ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3690/2015

Asupra conflictului negativ de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate

Prin cererea înregistrată, la data de 3 februarie 2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. și B. au solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Centrală pentru Compensarea Imobilelor la emiterea titlului de plată corespunzător sumei de 628.518,57 lei, actualizată la data plății, plătibilă într-o singură tranșă, sau, în subsidiar, obligarea pârâtei la emiterea titlului de plată corespunzător sumei de 628.518,57 lei, actualizată, plătibilă în cele 5 tranșe anuale prevăzute de lege, începând cu data de 01.01.2014, urmând ca instanța să stabilească termenele exigibilității creanței.

La data de 5 mai 2015, reclamantele au precizat cadrul procesual, în sensul că înțeleg să se judece cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Prin sentința civilă nr. 1327 din 12 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal.

A apreciat instanța că sunt aplicabile dispozițiile art. X din Legea nr. 2/2013, față de obiectul cererii principale, având în vedere faptul că obligația de emitere a titlului de plată vizează executarea titlului de creanță, act administrativ pentru anularea căruia legiuitorul reglementează competența specială în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.

În conformitate cu principiul simetriei actelor juridice, instanța competentă să stabilească legalitatea actului are și competența de a cenzura actele administrative asimilate, atât refuzul de emitere al acestuia, cât și refuzul de punere în executare a actului administrativ, conform art. 2 alin. (2) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea celei de-a doua instanțe

Pricina a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 30 iunie 2015.

Prin sentința civilă nr. 945 din 4 septembrie 2015, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A reținut instanța că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică și că, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel. De asemenea, potrivit art. 2 alin. (2) din aceeași lege, se asimilează actelor normative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

În raport cu aceste dispoziții legale și cu obiectul cererii, obligarea pârâtei A.N.R.P. la emiterea titlurilor de plată aferente unui titlu de despăgubiri, a apreciat Tribunalul că este competentă Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Astfel, constatând ivit conflict negativ de competență, în baza art. 134 C. proc. civ., Tribunalul Gorj a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea acestuia.

Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Înalta Curte constată că obiectul litigiului dedus judecății îl constituie obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată aferent deciziei cuprinzând titlul de despăgubire nr. 2561 din 15 august 2008.

La momentul înregistrării acțiunii pe rolul primei instanțe învestite, respectiv data de 03.02.2015, procedurile administrative de acordare a despăgubirilor, prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, erau abrogate, singura cale de finalizare a procedurilor de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România fiind cea prevăzută de Legea nr. 165/2013.

Pentru situația în care a fost anterior emisă decizia de despăgubire în temeiul prevederilor art. 13 alin. (1) și ale art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, se arată în cuprinsul art. 41 din Legea nr. 165/2013 procedura de obținere a sumelor de bani anterior stabilite, după cum urmează:

"

(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

(2) Cuantumul unei tranșe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.

(3) Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1), Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

(4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere."

Este de observat că procedura reglementată de Legea nr. 247/2005 a fost parcursă de reclamantele A. și B., acestea fiind în etapa valorificării titlului de despăgubire reprezentat de Decizia nr. 2561 din 15 august 2008, potrivit prevederilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, anterior citat.

Așadar, fiind deja emisă și necontestată decizia de despăgubire ce reprezintă actul final al procedurii administrative reglementate de Legea nr. 247/2005, nu se pot reține dispozițiile art. X din Legea nr. 2/2013 de degrevare a instanțelor judecătorești, referitoare la competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în ceea ce privește "soluționarea acțiunii având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia."

Legea în vigoare la momentul formulării prezentei acțiuni în contencios administrativ instituie o competență specială doar pentru ipotezele expres și limitativ reglementate de art. 35, în care se arată că "deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării."

Aceasta normă de competență prevăzută la art. 35 din Legea nr. 165/2013, aplicabilă litigiului pendinte, nu poate fi extinsă prin analogie situației reglementate de art. 41 din același act normativ, fiind vorba despre etape diferite, succesive, care conduc la efectuarea plăților finale către persoanele îndreptățite.

Astfel, dacă în urma litigiului întemeiat pe prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013, "instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi", prin prevederile art. 41 din același text de lege se prevede procedura de emitere a titlurilor de plată, ca ultimă etapă de finalizare a procesului de restituire prin echivalent a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist.

Înalta Curte observă că obiectul acțiunii în contencios administrativ îl reprezintă o obligație de a face, întemeiată pe dispozițiile art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, reclamantele considerându-se persoane vătămate într-un drept sau interes legitim prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim, solicitând instanței obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ.

Astfel, scopul demersului lor judiciar este acela de a determina pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, autoritate publică centrală, să respecte obligația emiterii unui act administrativ, titlul de plată, fiind titularele unui drept cu privire la care autoritatea publică nu a soluționat cererea într-un termen rezonabil.

Potrivit argumentului de interpretare sistematică, atunci când norma specială nu reglementează competența materială pentru anumite litigii ce-și au temeiul de drept în cuprinsul dispozițiilor sale, sunt aplicabile regulile generale referitoare la stabilirea competenței, reguli prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin urmare, acțiunea de fond fiind îndreptată împotriva unei autorități publice de rang central, căreia i se solicită emiterea unui act administrativ, sunt aplicabile prevederile art. 10 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, ce stabilește că "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (…) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru motivele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară,

Stabilește în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei având ca obiect acțiunea formulată de reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2014.

Opinia separată

Redactată de judecător C., în temeiul art. 426 alin. (2) C. proc. civ.

Apreciez că prezentul conflict negativ de competență se impune a fi soluționat în sensul stabilirii competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția civilă, pentru următoarele considerente:

Obiectul acțiunii introductive îl constituie obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată aferent deciziei nr. 2561 din 15 august 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire emis în favoarea reclamantelor pentru suma de 628.518,57 lei.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 03.02.2015, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Litigiul dedus judecății nu se circumscrie reglementării conținute de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care vizează "plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi", obligație pentru îndeplinirea căreia Comisia Națională emite titluri de despăgubire, conform art. 41 alin. (3) din lege, urmând ca titlul de plată să fi emis de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în condițiile alin. (1) și (2) ale articolului menționat.

Dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 41 din Legea nr. 165/2013 sunt aplicabile cauzelor aflate pe rolul instanței de contencios administrativ la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, întemeiate pe prevederile art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, generate de refuzul fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de soluționare a dosarelor de despăgubiri, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire și respectiv, titlul de plată, fiind vorba de dosare aprobate de către Comisie pe parcursul procedurii administrative privind stabilirea și plata despăgubirilor aferente imobilelor a căror restituire în natură nu mai este posibilă.

În speță, litigiul dedus judecății având ca obiect emiterea titlului de plată aferent deciziei reprezentând titlul de despăgubire, a fost înregistrat pe rolul instanței de judecată după data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, situație în care, este incidentă norma de competență instituită de acest act normativ.

Dispozițiile Legii nr. 165/2013 prevăd procedura de urmat și competența de soluționare a cererilor prin care se urmărește obținerea de despăgubiri, prin art. 50 alin. (1) lit. c) din acest act normativ fiind abrogate dispozițiile contrare din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel încât, după data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, orice cerere urmează procedura de soluționare prevăzută de acest act normativ.

Conform prevederilor art. 33 și art. 34 din Legea nr. 165/2013, soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și a celor care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, se face în anumite termene și în funcție de diferite criterii, expres prevăzute de dispozițiile legale enunțate.

Potrivit art. 35 din același act normativ, "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor."

Din interpretarea teleologică a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, rezultă că rațiunea avută în vedere de legiuitor a fost de a stabili competența secției civile a tribunalului în privința tuturor litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, emiterea titlului de plată înscriindu-se între obligațiile prevăzute în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, entitate învestită de lege cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor și de stabilire a măsurilor reparatorii, potrivit art. 3 pct. 4 lit. f) din actul normativ menționat.

Este de subliniat faptul că, și anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, norma de competență prevăzută la art. 20 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificat prin art. X din Legea nr. 2/2013, referitoare la competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, a fost interpretată în sensul că este incidentă inclusiv în cazul acțiunilor privind obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată sau a titlului de conversie, pentru care nu există prevederi exprese în Legea nr. 247/2005, soluție adoptată de plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație, în ședința din 18 februarie 2013.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține Tribunalului Gorj, secția civilă.