ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5310/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cu recurs

Prin sentința nr. 177/ F din 29 septembrie

2011, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamantul K.I. în contradictoriu cu pârâtul

M.T.I. și pe cale de consecință a obligat pârâtul să acorde

reclamantului drepturile salariale aferente perioadei în care termenul de

preaviz s-a decalat, respectiv 23 ianuarie 2010-13 martie 2010, precum și

cheltuieli de judecată, în cuantum de 600 lei.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr. 210

din 21 decembrie 2009 s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale

reclamantului începând cu data de 23 ianuarie 2010, reclamantul beneficiind de

un preaviz de 30 de zile calendaristice începând cu data de 24 decembrie 2009.

Constată

instanța de fond că până la împlinirea perioadei de preaviz reclamantul

s-a aflat în mai multe rânduri în concediu medical(13 ianuarie 2010-17 ianuarie

2010, 18 ianuarie 2010-26 ianuarie 2010, 27 ianuarie 2010-31 ianuarie 2010, 1

februarie 2010-26 februarie 2010 și 8 martie 2010-27 martie 2010).

În acest context, se

reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit.

h) din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora raportul de serviciu se suspendă în

situația în care funcționarul public se află în concediu medical pentru

incapacitate temporară de muncă, pe o perioadă mai mare de o lună precum

și a prevederilor art. 73 alin. (3) C. muncii: „În situația în care în

perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de

preaviz va fi suspendat corespunzător cu excepția cazului prevăzut de art. 51 alin.

(2)”.

Analizând aceste

dispoziții legale instanța de fond a apreciat că în condițiile în

care perioada în care funcționarul public aflat în perioada de preaviz se află

în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, termenul de preaviz

se suspendă, reclamantul are dreptul la acordarea drepturilor salariale

aferente perioadei în care termenul de preaviz s-a defalcat, respectiv 23

ianuarie 2010-13 martie 2010.

Împotriva

sentinței nr. 177/ F din 29 septembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul M.T.I.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile

304

1

C. proc. civ.

Printr-un set de

critici formulate se arată că instanța de fond, în contextual acordării

drepturilor salariale aferente perioadei cuprinse între 23 ianuarie 2010-13

martie 2010, a reținut, în mod greșit, faptul că acest drept rezultă

din suspendarea termenului de preaviz, acordat de A.S.P.M.T. și

Infrastructurii până la data de 23 ianuarie 2010, pe motiv că reclamantul s-a

aflat în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă pentru

perioada 13 ianuarie 2010-17 ianuarie 2010,18 ianuarie 2010-26 ianuarie 2010, 27

ianuarie 201-31 ianuarie 2010, 1 februarie 2010-26 februarie 2010 și 8

martie 2010-27 martie 2010.

În acest sens,

recurentul susține, cu precădere, faptul că la momentul judecării fondului

pricinii a avut cunoștință doar de două certificate medicale, respectiv

cel emis în perioada 1 februarie 2010-26 februarie 2010 și cel emis pentru

perioada 8 martie 2010-13 martie 2010, formulând apărări în consecință.

Totodată, recurentul

consideră că, chiar și în situația luării în considerare a

certificatelor medicale depuse de reclamant, rezolvarea data fondului pricinii

este în mod vădit lipsită de orice fundament legal, în condițiile în care

în perioada de preaviz, respectiv 24 decembrie 2009-23 ianuarie 2010, durata

concediilor medicale ale reclamantului nu însumează o lună de zile, astfel

încât să poată fi reținută în speță, suspendarea de drept a

raportului de serviciu al reclamantului, prin efectul concediilor medicale de

care acesta a beneficiat începând cu data de 13 ianuarie 2010, în temeiul

dispozițiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.

Astfel se arată că de

la data de 13 ianuarie 2010 și până la data de 23 ianuarie 2010, moment la

care a expirat termenul de preaviz acordat reclamantului și, pe cale de

consecință, a încetat raportul de serviciu al reclamantului, s-a scurs

numai un termen de 10 zile, condiții în care nu se poate reține

faptul că, în speță, concediul medical de care a beneficiat reclamantul în

perioada de preaviz a atras suspendarea raportului de serviciu al

reclamantului.

În aceste

condiții, susține recurentul că întrucât raportul de serviciu al

reclamantului nu a fost suspendat în perioada de preaviz, rezultă cu

evidență faptul că termenul de preaviz nu a fost suspendat, astfel cum în

mod greșit a reținut instanța de fond.

Recurentul mai

susține și faptul că potrivit art. 32 alin. (1) din O.U.G. nr. 158/2005,

în cazul în care angajatorul își suspendă temporar activitatea sau

activitatea acestuia încetează, cum este cazul A.S.P.M.T.I.,

indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate se achită din bugetul

Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate de către casele de

asigurări de sănătate.

instanței de recurs

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și sub toate aspectele,

în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul declarat în cauză este fondat, pentru argumentele expuse în

continuare.

În

prealabil, Înalta Curte constată că autoritatea publică cu care intimatul,

funcționar public, s-a aflat în raporturi de serviciu, respectiv

A.S.P.M.T.I. a fost

desființată, prin H.G. nr. 1399/2009, patrimoniul său fiind preluat de către M.T.I.

și de către A.N.S.V.S.A., corespunzător activităților preluate potrivit art. 4

din același act normativ.

Așa cum rezultă din

cuprinsul H.G. nr. 1399/2009 și din Protocolul încheiat între A.S.P.M.T.I. și M.T.I.,

recurentul nu este un continuator al personalității Agenției, deoarece nu a

preluat toate drepturile și obligațiile acesteia, ci doar cele expres

menționate în Protocol iar în ceea ce privește salariații cărora le-a încetat

contractul individual de muncă în baza deciziilor emise de Agenție în luna

decembrie 2009 numai pentru plata drepturilor de natură salarială aferente

lunilor noiembrie și decembrie 2009 și ianuarie 2010 până la împlinirea

termenului de preaviz acordat de Agenție.

În acest

context, prin Decizia nr. 210 din 21 decembrie 2009 emisă de A.S.P.M.T.I., s-a

dispus în temeiul art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind

Statutul funcționarilor publici, și punct. 16 din Legea nr. 329/2009,

încetarea raportului de serviciu ale intimatului, începând cu data de 23

ianuarie 2010, intimatul beneficiind, totodată, de un preaviz de 30 de zile

calendaristice începând cu data de 24 decembrie 2009.

Este

adevărat că în perioada 13 ianuarie 2010-26 februarie 2010 și respectiv 8

martie 2010-27 martie 2010, intimatul s-a aflat în

concediu medical

pentru incapacitate temporară de muncă însă această împrejurare nu a condus la

suspendarea raporturilor de serviciu ale intimatului, în temeiul art. 94 alin. (1)

lit. h) din Legea nr. 188/1999, și implicit, în raport de

dispozițiile art. 73 alin. (3) C. muncii, la suspendarea termenului de

preaviz acordat prin Decizia nr. 210/2009, cum în mod greșit a apreciat

instanța de fond.

Astfel,

în primul rând din probele administrate în cauză nu rezultă că intimatul, ar fi

adus la cunoștința recurentului, faptul că începând cu data de 13

ianuarie 2010 s-a aflat în concediul medical, așa încât Decizia nr. 210/2010

a avut ca efect încetarea raporturilor de serviciu ale intimatului, începând cu

data de 23 ianuarie 2010, data expirării termenului de preaviz acordat

intimatului.

Pe de

altă parte,

în

condițiile în care, la data de 23 ianuarie 2010( data expirării termenului

de preaviz), intimatul se afla în concediul medical de 11 zile și nu de

minim 30 de zile, nu poate fi reținută în cauză incidența cazului de

suspendare de drept a raporturilor de serviciu ale intimatului, prevăzut de dispozițiile

art. 94 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 188/1999, și implicit suspendarea

termenului de preaviz, în temeiul art. 73 alin. (3) C. muncii, cum în mod

greșit a apreciat instanța de fond.

Toate aceste

împrejurări coroborată cu faptul că intimatul nu a contestat legalitatea

Deciziei nr. 210/2010 cel puțin

sub aspectul

datei cu care au încetat raporturile sale de serviciu, respectivul act

administrativ producându-și efecte juridice depline la expirarea

termenului de preaviz, respectiv 23 ianuarie 2010,

conduc la concluzia

că în cauză nu au fost încălcate dispozițiile art. 36, art. 94 alin. (1) lit.

h) și art. 96 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 și respectiv art. 73 alin.

(3) C. muncii.

Prin urmare, cum

raporturile de serviciu ale intimatului au încetat potrivit Deciziei nr. 210/2009

la data de 23 ianuarie 2010, nu există temei legal pentru obligarea

recurentului la plata drepturilor salariale aferente perioadei 23 ianuarie 2010-13

martie 2010, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.

În fine, se impune a

fi subliniat și faptul că analiza dreptul intimatului la încasarea

indemnizației de asigurări sociale pentru perioada în care s-a aflat în

incapacitate temporară de muncă, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 158/2005,

excede limitelor prezentei judecăți, așa încât nu vor fi analizate

susținerile recurentului pe acest aspect.

În raport

de cele mai sus arătate, constatându-se că sunt întemeiate motivele de recurs

formulate în cauză și că este nelegală și netemeinică hotărârea atacată se va

dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

precum și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

admiterea recursului declarat de M.T.I. și modificarea sentinței recurate în

sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii reclamantului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Admite

recursul declarat de M.T.I., împotriva sentinței nr. 177/ F din 29 septembrie

2011 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului K.I. ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 decembrie 2012.