ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1776/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1776/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prima instanță

Prin acțiunea

înregistrată la Curtea de Apel Iași, reclamantul K.P.E. a chemat

în judecată pârâta Agenția de Plăți și

Intervenții pentru agricultură, solicitând anularea actului

administrativ,

Decizia nr. 600 din 24 aprilie 2009 emisă de Directorul General al Agenției de

Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

În

motivarea acțiunii a arătat că prin Decizia nr. 600 emisă la data de 24 aprilie

2008 de

Directorul General al Agenției de

Plăți și Intervenție pentru Agricultură, s-a

dispus desființarea

funcției publice de conducere de director executiv la Centrul Județean Iași pe care o ocupa în mod legal și

încetarea

raportului de serviciu prin eliberarea

din funcția publică de conducere,

la data expirării termenului de preaviz.

A

mai precizat că înlăturarea sa de pe postul ocupat nu se justifică din

perspectiva faptului că atribuțiile specifice funcției ocupate nu au modificat

în proporție de

peste 50% și nici nu au

fost modificate condițiile specifice de ocupare a postului respectiv,

referitoare

la studii, condiții impuse de prevederile alin. (4) al art. 100 din Legea nr. 188/1999.

A

solicitat să se constate că decizia contestată a fost emisă cu

încălcarea dispozițiilor art. 60 alin. (1) lit. a)

C. muncii, fiind dispusă perioada în care se

afla în concediu din motive

medicale.

Alături

de aceste argumente, a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 ce a stat la baza emiterii Deciziei nr. 600

din 24 aprilie 2009.

S-a

susținut că O.U.G. nr. 37/2009 contravine dispozițiilor art. 115 alin. (6) din

Constituția României potrivit cărora ordonanțele de urgență nu pot afecta

drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție.

A

precizat reclamantul că actele administrative sunt de natură a afecta grav

drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă, dreptul la protecția socială a

muncii și dreptul la un

nivel de trai

decent, așa cum aceste drepturi sunt consfințite de prevederile constituționale

sub

art. 41 și art. 47 alin. (1), fiind apte a-i produce un important

prejudiciu material dar și moral.

Prin

întâmpinare intimata a arătat că potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, art.

III alin. (1), Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură este nominalizată

în lista cuprinzând serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și

celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrative teritoriale, la lit. "G" p.4, respectiv, centre

județene, respectiv al municipiului București de plăți și intervenție pentru

agricultură.

A

mai arătat pârâta că, în respectarea dispozițiilor art. 99 alin. (5) din Legea

nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici a pus la dispoziția

reclamantului funcțiile publice de conducere de șef serviciu la Serviciul Economic și Sef Serviciu la Serviciul Măsuri de Sprijin IT din cadrul APIA -

Centrul Județean Iași, iar prin adresa 1974 din 8 mai 2009 acesta și-a exprimat

acordul de numire în funcția publică de conducere de șef serviciu la Serviciul Economic, numirea realizându-se prin Decizia nr. 815 din 22 mai 2009.

Actul administrativ individual în cauză este emis în

temeiul și pentru realizarea puterii

publice.

Decizia

nr. 600 din 24 aprilie 2009 nu a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 60

alin. (1) lit. a) C. muncii, întrucât, pe de o parte, nu a fost concediat în

perioada concediului medical

iar pe de altă

parte perioada de preaviz a fost întreruptă pe perioada în care a fost în

concediu

medical. Mai mult, reclamantul nu a fost destituit din funcția

publică, ci i s-a pus la dispoziție altă funcție publică de conducere, pe care

a acceptat-o.

Prin

sentința nr. 197/CA din 9 noiembrie 2009 Curtea de Apel Iași a admis acțiunea

formulată de reclamantul K.P.E. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură, a anulat decizia nr. 600 din 24 aprilie 2009

emisă de pârâtă, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 5000 lei

daune morale și a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această sentință prima instanță a reținut că:

Decizia

nr. 600 din 24 aprilie 2009 a fost dată în perioada în care

reclamantul se afla

în concediu medical, conform certificatului medical.

Deși Legea nr.

188/1999, aplicabilă reclamantului ca și funcționar public, nu conține

reglementări specifice cu privire la o asemenea

situație, conform art.

117

din Legea

nr. 188/1999

dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile

legislației muncii, în măsura în care nu contravin legislației specifice

funcției publice.

Conform art. 60 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, concedierea nu poate fi

dispusă pe durata incapacității temporare de

muncă, stabilită prin certificat medical, conform legii.

Deși,

nu este vorba de o „concediere" a reclamantului, măsura dispusă prin

decizia atacată are ca efect încetarea raporturilor sale de serviciu, prin

voința unilaterală a emitentului actului, fiind comparabilă, ca și efecte, cu

concedierea.

î

n această situație,

instanța a apreciat că dispunerea acestei măsuri printr-o decizie dată în

perioada în

care funcționarul public se

afla în incapacitate temporară de muncă dovedită cu certificatul de

concediu

medical, nu întrunește condițiile de legalitate impuse de lege, aducând în

discuție nulitatea actului emis de către pârâtă.

De

asemenea, judecătorul fondului a arătat că funcția deținută de reclamant

figurează în O.U.G. nr. 37/2009, lista cuprinzând serviciile publice

deconcertate la lit. G pct. 4, astfel că decizia de eliberare din funcție a

fost adoptată în executarea acestui act normativ.

În

considerentele sentinței s-a precizat că O.U.G. nr. 37/2009 fiind declarată

neconstituțională, decizia nr. 600 din 24 aprilie 2009 este în evidentă

contradicție cu prevederile art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 188/1999, potrivit cărora încetarea raportului de serviciu prin

eliberarea din funcția publică de conducere are loc doar în cazul în care

instituția publică își reduce

personalul ca

urmare a reorganizării activității prin reducerea postului ocupat de

funcționarul

public, ori, în cazul de față, nu a operat o reorganizare

în sensul art. 100 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 și nu s-a justificat

reducerea postului de inspector șef.

Postul înființat în locul celui ocupat de reclamant este

unul cu aceleași atribuții și cu

aceleași condiții aparente de ocupare, ceea

ce vădește încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999.

În

ceea ce privește opțiunea reclamantului de ocupare a unui alt post, instanța de

fond a motivat că a fost o acceptare forțată, care nu-i îngrădește dreptul de a

ataca decizia nr. 600/2009 și nu atrage inadmisibilitatea acțiunii.

Referitor

la cererea de daune morale, s-a considerat că prin măsura luată i s-a adus

reclamantului un prejudiciu moral de necontestat, ceea ce implică repararea

acestuia.

Instanța

de recurs

Împotriva acestei

sentinței a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură.

În motivele de recurs

s-a arătat că decizia nr. 600/2009 a fost emisă cu respectarea prevederilor O.U.G.

nr. 37/2007 coroborate cu cele ale Legii nr. 188/1999 privind statutul

funcționarului public.

S-a precizat că la

data emiterii deciziei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură nu

cunoștea că reclamantul se află în incapacitate temporară de muncă și oricum

efectele deciziei se produceau după încetarea acestei stări.

Recurenta a susținut

că potrivit Circularei Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură nr. 38394

din 29 octombrie 2008 activitatea de gestionare a fondurilor europene pentru

agricultură, nu reprezintă serviciu public, care se organizează exclusiv în

baza unui act normativ, și că ulterior Centrele Județene A.P.I.A. au fost

incluse în categoria serviciilor publice deconcertate.

S-a motivat că O.U.G.

nr. 37/2009 a fost abrogată prin O.U.G. nr. 105/2009, anterior declarării ca

neconstituțională, și că în temeiul acestui ultim act normativ funcțiile

publice prevăzute în anexa nr. 1 sunt și rămân desființate.

Referitor la daunele

morale s-a apreciat că acestea nu sunt datorate, deoarece Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură a pus în executare, prin decizia nr. 600/2008,

prevederile unui act normativ, respectiv O.U.G. nr. 37/2009.

Situația de fapt

Prin

Ordinul nr. 600 din 23 aprilie 2009 Agenția de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură l-a eliberat din funcția publică pe reclamantul K.P.E., director

executiv al Centrului Județean Iași din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție

pentru Agricultură, ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 37/2009.

Reclamantul

a solicitat anularea Ordinului, cerere întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004,

derivând din neconstituționalitatea ordonanței.

S-a

invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009.

În

timpul soluționării acestei cauze, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009

Curtea Constituțională a României a declarat neconstituțională Legea de

aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a

activității administrației publice.

Legislația

aplicabilă

Legea

nr. 554/2004 art. 9 alin. (1) -

Persoana vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții

din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ,

însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul

principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției

din ordonanță.

Alin.

(4)-

În situația în care decizia de declarare a

neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză,

acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ

competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data

publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I.

Alin.

(5)-

Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate

avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe

ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum

și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act

administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative

Constituția

României art. 146 alin. (1) – Curtea Constituțională are următoarele atribuții:

lit.

a)-

se pronunță asupra constituționalității legilor,

înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Președintelui României, a unuia

dintre președinții celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puțin 50 de deputați

sau de cel puțin 25 de senatori, precum și, din oficiu, asupra inițiativelor de

revizuire a Constituției;

Art.

146 alin. (1) lit. d) -

hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind

legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de

arbitraj comercial; excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată și

direct de Avocatul Poporului;

Legea

nr. 47/1992, art. 29 alin. (3) -

Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca

fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

art.

29 alin. (5) -

Pe perioada soluționării excepției de

neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă.

art. 15 - Curtea Constituțională se pronunță

asupra constituționalității legilor înainte de promulgarea acestora, la

sesizarea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere,

a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului, a

unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori.

În vederea soluționării prezentului recurs, se va efectua în

continuare atât analiza legislației specifice cu aplicabilitate în cauză, cât

și expunerea considerațiilor teoretice privind excepția de

neconstituționalitate și efectele acesteia.

Constituția

fixează cadrul juridic al controlului constituționalității legilor și

ordonanțelor de guvern, reglementarea în detaliu aducând-o legea organică

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a României, Legea nr.

47/1992.

După

criteriul momentului în care se exercită controlul, legea fundamentală

instituie un control prealabil intrării în vigoare a legii, denumit controlul a

priori și controlul posterior intrării în vigoare a legii, dar în acest caz și

a ordonanțelor de guvern.

Controlul

de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate

reprezintă un control concret în cadrul căruia prevalează garantarea

drepturilor și libertăților cetățenești fiind un control de conformitate și

conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile

Constituției.

Ca regulă

generală, în cazul declarării neconstituționalității unor legi sau ordonanțe,

dispozițiile din lege sau alte acte normative cu aceeași forță juridică își

încetează aplicabilitatea la împlinirea unui termen de 45 zile de la publicarea

deciziei Curții, dacă în acest termen prevederile declarate neconstituționale

nu sunt puse în acord cu dispozițiile Curții.

Deciziile

Curții Constituționale sunt obligatorii și produc efecte de la data publicării,

acesta constituind un mod specific de ieșire din vigoare, mai precis de încetare

a efectelor juridice a dispozițiilor unei legi sau ordonanțe.

În ceea

ce privește admiterea unei excepții de neconstituționalitate ridicate de o

parte într-un litigiu efectele sunt diferite, dispozițiile neconstituționale își

încetează efectele din momentul adoptării deciziei Curții Constituționale,

concluzie care rezultă din procedura reglementată în art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, potrivit

procedurii reglementate în Legea nr. 47/1992, instanța sesizată, dacă apreciază

că excepția are legătură cu soluționarea cauzei suspendă judecata și trimite

dosarul la Curtea Constituțională.

Deciziile

Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate

sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale,

a eliminării acesteia din sistemul normativ, care astfel a devenit inexistentă,

decizia Curții Constituționale fiind definitivă și obligatorie, cu efecte erga

omnes, iar textul neconstituțional își pierde eficiența.

În

situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și

imediată, ar însemna că întreaga procedură ar fi lipsită de finalitate, ceea ce

nu poate constitui scopul unei reglementări.

Dimpotrivă,

orice acțiune de legiferare are caracter pozitiv, astfel că numai în sensul

precizat mai sus pot fi interpretate dispozițiile constituționale și cele din

Legea nr. 47/1992, lege organică, ce stabilește în concret atribuțiile și

competențele Curții Constituționale.

Alături

de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte reține ca având aplicabilitate în

cauză, decizia nr. 186/1999 a Curții Constituționale, în care s-a subliniat că

în considerarea efectelor obligatorii și erga omnes ale deciziilor Curții

Constituționale, instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a

dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura dispozițiile

neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea

acelor prevederi

În cazul

O.U.G. nr. 37/2009 s-a ridicat excepția de neconstituționalitate a unor

dispoziții din această ordonanță, într-un dosar al Curții de Apel Pitești –

Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din

3 iunie 2009 fiind sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea excepției.

Ulterior,

la 26 iunie 2009 Camera

d

eputaților

a transmis Curții Constituționale sesizarea referitoare la neconstituționalitatea

Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire

a activității administrației publice.

Plenul

Curții Constituționale în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15

și urm. din Legea nr. 47/1992 a exercitat controlul de constituționale a priori

asupra legii de aprobare a ordonanței și totodată asupra ordonanței respective,

care constituie conținutul normativ al legii.

Prin

decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 s-a declarat neconstituțională legea de

aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei viciul

neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această

lege.

Prin decizia

nr. 1629 din 3 decembrie 2009 în cadrul căreia s-a soluționat excepția de

neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 s-a declarat

neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

La

pronunțarea acestei ultime decizii s-a avut în vedere că prin decizia nr. 1257

din 7 octombrie 2009 în cadrul controlului a priori s-a declarat

neconstituțională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, controlul de

constituționalitate raportându-se indisolubil la actul normativ supus aprobării

prin lege. În considerentele deciziei au fost explicate motivele de

neconstituționalitate a reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 37/2009,

conchizând Curtea Constituțională că modalitatea de reglementare a funcției

publice, „actul administrativ” de numire reprezintă construcții juridice

deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului

coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

S-a

precizat că potrivit deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, au fost încălcate,

la adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, prevederile art. 15 din Constituție, statutul

juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999,

care este lege organică, Guvernul intervenind astfel într-un domeniu pentru

care nu avea competență materială.

Întrucât

excepția ridicată privind neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009 era deja soluționată

prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională prin decizia

n.1629/2009 a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009, pentru că

aceasta conține aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și

cele care au constituit obiectul criticii de neconstituționalitate formulate de

autorul excepției.

În raport

de considerentele celor două decizii se reține că în cazul excepției de

neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009 s-a apreciat existența motivului de

inadmisibilitate reglementat de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât

deja actul a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a

Curții Constituționale, declarând neconstituțional și actul normativ nou care a

înlocuit O.U.G. nr. 37/2009.

În fața

unui astfel de comportament constituțional rezultă că efectele deciziei

pronunțate în controlul a priori se extind în mod evident și asupra soluțiilor

adoptate în cazul excepției de neconstituționalitate, întrucât legea a fost

declarată neconstituțională înainte de promulgare și ca urmare nu a avut o

existență juridică proprie.

Atât

dispozitivul cât și considerentele celor 2 decizii pronunțate de Curtea

Constituțională demonstrează că O.U.G. nr. 37/2009 a fost neconstituțională și

că excepția formulată era întemeiată.

În cazul

actelor administrative, prin Legea nr. 554/2004, care are caracter de lege

organică, potrivit art. 73 alin. (1) lit. n) din Constituția României, s-a

creat un cadru juridic special.

Astfel,

potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004 persoana vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din

Ordonanțe, poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ,

acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile

cauzate prin aceste Ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza

acestora, precum și după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea

unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același

text de lege reglementează în alin. (4) situația acțiunilor formulate de o

persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța

prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din

interpretarea logică, ca metodă de interpretare a normei de drept, Înalta Curte

constată că legiuitorul a prevăzut că în ipoteza admiterii excepției de

neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la

data admiterii excepției și în cauze similare, care au ca temei juridic

aceleași prevederi declarate neconstituționale.

În

litigiul care formează obiectul prezentei analize judiciare,

reclamantul-intimat a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcție,

temeiul juridic fiind Legea nr. 554/2004, invocându-se și neconstituționalitatea

ordonanței care a stat la baza adoptării actului administrativ.

Prin

decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009,

Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr.

37/2009 și implicit această ordonanță, precum și O.U.G. nr. 105/2009.

î

n consecință în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004

efectele acestei decizii se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect

anularea actelor administrative emise în baza O.U.G. nr. 37/2009.

Eliberarea

reclamantului dintr-o funcție publică în alte situații decât cele reglementate

în Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod

evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de

securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și

actele comunitare, precum și alte tratate internaționale la care România este

parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure potrivit art. 11 și 20

din Constituția României.

În ceea

ce privește ultraactivitatea O.U.G. nr. 37/2009, ca urmare a faptului că

funcția deținută de reclamant a fost și rămâne desființată.

Înalta

Curte arată că legea de aprobare a acestei Ordonanțe a fost constatată prin

decizia nr. 1257/2009 ca neconstituțională, iar analiza de

neconstituționalitate a avut în vedere atât legea de aprobare cât și însăși ordonanța

de urgență, întrucât Parlamentul nu a adoptat legea, ci a aprobat Ordonanța de

urgență, corpul legii fiind reprezentat de înseși dispozițiile ordonanței.

Înalta

Curte arată că actele și măsurile adoptate în baza acestei Ordonanțe sunt

afectate de viciul de neconstituționalitate al ordonanței și în consecință,

corect au fost anulate de instanța de fond.

În ceea

ce privește opțiunea reclamantului de a fi trecut într-o altă funcție publică

se constată că acceptul reclamantului a fost impus de desființarea funcției

publice de conducere de director executiv adjunct în baza O.U.G. nr. 37/2009,

adică printr-un act normativ adoptat cu nesocotirea normelor Constituționale,

context în care acceptul este lipsit de relevanță.

În ceea

ce privește desființarea funcției deținută de reclamant, arătăm că potrivit

celor două decizii ale Curții Constituționale măsura contravine

c

onstituției.

De

asemenea Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că principiul

preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil consacrate de art. 6 din

Convenție se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea

justiției, în scopul influențării soluționării judicioase a unui litigiu.

Ori prin

adoptarea O.U.G. nr. 105/2009 s-a săvârșit tocmai o astfel de încălcare a art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care corect a fost sancționată de

instanța de fond cu anularea actului vătămător.

Desființarea

postului deținut de reclamant prin cele 2 ordonanțe este lipsită de efecte

juridice din moment ce ambele ordonanțe au fost declarate neconstituționale,

astfel că se revine la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/1999,

care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure

stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale.

În ceea ce privește

emiterea deciziei în perioada concediului medical, critica este fondată,

întrucât din observarea certificatului de concediu medical aflat la fila 14 a dosarului se constată că acesta a fost eliberat la 23 aprilie 2009, însă nu a fost depus la

instituție, astfel că aceasta nu avea cum să cunoască împrejurarea că

reclamantul se afla în stare de incapacitate temporară de muncă.

Referitor la acordarea

daunelor morale.

Categoria juridică a

daunelor morale se circumscrie noțiunii de răspundere civilă delictuală.

Pentru antrenarea

răspunderii civile delictuale este necesar, potrivit art. 998 C. civ. să existe

o faptă care cauzează altuia un prejudiciu și vinovăția, greșeala celui care

săvârșește fapta.

Cele trei elemente

faptă, prejudiciu, vinovăție trebuie să fie întrunite cumulativ, lipsa unuia

dintre elemente fiind de natură a înlătura răspunderea civilă delictuală ca

urmare nu se pot acorda daune morale.

În speță recurenta a

pus în executare un act normativ, de al cărui viciu de neconstituționalitate nu

este răspunzătoare situația în care lipsește elementul de vinovăție, astfel că

nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

În același timp, prin

admiterea acțiunii și anularea actului s-a reparat și paguba pe care

reclamantul a suferit-o prin încetarea raportului de funcție.

De altfel, atât în

jurisprudența C.E.D.O. cât și cea a Curții Europene de Justiție s-a statuat că

anularea unui act administrativ vătămător este de natură prin ea însăși să se

constituie într-o reparație morală.

În raport de aceste

considerente soluția de obligare la daune morale este nefondată, cu precizarea

că prima instanță nu a motivat în niciun fel admiterea acestei cereri.

Având în vedere

considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite

recursul declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și se

va modifica în parte sentința atacată, în sensul că, se va respinge capătul de

cerere privind acordarea daunelor morale către reclamant, ca neîntemeiat și se

vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva

sentinței nr. 197/CA din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași – Secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată, în sensul că, respinge capătul de cerere privind acordarea

daunelor morale către reclamant, ca neîntemeiat.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 aprilie 2010.