ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1776/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prima instanță Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Iași, reclamantul K.P.E. a chemat în judecată pârâta Agenția de Plăți și Intervenții pentru agricultură, solicitând anularea actului administrativ, Decizia nr. 600 din 24 aprilie 2009 emisă de Directorul General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. În motivarea acțiunii a arătat că prin Decizia nr. 600 emisă la data de 24 aprilie 2008 de Directorul General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, s-a dispus desființarea funcției publice de conducere de director executiv la Centrul Județean Iași pe care o ocupa în mod legal și încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcția publică de conducere, la data expirării termenului de preaviz.

A mai precizat că înlăturarea sa de pe postul ocupat nu se justifică din perspectiva faptului că atribuțiile specifice funcției ocupate nu au modificat în proporție de peste 50% și nici nu au fost modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv, referitoare la studii, condiții impuse de prevederile alin. (4) al art. 100 din Legea nr. 188/1999. A solicitat să se constate că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii, fiind dispusă perioada în care se afla în concediu din motive medicale. Alături de aceste argumente, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 ce a stat la baza emiterii Deciziei nr. 600 din 24 aprilie 2009. S-a susținut că O.U.G.

nr. 37/2009 contravine dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituția României potrivit cărora ordonanțele de urgență nu pot afecta drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție. A precizat reclamantul că actele administrative sunt de natură a afecta grav drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă, dreptul la protecția socială a muncii și dreptul la un nivel de trai decent, așa cum aceste drepturi sunt consfințite de prevederile constituționale sub art. 41 și art. 47 alin. (1), fiind apte a-i produce un important prejudiciu material dar și moral. Prin întâmpinare intimata a arătat că potrivit dispozițiilor O.U.G.

nr. 37/2009, art. III alin. (1), Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură este nominalizată în lista cuprinzând serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrative teritoriale, la lit. "G" p.4, respectiv, centre județene, respectiv al municipiului București de plăți și intervenție pentru agricultură.

A mai arătat pârâta că, în respectarea dispozițiilor art. 99 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici a pus la dispoziția reclamantului funcțiile publice de conducere de șef serviciu la Serviciul Economic și Sef Serviciu la Serviciul Măsuri de Sprijin IT din cadrul APIA - Centrul Județean Iași, iar prin adresa 1974 din 8 mai 2009 acesta și-a exprimat acordul de numire în funcția publică de conducere de șef serviciu la Serviciul Economic, numirea realizându-se prin Decizia nr. 815 din 22 mai 2009. Actul administrativ individual în cauză este emis în temeiul și pentru realizarea puterii publice. Decizia nr. 600 din 24 aprilie 2009 nu a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. a) C. muncii, întrucât, pe de o parte, nu a fost concediat în perioada concediului medical iar pe de altă parte perioada de preaviz a fost întreruptă pe perioada în care a fost în concediu medical.

Mai mult, reclamantul nu a fost destituit din funcția publică, ci i s-a pus la dispoziție altă funcție publică de conducere, pe care a acceptat-o. Prin sentința nr. 197/CA din 9 noiembrie 2009 Curtea de Apel Iași a admis acțiunea formulată de reclamantul K.P.E. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a anulat decizia nr. 600 din 24 aprilie 2009 emisă de pârâtă, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 5000 lei daune morale și a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că: Decizia nr. 600 din 24 aprilie 2009 a fost dată în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical, conform certificatului medical.

Deși Legea nr. 188/1999, aplicabilă reclamantului ca și funcționar public, nu conține reglementări specifice cu privire la o asemenea situație, conform art. 117 din Legea nr. 188/1999 dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice. Conform art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, concedierea nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical, conform legii. Deși, nu este vorba de o „concediere" a reclamantului, măsura dispusă prin decizia atacată are ca efect încetarea raporturilor sale de serviciu, prin voința unilaterală a emitentului actului, fiind comparabilă, ca și efecte, cu concedierea.

î n această situație, instanța a apreciat că dispunerea acestei măsuri printr-o decizie dată în perioada în care funcționarul public se afla în incapacitate temporară de muncă dovedită cu certificatul de concediu medical, nu întrunește condițiile de legalitate impuse de lege, aducând în discuție nulitatea actului emis de către pârâtă. De asemenea, judecătorul fondului a arătat că funcția deținută de reclamant figurează în O.U.G. nr. 37/2009, lista cuprinzând serviciile publice deconcertate la lit. G pct. 4, astfel că decizia de eliberare din funcție a fost adoptată în executarea acestui act normativ. În considerentele sentinței s-a precizat că O.U.G.

nr. 37/2009 fiind declarată neconstituțională, decizia nr. 600 din 24 aprilie 2009 este în evidentă contradicție cu prevederile art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcția publică de conducere are loc doar în cazul în care instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității prin reducerea postului ocupat de funcționarul public, ori, în cazul de față, nu a operat o reorganizare în sensul art. 100 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 și nu s-a justificat reducerea postului de inspector șef. Postul înființat în locul celui ocupat de reclamant este unul cu aceleași atribuții și cu aceleași condiții aparente de ocupare, ceea ce vădește încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999.

În ceea ce privește opțiunea reclamantului de ocupare a unui alt post, instanța de fond a motivat că a fost o acceptare forțată, care nu-i îngrădește dreptul de a ataca decizia nr. 600/2009 și nu atrage inadmisibilitatea acțiunii. Referitor la cererea de daune morale, s-a considerat că prin măsura luată i s-a adus reclamantului un prejudiciu moral de necontestat, ceea ce implică repararea acestuia. Instanța de recurs Împotriva acestei sentinței a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. În motivele de recurs s-a arătat că decizia nr. 600/2009 a fost emisă cu respectarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2007 coroborate cu cele ale Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public.

S-a precizat că la data emiterii deciziei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură nu cunoștea că reclamantul se află în incapacitate temporară de muncă și oricum efectele deciziei se produceau după încetarea acestei stări. Recurenta a susținut că potrivit Circularei Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură nr. 38394 din 29 octombrie 2008 activitatea de gestionare a fondurilor europene pentru agricultură, nu reprezintă serviciu public, care se organizează exclusiv în baza unui act normativ, și că ulterior Centrele Județene A.P.I.A. au fost incluse în categoria serviciilor publice deconcertate. S-a motivat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, anterior declarării ca neconstituțională, și că în temeiul acestui ultim act normativ funcțiile publice prevăzute în anexa nr. 1 sunt și rămân desființate.

Referitor la daunele morale s-a apreciat că acestea nu sunt datorate, deoarece Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a pus în executare, prin decizia nr. 600/2008, prevederile unui act normativ, respectiv O.U.G. nr. 37/2009. Situația de fapt Prin Ordinul nr. 600 din 23 aprilie 2009 Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură l-a eliberat din funcția publică pe reclamantul K.P.E., director executiv al Centrului Județean Iași din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 37/2009. Reclamantul a solicitat anularea Ordinului, cerere întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004, derivând din neconstituționalitatea ordonanței. S-a invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G.

nr. 37/2009. În timpul soluționării acestei cauze, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Legislația aplicabilă Legea nr. 554/2004 art. 9 alin. (1) - Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

Alin. (4)- În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.

al României, Partea I. Alin. (5)- Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative Constituția României art. 146 alin. (1) – Curtea Constituțională are următoarele atribuții: lit. a)- se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori, precum și, din oficiu, asupra inițiativelor de revizuire a Constituției; Art. 146 alin. (1) lit. d) - hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și direct de Avocatul Poporului; Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (3) - Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

art. 29 alin. (5) - Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă. art. 15 - Curtea Constituțională se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori. În vederea soluționării prezentului recurs, se va efectua în continuare atât analiza legislației specifice cu aplicabilitate în cauză, cât și expunerea considerațiilor teoretice privind excepția de neconstituționalitate și efectele acesteia.

Constituția fixează cadrul juridic al controlului constituționalității legilor și ordonanțelor de guvern, reglementarea în detaliu aducând-o legea organică privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, Legea nr. 47/1992. După criteriul momentului în care se exercită controlul, legea fundamentală instituie un control prealabil intrării în vigoare a legii, denumit controlul a priori și controlul posterior intrării în vigoare a legii, dar în acest caz și a ordonanțelor de guvern. Controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate reprezintă un control concret în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești fiind un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției.

Ca regulă generală, în cazul declarării neconstituționalității unor legi sau ordonanțe, dispozițiile din lege sau alte acte normative cu aceeași forță juridică își încetează aplicabilitatea la împlinirea unui termen de 45 zile de la publicarea deciziei Curții, dacă în acest termen prevederile declarate neconstituționale nu sunt puse în acord cu dispozițiile Curții. Deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și produc efecte de la data publicării, acesta constituind un mod specific de ieșire din vigoare, mai precis de încetare a efectelor juridice a dispozițiilor unei legi sau ordonanțe. În ceea ce privește admiterea unei excepții de neconstituționalitate ridicate de o parte într-un litigiu efectele sunt diferite, dispozițiile neconstituționale își încetează efectele din momentul adoptării deciziei Curții Constituționale, concluzie care rezultă din procedura reglementată în art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, potrivit procedurii reglementate în Legea nr. 47/1992, instanța sesizată, dacă apreciază că excepția are legătură cu soluționarea cauzei suspendă judecata și trimite dosarul la Curtea Constituțională. Deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale, a eliminării acesteia din sistemul normativ, care astfel a devenit inexistentă, decizia Curții Constituționale fiind definitivă și obligatorie, cu efecte erga omnes, iar textul neconstituțional își pierde eficiența. În situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, ar însemna că întreaga procedură ar fi lipsită de finalitate, ceea ce nu poate constitui scopul unei reglementări.

Dimpotrivă, orice acțiune de legiferare are caracter pozitiv, astfel că numai în sensul precizat mai sus pot fi interpretate dispozițiile constituționale și cele din Legea nr. 47/1992, lege organică, ce stabilește în concret atribuțiile și competențele Curții Constituționale. Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte reține ca având aplicabilitate în cauză, decizia nr. 186/1999 a Curții Constituționale, în care s-a subliniat că în considerarea efectelor obligatorii și erga omnes ale deciziilor Curții Constituționale, instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura dispozițiile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acelor prevederi În cazul O.U.G.

nr. 37/2009 s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din această ordonanță, într-un dosar al Curții de Apel Pitești – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 3 iunie 2009 fiind sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea excepției. Ulterior, la 26 iunie 2009 Camera d eputaților a transmis Curții Constituționale sesizarea referitoare la neconstituționalitatea Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Plenul Curții Constituționale în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992 a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a ordonanței și totodată asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii.

Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 s-a declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. Prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 în cadrul căreia s-a soluționat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 s-a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009. La pronunțarea acestei ultime decizii s-a avut în vedere că prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 în cadrul controlului a priori s-a declarat neconstituțională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, controlul de constituționalitate raportându-se indisolubil la actul normativ supus aprobării prin lege.

În considerentele deciziei au fost explicate motivele de neconstituționalitate a reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009, conchizând Curtea Constituțională că modalitatea de reglementare a funcției publice, „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management. S-a precizat că potrivit deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, au fost încălcate, la adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, care este lege organică, Guvernul intervenind astfel într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Întrucât excepția ridicată privind neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 era deja soluționată prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională prin decizia n.1629/2009 a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009, pentru că aceasta conține aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele care au constituit obiectul criticii de neconstituționalitate formulate de autorul excepției. În raport de considerentele celor două decizii se reține că în cazul excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 s-a apreciat existența motivului de inadmisibilitate reglementat de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât deja actul a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, declarând neconstituțional și actul normativ nou care a înlocuit O.U.G.

nr. 37/2009. În fața unui astfel de comportament constituțional rezultă că efectele deciziei pronunțate în controlul a priori se extind în mod evident și asupra soluțiilor adoptate în cazul excepției de neconstituționalitate, întrucât legea a fost declarată neconstituțională înainte de promulgare și ca urmare nu a avut o existență juridică proprie. Atât dispozitivul cât și considerentele celor 2 decizii pronunțate de Curtea Constituțională demonstrează că O.U.G. nr. 37/2009 a fost neconstituțională și că excepția formulată era întemeiată. În cazul actelor administrative, prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de lege organică, potrivit art. 73 alin. (1) lit. n) din Constituția României, s-a creat un cadru juridic special.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din Ordonanțe, poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste Ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative. Același text de lege reglementează în alin. (4) situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din interpretarea logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi declarate neconstituționale. În litigiul care formează obiectul prezentei analize judiciare, reclamantul-intimat a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție, temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocându-se și neconstituționalitatea ordonanței care a stat la baza adoptării actului administrativ. Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G.

nr. 37/2009 și implicit această ordonanță, precum și O.U.G. nr. 105/2009. î n consecință în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004 efectele acestei decizii se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009. Eliberarea reclamantului dintr-o funcție publică în alte situații decât cele reglementate în Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 și 20 din Constituția României.

În ceea ce privește ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009, ca urmare a faptului că funcția deținută de reclamant a fost și rămâne desființată. Înalta Curte arată că legea de aprobare a acestei Ordonanțe a fost constatată prin decizia nr. 1257/2009 ca neconstituțională, iar analiza de neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat Ordonanța de urgență, corpul legii fiind reprezentat de înseși dispozițiile ordonanței. Înalta Curte arată că actele și măsurile adoptate în baza acestei Ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond.

În ceea ce privește opțiunea reclamantului de a fi trecut într-o altă funcție publică se constată că acceptul reclamantului a fost impus de desființarea funcției publice de conducere de director executiv adjunct în baza O.U.G. nr. 37/2009, adică printr-un act normativ adoptat cu nesocotirea normelor Constituționale, context în care acceptul este lipsit de relevanță. În ceea ce privește desființarea funcției deținută de reclamant, arătăm că potrivit celor două decizii ale Curții Constituționale măsura contravine c onstituției. De asemenea Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil consacrate de art. 6 din Convenție se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției, în scopul influențării soluționării judicioase a unui litigiu.

Ori prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009 s-a săvârșit tocmai o astfel de încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care corect a fost sancționată de instanța de fond cu anularea actului vătămător. Desființarea postului deținut de reclamant prin cele 2 ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment ce ambele ordonanțe au fost declarate neconstituționale, astfel că se revine la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/1999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale.

În ceea ce privește emiterea deciziei în perioada concediului medical, critica este fondată, întrucât din observarea certificatului de concediu medical aflat la fila 14 a dosarului se constată că acesta a fost eliberat la 23 aprilie 2009, însă nu a fost depus la instituție, astfel că aceasta nu avea cum să cunoască împrejurarea că reclamantul se afla în stare de incapacitate temporară de muncă. Referitor la acordarea daunelor morale. Categoria juridică a daunelor morale se circumscrie noțiunii de răspundere civilă delictuală. Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesar, potrivit art. 998 C. civ. să existe o faptă care cauzează altuia un prejudiciu și vinovăția, greșeala celui care săvârșește fapta.

Cele trei elemente faptă, prejudiciu, vinovăție trebuie să fie întrunite cumulativ, lipsa unuia dintre elemente fiind de natură a înlătura răspunderea civilă delictuală ca urmare nu se pot acorda daune morale. În speță recurenta a pus în executare un act normativ, de al cărui viciu de neconstituționalitate nu este răspunzătoare situația în care lipsește elementul de vinovăție, astfel că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. În același timp, prin admiterea acțiunii și anularea actului s-a reparat și paguba pe care reclamantul a suferit-o prin încetarea raportului de funcție. De altfel, atât în jurisprudența C.E.D.O. cât și cea a Curții Europene de Justiție s-a statuat că anularea unui act administrativ vătămător este de natură prin ea însăși să se constituie într-o reparație morală.

În raport de aceste considerente soluția de obligare la daune morale este nefondată, cu precizarea că prima instanță nu a motivat în niciun fel admiterea acestei cereri. Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și se va modifica în parte sentința atacată, în sensul că, se va respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale către reclamant, ca neîntemeiat și se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței nr. 197/CA din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași – Secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că, respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale către reclamant, ca neîntemeiat. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2010.