ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5251/2013

Asupra contestației în anulare; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Hotărârea instanței de fond. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 3763 din 27 mai 2011 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP privind emiterea titlului de despăgubire și a respins acțiunea față de această pârâtă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. De asemenea, a admis în parte acțiunea reclamantului T.I. față de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a constatat ca rămas fără obiect capătul de cerere privind emiterea titlului de despăgubire și a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să înainteze titlul de despăgubire, Decizia nr. 1495 din 31 ianuarie 2008 către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că, întrucât potrivit art. 13(1) din Titlul VIII din Legea nr. 247/2005, cea care dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pârâta ANRP nu are calitate procesuală pasivă. Referitor la fondul cauzei, instanța a reținut că în luna martie 2007 a fost întocmit raportul de evaluare, cu o valoare totală de 24.102,67 EURO pentru locuință și anexe, emițându-se de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Decizia nr. 1495 din 31 ianuarie 2008, astfel că capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea Comisiei Centrale la emiterea titlului de despăgubire a rămas fără obiect.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul T.I. și pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Hotărârea instanței de recurs. Prin Decizia nr. 2752 din 1 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casației și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a constatat nul recursul declarat de T.I. împotriva Sentinței civile nr. 3763 din 27 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva aceleiași sentințe, care a fost modifică în parte în sensul că s-a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ca nefondată.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a constatat că potrivit art. 181.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, completate și modificate prin H.G.

nr. 128/2008, după primirea cererilor de opțiune însoțite de documentele prevăzute în norme, Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar le va analiza și, dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, vicepreședintele care coordonează această direcție dispunând emiterea titlului de plată a despăgubirilor în numerar către persoanele îndreptățite, în termen de 15 zile de la existența disponibilităților financiare, dacă persoana îndreptățită a optat exclusiv pentru această măsură, în conformitate cu prevederile art. 182 lit. a) din lege; A reținut instanța de recurs că cererea de opțiune este făcută personal de titularul deciziei, iar nu de către Comisie în numele reclamanților, astfel că nu există nici un temei legal pentru instanță de a obliga Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la transmiterea deciziei către Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar.

Împotriva acestei decizii reclamantul T.I., a formulat contestație în anulare. În motivarea contestației în anulare s-a arătat că atât Curtea de Apel București, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, nu au cercetat dovezile materiale privitoare la validarea dosarului de evaluare nr. 14892/CC/martie 2007, față de decizia și titlul de despăgubire. S-a apreciat că deciziile sunt date urmare a unei greșeli materiale și ca urmare a necercetării acțiunii care se referă la validarea Legilor nr. 10/2001 și nr. 247/2005. În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 317 raportat la dispozițiile art. 318 C. proc. civ. Apărările intimaților. Intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.

Considerentele și soluția asupra contestației în anulare. Contestația în anulare astfel formulată nu este întemeiată. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal. Ea poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 317 - 321 C. proc. civ. Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare. Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc. Fiind un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil. În ceea ce privește ipoteza prevăzută de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., aceasta are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.

Având în vedere aceste împrejurări, motivele contestației în anulare privind omisiunea de a cerceta dovezile materiale privitoare la validarea dosarului de evaluare nr. 14892/CC/martie 2007, față de decizia și titlul de despăgubire și omisiunea de a cerceta acțiunea care se referă la validarea Legilor nr. 10/2001 și nr. 247/2005, nu îndeplinesc condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale susmenționate. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatoarei sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. Având în vedere considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare declarată de T.I. împotriva Deciziei nr. 2752 din 1 iunie 2012 a Înaltei Curții de Casației și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2013. Procesat de GGC - AM