ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5124/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5124/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra contestației
în anulare de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea supusă căii extraordinare de
atac
Prin Decizia nr. 985 din 23 februarie 2012,
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și
fiscal, a respins ca nefondate recursurile declarate de V.G.V. și V.C.
împotriva Sentinței nr. 5202 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de control judiciar a reținut că în cauză a fost invocată, în
temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a dispozițiilor
H.G. nr. 39/1996, prin care imobilul situat în str. B.I., sector 1 a trecut în
administrarea Regiei Autonome "A.P.P.S." de sub autoritatea
Secretariatului General al Guvernului.
A arătat Curtea că de
la data emiterii acestui act administrativ - 14 februarie 1996 și până la data
invocării excepției de nelegalitate de către recurenți - 24 septembrie 2011,
respectiva hotărâre de guvern a cărei nelegalitate s-a solicitat a se constata
de instanță, a intrat în circuitul civil, a fost invocat în raporturi juridice
și a produs efecte juridice depline, astfel încât constatarea nelegalității
acestuia după 16 ani de la emiterea lui ar aduce atingere principiului
securității raporturilor juridice și al aplicării unei bune administrații.
A admite
posibilitatea atacării în instanță, fără limită de timp, a unui act
administrativ unilateral cu caracter individual ar avea drept consecință
posibilitatea aplicării unor măsuri retroactive care ar vătăma drepturile câștigate
cu bună-credință de particulari și situațiile juridice legal constituite, ceea
ce este inadmisibil într-un stat de drept.
În aceste condiții,
soluționarea cauzei pe baza înlăturării dispozițiilor art. 4 din Legea nr.
554/2004 și prin aplicarea prioritară a dispozițiilor dreptului comunitar nu
poate fi în nici un caz interpretată ca o denegare de dreptate, în sensul art.
3, 4 C. civ., deoarece judecătorul fondului nu a făcut altceva decât să-și
exercite atribuțiile cu care a fost învestit și să aplice cu prioritate
principiile dreptului comunitar, așa cum prevăd dispozițiile art. 21 și art.
148 din Constituția României.
În ceea ce privește
stabilirea greșită a cadrului procesual în litigiu având ca obiect excepția de
nelegalitate, prin calificarea, ca pârâți a copiilor reclamanților, Curtea a
constatat că și acest motiv de recurs este nefondat, ținând cont de faptul că
instanța a respectat principiul disponibilității în procesul civil, excepția de
nelegalitate fiind invocată de V.G.V. și V.C., ceilalți pârâți având calitatea
de părți în litigiu de fond.
Relativ la cererea
precizatoare a recurenților reclamanți, în sensul repunerii părților în
situația anterioară introducerii imobilului din str. B.I., sector 1 în anexa
H.G. nr. 39/1996 și obligării pârâților la plata sumei de 1.000.000 RON daune
morale, în raport de durata mare de timp în care au fost șicanați și abuzați în
urma transmiterii și preluării nelegale a administrării imobilului, s-a arătat
că prima instanță sesizată cu excepția de nelegalitate a H.G. nr. 39/1996, se
putea pronunța exclusiv cu privire la această excepție, cu care a fost sesizată
prin încheierea de ședință din 24 septembrie 2011 de către Judecătoria sector
1, celelalte cereri legate de fondul litigiului fiind de competența Judecătoriei
sector 1.
Calea
extraordinară de atac exercitată
Împotriva Deciziei
nr. 985 din 23 februarie 2012 a formulat contestație în anulare intimata
V.R.C., solicitând casarea acesteia și rejudecarea recursului formulat, pentru
motive încadrate în dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Contestatoarea a
susținut, în esență, faptul că nu ar fi fost legal citată, din punctul de
vedere al numelui și adresei, neavând, astfel, posibilitatea de a-și formula
propriile apărări în cauză.
Soluția instanței
de control judiciar.
Examinând actele și
înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată contestația în anulare nefondată, și
o va respinge, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Contestația în
anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în
condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.
În conformitate cu
dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile
pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru
ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele
legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de
ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut
fi invocate pe calea apelului sau recursului”.
Cu alte cuvinte, prin
această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind
actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele
administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.
Înalta Curte constată
că, potrivit înscrisurilor cauzei, contestatoarea V.R.C., intimată în cauza în
care s-a pronunțat hotărârea criticată, a fost citată, în fața instanței de
control judiciar, la data de 16 decembrie 2011, ca V.R.C.I., cu domiciliul în
sector 2, București, str. R.
Datele de identitate
ale intimatei au fost conceptate în conformitate cu înscrisurile aflate la
dosarul cauzei, și anume încheierea Curții de Apel București din data de 28
iunie 2011 și Sentința civilă nr. 5202 din 20 septembrie 2011, nefiind depuse
alte înscrisuri din care să rezulte alte date.
În susținerea
motivelor de anulare a hotărârii astfel pronunțate, contestatoarea a depus o
copie a unei cărți de identitate emise la 9 decembrie 2011 pe numele V.R.C., cu
domiciliul în sector 1, str. A.
Este adevărat că,
potrivit art. 85 C. proc. civ., „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri
decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune
altfel”, dar, pe de altă parte, art. 98 arată că „schimbarea domiciliului uneia
din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să
fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice
prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o
dată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea
domiciliului.”
Dacă primul art.
citat urmărește asigurarea respectării principiului contradictorialității și
dreptului la apărare, nu este mai puțin adevărat că art. 98 sancționează atitudinea
pasivă a părții care nu înștiințează despre modificările survenite referitor la
adresa sa, consecința fiind că aceasta nu se mai poate prevala de eventualele
vicii ale procedurii de comunicare a actelor procedurale.
Or, în speță, Înalta
Curte constată că, pe parcursul judecării cauzei, contestatoarea și-a schimbat
succesiv adresa, făcând, însă, cunoscut acest lucru numai în cadrul
contestației în anulare ce face obiectul dezbaterii de față.
Înalta Curte mai
arată că, potrivit dispozițiilor art. 723 C. proc. civ., „drepturile
procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea
căruia au fost recunoscute de lege”, iar art. 129 alin. (1) prevede că „părțile
au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea
procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură
în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și
exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1),
precum și să-și probeze pretențiile și apărările.”
Pentru aceste
considerente, neputându-se reține, în cauză, neîndeplinirea procedurii de
citare a părții potrivit cu dispozițiile legale, în temeiul art. 320 C. proc.
civ., prezenta contestație în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația
în anulare formulată de către V.R.C. împotriva Deciziei nr. 985 din 23
februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 23 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AS