtea a considerat că este admisibilă cererea de revizuire și, în temeiul art. 327 alin. (1) C. proc. civ., a admis-o și a procedat la rejudecarea apelului soluționat prin decizia revizuită.

Rejudecând, a constatat că apelul este nefondat și a menținut soluția tribunalului de respingere a acțiunii în revendicare.

A arătat că, urmare a constatării falsului procurilor, prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor subsecvente exhibate de reclamanta A. în susținerea dreptului său de proprietate, a apreciat că în prezent numai pârâta SC B. SRL deține titlu cu privire la terenurile în litigiu și, prin urmare, acțiunea în revendicare este neîntemeiată.

Dat fiind că, potrivit procesului verbal încheiat la data de 11 august 2011 de BEJ G. în dosarul de executare nr. x/2001, revizuenta a predat imobilul revendicat intimatei în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 442 din data de 6 iulie 2009 și întrucât această decizie a fost desființată în urma admiterii prezentei cereri de revizuire, la solicitarea revizuentei, Curtea a apreciat că se impune aplicarea prevederilor art. 404

1

alin. (1) și (2) și ale art. 4042 C. proc. civ., prin restabilirea situației anterioare executării.

Împotriva deciziei nr. 253/A din data de 16 martie 2017, pronunțate în dosar nr. x/2016* de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs intimata A., solicitând admiterea căii de atac și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii cererii de revizuire, ca inadmisibilă, și a cererii de întoarcere a executării silite, ca neîntemeiate. Totodată, a solicitat obligarea intimatei-revizuente la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluționarea prezentului litigiu.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-intimată a apreciat că hotărârea pronunțată asupra revizuirii este nelegală și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 322 pct. (4) C. proc. civ.

În esență, recurenta-intimată a arătat că, pe de o parte, falsul actelor juridice contestate de către partea adversă, respectiv procurile autentificate din data de 9 mai 1995, nu au fost niciodată declarat de către instanțele de judecată, iar, pe de altă parte, aceste acte juridice - procurile - nu reprezintă înscrisuri determinante la pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cere, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

A susținut recurenta-intimată că instanțele de judecată nu au declarat falsul procurilor și a arătat că nici obiectul dosar nr. x/2012 și nici hotărârile judecătorești pronunțate în cauză nu s-au fundamentat și nici nu se puteau fundamenta pe falsul procurilor în discuție, în raport de obiectul determinat al acțiunii.

A precizat că dosar nr. x/2012 a avut ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare autentificate din data de 30 mai 1995 și a procurilor autentificate din data de 9 mai 1995 la Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov, precum și a actelor subsecvente, și anume a procesului-verbal de licitație din data de 10 martie 2004 încheiat de executorul bancar H., a actelor de adjudecare din data de 11 martie 2004 și a contractelor de vânzare-cumpărare drepturi litigioase autentificate din data de 15 august 2007 și din data de 4 octombrie 2007 de BNP I. și J., cauza juridică a acțiunii fiind lipsa totală de consimțământ al primilor vânzători la încheierea actelor juridice de înstrăinare și nu falsul procurilor.

Recurenta-intimată a arătat că instanțele care au judecat dosar nr. x/2012 nu au declarat falsul înscrisurilor a căror nulitate absolută s-a cerut, ci au reținut lipsa consimțământului în ceea ce privește procurile autentificate din data de 9 mai 1995 și incidența principiului nulității actului subsecvent urmare a anulării actului principal, în ceea ce privește contractele prin care a fost transmis dreptul de proprietate asupra terenurilor în litigiu.

În plus, recurenta-intimată a mai susținut că, pe de o parte, instanțele nu ar fi putut să dispună prin hotărâri cu privire la falsul înscrisurilor, având în vedere că, în respectivul litigiu, cauza juridică a acțiunii a fost cu totul alta, și anume lipsa totală a consimțământului vânzătorilor inițiali, iar, pe de altă parte, pentru a pronunța hotărârile de constatare a nulității absolute instanțele nici nu au avut nevoie să constate falsul actelor contestate, în condițiile în care, conform considerentelor acestor hotărâri, din probele administrate a rezultat lipsa totală a consimțământului mandanților.

În plus, a menționat că cererea de constatare a falsului procurilor a fost respinsă de către Tribunalul Ilfov, motivat de împrejurarea că actele contestate nu au putut fi prezentate în original, iar partea adversă a renunțat la expertiza grafoscopică solicitată inițial și dispusă de către Curtea de Apel București.

De asemenea, a considerat că în mod greșit instanța a reținut că hotărârile pronunțate în dosar nr. x/2012 au declarat falsul procurilor, în condițiile în care mențiunile referitoare la falsul procurilor sunt cuprinse doar în considerentele hotărârilor din apel și din recurs și nu reprezintă motive în raport de care a fost pronunțată soluția de anulare a actelor contestate. A susținut că, prin urmare, aceste statuări nu puteau fi avute în vedere de către instanță, nefiind aspecte dezlegate cu putere de lucru judecat.

Recurenta-intimată a criticat și cele reținute de către instanță, potrivit cărora aspectul referitor la existența unei hotărâri civile de declarare a falsului a fost stabilit în primul ciclu procesual cu putere de lucru judecat, arătând că, în opinia sa, unicul aspect dezlegat de către instanțe a fost cel referitor la tardivitatea cererii de revizuire raportat la momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile - fie de la data comunicării hotărârii despre care revizuenta susține că declară falsul, fie de la data la care această hotărâre a rămas irevocabilă.

Contrar concluziei curții de apel, recurenta-intimată a apreciat că procurile în discuție nu au fost determinante la pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită și prin care s-a analizat temeinicia unei acțiuni în revendicare prin comparare de titluri.

A susținut recurenta-intimată că, în condițiile în care la momentul comparării de titluri actele de proprietate exhibate erau în vigoare, iar instanța nu era învestită cu o cerere de constare a nulității în raport de vreun viciu al procurilor în baza cărora fusese încheiate, în mod evident nu se poate susține cu temei că aceste procuri ar fi fost înscrisuri determinante la pronunțarea hotărârii.

La data de 3 octombrie 2017, în termen legal, intimata-revizuentă SC B. SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.

Totodată, a invocat și excepția tardivității recursului, cu privire la care în ședința din data de 10 octombrie 2017, raportat la actele dosarului, a arătat că înțelege să nu o mai susțină.

În ceea ce privește inadmisibilitatea recursului, intimata-revizuentă a susținut că recurenta-intimată s-a referit la netemeinicia hotărârii atacate, iar nu la nelegalitatea acesteia, criticile formulate de partea adversă vizând aprecierea incorectă a probelor administrate de curtea de apel, precum și reanalizarea situației de fapt, fiind invocate aceleași apărări de fond care au fost formulate anterior.

A arătat intimata-revizuentă că recurenta-intimată nu a indicat vreun motiv dintre cele prevăzute la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., ci a menționat în mod generic art. 304 C. proc. civ., la sfârșitul cererii de recurs.

Răspunzând criticilor formulate prin cererea de recurs, intimata-revizuentă a apreciat că hotărârea atacată este temeinică și legală, dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. fiind aplicate în mod corect de către instanța de judecată.

Intimata-revizuentă a subliniat că falsul actelor juridice pe care le contestă a fost declarat de către instanțele de judecată și a făcut trimitere la decizia nr. 428/A din data de 28 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București în dosar nr. x/2012, arătând că în cuprinsul acesteia se menționează că instanța de fond a analizat, potrivit art. 184 C. proc. civ. falsul, în cadrul acțiunii civile, rezultând fără echivoc că acțiunea penală este prescrisă.

A apreciat corectă reținerea instanței în sensul că aspectul referitor la existența unei hotărâri civile de constatare a falsului a fost stabilit în primul ciclu procesual cu putere de lucru judecat.

De asemenea, a arătat că partea adversă a susținut în mod greșit că ar fi renunțat la administrarea probei cu expertiza grafoscopică și a precizat că, din încheierea de ședință din data de 1 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosar nr. x/2012, rezultă că nu a renunțat la administrarea acestei probe, ci instanța a apreciat că în lipsa înscrisurilor originale, proba cu expertiza grafoscopică solicitată de reclamantă apare ca neutilă soluționării cauzei.

Intimata-revizuentă a susținut că actele juridice - procurile - reprezintă înscrisuri determinante la pronunțarea hotărârii a cărei revizuire a fost solicitată, în senul dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

A arătat intimata-revizuentă că, prin decizia nr. 442 din data de 6 iulie 2009, instanța a comparat titlurile și a constatat că sunt preferabile cele ale recurentei-intimate fără a le verifica valabilitatea, iar falsul procurilor a reprezentat exact obiectul dosar nr. x/2012.

Recurenta-intimată a susținut că procurile nu au fost simple probe în cauză, ci reprezintă actele vizate de acțiunea principală, înscrisurile care au stat la baza întregii suite de acte lovite de nulitate absolută, întemeiate pe un fals.

A menționat că interesul său în formularea cererii de revizuire este actual și rezidă tocmai din pierderea acțiunii în revendicare prin comparație de titluri, în care s-a stabilit că titlul recurentei-intimate este preferabil, fără ca instanța să se pronunțe pe valabilitatea documentelor și prezumându-se valabile toate titlurile comparate.

În mod prioritar, Înalta Curte reține că intimata-revizuentă a invocat prin întâmpinare inadmisibilitatea recursului arătând că motivele invocate de recurenta-intimată nu se încadrează în prevederile art. 304 C. proc. civ., iar în cadrul susținerilor orale formulate la termenul de judecată din data de 10 octombrie 2017 aceasta a precizat că prin cele invocate tinde la anularea recursului.

Înalta Curte constată că în dezvoltarea motivelor de recurs recurenta-intimată a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. din perspectiva aprecierii în mod greșit a existenței hotărârii care a constatat falsul, precum și a caracterului determinant al înscrisurilor la pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se cerere.

Prin susținerile orale de la termenul de judecată din data de 10 octombrie 2017, recurenta-intimată a încadrat criticile formulate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocând tot aplicarea greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Astfel, întrucât criticile recurentei-intimate vizează greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., apreciază că acestea se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care urmează a fi analizată hotărârea atacată.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și a temeiului de drept reținut, Înalta Curte constată următoarele:

Instanța de apel, analizând cererea de revizuire cu care a fost învestită, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., și a constatat îndeplinirea cerințelor prevăzute de aceste prevederi legale.

Astfel, potrivit textului menționat, revizuirea unei hotărâri definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.

Criticile formulate de către recurenta-intimată vizează aprecierile curții de apel atât cu privire la existența unei hotărâri care să fi declarat falsul, cât și în ceea ce privește caracterul determinant al înscrisurilor invocate.

Curtea de apel a reținut că hotărârea a cărei revizuire se cerere a fost dată în temeiul procurilor autentificate din data de 9 mai 1995, înscrisuri care au fost declarate false în cadrul procesului ce a făcut obiectul dosar nr. x/2012.

Totodată, a mai apreciat și că aspectul referitor la existența unei hotărâri civile de constatare a falsului a fost stabilit cu putere de lucru judecat în primul ciclu procesual (în judecarea cererii de revizuire), instanțele pornind în analiza momentului de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea căii extraordinare de atac de la premisa existenței unei hotărâri civile de declarare a falsului pe cale incidentală.

Înalta Curte apreciază că sunt nefondate susținerile recurentei-intimate potrivită cărora falsul actelor juridice contestate de intimata-revizuentă, și anume procurile autentificate din data de 9 mai 1995, nu a fost declarat niciodată de către instanțele de judecată.

Astfel, reține că, prin demersul judiciar ce a făcut obiectul dosar nr. x/2012, intimata-revizuentă din prezenta cauză a solicitat instanței să constate, pe cale incidentală, faptul că procurile autentificate de Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov în data de 9 mai 1995, sunt false; să constate nulitatea absolută a acestor procuri și a tuturor actelor subsecvente încheiate cu privire la terenul în suprafață totală de 10.659 mp, situat în comuna Ciolpani, județ Ilfov, anume: contractele de vânzare-cumpărare autentificate de Notariatul de Stat Bolintin Vale în data de 30 mai 1995; procesul-verbal de licitație din data de 10 martie 2004 încheiat de executor bancar H. și actele de adjudecare din data de 11 martie 2004 încheiate de SC K. SA prin executor bancar H. în dosarele de executare; contractul de vânzare-cumpărare autentificat din data de 15 august 2007 de BNP I. și J.; contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat din data de 4 octombrie 2007 de BNP I. și J.; repunerea părților în situația anterioară, cu cheltuieli de judecată.

În cadrul acestui proces, soluționat irevocabil, instanța de apel, prin decizia nr. 428/A din data de 28 septembrie 2015 (menținută prin decizia nr. 1191 din data de 23 iunie 2016, pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă), evocând fondul, a reținut că, referitor la susținerile apelantelor în sensul că s-au încălcat dispozițiile art. 1171 din C. civ., instanța de fond a analizat potrivit art. 184 C. proc. civ. falsul in cadrul acțiunii civile, rezultând fără echivoc că acțiunea penală este prescrisă și că procurile autentificate din data de 9 mai 1995 nu corespund realității deoarece nu au fost semnate de mandanți și nici nu au fost încheiate de notarul public, aspecte care rezultă din rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul București, precum și din adresa din 13 octombrie 2008 a Camerei Notarilor Publici, dar și din probele administrate în cauză.

Respingând recursul declarat de recurentele-pârâte D. și A. împotriva deciziei menționate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în considerentele deciziei nr. 1191 din data de 23 iunie 2016, pronunțate în dosar nr. x/2012, a arătat că nu vor fi reținute susținerile legate de necesitatea constatării falsului în instanța civilă, în raport de statuările instanțelor de fond, care, pe baza probelor administrate, au constatat nevalabilitatea procurilor și au reținut că procurile reprezintă falsuri, pentru lipsa condițiilor de validitate.

Puterea de lucru judecat se atașează dispozitivului hotărârii și soluțiilor exprese conținute de acesta, însă, pentru că aceasta este legată de verificarea jurisdicțională realizată de instanță, trebuie recunoscut acest atribut și motivelor cu valoare decizională care au determinat adoptarea soluție și care explică dispozitivul.

Astfel de motive sunt cele care conțin soluții asupra unor puncte litigioase ale procesului de așa maniera încât doar felul în care au fost aduse în fața judecății face ca asemenea soluții să nu se regăsească în dispozitiv.

Prin urmare, trebuie recunoscut că intră în putere de lucru judecat, alături de dispozitivul care tranșează litigiul, și motivele care susțin soluția, precum și motivele care conțin ele însele soluții pe aspectele litigioase invocate de părți și supuse dezbaterii acestora.

În speța de față, se constată că, pentru a constata nulitatea absolută a actelor juridice supuse analizei în dosar nr. x/2012, instanțele au reținut, în considerentele hotărârilor pronunțate, falsul procurilor în discuție, aspect care a fost determinant în adoptarea soluției și, ca atare, această dezlegare se impune cu putere de lucru judecat în stabilirea existenței sau inexistenței unei hotărâri care să fi declarat falsul.

O altă critică formulată de către recurenta-intimată prin motivele de recurs vizează constatarea de către instanța de revizuire a caracterului determinant al procurilor invocate de intimata-revizuentă la pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obiectul dosar nr. x/2008, în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat, îl reprezintă o acțiune în revendicare imobiliară prin comparare de titluri.

Prin sentința civilă nr. 1707 din data de 11 noiembrie 2008, pronunțată în dosar nr. x/2008, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca fiind neîntemeiată acțiunea reclamantei A., iar Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 442 din data de 6 iulie 2009, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința în sensul că a admis acțiunea, a obligat pârâta să lase liberă suprafața de 3553 mp teren.

Curtea de apel a reținut că în cadrul operațiunii de comparare de titluri instanța a fost învestită cu compararea titlurilor de proprietate exhibate de părți, titlul inițial al reclamantei (contractele de vânzare-cumpărare din data de 30 mai 1995 autentificate de Notariatul de Stat Bolintin Vale) nefiind desființat până la acel moment și fiind lipsite de relevanță, în cadrul comparării de titluri, orice considerații privind procurile prin care vânzătorii au fost reprezentați prin mandatar C. la încheierea contractelor autentice.

Totuși, curtea de apel a mai reținut în continuare că "această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât prin sentința civilă nr. 228 din 5 februarie 2008, irevocabilă a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtă având ca obiect constatarea falsului procurilor în discuție precum și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate în baza acestor procuri, precum și a tuturor actelor subsecvente. De asemenea, pârâta a mai formulat o acțiune separată pentru constatarea nulității contractelor de vânzare - cumpărare, acțiune ce nu a fost soluționată și în prezent cauza este suspendată în baza dispozițiilor art. 243 C. proc. civ., dosar nr. x/2008 al Judecătoriei Buftea.

În cadrul soluționării cauzei la Tribunalul București intimata pârâtă s-a înscris în fals împotriva procurilor prin care autorii inițiali au instituit ca mandatar pe numitul C., pentru vânzarea terenurilor, instanța respingând cererea prin încheierea de la 18.03.2008 și ulterior la data de 21.10.2008, constatându-se că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei respectivele procuri. După închiderea dezbaterilor reclamanta a depus procurile în cauză, acestea aflându-se la filele 345 - 350 din dosarul de fond.

Ca urmare, se constată existența procurilor autentificate ce au stat la baza încheierii contractelor de vânzare - cumpărare, până la această dată acestea nefiind desființate, anulate sau constatate false."

Față de aceste aspecte s-a reținut că titlul reclamantei este mai bine caracterizat decât titlul prezentat de către pârâtă întrucât, în condițiile în care aceste titluri provin de la un autor comun, titlul exhibat de către reclamantă are data cea mai veche.

Prin decizia nr. 6324 din 25 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins recursul declarat de pârâtă, apreciind că în mod corect s-a reținut că imobilul în litigiu a făcut obiectul unei succesiuni de înstrăinări succesive și prealabile, că titlurile de proprietate provin de la același autor, iar contractele de vânzare-cumpărare autentificate la 30 mai 1995 nu au fost desființate.

Totodată a avut în vedere că procurile prin care vânzătorii au fost reprezentați prin mandatar C. la încheierea contractului, până la soluționarea acțiunii în revendicare nu s-a dovedit că sunt false sau nelegale.

S-a mai arătat că pârâta a contestat vânzarea care a avut loc. la data de 30 mai 1995, dar nu a solicitat anularea sau constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, acțiune în cadrul căreia se putea analiza legalitatea sau nelegalitatea procurilor.

Prin urmare, deși inițial s-a reținut în hotărârea curții de apel că ar fi lipsite de relevanță, în cadrul comparării de titluri, orice considerații privind procurile prin care vânzătorii au fost reprezentați prin mandatar C. la încheierea contractelor autentice, în continuare, prin decizia a cărei revizuire se solicită, s-au făcut ample considerații referitoare la faptul că aceste procuri nu au fost desființate, anulate sau constatate false până a momentul judecății.

Astfel, nu se poate aprecia că aceste înscrisuri nu ar fi fost considerate determinante la adoptarea soluției, valabilitatea procurilor având importanță în stabilirea titlului mai caracterizat în cadrul comparării titlurilor de proprietate.

În raport de cele anterior arătate și aceste critici ale recurentei-intimate sunt nefondate, curtea de apel apreciind în mod corect îndeplinirea condiției ca hotărârea atacată să fi fost dată în temeiul înscrisului declarat fals.

În ceea ce privește criticile recurentei-intimate prin care se susține nelegala apreciere de către curtea de apel a împrejurării că aspectul referitor la existența unei hotărâri care a declarat falsul a fost stabilit în primul ciclu procesual (al revizuirii) cu putere de lucru judecat, Înalta Curte constată că sunt fondate, însă această împrejurare nu poate determina admiterea recursul, ținând cont de cele anterior reținute în analiza celorlalte motive de recurs.

Astfel, prin deciziile pronunțate, instanțele au analizat doar aspectul vizând tardivitatea revizuirii prin raportare la momentul de la care începe să curgă termenul de declarare a căii de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în decizia nr. 391 din data de 23 februarie 2017, pronunțată în dosar nr. x/2016, a reținut că instanța de revizuire, apreciind că termenul de revizuire a avut ca punct de plecare comunicarea hotărârii instanței de apel, a pronunțat o soluție cu neobservarea cerințelor impuse de legiuitor în art. 322 pct. 4 C. proc. civ. prin sintagma "data la care partea a luat cunoștință de hotărârea care a declarat fals înscrisul".

A considerat că termenul în care trebuia să fie exercitată revizuirea nu putea să curgă decât de la data pronunțării deciziei din recurs, și anume 23 iunie 2016, întrucât problema falsului invocat drept motiv de revizuire a fost analizată și în etapa recursului, în dosar nr. x/2012.

Or, instanța a cercetat aspectul vizând tardivitatea formulării cererii de revizuire, raportându-se la hotărârea invocată de către parte ca fiind aceea care a declarat falsul, fără însă a verifica în vreun fel dacă aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Prin urmare, nu se poate reține că în primul ciclu procesual, în considerentele instanței, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că hotărârea invocată în susținerea motivului de revizuire este una prin care s-a constatat falsul.

Având în vedere toate considerentele reținute, Înalta Curte constată că decizia atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., așa încât recursul declarat de intimata A. este nefondat și, în raport de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata A. împotriva deciziei nr. 253/A din data de 16 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2017.