ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5251/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5251/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra contestației
în anulare;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele
cauzei.
Hotărârea instanței
de fond.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de
contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 3763 din 27 mai
2011 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP privind
emiterea titlului de despăgubire și a respins acțiunea față de această pârâtă
ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, a admis
în parte acțiunea reclamantului T.I. față de pârâta Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor, a constatat ca rămas fără obiect capătul de cerere
privind emiterea titlului de despăgubire și a obligat pârâta Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor să înainteze titlul de despăgubire, Decizia
nr. 1495 din 31 ianuarie 2008 către Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar.
Pentru a pronunța
această soluție, s-a reținut că, întrucât potrivit art. 13(1) din Titlul VIII
din Legea nr. 247/2005, cea care dispune emiterea deciziilor referitoare la
acordarea de titluri de despăgubire este Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor, pârâta ANRP nu are calitate procesuală pasivă.
Referitor la fondul
cauzei, instanța a reținut că în luna martie 2007 a fost întocmit raportul de
evaluare, cu o valoare totală de 24.102,67 EURO pentru locuință și anexe,
emițându-se de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Decizia
nr. 1495 din 31 ianuarie 2008, astfel că capătul de cerere prin care s-a solicitat
obligarea Comisiei Centrale la emiterea titlului de despăgubire a rămas fără
obiect.
Împotriva acestei
sentințe au declarat recurs reclamantul T.I. și pârâta Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor.
Hotărârea instanței
de recurs.
Prin Decizia nr. 2752
din 1 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casației și Justiție, secția contencios
administrativ și fiscal, s-a constatat nul recursul declarat de T.I. împotriva
Sentinței civile nr. 3763 din 27 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a
VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva aceleiași sentințe,
care a fost modifică în parte în sensul că s-a respins acțiunea formulată de
reclamant în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor ca nefondată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale
sentinței.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de recurs a constatat că potrivit art. 181.1 din
Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobate
prin H.G. nr. 1095/2005, completate și modificate prin H.G. nr. 128/2008, după
primirea cererilor de opțiune însoțite de documentele prevăzute în norme,
Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar le va analiza și, dacă sunt
îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, vicepreședintele care
coordonează această direcție dispunând emiterea titlului de plată a
despăgubirilor în numerar către persoanele îndreptățite, în termen de 15 zile
de la existența disponibilităților financiare, dacă persoana îndreptățită a
optat exclusiv pentru această măsură, în conformitate cu prevederile art. 182
lit. a) din lege;
A reținut instanța de
recurs că cererea de opțiune este făcută personal de titularul deciziei, iar nu
de către Comisie în numele reclamanților, astfel că nu există nici un temei
legal pentru instanță de a obliga Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor la transmiterea deciziei către Direcția pentru Acordarea
Despăgubirilor în Numerar.
Împotriva acestei
decizii reclamantul T.I., a formulat contestație în anulare.
În motivarea
contestației în anulare s-a arătat că atât Curtea de Apel București, cât și
Înalta Curte de Casație și Justiție, nu au cercetat dovezile materiale
privitoare la validarea dosarului de evaluare nr. 14892/CC/martie 2007, față de
decizia și titlul de despăgubire.
S-a apreciat că
deciziile sunt date urmare a unei greșeli materiale și ca urmare a necercetării
acțiunii care se referă la validarea Legilor nr. 10/2001 și nr. 247/2005.
În drept, contestația
în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 317 raportat la dispozițiile
art. 318 C. proc. civ.
Apărările
intimaților.
Intimata Autoritatea
Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus întâmpinare prin care a
solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.
Considerentele și
soluția asupra contestației în anulare.
Contestația în
anulare astfel formulată nu este întemeiată.
Contestația în
anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de
executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile date cu
încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe
de ordin formal.
Ea poate fi
exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 317 - 321
C. proc. civ.
Reglementând
contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. precizează că pot
constitui obiect al acesteia hotărârile instanțelor de recurs când dezlegarea
dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul
sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din
motivele de modificare sau de casare.
Motivele contestației
în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar
textul care o reglementează este de strictă interpretare.
Prima ipoteză a
textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi
condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor
elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății,
cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării
taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat,
etc.
Fiind un text de
excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată
extensiv.
În orice caz, textul
nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor
și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale,
situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o
cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este
admisibil.
În ceea ce privește
ipoteza prevăzută de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., aceasta are
în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în
termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de
parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate
motivului de casare pe care îl sprijină.
Având în vedere
aceste împrejurări, motivele contestației în anulare privind omisiunea de a
cerceta dovezile materiale privitoare la validarea dosarului de evaluare nr.
14892/CC/martie 2007, față de decizia și titlul de despăgubire și omisiunea de
a cerceta acțiunea care se referă la validarea Legilor nr. 10/2001 și nr.
247/2005, nu îndeplinesc condițiile expres și limitativ prevăzute în textele
legale susmenționate.
Astfel fiind, Înalta
Curte constată că susținerile și criticile contestatoarei sunt nefondate și nu
pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și
legală.
Având în vedere
considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 320 C. proc. civ.,
Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația
în anulare declarată de T.I. împotriva Deciziei nr. 2752 din 1 iunie 2012 a
Înaltei Curții de Casației și Justiție, secția contencios administrativ și
fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 14 mai 2013.
Procesat de GGC - AM