ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5423/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București - legal reprezentată prin executor judecătoresc E.L., în calitate de președinte, a solicitat, în contradictoriu cu Curtea de Apel București, a formulat acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat anularea certificatului din 12 noiembrie 2010 emis de Prim-Grefierul Curții de Apel București; să se dispună radierea înregistrării Biroului Executorilor Judecătorești D.C.O., C.I.I.

și D.N.C. birou denumit „S.C.P.E.J. „D., C. & D.”, cu sediul în Buftea, str. Ș.V., județul Ilfov și sediul secundar în București, str. A.P., sector 3. În motivarea, acțiunii s-a arătat că executorii judecătorești D.C.O., C.I. și D.N.C., au solicitat înregistrarea unui birou al executorilor judecătorești asociați, sub denumirea „S.C.P.E.J. „D., C. & D.”, cu sediul în Buftea, județul Ilfov și sediul secundar în București. S-a mai arătat că, la cererea de înregistrare, trebuiau anexate, potrivit art. 7 și art. 8 din Regulamentul de aplicarea a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, unele documente în lipsa cărora înregistrarea nu putea fi efectuată. Astfel, potrivit art. 6 alin. (2) din Regulamentul de aplicarea a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, asocierea executorilor judecătorești se aprobă prin ordinul ministrului justiției, în care se specifică biroul/birourile executorilor judecătorești care își schimbă sediul pe durata asocierii.

Un asemenea ordin nu există. Se susține că, pentru asocierea celor trei executori judecătorești nu există un ordin al ministrului justiției, care ar fi trebuit să stea la baza înregistrării în registrul special ținut de primul-grefier al curții de apel. Nu există nici confirmarea colegiului director al Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București, cu privire la faptul că biroul dispune de spațiul corespunzător desfășurării activității și conservării arhivei în bune condiții. În final arată că, având în vedere că dispozițiile Legii nr. 188/2000 și a Regulamentului de aplicare a legii, în vigoare, nu reglementează posibilitatea și condițiile deschiderii unui sediu secundar al biroului, înregistrarea mențiunii cu privire la existența sediului secundar nu are suport legal.

În același sens este și poziția Ministerului Justiției, exprimată prin adresa nr. 2338/2011 pe care a anexat-o cererii. Petenții D.C.O., C.I.I. și D.N.C., în temeiul art. 50 C. proc. civ., au formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând respingerea acțiunii, în principal ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată. În susținerea excepției inadmisibilității, intervenienții au arătat că certificatul din 12 noiembrie 2010 emis de Prim-Grefierul Curții de Apel București, nu corespunde definiției date de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nefiind un act al unei autorități publice emis în regim de putere publică ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Certificatul emis de Primul-Grefier conform legii speciale este un simplu înscris care atestă efectuarea unei operațiuni materiale, respectiv înscrierea unei mențiuni într-un registru ce se ține de către Curtea de Apel București. 2. Hotărârea primei instanțe. Prin Sentința civilă nr. 6706 din 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă, și a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții D.C.O., C.I.I. și D.N.C. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că certificatul din 12 noiembrie 2010 emis de Prim-Grefierul Curții de Apel București nu are caracterul unui act administrativ în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004 care să dea naștere să modifice sau să stingă raporturi juridice.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. Actul emis de Primul-Grefier al Curții de Apel este un înscris emis la cererea executorilor judecătorești, intervenienți în interes propriu în prezenta cauză, prin care se certifică înregistrarea Biroului Executorilor Judecătorești, începând cu data de 12 noiembrie 2010, în temeiul contractului de societate civilă din 11 noiembrie 2010, prin care cei 3 executori au hotărât să se asocieze.

De asemenea, se certifică faptul că sediul Biroului Executorilor Judecătorești este în Buftea, în baza unui aviz emis la 23 august 2010 de Camera Executorilor Judecătorești București, iar sediul secundar este în București, sector 3. Aplicând dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ, potrivit cu care autoritate publică este orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public, instanța de fond a constatat că cererea formulată de reclamantă este inadmisibilă. 3. Recursul reclamantei. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii, pentru motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc.

civ. În esență, recurenta-reclamantă a arătat că, în pofida concluziei primei instanțe, certificatul din 12 noiembrie 2010 întrunește toate elementele definiției legale și doctrinare a actului administrativ - manifestare de voință făcută cu scopul de a produce efecte juridice, cu caracter unilateral, în temeiul și pentru realizarea puterii publice, în vederea executării legii. Cu privire la negarea, de către prima instanță, a calității de autoritate publică a Curții de Apel București, recurenta-reclamantă a arătat că toate curțile de apel din România sunt autorități publice, fiind înscrise ca atare în Titlul III, referitor la autoritățile publice, Capitolul VI, art. 126, parag. 1 din Constituția României.

În concluzie recurenta-reclamantă și-a exprimat opinia potrivit căreia certificatul atacat este un act administrativ emis în condiții de nelegalitate, pentru că a fost emis în lipsa unui ordin al ministrului justiției, care ar fi trebuit să stea la baza înregistrării înscrierii celor trei executori judecătorești și în lipsa confirmării Colegiului Director al Camerei Executorilor judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București, cu privire la faptul că biroul dispune de spațiul corespunzător desfășurării activității și conservării arhivei în bune condiții. 4. Apărările intimaților. Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare, conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ.

La termenul din 24 mai 2013, intimații-intervenienți au depus la dosar note scrise prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că instanța de fond a stabilit corect natura juridică a certificatului, care nu întrunește elementele definitorii ale actului administrativ, ci are o valoare juridică similară cu a unei adeverințe sau certificat de înmatriculare. În ceea ce privește legalitatea înregistrării, intimații-intervenienți au arătat că ordinul ministrului justiției la care face referire recurentul și despre care afirmă că ar fi fost necesar pentru înregistrarea asocierii și a sediului secundar este prevăzut de art. 6 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 numai pentru situația numirii în funcție a executorului judecătoresc.

În ceea ce privește înregistrarea biroului, aceasta se face, potrivit procedurii prevăzute de art. 7 din Regulament, fără să fie necesar ordinul ministrului mai sus menționat. În niciun caz ordinul ministrului justiției nu este necesar, potrivit legilor în vigoare, în situația înregistrării unui sediu secundar, ceea ce s-a întâmplat în cauza de față. Mai mult, prevederile art. 40 și 41 din Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc permit înființarea de birouri secundare ale executorilor, sintagmele „birouri" și „sedii" folosite în cuprinsul acestor articole de lege relevând intenția legiuitorului de a permite executorilor judecătorești înregistrarea unui sediu principal și a mai multor sedii secundare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând acuza prin prisma motivelor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Actul pe care Camera Experților Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București l-a supus controlului instanței de contencios administrativ este certificatul emis la data de 12 noiembrie 2010, prin care Primul-Grefier al Curții de Apel București a certificat înregistrarea biroului de executori judecătorești cu denumirea de „S.C.P.E.J.

D., C. & D.”, cu sediul principal în Buftea și cu sediul secundar pe raza municipiului București, sector 3. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c), teza I din Legea nr. 554/2004, actul administrativ constă în manifestarea de voință, cu caracter individual sau normativ, a unei autorități publice, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. În analiza naturii juridice a unei manifestări de voință, pentru identificarea elementelor definitorii ale actului administrativ sunt esențiale elementele de fond, privind regimul de putere publică, obiectul măsurilor dispuse și efectele juridice produse, iar nu forma sau denumirea actului respectiv.

În speță, a fost contestat un act denumit „certificat”, care exprimă o voință juridică, cu scopul de a produce efecte constând în dreptul biroului executorilor judecătorești asociați de a funcționa sub o anumită formă juridică (S.C.P.E.J. D., C. & D.), cu un sediu principal și un sediu secundar. Certificatul respectiv nu poate fi calificat ca o simplă operațiune administrativă premergătoare sau ulterioară emiterii unui act administrativ, ci este apt să producă efecte prin el însuși, pentru că în lipsa lui, biroul executorilor judecătorești nu ar putea funcționa.

Un argument în acest sens îl oferă prevederile art. 17 din Legea nr. 188/2000, în forma în vigoare la data emiterii certificatului, care se referă cu adevărat la numirea în funcție a executorilor judecătorești, dar instituie, prin efectul legii, sancțiunea juridică a revocării din funcție a executorului judecătoresc în cazul neîndeplinirii obligației de înregistrare a biroului la curtea de apel în a cărei circumscripție își are sediul.

Din considerentele sentinței ar rezulta că prima instanță a reținut, ca nefiind îndeplinită, condiția ca manifestarea de voință să aparțină unei autorități publice în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, dar acest argument reflectă interpretarea greșită a prevederii legale respective, pentru că noțiunea de „autoritate publică” nu este sinonimă celei de „autoritate administrativă”, incluzând și entități care nu fac parte din sfera executivului, dar pot exercita activitate de administrație publică în sens material.

În fine, Înalta Curte constată că și Curtea de Apel București, în calitatea ei de autoritate emitentă, a calificat implicit certificatul ca fiind un act administrativ, în cuprinsul răspunsului transmis recurentei-reclamante prin adresa nr. 5/4502/C din data de 11 mai 2011, la plângerea administrativă formulată în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, menționând următoarele: „vă comunicăm faptul că fiind în prezența unui act administrativ care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, acesta nu mai poate fi revocat, anularea sa putând fi dispusă doar de instanța competentă”. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Toate considerentele expuse, care se încadrează în motivul prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., atrag admiterea recursului, întrucât prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, în temeiul art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va casa sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, instanța va analiza și celelalte argumente invocate de recurenta-reclamantă în motivarea căii de atac, pe care instanța de control judiciar nu le poate examina în această fază procesuală, întrucât vizează fondul raportului dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Camera Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Sentinței civile nr. 6706 din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2013. Procesat de GGC - AS