ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 18.01.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 75/2018

HOTĂRÂRE

18.01.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 75/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 18 ianuarie 2018

Asupra cauzei, din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 29.08.2014 sub nr. x/2014, contestatoarea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat, în contradictoriu cu pârâtul A., contestație la executare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea executării silite dispuse în dosarul de executare nr. 253/2014 al BEJA B. și C., suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, suspendarea executării silite; restabilirea situației anterioare și întoarcerea executării efectuate în dosarul de executare nr. 253/2014.

Prin sentința civilă nr. 12413 pronunțată la data de 24.10.2016, Judecătoria Sectorului 2 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe la data de 25.05.2017, sub același număr de dosar.

La pronunțarea soluției de declinare, s-a reținut că în conformitate cu prevederile art. 131 C. proc. civ., judecătorul este obligat să verifice și să stabilească dacă instanța este competentă general, material și teritorial și să consemneze în încheierea de ședință temeiul de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

Conform art. 713 C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, iar în conformitate cu dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. (în vigoare la data sesizării executorului judecătoresc), instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc.

La data de 16.07.2014, a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014 prin care au s-a constatat că dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. sunt neconstituționale.

La momentul la care instanța de judecată și-a verificat din oficiu competența, decizia amintită era deja publicată în Monitorul Oficial, astfel încât nu se poate stabili competența instanței de judecată în baza unei prevederi legale declarate neconstituționale având în vedere că deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii de la data publicării în M.O.

În speță, s-a apreciat că nu se poate pune problema aplicării în timp a legii procesual civile, declararea neconstituțională a respectivelor prevederi normative neechivalând cu o modificare a legii în sensul în care să poată duce la analizarea unui eventual conflict de legi în timp.

Într-adevăr, legea procesual civilă aplicabilă în cauză este C. proc. civ. în vigoare la data sesizării executorului judecătoresc cu cererea de deschiderea a dosarului de executare, însă prevederile legale referitoare la competența teritorială a instanței de executare, instanță la care poate fi introdusă și contestația la executare, fiind declarate neconstituționale, nu își mai pot produce efectele de la data publicării Deciziei Curții Constituționale, astfel încât se consideră că în lipsa unei prevederi speciale care să reglementeze competența teritorială sunt aplicabile prevederile generale, instanța competentă să judece contestația la executare fiind instanța în a cărei rază teritorială își are domiciliul debitorul.

Faptul că a fost încuviințată executarea silită de Judecătoria Sectorului 2 București a fost considerat că nu poate duce la concluzia că această instanța rămâne instanța de executare pe tot parcursul derulării executării silite.

Raționamentul intimatului și-ar fi putut găsi aplicabilitatea în condițiile în care verificarea competenței instanței ar fi avut loc până la publicarea în Monitorul Oficial a respectivei Decizii.

Stabilirea competenței în baza normei juridice declarate neconstituțională apare ca nelegală în condițiile în care s-ar accepta ca stabilirea competenței instanței de executare să se facă în funcție de momentul sesizării organului de executare, nesocotind Decizia CCR, instanța fiind pusă în situația în care și-ar stabili competența în baza unei prevederi legale ce nu mai poate produce efecte de la data publicării respectivei decizii în Monitorul Oficial.

Judecătoria Sectorului 2 București a constatat că în speța de față, Decizia Curții Constituționale se impune mai energic decât legea în condițiile în care nu se pune problema analizării aplicării în timp a legii, chestiune ce putea fi valabilă în cazul în care era modificată prevederea care reglementa competența instanței de executare printr-un act normativ.

Pentru aceste considerente, constatându-se că domiciliul debitoarei se află în raza de circumscripție a Judecătoriei Sectorului 1 București, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată soluționarea cauzei în favoarea acestei judecătorii.

Cauza a fost înregistrată la data de 25.05.2017 pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. x/2014.

Prin sentința civilă nr. 3866/15.06.2017 Judecătoriei Buftea a declinat competenta de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București

La pronunțarea acestei soluții de declinare, Judecătoria Buftea a reținut, din coroborarea art. 24 și art. 25 alin. (1) C. proc. civ., că legea care guvernează executarea silită este legea în vigoare la momentul la care s-a început executarea, moment marcat de sesizarea executorului judecătoresc.

În speță, cererea de executare silită a fost înregistrată de executorul judecătoresc la data de 04.06.2014, executarea silită astfel începută fiind așadar supusă dispozițiilor în vigoare la acel moment.

Ca urmare a declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 650 din C. proc. civ. prin decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 529 din 16.07.2014, pentru determinarea instanței de executare devin aplicabile regulile de drept comun ce reglementează competența instanțelor judecătorești, astfel cum acestea erau aplicabile la momentul începerii executării silite. Astfel, până la noua reglementare a instanței de executare, prin legea 138 din 15 octombrie 2014, s-a reținut în mod constant în jurisprudență că instanța de executare este, potrivit dreptului comun, instanța de la domiciliul sau sediul debitorului, aplicând prin analogie prevederile art. 107 C. proc. civ.

În speță, sediul debitorului la momentul sesizării organului de executare se afla în circumscripția Judecătoriei Sectorului 1 București, astfel că instanța competentă să soluționeze contestația la executare este Judecătoria Sectorului 1 București.

De altfel, în circumscripția Judecătoriei Buftea nu se află sediul sau domiciliul niciuneia dintre părți.

Prin urmare, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buftea și a declinat competența de soluționare a cererii de validare a popririi în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 28.07.2017 sub nr. x/2017.

La termenul de judecată din data de 11.09.2017 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a cererii.

Prin sentința civilă nr. 6362/11.09.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei la Tribunalul București pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria sectorului 1 București a reținut, analizând cu prioritate excepția invocată din oficiu, față de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., următoarele:

Cu titlu prealabil, raportat la legea procesuală aplicabilă în cauză, Judecătoria Sectorului 1 București a avut în vedere dispozițiile art. 24 C. proc. civ. conform cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar potrivit dispozițiilor art. 664 alin. (1) C. proc. civ. "executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel." Astfel, executării silite pornite în dosarul de executare nr. 253/2014 îi sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. în forma în vigoare la data de 04.06.2014, data sesizării organului de executare, astfel cum reiese din încheierea de înregistrare a dosarului de executare nr. 253/2014 emisă de către BEJA B. și C..

Sub aspectul competentei teritoriale, instanța a avut în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 713 C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 650 alin. (1) noul C. proc. civ. (în forma în vigoare la data înregistrării cererii de executare silită-04.06.2014) ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cum BEJA B. și C. avea sediul la data deschiderii dosarului de executare în circumscripția Judecătoriei Sectorului 2 și cum normele menționate instituie o competență teritorială absolută pentru soluționarea contestației la executare, în speță instanța de executare este cea de la sediul BEJ, respectiv Judecătoria Sectorului 2, aceasta fiind de altfel instanța care a încuviințat executarea silită prin toate formele în dosarul de executare nr. 253/2014 prin încheierea din data de 07.08.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2014 .

Față de aceste considerente, de principiul unicității instanței de executare și având în vedere că dispozițiile legale menționate instituie o competență teritorială absolută, instanța a admis excepția de necompetența teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 București și în baza art. 130, 132 C. proc. civ. a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 2. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și dispus înaintarea cauzei în favoarea Tribunalului București pentru soluționarea acestuia.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a Civilă sub nr. x/2017 la data de 10.10.2017.

La termenul din data de 26.10.2017, s-a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a tribunalului de soluționare a conflictului negativ de competență.

Prin sentința civilă nr. 1504/26.10.2017 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect conflict de competență în favoarea Curții de Apel București.

La pronunțarea acestei soluții, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a reținut, cu privire la excepția invocată, că potrivit art. 135 alin. (1) C. proc. civ., "Conflictul de competență ivit între două instanțe judecătorești se soluționează de instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict."

În cauză, prin sentința civilă nr. 12413/24.10.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Judecătoria Sectorului 2 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Prin sentința civilă nr. 3866/15.06.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Judecătoria Buftea a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În cauză, conflictul negativ de competență s-a ivit în condițiile art. 133 pct. 2 teza ultimă C. proc. civ., potrivit cu care, există conflict de competență în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În acest caz, luând în considerare faptul că una dintre instanțele aflate în conflict este Judecătoria Buftea arondată Tribunalului Ilfov, instanța imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict este Curtea de Apel București, motiv pentru care s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect conflict de competența în favoarea Curții de Apel București.

Dosarul înaintat pentru soluționarea conflictului negativ de competență a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2017, la data de 01.11.2017.

Prin sentința civilă nr. 162F din 8 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie s-a admis excepția de necompetență materială și s-a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect conflict negativ de competență privind pe contestatoarea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și pe intimatul A., în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că în cauză, într-o primă fază a judecății acestui litigiu, au avut loc declinări succesive de competență, de la Judecătoria Sectorului 2 București la Judecătoria Buftea și de la Judecătoria Buftea la Judecătoria Sectorului 1 București.

S-a reținut că nu a existat un conflict de competență, întrucât nu este îndeplinită cerința premisă reglementată de textul legal, aceea de declinare a competenței de către ultima instanță legal investită, la rândul său, în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente (art. 133 pct. 2 C. proc. civ.).

Așadar, s-a apreciat că declinările succesive de competență nu echivalează cu un conflict negativ de competență, dacă instanțele sau cel puțin două dintre instanțele respective nu au intrat în contradicție.

Curtea de apel a constatat că această cerință a textului legal s-a realizat abia când prin sentința civilă nr. 6362/11.09.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 1 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, astfel că, în prezenta cauză, s-a reținut că două dintre instanțele implicate în declinările succesive de competență au intrat în contradicție, cu consecința existenței unui conflict negativ de competență.

În ceea ce privește instanța competentă să soluționeze conflictul de competență, conform disp. art. 135 C. proc. civ., s-a considerat că nu se poate face abstracție de prevederea expresă a textului legal, aceea ca instanța să fie superioară și comună instanțelor aflate în conflict.

Faptul că în cadrul declinărilor succesive, una din instanțele învestite a fost Judecătoria Buftea, fără ca aceasta să creeze un conflict negativ de competență cu una din instanțele implicate în declinările succesive de competență, în nici un caz nu poate atrage competența de soluționare a conflictului în favoarea Curții de Apel București, dat fiind că, în mod real, singurele instanțe intrate în contradicție sunt Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Sectorului 2 București.

De altfel, deși nu s-a recurs la procedura îndreptării de eroare materială, s-a constatat că în considerentele sentinței pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, declinarea competenței s-a efectuat în realitate în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, respectiv instanța în a cărei rază de circumscripție se afla domiciliul debitoarei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, astfel că, în prezenta cauză, cu atât mai mult, instanța competentă superioară și comună instanțelor aflate în conflict este Tribunalul București și nu Curtea de Apel București.

Înalta Curte constată că în cauză, competența de soluționare a conflictului de competență aparține Tribunalului București pentru următoarele considerente:

Soluția asupra stabilirii instanței competente, atât material cât și teritorial, să soluționeze conflictul de competență negativ ivit între Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Sectorului 2 București, a fost dată de Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 162F din 8 noiembrie 2017, hotărâre prin care s-a reținut corect că, potrivit art. 135 (1) C. proc. civ., Tribunalul București, secția a IV-a civilă este instanța superioară și comună instanțelor aflate în conflict.

Obiectul litigiului îl reprezintă contestația la executare formulată de contestatoarea Autoritatea Națională pentru Restutirea Proprietăților în contradictoriu cu intimatul A., solicitând anularea executării silite dispuse în dosarul de executare nr. 253/2014 al BEJA B. și C., suspendarea tuturor actelor de executare silită dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, suspendarea executării silite, restabilirea situației anterioare și întoarcerea executării efectuate în dosarul de executare nr. 253/2014.

În cauză s-au pronunțat soluții de declinare reciproce.

Prin sentința civilă nr. 12413/24.10.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Judecătoria Sectorului 2 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Prin sentința civilă nr. 3866/15.06.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Judecătoria Buftea a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Instanța care soluționează conflictul negativ de competență nu poate stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea unei alte instanțe decât cele în conflict, în caz contrar, încălcându-se limitele regulatorului de competență.

Prin urmare, în mod eronat, Tribunalul București a apreciat că una dintre instanțele aflate în conflict este Judecătoria Buftea, arondată Tribunalului Ilfov, întrucât din eroare competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea aceste judecătorii, instanțele aflate în conflict, conform dispozițiilor art. 133 alin. (2) C. proc. civ., fiind Judecătoria Sectorului 2 București și Judecătoria Sectorului 1 București.

Astfel fiind, pentru o bună administare a justiției, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei având ca obiect conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 2 București și Judecătoria Sectorului 1 București, în favoarea Tribunalului București și va trimite cauza acestei instanțe pentru continuarea judecății în vederea pronunțării regulatorului de competență.