ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5124/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5124/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea supusă căii extraordinare de atac Prin Decizia nr. 985 din 23 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate recursurile declarate de V.G.V. și V.C. împotriva Sentinței nr. 5202 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că în cauză a fost invocată, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a dispozițiilor H.G. nr. 39/1996, prin care imobilul situat în str. B.I., sector 1 a trecut în administrarea Regiei Autonome "A.P.P.S." de sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului.
A arătat Curtea că de la data emiterii acestui act administrativ - 14 februarie 1996 și până la data invocării excepției de nelegalitate de către recurenți - 24 septembrie 2011, respectiva hotărâre de guvern a cărei nelegalitate s-a solicitat a se constata de instanță, a intrat în circuitul civil, a fost invocat în raporturi juridice și a produs efecte juridice depline, astfel încât constatarea nelegalității acestuia după 16 ani de la emiterea lui ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice și al aplicării unei bune administrații. A admite posibilitatea atacării în instanță, fără limită de timp, a unui act administrativ unilateral cu caracter individual ar avea drept consecință posibilitatea aplicării unor măsuri retroactive care ar vătăma drepturile câștigate cu bună-credință de particulari și situațiile juridice legal constituite, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept.
În aceste condiții, soluționarea cauzei pe baza înlăturării dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 și prin aplicarea prioritară a dispozițiilor dreptului comunitar nu poate fi în nici un caz interpretată ca o denegare de dreptate, în sensul art. 3, 4 C. civ., deoarece judecătorul fondului nu a făcut altceva decât să-și exercite atribuțiile cu care a fost învestit și să aplice cu prioritate principiile dreptului comunitar, așa cum prevăd dispozițiile art. 21 și art. 148 din Constituția României. În ceea ce privește stabilirea greșită a cadrului procesual în litigiu având ca obiect excepția de nelegalitate, prin calificarea, ca pârâți a copiilor reclamanților, Curtea a constatat că și acest motiv de recurs este nefondat, ținând cont de faptul că instanța a respectat principiul disponibilității în procesul civil, excepția de nelegalitate fiind invocată de V.G.V.
și V.C., ceilalți pârâți având calitatea de părți în litigiu de fond. Relativ la cererea precizatoare a recurenților reclamanți, în sensul repunerii părților în situația anterioară introducerii imobilului din str. B.I., sector 1 în anexa H.G. nr. 39/1996 și obligării pârâților la plata sumei de 1.000.000 RON daune morale, în raport de durata mare de timp în care au fost șicanați și abuzați în urma transmiterii și preluării nelegale a administrării imobilului, s-a arătat că prima instanță sesizată cu excepția de nelegalitate a H.G.
nr. 39/1996, se putea pronunța exclusiv cu privire la această excepție, cu care a fost sesizată prin încheierea de ședință din 24 septembrie 2011 de către Judecătoria sector 1, celelalte cereri legate de fondul litigiului fiind de competența Judecătoriei sector 1. 2. Calea extraordinară de atac exercitată Împotriva Deciziei nr. 985 din 23 februarie 2012 a formulat contestație în anulare intimata V.R.C., solicitând casarea acesteia și rejudecarea recursului formulat, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Contestatoarea a susținut, în esență, faptul că nu ar fi fost legal citată, din punctul de vedere al numelui și adresei, neavând, astfel, posibilitatea de a-și formula propriile apărări în cauză.
3. Soluția instanței de control judiciar. Examinând actele și înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată contestația în anulare nefondată, și o va respinge, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege. În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.
Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul. Înalta Curte constată că, potrivit înscrisurilor cauzei, contestatoarea V.R.C., intimată în cauza în care s-a pronunțat hotărârea criticată, a fost citată, în fața instanței de control judiciar, la data de 16 decembrie 2011, ca V.R.C.I., cu domiciliul în sector 2, București, str. R. Datele de identitate ale intimatei au fost conceptate în conformitate cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, și anume încheierea Curții de Apel București din data de 28 iunie 2011 și Sentința civilă nr. 5202 din 20 septembrie 2011, nefiind depuse alte înscrisuri din care să rezulte alte date.
În susținerea motivelor de anulare a hotărârii astfel pronunțate, contestatoarea a depus o copie a unei cărți de identitate emise la 9 decembrie 2011 pe numele V.R.C., cu domiciliul în sector 1, str. A. Este adevărat că, potrivit art. 85 C. proc.
civ., „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”, dar, pe de altă parte, art. 98 arată că „schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.” Dacă primul art. citat urmărește asigurarea respectării principiului contradictorialității și dreptului la apărare, nu este mai puțin adevărat că art. 98 sancționează atitudinea pasivă a părții care nu înștiințează despre modificările survenite referitor la adresa sa, consecința fiind că aceasta nu se mai poate prevala de eventualele vicii ale procedurii de comunicare a actelor procedurale.
Or, în speță, Înalta Curte constată că, pe parcursul judecării cauzei, contestatoarea și-a schimbat succesiv adresa, făcând, însă, cunoscut acest lucru numai în cadrul contestației în anulare ce face obiectul dezbaterii de față. Înalta Curte mai arată că, potrivit dispozițiilor art. 723 C. proc. civ., „drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege”, iar art. 129 alin. (1) prevede că „părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului.
De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările.” Pentru aceste considerente, neputându-se reține, în cauză, neîndeplinirea procedurii de citare a părții potrivit cu dispozițiile legale, în temeiul art. 320 C. proc. civ., prezenta contestație în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de către V.R.C. împotriva Deciziei nr. 985 din 23 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.