ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.04.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5124/2013

HOTĂRÂRE
23.04.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5124/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

atac

Prin Decizia nr. 985 din 23 februarie 2012,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins ca nefondate recursurile declarate de V.G.V. și V.C.

împotriva Sentinței nr. 5202 din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de control judiciar a reținut că în cauză a fost invocată, în

temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a dispozițiilor

H.G. nr. 39/1996, prin care imobilul situat în str. B.I., sector 1 a trecut în

administrarea Regiei Autonome "A.P.P.S." de sub autoritatea

Secretariatului General al Guvernului.

A arătat Curtea că de

la data emiterii acestui act administrativ - 14 februarie 1996 și până la data

invocării excepției de nelegalitate de către recurenți - 24 septembrie 2011,

respectiva hotărâre de guvern a cărei nelegalitate s-a solicitat a se constata

de instanță, a intrat în circuitul civil, a fost invocat în raporturi juridice

și a produs efecte juridice depline, astfel încât constatarea nelegalității

acestuia după 16 ani de la emiterea lui ar aduce atingere principiului

securității raporturilor juridice și al aplicării unei bune administrații.

A admite

posibilitatea atacării în instanță, fără limită de timp, a unui act

administrativ unilateral cu caracter individual ar avea drept consecință

posibilitatea aplicării unor măsuri retroactive care ar vătăma drepturile câștigate

cu bună-credință de particulari și situațiile juridice legal constituite, ceea

ce este inadmisibil într-un stat de drept.

În aceste condiții,

soluționarea cauzei pe baza înlăturării dispozițiilor art. 4 din Legea nr.

554/2004 și prin aplicarea prioritară a dispozițiilor dreptului comunitar nu

poate fi în nici un caz interpretată ca o denegare de dreptate, în sensul art.

3, 4 C. civ., deoarece judecătorul fondului nu a făcut altceva decât să-și

exercite atribuțiile cu care a fost învestit și să aplice cu prioritate

principiile dreptului comunitar, așa cum prevăd dispozițiile art. 21 și art.

148 din Constituția României.

În ceea ce privește

stabilirea greșită a cadrului procesual în litigiu având ca obiect excepția de

nelegalitate, prin calificarea, ca pârâți a copiilor reclamanților, Curtea a

constatat că și acest motiv de recurs este nefondat, ținând cont de faptul că

instanța a respectat principiul disponibilității în procesul civil, excepția de

nelegalitate fiind invocată de V.G.V. și V.C., ceilalți pârâți având calitatea

de părți în litigiu de fond.

Relativ la cererea

precizatoare a recurenților reclamanți, în sensul repunerii părților în

situația anterioară introducerii imobilului din str. B.I., sector 1 în anexa

H.G. nr. 39/1996 și obligării pârâților la plata sumei de 1.000.000 RON daune

morale, în raport de durata mare de timp în care au fost șicanați și abuzați în

urma transmiterii și preluării nelegale a administrării imobilului, s-a arătat

că prima instanță sesizată cu excepția de nelegalitate a H.G. nr. 39/1996, se

putea pronunța exclusiv cu privire la această excepție, cu care a fost sesizată

prin încheierea de ședință din 24 septembrie 2011 de către Judecătoria sector

1, celelalte cereri legate de fondul litigiului fiind de competența Judecătoriei

sector 1.

extraordinară de atac exercitată

Împotriva Deciziei

nr. 985 din 23 februarie 2012 a formulat contestație în anulare intimata

V.R.C., solicitând casarea acesteia și rejudecarea recursului formulat, pentru

motive încadrate în dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Contestatoarea a

susținut, în esență, faptul că nu ar fi fost legal citată, din punctul de

vedere al numelui și adresei, neavând, astfel, posibilitatea de a-și formula

propriile apărări în cauză.

de control judiciar.

Examinând actele și

înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată contestația în anulare nefondată, și

o va respinge, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în

condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

În conformitate cu

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile

pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru

ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele

legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de

ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut

fi invocate pe calea apelului sau recursului”.

Cu alte cuvinte, prin

această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind

actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele

administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.

Înalta Curte constată

că, potrivit înscrisurilor cauzei, contestatoarea V.R.C., intimată în cauza în

care s-a pronunțat hotărârea criticată, a fost citată, în fața instanței de

control judiciar, la data de 16 decembrie 2011, ca V.R.C.I., cu domiciliul în

sector 2, București, str. R.

Datele de identitate

ale intimatei au fost conceptate în conformitate cu înscrisurile aflate la

dosarul cauzei, și anume încheierea Curții de Apel București din data de 28

iunie 2011 și Sentința civilă nr. 5202 din 20 septembrie 2011, nefiind depuse

alte înscrisuri din care să rezulte alte date.

În susținerea

motivelor de anulare a hotărârii astfel pronunțate, contestatoarea a depus o

copie a unei cărți de identitate emise la 9 decembrie 2011 pe numele V.R.C., cu

domiciliul în sector 1, str. A.

Este adevărat că,

potrivit art. 85 C. proc. civ., „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri

decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune

altfel”, dar, pe de altă parte, art. 98 arată că „schimbarea domiciliului uneia

din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să

fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice

prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o

dată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea

domiciliului.”

Dacă primul art.

citat urmărește asigurarea respectării principiului contradictorialității și

dreptului la apărare, nu este mai puțin adevărat că art. 98 sancționează atitudinea

pasivă a părții care nu înștiințează despre modificările survenite referitor la

adresa sa, consecința fiind că aceasta nu se mai poate prevala de eventualele

vicii ale procedurii de comunicare a actelor procedurale.

Or, în speță, Înalta

Curte constată că, pe parcursul judecării cauzei, contestatoarea și-a schimbat

succesiv adresa, făcând, însă, cunoscut acest lucru numai în cadrul

contestației în anulare ce face obiectul dezbaterii de față.

Înalta Curte mai

arată că, potrivit dispozițiilor art. 723 C. proc. civ., „drepturile

procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea

căruia au fost recunoscute de lege”, iar art. 129 alin. (1) prevede că „părțile

au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea

procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură

în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și

exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1),

precum și să-și probeze pretențiile și apărările.”

Pentru aceste

considerente, neputându-se reține, în cauză, neîndeplinirea procedurii de

citare a părții potrivit cu dispozițiile legale, în temeiul art. 320 C. proc.

civ., prezenta contestație în anulare va fi respinsă ca nefondată.

Respinge contestația

în anulare formulată de către V.R.C. împotriva Deciziei nr. 985 din 23

februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-02-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 562/2014
ului Judecătorilor Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, conform căreia se înlătură aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter
ÎCCJ 2014-02-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 998/2014
Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 189/2004, - excepția de nelegalitate a actului juridic administrativ cu caracter individual emis de către Colegiul de Conducere al Curții de Apel București, prin care s-a hotărât constitui
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2981/2017
tă de faptul că pârâtele nu au executat Sentința civilă nr. 1282 din 9 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. y/2/2012, prin care au fost obligate să soluționez
ÎCCJ 2014-05-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2433/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 6297 din 6 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
ÎCCJ 2013-04-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5103/2013
Angela solicitând casarea hotărârii, respingerea apelului Statului Român și menținerea hotărârii Tribunalului. La termenul din 15 noiembrie 2012, recurenta a invocat excepția nelegalității Ordinelor M.F.P. nr. 1227/2006 cu anexa și nr. 349/
Sursă