ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.03.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1395/2019

HOTĂRÂRE
14.03.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1395/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 400 din 28.02.2014 emisă de pârâtă solicitând anularea acesteia.

Prin Sentința civilă nr. 148 din 27.02.2015, Tribunalul Brăila a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților București.

Împotriva Sentinței nr. 148 din 27.02.2015, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs reclamantul A. pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

1.2. Soluția primei instanțe ce face obiectul prezentului recurs

Prin Decizia nr. 640 din 10 mai 2016, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat perimată judecarea recursului declarat de reclamantul A. cu domiciliul în Brăila, str. x, împotriva Sentinței civile nr. 148 din 27.02.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2014 de Tribunalul Brăila.

Împotriva Deciziei nr. 640 din 10 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat recurs.

Analizarea condițiilor de admisibilitate în principiu a recursului.

Analizând, cu prioritate, regularitatea învestirii sale cu recursul de față, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege.

Potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ., "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. (...)".

Conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.

De asemenea, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Înalta Curte constată, că recursul a fost declarat și motivat cu depășirea termenului prevăzut de art. 421 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, decizia recurată a fost pronunțată la 10.05.2016, iar termenul pentru declararea recursului s-a împlinit la data de 16.05. 2016.

Cererea de recurs, nemotivată, a fost înaintată instanței de fond la data de 27.05.2016, conform plicului aflat la dosar de recurs, cu depășirea termenului pentru declararea recursului.

De asemenea, se reține că nu sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., în sensul că nu există motive de casare de ordine publică ce pot fi ridicate din oficiu de către instanță.

3.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Completul de filtru, în temeiul art. 493 alin. (5) coroborat cu art. 421 alin. (2) C. proc. civ., republicat, va respinge recursul, ca tardiv formulat.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 640 din 10 mai 2016 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-12-03
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2253/2019
Ședința publică din data de 3 decembrie 2019 Deliberând asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galați, secția I civilă la 17 iulie 2015, A. a declarat recurs împotriva încheierii de respingere a
ÎCCJ 2021-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5838/2021
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1 Prin cererea înregistrată sub nr. x/
ÎCCJ 2020-07-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3179/2020
nțelor Publice Brăila. S-a respins acțiunea în contencios administrativ, având ca obiect "anulare act administrativ", promovată de către reclamanta SC "A." S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală prin
ÎCCJ 2019-11-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2015/2019
Ședința publică din data de 7 noiembrie 2019 Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția I Civila, la data de 07 d
ÎCCJ 2021-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5494/2021
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 3 august 2016 sub nr. x/2016, pe rolul Tribuna
Sursă