ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1493/2025

HOTĂRÂRE

17.09.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1493/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 17 septembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București în 19.04.2024, sub nr. x/2024, contestatorul A. solicitat, în contradictoriu cu intimații B. și C., anularea Înștiințării Colective a Succesiunii din data de 08.04.2024 și a încheierii privind completarea cheltuielilor de executare din data de 08.04.2024, ambele emise în dosarul de executare nr. 244/2015 al SCPEJ D. (dosar preluat în prezent de BEJ E.), respectiv a constatării perimării executării silite.

În drept, au fost invocate prevederile art. 697 alin. (1), art. 698 alin. (1) și (2), respectiv art. 712 alin. (1) C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimații B. și C. au invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București și pe fondul cauzei au solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 15212/18.12.2024, Judecătoria Sectorului 3 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Gura Humorului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță învestită a reținut, cu titlu prealabil, că, având în vedere data formulării cererii de executare de către creditori, 10.03.2015, prezenta contestație la executare, precum și executarea silită, sunt supuse dispozițiilor Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., forma în vigoare la data formulării cererii de executare.

Raportându-se la prevederile art. 650, art. 688 și art. 713 alin. (1) C. proc. civ., forma în vigoare la data de 10.03.2015, în baza considerentelor mai sus expuse, Judecătoria Sectorului 3 București a reținut că, la data sesizării executorului judecătoresc, domiciliul debitoarei F., la care se referă actele de executare contestate, era situat în orașul Frasin, jud. Suceava, iar domiciliul debitorului A. era situat în municipiul București.

A mai reținut instanța că atât Înștiințarea colectivă a succesiunii, cât și încheierea privind completarea cheltuielilor de executare, ambele emise în data de 08.04.2024, constituie acte de executare referitoare la procedura execuțională îndreptată împotriva debitorului decedat, F. (care avea domiciliul în orașul Frasin, jud. Suceava), motiv pentru care a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București, invocată de intimați, prin întâmpinare.

Prin sentința nr. 878/22.05.2025, Judecătoria Gura Humorului a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul, pentru soluționare, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța ulterior învestită a reținut că, în data de 18.03.2015, prin încheierea pronunțată în dosarul execuțional nr. x/2015 de către SCPEJ D., executorul judecătoresc a încuviințat executarea silită împotriva debitorilor F. și A., în urma cererii creditorilor B. și C., înregistrate în data de 10.03.2015.

Astfel, similar primei instanțe sesizate, a precizat că, pentru a se stabili instanța competentă, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., forma în vigoare la data introducerii cererii de executare silită.

A mai reținut și că, la data formulării cererii de executare silită din 2015, era necesară, pentru demararea executării silite, învestirea titlului cu formulă executorie, ca o condiție prealabilă, sens în care a făcut trimitere la dispozițiile art. 640

alin. (2) C. proc. civ., judecătoria care învestea cu formulă executorie un titlu fiind distinctă de instanța de executare, astfel cum era definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Arată că, în cauză, există doar o încheiere de învestire cu formulă executorie a titlului, nu și o încheiere de încuviințare a executării silite pronunțate de Judecătoria Gura Humorului, aceasta fiind dispusă de către executorul judecătoresc, conform celor arătate.

Din aceste motive, față de domiciliul debitorului, care se afla în București, la data formulării cererii de executare silită, conform încheierii de admitere a cererii de executare silită, aspect necontestat de niciuna dintre părți, a declinat, la rândul său, competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, pentru considerentele expuse în continuare:

Deși ambele instanțe în conflict au determinat ca fiind incidente în cauză prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., forma în vigoare la data formulării cerere de executare silită (10 martie 2015), acestea au apreciat diferit instanța de executare, în funcție de domiciliile debitorilor împotriva cărora a fost încuviințată executarea silită.

Astfel, în timp ce Judecătoria Sectorului 3 București s-a raportat la domiciliul debitoarei F. (decedată după deschiderea procedurii execuționale), Judecătoria Gura Humorului a avut în vedere la stabilirea competenței teritoriale de soluționare a pricinii domiciliul debitorului (contestator) A..

În speță, obiectul cererii deduse judecății îl constituie contestația formulată de către contestatorul A. împotriva unor forme de executare emise în cadrul dosarului de executare nr. 244/2015 al SCPEJ "D." (Înștiințarea Colectivă a Succesiunii și încheierea privind completarea cheltuielilor de executare, ambele emise în data de 08 aprilie 2024), fiind solicitată, totodată, constatarea perimării executării silite.

Prin încheierea din 18 martie 2025 emisă de executor judecătoresc E., din cadrul SCPEJ "D.", s-a dispus încuviințarea executării silite a debitorilor F. și A., la cererea creditorilor B. și C., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 98 din 15 ianuarie 2013 a Judecătoriei Gura Humorului, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 2310 din 22 octombrie 2013 a Tribunalului Suceava (ambele pronunțate în dosarul nr. x/2009) și prin sentința nr. 450 din 14 aprilie 2014 a Judecătoriei Gura Humorului, pronunțată în dosarul nr. x/2014, pentru recuperarea sumei de 18.696,66 RON, prin executare silită imobiliară asupra bunului imobil partajat constând în camera nr. 2 - 20,85 mp, camera 3 - 21,74 mp, din casa de locuit situată în oraș Frasin, județul Suceava, înscris în Cartea Funciară nr. x UAT Frasin.

Având în vedere că executarea silită a început la data de 10 martie 2015, în cauză sunt incidente prevederile C. proc. civ. în forma în vigoare la data respectivă, conform dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi sunt alicabile numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" și art. 25 alin. (1) din același cod, care prevăd că "procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi."

Referitor la încuviințarea executării silite, art. 665 alin. (2) C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite) prevedea că "executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților. Motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunțare", iar alin. (6) al aceluiași articol stabilea că "încheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea contestației la executare, în condițiile legii. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi contestată de către creditor, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanța de executare."

În aplicarea acestor dispoziții legale, executarea silită a fost încuviințată în cauză de către executorul judecătoresc, iar nu de către instanța de judecată, conform celor arătate în precedent, aspect care face ca în speță să nu fie incidente dezlegările Decizia în interesul legii nr. 20/27.09.2021 (și, pe cale de consecință, nici cele statuate prin Decizia în interesul legii nr. 27/2021).

Dat fiind că obiectul cauzei îl reprezintă o contestație la executare, prin care debitorul A. a solicitat, pe de o parte, anularea unor forme de executare din dosarul de executare nr. 244/2015, iar, pe de altă parte, constatarea perimării executării, în ansamblul său, în speță devin incidente dispozițiile art. 713 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "contestația se introduce la instanța de executare", dispoziții ce se corelează cu cele ale art. 650 alin. (1) C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite), potrivit cărora "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel (...)".

În acest sens sunt și prevederile alin. (2) al acestui din urmă text de lege, dispunându-se în mod expres că "instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Așadar, ca regulă, competența de soluționare a contestației la executare aparține instanței de executare, și anume judecătoriei în a cărei circumscripție a avut domiciliul debitorul la data începerii executării silite.

Or, reținând că la data sesizării organului de executare (10 martie 2015), debitorul A. (petentul din prezenta cauză, împotriva căruia s-a formulat cererea de executare silită și s-a încuviințat executarea silită) avea domiciliul în București (ca, de altfel, și la data formulării cererii ce constituie obiectul litigiului pendinte), astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de încuviințare a executării silite din 18 martie 2015 (aspect necontestat în cauză), rezultă că instanța competentă teritorial a soluționa contestația la executare dedusă judecății, în conformitate cu dispozițiile art. 650 alin. (1) și (3) C. proc. civ., este Judecătoria Sectorului 3 București.

Împrejurarea că, în cazul urmăririi silite imobiliare de față, este deopotrivă competentă, în conformitate cu prevederile art. 713 alin. (2) C. proc. civ., și instanța de la locul situării imobilului (Judecătoria Gura Humorului) nu este în măsură să conducă la o altă concluzie, din moment ce acest text de lege instituie doar un caz de competență teritorială alternativă în situația particulară, precum cea regăsită în speță, când executarea silită poartă asupra unui bun imobil situat în circumscripția teritorială a unei alte curți de apel decât cea în raza căreia se află instanța de executare.

Relevante, în această ipoteză, sunt, însă, prevederile art. 116 C. proc. civ., care statuează că, în cazul competenței teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptățit să aleagă o instanță dintre mai multe instanțe deopotrivă competente.

Or, în cauză, prin depunerea contestației la executare la Judecătoria Sectorului 3 București, contestatorul a ales între cele două instanțe și a fixat astfel competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței în circumscripția căreia se află domiciliul său.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.