ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1559/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin declinare de competență de la Tribunalul Galați, astfel cum a fost modificată la termenul din data de 18 ianuarie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Finanțelor Publice să se constate că există creanțe reciproce ale părților din proces exact suma de 226924,93 RON, pentru fiecare și, în consecință, operează compensarea acestora și să dispună obligarea ambilor pârâți să procedeze la compensarea între creanța deținută împotriva reclamantului cu cea pe care reclamantul o deține împotriva pârâților, constatând că nu mai există nicio obligație de plată între părți.

Prin Sentința nr. 133/R din 26 mai 2016, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate de pârâți ca nefondate.

A respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ și fiscal, având ca obiect "obligația de a face" promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat instanței în temeiul art. 444 din C. proc. civ., completarea Sentinței civile nr. 133/R din 26 mai 2016 a aceleiași instanțe, susținând că aceasta nu s-a pronunțat asupra primului capăt de cerere referitor la obligarea pârâtei A.N.R.P. la emiterea titlului de plată pentru reclamant.

Prin Decizia nr. 192 din 15 septembrie 2016, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de completare hotărâre formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca nefondată.

Împotriva Sentinței nr. 133/R din 26 mai 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs, reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

De asemenea, împotriva Deciziei nr. 192 din 15 septembrie 2016 a Curții de Apel Galați prin care s-a respins cererea privind completarea Sentinței nr. 133/R din 26 mai 2016, reclamantul A. a promovat recurs, susținând că este nelegală, având în vedere că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere. Solicită casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată următoarele:

Instanța de fond a soluționat doar capătul doi al cererii de chemare în judecată, în legătură cu care, potrivit motivării, a respins acțiunea. Respingerea capătului de cerere referitor la compensarea creanțelor reciproce dintre părți este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1616 - 1619 C. civ. și este întemeiată pe o confuzie, în sensul că reține că exigibilitatea creanței este dată de modalitatea de plată în tranșe egale în termen de 5 ani.

Arată recurentul-reclamant că, deși a solicitat, prin cererea înregistrată la ANRP sub nr. x/2015, să opereze compensarea pentru că deține împotriva ANRP aceeași creanță de 226.924,93 RON pentru care solicită emiterea titlului de plată, pârâta a refuzat să dea curs solicitării sale.

Prin întâmpinarea formulată la data de 29.11.2016 intimata-pârâtă a invocat excepția tardivității recursului formulat împotriva Sentinței nr. 133/26.05.2016 a Curții de Apel Galați, arătând că recursul înregistrat la data de 24.10.2013 este formulat în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege.

În ceea ce privește fondul cauzei, intimata ANRP solicită respingerea recursurilor ca nefondate, arătând că, așa cum corect a reținut și judecătorul fondului, reclamantul nu este îndreptățit la emiterea titlului de plată privind despăgubirile cuvenite acestuia conform titlului de despăgubire, întrucât prin emiterea acestui titlu s-ar deschide acestuia calea unei duble executări a aceleiași creanțe.

În cauză nu se poate vorbi de reciprocitatea obligațiilor, din moment ce creanțele trebuie să aibă ca obiect bunuri fungibile și trebuie să fie certe, lichide și exigibile. Dată fiind modalitatea de acordare a despăgubirilor aferente titlurilor de plată, respectiv în 5 ani, în tranșe anuale egale, creanța invocată de reclamant nu este exigibilă.

Examinând Sentința nr. 133/26.05.2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați prin prisma motivelor invocate, precum și a apărărilor formulate de intimat prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Prin Decizia nr. 5962/23.07.2009 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a decis emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 430.842,64 RON în favoarea numiților B., A., C., conform considerentelor Sentinței nr. 1298/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, irevocabilă prin neapelare.

Urmare a punerii în executare a titlului de despăgubire, în Dosarul nr. x/2012, ANRP a virat în contul reclamantului A. suma de 226.924,93 RON.

Prin Sentința nr. 2742/21.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia civilă nr. 729/14.03.2013 a Tribunalului București, a fost dispusă anularea actelor de executare silită din Dosarul nr. x/2012.

La data de 8.06.2015 Tribunalul București, prin Decizia nr. 1323/2015 a admis cererea ANRP și a dispus întoarcerea executării silite, obligând pârâtul A. la restituirea către reclamanta ANRP a sumei de 226.924,93 RON.

Ulterior pronunțării deciziei sus menționate reclamantul s-a adresat pârâtei cu petiția înregistrată sub nr. x/2015 solicitând emiterea titlului de plată și efectuarea compensării pentru cele două creanțe reciproce.

Cu adresa nr. x/02.07.2015 ANRP a comunicat reclamantului refuzul motivat de faptul că, până la data emiterii adresei, suma datorată de reclamant de 226.924,93 lei, urmare a admiterii cererii de întoarcere a executării nu a fost restituită în conturile ANRP.

Judecătorul fondului, soluționând cauza, a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că urmare a anulării executării silite efectuate în temeiul Deciziei CCSD nr. 5962/23.07.2009 și având în vedere că reclamantul nu a restituit suma datorată, aceasta nu se află în ipoteza reglementată de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, anume "Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014".

În ceea ce privește cererea reclamantului privind compensarea creanțelor, instanța de fond a reținut că, în cauză, creanța invocată de acesta nu este exigibilă, având în vedere modalitatea de acordare a despăgubirilor aferente titlurilor de plată, respectiv în 5 ani, în tranșe anuale egale, compensația neputând opera înainte de împlinirea termenului legal, întrucât ar echivala cu o decădere din beneficiul termenului prevăzut de lege.

Înalta Curte reține că într-adevăr deși prin Decizia Tribunalului București a fost anulată executarea silită efectuată în temeiul Deciziei CCSD nr. 5962/23.07.2009 și ulterior s-a dispus întoarcerea executării silite, iar la data formulării de către reclamant a cererii de emitere a titlului de plată suma de bani datorată de acesta nu era restituită ANRP.

Sub acest aspect sentința instanței de fond este corectă, însă instanța de recurs are în vedere, raportat la durata îndelungată de derulare a procedurii judiciare, că între timp creanțele reciproce ale părților au devenit exigibile. Termenul de 5 ani prevăzut de dispozițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013 calculat de la data de 1 ianuarie 2014, pe parcursul căruia reclamantul ar fi trebuit să primească tranșele anuale de despăgubiri, a expirat anterior soluționării prezentului recurs.

Totodată se impune a se preciza că la data de 12.07.2018 a fost adoptată O.U.G. nr. 63/2018, privind compensarea unor creanțe reciproce între Statul Român și persoanele beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietății, care la art. 1 alin. (3) instituie o derogare de la dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în sensul că "în aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență sunt considerate exigibile creanțele stabilite prin acte administrative prevăzute la alin. (2), în limita sumelor ce fac obiectul compensării".

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2), prin act administrativ emis cu titlu de despăgubiri se înțelege: a) decizia privind titlul de despăgubire emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în temeiul titlului VII al Legii nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare. În cauză, reclamantul este beneficiar împreună cu alte persoane al Deciziei nr. 5962/23.07.2009 reprezentând titlu de despăgubire pentru suma de 430.842 RON, reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul Sentinței nr. 1298/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați, în Dosarul nr. x/2008 rămasă definitivă și irevocabilă.

Este adevărat că actul normativ a intrat în vigoare ulterior pronunțării instanței de fond, însă având în vedere că la data soluționării prezentului recurs expirase și termenul de 5 ani prevăzut de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, soluția de respingere a cererii reclamantului privind compensarea obligațiilor reciproce apare ca fiind excesivă.

Însă, pentru ca părțile să nu fie private de un grad de jurisdicție soluția care se impune este casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca judecătorul de fond să analizeze, în raport de cele expuse mai sus, cererea reclamantului privind compensarea obligațiilor reciproce, cu luarea în considerare a cotei părți cuvenite acestuia.

Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. va fi admis recursul, casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond.

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva Deciziei nr. 192/15.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, prin care a fost respinsă cererea de completare a Sentinței nr. 133/26.05.2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați instanța reține că în raport de data comunicării acesteia către reclamant (29.09.2016) și data înregistrării recursului - 23.10.2016, calea de atac a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul - reclamant A. împotriva Sentinței nr. 133/R din 26 mai 2016 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe.

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva Deciziei nr. 192 din 15 septembrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2019.

GGC - GV