ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1041/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel Galați reclamanta A. a chemat in judecata pârâta Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților, solicitând ca prin hotărâre judecătorească ce se va pronunța să fie obligată pârâta să elibereze titlul de plată pentru reclamantă, titlu pe care pârâta refuză să îl elibereze potrivit legii, precum și ca instanța sa constate ca exista creanțe reciproce ale parților din proces, suma 53855,33 RON pentru fiecare, și, în consecință, operează compensarea acestora, să fie obligată pârâta să procedeze la compensarea intre creanța deținuta împotriva reclamantei cu cea pe care reclamanta o deține împotriva pârâtei, constatând ca nu mai există nici o obligație de plată intre părți.

Prin sentința civilă nr. 97 din 14 aprilie 2016 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată.

S-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

A fost obligată pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită titlul de plată aferent Deciziei nr. 5962/23.07.2009 emise de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, privind pe reclamanta A., în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013.

S-a respins ca nefondat capătul de cerere privind compensarea creanțelor, formulat de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții: Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva sentinței civile pronunțată de instanța de fond au declarat recurs reclamanta A. și pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ambele recurente invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Criticile recurentei-pârâte Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților vizează soluția sentinței recurate privind obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată aferent Deciziei nr. 5962/23.07.2009 emise de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, privind pe reclamanta A., în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013.,

Recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate, susținând că instanța de fond nu a avut în vedere situația dedusă judecății, în sensul că prin fapta reclamantei bugetul Statului Român a fost prejudiciat cu suma de 69.137,00 RON.

A mai susținut recurenta că prin sentința civilă nr. 4625/27.04.2015, irevocabilă prin Decizia nr. 1686/18.09.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015, având ca obiect întoarcerea executării silite, instanța de judecată a dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 60.137,00 RON, însă reclamanta a ignorat cele dispuse de instanța de judecată și nu a restituit pârâtei sumele de bani executate în mod nelegal, așa cum a dispus instanța de judecată, pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr. 165/2013.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că prin obligarea pârâtei A.N.R.P. la emiterea titlului de plată nu s-ar ajunge la situația ca reclamanta să încaseze de două ori despăgubirile cuvenite în baza aceleiași decizii emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, având în vedere că obligația de plată a sumei menționate în titlul de plată revine Ministerului Finanțelor Publice.

Emiterea titlului de plată se face în temeiul Deciziei C. civ..S.D. nr. 5962/23.07.2009, conform art. 41 din legea nr. 165/2013, Statul Român fiind pus în situația de a suporta o cheltuială dublă în baza aceluiași titlu executoriu (Deciziei CCSD nr. 5962/23.07.2009).

Reclamanta nu a înțeles să restituie suma de bani încasată în mod nelegal pentru a beneficia de dispozițiile Legii nr. 165/2013, încercând să anuleze cele dispuse în mod irevocabil de către instanța de judecată învestită cu soluționarea contestației la executare

Recurenta-reclamantă, în cadrul recursului formulat, a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate, susținând că hotărârea a fost dată cu aplicarea sau încălcarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 1616 și art. 1619 din noul C. civ., atunci când a fost respins capătul de cerere privind compensarea creanțelor.

Recurenta reclamantă a formulat cerere prin care a arătat că înțelege să renunțe la recursul care formează obiectul acestui dosar, solicitând ca prin încheiere să se ia act de declarația de renunțare.

Recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă A. prin care a invocat excepția puterii de lucru judecat cu privire la modalitatea de valorificare a deciziei emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în favoarea pârâtului.

În susținerea acestei excepții, recurenta-pârâtă A.N.R.P. a arătat că, în cauza de față, nu poate opera compensația legală, întrucât prin decizia civilă nr. 1686R/18.09.2015 a Tribunalului București, secția a V-a civilă pronunțată în dosar nr. x/2015, instanța de judecată a respins recursul reclamantei, reținând că recurenta nu trebuie să omită faptul că decizia civilă nr. 2322R/01.10.2013 pronunțată de Tribunalul București a vizat o anulare a înseși executării silite, pentru argumentul esențial al instanței de executare constând în lipsa unui titlu executoriu care să încorporeze o creanță certă, lichidă și exigibilă. În această situație, a susținut recurenta că, în condițiile în care instanța de judecată a apreciat că actul administrativ emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu reprezintă un titlu executoriu, iar creanța nu este certă, lichidă și exigibilă împotriva A.N.R.P., solicitarea reclamantei cu privire la constatarea compensației legale este intrată în puterea lucrului judecat.

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului reclamantei.

Recurenta-pârâtă A.N.R.P. a formulat răspuns la întâmpinarea recurentei-reclamante, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate și admiterea recursului pârâtei.

Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului formulat de recurenta-pârâtă A.N.R.P. și pe cale de consecință să se dispună casarea sentinței de fond și respingerea cererii reclamantei, precum și respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă ca fiind nefondat.

Recurenta-pârâtă A.N.R.P. a formulat o cerere prin care a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul de a stabili dacă A.N.R.P. are obligația de a emite titluri de plată în favoarea persoanelor îndreptățite ori moștenitorilor acestora în temeiul titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 41 din Legea nr. 165/2013, în condițiile în care aceștia au pornit și executat silit conturile instituției în mod nelegal, iar instanțele învestite cu soluționarea cererilor privind întoarcerea executării silite au dispus obligarea acestora la restituirea sumelor de bani încasate în mod nelegal către A.N.R.P.

În susținerea acestei cereri, recurenta-pârâtă a susținut că reclamanta solicită obligarea pârâtei la emiterea unui titlu de plată în temeiul titlului de despăgubire nr. 5962/23.07.2008 emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în condițiile în care aceasta a pus în executare actul administrativ mai sus menționat, a poprit și executat silit conturile instituției, iar până în prezent nu a restituit suma de 69.137,00 RON așa cum a dispus Judecătoria Sector 2 București prin sentința civilă nr. 4625/27.04.2015, irevocabilă prin Decizia nr. 1686/18.09.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015. Astfel, prin prezenta cerere de chemare în judecată reclamanta solicită obligarea pârâtei la emiterea titlului de plată în temeiul aceluiași act administrativ (Decizia nr. 5962/23.07.2008 emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor), act ce a stat la baza popririi conturilor pârâtei și nerestituiți conform dispozițiilor instanței prin hotărârile judecătorești mai sus arătate.

În concluzie, recurenta pârâtă a solicitat instanței să precizeze care este procedura de soluționare a cererilor de opțiune formulate de persoanele îndreptățite sau de moștenitorii acestora privind valorificarea titlurilor de despăgubire în termenul legal prevăzut de legiuitor, în condițiile în care aceștia au poprit și executat silit conturile instituției, au fost obligați prin hotărâri judecătorești să restituie sumele de bani, iar aceștia nu au respectat hotărârile judecătorești, ci au înțeles să formuleze cereri noi prin care solicită emiterea titlului de plată în temeiul aceluiași act administrativ.

Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a formulat o cerere prin care a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție admiterea cererii de declanșare a procedurii pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

II. Soluția instanței de recurs

A. Analizând cu prioritate cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea unei chestiuni de drept, instanța de control judiciar constată că aceasta este inadmisibilă și o va respinge pentru următoarele considerente:

Pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 C. proc. civ., instituie condiții de admisibilitate a acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: existența unei cauze în curs de judecată, judecarea cauzei să se afle în ultimă instanță pe rolul tribunalului, al curții de apel sau al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ivirea unei chestiuni de drept esențiale, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, chestiunea de drept să fie nouă, să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Primele două condiții sunt îndeplinite, cauza în care s-a invocat cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept este în curs, aflându-se în recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca ultimă instanță.

Problema de drept care se solicită de către recurenta-pârâtă a fi soluționată constă în aceea ca instanța competentă, respectiv Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept să stabilească:

"dacă Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților are obligația de a emite titluri de plată în favoarea persoanelor îndreptățite ori moștenitorilor acestora în temeiul titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 41 din Legea nr. 165/2013, în condițiile în care aceștia au pornit și executat silit conturile instituției în mod nelegal, iar instanțele învestite cu soluționarea cererilor privind întoarcerea executării silite au dispus obligarea acestora la restituirea sumelor de bani încasate în mod nelegal către Autoritatea Națională pentru restituirea Proprietăților"

În jurisprudența Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept s-a reținut constant că această procedură are în vedere o chestiune de drept care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, cu finalitatea împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare. Din analiza cererii de sesizare formulată de recurenta-pârâtă în baza art. 519 C. proc. civ., Înalta Curte reține că solicitarea nu vizează rezolvarea de principiu a unei chestiuni de drept, ci vizează chiar soluționarea pe fond a cauzei prezente

Argumentele și considerentele aduse de recurenta-pârâtă, în cererea de sesizare, sunt similare criticilor invocate în cadrul recursului formulat și întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Practic recurenta-pârâtă nu arată efectiv și concret care este chestiunea de drept care solicită a fi dezlegată, ci reiterează nemulțumirea sa raportată la soluția instanței de fond care nu îi este favorabilă, motiv pentru care a înțeles să formuleze și prezentul recurs, motive pentru care nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 C. proc. civ.

D. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Înalta Curte constată că nu este fondat și îl va respinge pentru considerentele următoare:

Instanța de fond a stabilit, ca situație de fapt, faptul că prin Decizia nr. 5962/23.07.2009, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a decis emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 430.842,64 RON în favoarea reclamantei A. și numiților B. și C., reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în sentința nr. 1298/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, din care s-au dedus despăgubirile în cuantum de 11.97464 RON încasate în anul 1964, actualizate cu coeficientul de actualizare.

Reclamanta A. a inițiat forme de executare silită în vederea achitării de către pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) a despăgubirilor în sumă de 53.855,33 RON, reprezentând 2/16 din suma totală de 430.842,64 RON, actualizate cu rata inflației, cuvenite conform deciziei sus menționate.

În urma executării silite efectuate de Biroul Executorului Judecătoresc D. în dosar nr. x/2012, ANRP a virat în contul executorului judecătoresc suma de 69.137 RON reprezentând despăgubiri și cheltuieli de executare, sumă ce a fost ulterior încasată de reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 15607/12.11.2012, Judecătoria Sectorului 2 București a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoarea Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu intimata A., prin care s-a solicitat anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul nr. x/2012 al B.E.J. "D." și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare. A respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.

Prin decizia civilă nr. 2322 R/01.10.2013, irevocabilă, pronunțată în dosarul nr. x/2012, Tribunalul București a admis recursul formulat de recurenta - contestatoare Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 15607/12.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu intimata - creditoare A., a modificat în parte sentința recurată, în sensul că a admis contestația la executare. A anulat executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 63/2012 al B.E.J. D.. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin sentința civilă nr. 4625/27.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2015, având ca obiect întoarcerea executării silite, a fost admisă cererea formulată de A.N.R.P. și s-a dispus întoarcerea executării silite în dosarul de executare nr. 63/2012 al B.E.J. D., prin restabilirea situației anterioare, sens în care pârâta A. a fost obligată să restituie reclamantei A.N.R.P. suma de 69.137 RON rezultată din executare.

Prin decizia civilă nr. 1686R/18.09.2015, irevocabilă, a Tribunalului București, secția a V-a civilă pronunțată în dosar nr. x/2015, s-a respins ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă A., împotriva sentinței civile nr. 4625/27.04.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2015

Ulterior pronunțării deciziei civile nr. 2322 R/01.10.2013, reclamanta s-a adresat ANRP în vederea emiterii titlului de plată, iar prin adresa nr. x/12.08.2014 pârâta a comunicat reclamantei refuzul de a emite titlul de plată, cu motivarea că până la data emiterii adresei respective, suma de 69.137 RON nu a fost restituită în conturile ANRP.

Este de observat și faptul că în dosarul nr. x/2017, prin decizia civilă nr. 321 din 8 martie 2018, Tribunalul Galați a admis apelul formulat de reclamantă, în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, și a dispus compensarea creanței de 69.137 RON supusă executării în temeiul titlului executoriu emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, cu creanța contestatoarei de 53.855,33 RON datorată în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1298/2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în limita sumei de 53.855,33 RON.

Înalta Curte, față de motivele de recurs formulate de recurenta pârâtă, privind obligarea la emiterea titlului de plată aferent Deciziei nr. 5962/23.07.2009 emise de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013, reține că dispozițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013 prevăd următoarele:

"(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 RON.

(3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere."

Reclamanta avea dreptul la o cotă de 2/16 din cuantumul total al despăgubirilor stabilit prin Decizia nr. 5962/23.07.2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, suma cuvenită acesteia fiind de 53.855,33 RON, iar față de împrejurarea că a fost anulată executarea silită efectuată în temeiul Deciziei C. civ..S.D. nr. 5962/23.07.2009 și s-a dispus întoarcerea executării silite, reclamanta era îndreptățită la emiterea titlului de plată privind despăgubirile cuvenite acesteia, conform prevederilor art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013.

Nerestituirea de către reclamantă către pârâtă a sumei de 69.137 RON rezultată din executare, nu justifica refuzul pârâtei de a emite titlul de plată, pârâta având deschisă calea procedurilor de executare silită împotriva reclamantei pentru a-i fi restituită suma ce a constituit obiectul dosarului de întoarcere a executării silite .

În mod corect a reținut instanța de fond că nu poate fi reținută critica recurentei-pârâte în sensul că prin efectuarea plății integrale către reclamantă, bugetul Statului Român ar fi prejudiciat cu suma de 69.137,00 RON, iar prin emiterea titlului de plată s-ar ajunge la situația ca reclamanta să încaseze de două ori despăgubirile cuvenite în baza aceleiași decizii emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în condițiile în care prin sentința civilă nr. 4625/27.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2015, definitivă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 1686R/18.09.2015 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost admisă cererea formulată de A.N.R.P. și s-a dispus întoarcerea executării silite în dosarul de executare nr. 63/2012 al B.E.J. D., prin restabilirea situației anterioare, sens în care pârâta A. a fost obligată să restituie reclamantei A.N.R.P. suma de 69.137 RON rezultată din executare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că reclamanta era îndreptățită la emiterea titlului de plată privind despăgubirile cuvenite acesteia, conform prevederilor art. 41 alin. (1)-(4) din Legea nr. 165/2013, dispoziții care obligau de drept pârâta la respectarea procedurii de emitere a titlurilor de despăgubire instituite în materie.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, prin obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată aferent Deciziei nr. 5962/23.07.2009 emise de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013.

C. În ceea ce privește recursul formulat de reclamanta A., Înalta Curte reține că, la data de 12.02.2019, aceasta a formulat o cerere prin care a arătat că înțelege să renunțe la recursul care formează obiectul acestui dosar, solicitând ca prin încheiere să se ia act de declarația de renunțare. Potrivit dispozițiilor art. 406 C. proc. civ.:

"(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială. (3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut. (6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."

De asemenea, instanța reține faptul că manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecata recursului reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantei care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 406 alin. (1) și (6) teza a doua din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de declarația recurentei-reclamante A. de renunțare la judecata recursului.

Față de această împrejurare, recursul formulat de reclamantă și apărările intimatei pârâte cu privire la acest recurs nu vor mai fi analizate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 519-520, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 406 alin. (1) și alin. (6) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca inadmisibilă, va lua act de renunțarea recurentei la recursul declarat și va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca inadmisibilă.

Ia act de renunțare a recurentei-reclamante A. la recursul declarat Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 97 din 14 aprilie 2016 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 97 din 14 aprilie 2016 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 februarie 2019.