ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4066/2019

Ședința publică din data de 18 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 03.02.2015, reclamantele A. și B. au solicitat obligarea ANRP:

În motivare, au arătat că în temeiul art. 13 alin. (1) și al art. 16 alin. (7) din Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, și având în vedere dispoziția nr. x/10.11.2004 emisă de Primăria Municipiului Târgu Jiu, prin care a fost soluționat dosarul întocmit în baza notificarii nr. x/2001, formulată de către doamna B. și doamna A., și actele depuse la dosarul intern cu nr. x/07.07.2006 precum și raportul de evaluare întocmite în dosarele interne nr. x/CC/07.07.2006, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor emite Decizia nr. 2561/15.08.2008 ca titlul de despăgubire în favoarea doamnelor B. și A. în cuantum de 628.518,57 RON.

Deoarece creanța nu s-a realizat în totalitate în temeiul acestei decizii, creditoarele au formulat cerere de executare silită în vederea recuperării creanței, fiind astfel format dosarul de executare silită nr. x/2012 de către Biroul Executorilor Judecătorești C..

Cererea de încuviințare a executării silite a fost înaintată Judecătoriei Sectorului 2 București, care prin incheierea din 26.04.2012, pronunțată în Dosarul nr. x/2012, a încuviințat cererea de executare silită formulată de creditoare și în temeiul art. 373

1

din C. proc. civ. a dispus încuviințarea executării silite a debitoarei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților prin poprire asupra conturilor deschise la terțul poprit Trezoreria Sectorului I București, până la concurența sumelor din titlul executoriu și a cheltuielilor de executare, a dispozițiilor titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 2561/FF/15.08.2008 emisa de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor in aplicarea Legii nr. 247/2005, considerând in mod corect ca decizia reprezintă titlu executoriu si sunt întrunite cerințele referitoare la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.

Instanța a dat această încheiere în temeiul art. 373

1

din C. proc. civ., potrivit cu care instanța de executare este chemata a verifica daca persoana creditorului are un titlu executoriu ce conține o creanța certa, lichida si exigibila in contra debitorului in legatura cu care a fost sesizat executorul judecătoresc si in cazul unui rezultat afirmativ, instanța da incheierea de încuviințare a executării silite.

Ca urmare a încuviințării executării silite, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 247/2005 a formulat doua cereri de chemare în judecată având același obiect, respectiv contestație la executare, solicitând suspendarea executării silite, suspendarea tuturor actelor de executare dispuse in dosarul de executare, suspendarea popririi înființate in dosarul nr. x/2012, anularea procesului-verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare, anularea încheierii de încuviințare a cererii de executare silita pronunțata de către Judecătoria Sectorului 2 în data de 26.04.2012, privind incuviintarea executării silite.

Contestațiile la executare au fost soluționate după cum urmează:

În dosarul nr. x/2012, la data de 19.11.2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat recursul formulat de creditoare împotriva sentinței civile nr. 16581 din data de 27.11.2012 pronunțata de către Judecătoria Sectorului 2 București, prin care a fost admisă contestația la executare, iar în dosarul nr. x/2012 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 25.11.2014, a fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, dispunând anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 1031/2012 al C. și a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

În prezent, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, se află dosarul nr. x/2013, având ca obiect "întoarcere executare ".

Prin titlul executoriu reprezentat de Decizia de despăgubire nr. 2561/15.08.2008, s-a stabilit că:

a. Reclamantele din prezenta cauza sunt persoane îndreptățite la despăgubiri în echivalent bănesc;

b. Suma cuvenită ca despăgubire este în cuantum de 628.518,57 RON:

c. In baza acestei decizii, suma urmează a fi plătită în condițiile legii speciale, Legea nr. 247/2005, în vigoare la momentul emiterii Deciziei.

Ulterior obținerii acestui titlu executoriu, în data de 26.04.2012 a încercat să pună în executare Decizia, ca urmare a neemiterii titlului de plată în termenul legal.

Față de neemiterea titlului de plată de către ANRP prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - conform Legii nr. 247/2005 - consideră că prezenta cerere de chemare în judecată este pe deplin justificată.

Pe cale de consecință, plata acestei despăgubiri urma a fi făcută în bani, într-o singură tranșă, conform Legii nr. 247/2005 în vigoare la acea dată și fără nicio altă formalitate generată de procedura din cadrul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor stabilită prin Decizia nr. 2561/15.08.2008. fiind doar o punere în executare a unui act autentic.

Astfel, nu se putea, sub pretextul îndeplinirii unor formalități procedurale, sa se modifice aspectele constatate prin Decizia de despăgubire cu privire la caracterul de persoana îndreptățită si la suma reprezentând despăgubirile.

În urma soluționării conflictului negativ între CAB și Tribunalul Gorj, competența de soluționare a cauzei a fost stabilită în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Decizia ÎCCJ nr. 3690 din 18.11.2015.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20.01.2016.

Prin sentința civilă nr. 1418 din data de 25.04.2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de obligare la emiterea unui titlu de plată corespunzător întregii creanțe, actualizate, ca neîntemeiată. A admis, în parte, cererea formulată în subsidiar de reclamantele B. și A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a obligat pârâta la emiterea titlurilor de plată aferente tranșelor anuale scadente la data pronunțării, în condițiile art. 41 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013.

Împotriva sentinței civile nr. 1418 din data de 25.04.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru lipsa plângerii prealabile.

Sub acest aspect arată că, instanța de fond nu a avut în vedere la soluționarea cauzei temeiul de drept în care a fost formulată cererea de chemare în judecată (în drept, ne întemeiem cererea pe toate dispozițiile legale invocate și indicate și pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ).

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorități publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există.

Potrivit Legii nr. 554/2004, dreptul la acțiunea (în sens material) în contencios administrativ se naște după ce s-a pronunțat autoritatea administrativă asupra reclamației (recursul grațios sau, după caz, ierarhic), adică de la comunicarea soluției acesteia asupra reclamației administrative (sau de la expirarea termenului în care aceasta era obligată să rezolve reclamația). Acest drept se poate exercita în termen de 30 de zile. Cu alte cuvinte, potrivit aceluiași act normativ, procedura prealabilă condiționează acțiunea în contencios administrativ.

Pe cale de consecință, pentru a putea declanșa acțiunea în contencios, reclamantele trebuiau să facă dovada că au îndeplinit cerința legii (cerința impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004) și au respectat procedura prealabilă, adică s-au adresat mai întâi autorității emitente și abia după refuzul acesteia, respectiv menținerea actului, se pot adresa instanței de judecată.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată că, Instanța de fond la soluționarea cauzei nu a avut în vedere situația dedusă judecății, în concret că prin fapta reclamantelor din prezenta cauză, bugetul ANRP a fost prejudiciat cu suma de 566.595,24 RON.

Reclamantele au ignorat caracterul executoriu al hotărârilor judecătorești pronunțate de instanța de judecată privind anularea actelor de executare și întoarcerea executării, întrucât aceștia nu au restituit suma de bani încasată nelegal așa cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 2140/21.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2, în dosarul nr. x/2013 având ca obiect întoarcerea executării.

Reclamantele au înțeles să promoveze prezenta acțiune, solicitând instanței de judecată obligarea ANRP la emiterea titlului de plată în temeiul aceluiași act administrativ (Decizia CCSD nr. 2551/15.08.2008) pentru care a fost declanșată executarea silită și în temeiul căruia au fost retase sumele de bani din conturile instituției

În aceste condiții, pârâta apreciază că prin menținerea soluției și admiterea acțiunii reclamantelor s-ar afla în situația în care statul român ar fi obligat la efectuarea unei duble plăti.

Admiterea acțiunii poate crea un precedent periculos, în sensul că pârâa ANRP poate fi executată de două ori pentru același titlu de despăgubire, iar recuperarea sumelor implică proceduri anevoioase.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs se arată că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a dispus obligarea pârâtei ANRP la emiterea titlului de plată pentru suma de 628.518,57 RON, în condițiile în care instituția pârâtă a emis în favoarea reclamantelor Titlul de conversie nr. 926/29.09.2008 în cuantum de 128.518,57 RON reprezentând un număr de 158519 acțiuni.

Prin Decizia CCSD nr. 2561/15.08.2008 emisă de CCSD s-a stabilit în favoarea reclamantelor despăgubiri în cuantum de 628.518,57 Ron.

Potrivit opțiunii reclamantelor, acesteau au solicitat valorificarea deciziei emise de CCSD solicitând ANRP emiterea unui titlu de plată pentru suma de 500.000 RON și emiterea unui titlu de conversie pentru suma de 128.518,57 RON.

În acest context, ANRP a emis titlul de conversie mai sus menționat.

Prin urmare, menținerea hotărârii atacate are drept consecință prejudicierea bugetului Statului Român, în condițiile în care pârâta ANRP a emis în favoarea reclamantelor titlul de conversie.

Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 18 septembrie 2019.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatelor-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța de control judiciar constatată că, în prezenta cauză reclamantele au sesizat instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat, în principal, ca ANRP să cmită titlul de plată corespunzător sumei de 628.518,57 RON, actualizată la data emiterii lui, plalibilă într-o singura tranșă; în subsidiar, ca ANRP să emită titlul de plată corespunzător sumei de 628.518.57 Iei, actualizată la data emiterii lui, plătibilă în 5 tranșe anuale egale prevăzute de Legea nr. 165/2013, începând cu data de 01.01.2014, urmând ca instanța să stabilească termenele exigibilității creanței reclamanților.

Prima instanță a admis, în parte, cererea formulată în subsidiar de reclamante și a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlurilor de plată aferente tranșelor anuale scadente la data pronunțării, în condițiile art. 41 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, reținând că reclamantele justifică interesul în formularea cererii de obligare a ANRP la emiterea titlului de plată în vederea obținerii unui titlu executoriu privind creanța stabilită prin decizia ANRP, în condițiile în care cererea prin care reclamantele au invocat compensarea legală a creanței a fost respinsă prin sentința civilă nr. 2140/21.02.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București pentru considerentul că titlul de creanță- Decizia CCSD nr. 2561/15.08.2008- nu îndeplinește condiția exigibilității.

De asemenea, prima instanță a reținut apărările pârâtei în sensul că procedura de emitere a titlului de plată trebuie să urmeze regulile stabilite la art. 41 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, față de prevederile exprese ale art. 41 alin. (4):

"Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) (…)".

Prin primul motiv de recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului de fond, Înalta Curte constată că această excepție este invocată pentru prima dată în recurs, aspect față de care devin incidente dispozițiile art. 193 C. proc. civ. potrivit cărora:

"(1) Sesizarea instanței se poale face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. (2) Ncîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocata decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii.

Având în vedere că în fața primei instanțe pârâta nu a invocat excepția inadmisibilității cererii deduse judecății pentru lipsa procedurii prealabile, această excepție nu poate fi invocată pentru prima dată în fața instanței de recurs.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 a ajuns până la stadiul în care s-a constatat că intimații-reclamanți sunt persoane îndreptățite la despăgubiri în accepțiunea Legii nr. 10/2001, fiind beneficiarii unui titlu de despăgubire, emis de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin care se recunoștea în beneficiul acestora un drept de creanță, echivalent valoric al bunurilor de care fuseseră deposedați autorii acestora în timpul regimului comunist.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005, cât și ale Legii nr. 15/2013, ANRP este obligată să emită, în condițiile legii, actul administrativ - titlu de plată, prin neemiterea titlui de plată ANRP refuză, în mod nejustificat, dreptul persoanelor îndreptățite de a beneficia de plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În această situație, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 potrivit cărora se asimilează actelor administrative unilaterale refuzul nejuslificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, iar în raport de dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) nu este obligatorie plângerea prealabilă.

Cu privire la critica recurentului-pârât referitoare prejudicierea bugetului ANRP cu suma de 566.595,24 RON, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 14.11.2013, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. x/2013, reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A. și B. întoarcerea executării silite în sensul obligării pârâtelor la plata sumei de 621.560,68 RON.

Prin sentința civilă nr. 2140 din data de 21.02.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr. x/2013 a fost admisă cererea de întoarcere a executării, obligând rcclamantele-intimate să plătească ANRP suma de 566.595,24 RON, reținând că dispozițiile art. 372 din C. proc. civ., conform cărora executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori a unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu, nu sunt aplicabile în speță, deoarece Decizia nr. 2561/2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are caracterul de titlu executoriu.

De asemenea, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că, în motivarea cererii de întoarcere a executării, reclamanta a arătat că la data de 08.06.2012 din conturile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților deschise la Trezoreria Sectorului 1 București a fost retrasă prin poprire suma de 621.560,68 RON la cererea B.E.J. C., iar la data de 02.11.2012 B.E.J. C. a restituit reclamantei suma de 54.965,44 RON.

Prin urmare, având în vedere împrejurarea că prin sentința civilă nr. 16581/27.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr. x/2012 s-a dispus anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 1031/2012 al BEJ C. și observând că în acest dosar de executare s-a realizat poprirea conturilor debitoarei deschise la Trezoreria Sectorului 1 București, cu sediul în sectorul 2, până la concurența sumei de 566.595,24 RON, precum și lipsa titlului executoriu constatată de instanța de judecată în privința Deciziei nr. 2561/15.08.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și a faptului că respectiva creanță nu îndeplinește condiția exigibilității, Judecătoria Sectorului 2 București a admis cererea de întoarcere a executării silite.

Față de această situație, Înalta Curte constată că intimatele-reclamante justifică un interes în formularea cererii de obligare a ANRP la emiterea titlului de plată având în vedere obținerea unui titlu executoriu privind creanța stabilită prin decizia ANRP, în condițiile în care cererea prin care reclamantele au invocat compensarea legală a creanței a fost respinsă prin sentința civilă nr. 2140/21.04.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 București pe considerentul că decizia nr. 2561/15.08.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu îndeplinește condiția exigibilității.

De asemenea, se constată că, în condițiile în care s-a solicitat doar obligarea ANRP la emiterea titlului de plată și nu s-a solicitat și obligarea la plata acestuia, este evident ca nu se poate invocata efectuarea unei plăți duble.

Așa fiind, în mod corect a reținut prima instanță că, obligația de executare a titlului de plată în sarcina M.F.P., în condițiile și termenul prevăzut de lege nu a fost pusă în discuție în prezenta cauză, precum și faptul că, "obligația stabilită în sarcina ANRP prin emiterea deciziei Comisiei Centrale, se concretizează în fapt într-o obligație de a face, respectiv emiterea titlului de plată, și nu o obligație directă de a plăti o sumă de bani".

Prin ultima critică recurenta-pârâtă arată că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a dispus obligarea pârâtei ANRP la emiterea titlului de plată pentru suma de 628.518,57 RON, în condițiile în care instituția pârâtă a emis în favoarea reclamantelor Titlul de conversie nr. 926/29.09.2008 în cuantum de 128.518,57 RON reprezentând un număr de 158519 acțiuni.

Cu privire la această critică, Înalta Curte constată că prin sentința civilă nr. 1418 din data de 25.04.2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlurilor de plată aferente tranșelor anuale scadente la data pronunțării, în condițiile art. 41 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 fără a indica suma ce ar urma să fie înserată în titlurile de plată și nici cuantumul total al creanței.

Conform art. 41 din Legea nr. 165/2013:

"(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 RON.

(3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere.

(5) Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21".

În raport de aceste dispoziții, în mod corect a reținut prima instanță că, în vederea îndeplinirii obligației de plată a sumelor de bani reprezentând despăgubiri recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților are obligația de a emite titlul de plată, iar realizarea plății de face de către Ministerul Finanțelor Publice.

Potrivit dispozițiilor cu caracter special în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, titlurile de despăgubire cuprinse în deciziile adoptate de CCSD nu constituie titluri executorii. Aceste creanțe se valorifică prin "conversia lor în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" și/sau, după caz, în funcție de opțiunea titularului ori a titularilor înscriși în acestea, prin preschimbarea lor contra titluri de plată, în limitele și condițiile prevăzute în prezenta lege"- art. 3 lit. a) teza I din Titlul VII Legea 247/2005.

Or, în cauza de față obligația care formează obiectul analizei în prezentul dosar incumbă ANRP și privește valorificarea titlului de creanță - decizia CCSD, prin emiterea titlului de plată, iar intimatele-reclamantele au dreptul la obținerea titlului de plată, în condițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva sentinței nr. 1418 din 25 aprilie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2019.