ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 88/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București,

reclamantul R.A., deținut în

Penitenciarul Jilava, a

chemat în judecata M.F.P., devenit ulterior M.E.F.,

pentru ca Instanța să dispună obligarea pârâtului să răspundă la petițiile pe

care le-a înregistrat la nr. 435165/06.

În

motivarea acțiunii s-a arătat ca pârâtul refuză să-i soluționeze petițiile,

ceea ce îi produce imense daune materiale și morale, în condițiile în care Statul

român continuă să fie condamnat la C.E.D.O.

Prin

sentința civila nr. 1275 din 16 mai 2007 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța aceasta

hotărâre, Instanța de Fond a reținut în esență că pârâtul a răspuns la cererea

reclamantului, iar dovada comunicării

acestui

răspuns se afla la dosarul cauzei.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, invocând motivele de modificare

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Recurentul

susține că motivarea sentinței este contradictorie probând necunoașterea

prevederilor art. 11 din O.G. nr. 27/2002.

Mai

arată că, indiferent de poziția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție și a C.S.M., ministrul de finanțe trebuia să răspundă pentru

refuzul său tacit de a respecta prevederile art. 228 din Legea nr. 356/2006,

după cum i-a solicitat prin mai multe petiții.

Intimatul

M.E.F. nu a

formulat întâmpinare.

Examinând sentința prin

prisma criticilor formulate precum și a dispozițiilor

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat.

Instanța

de Fond a stabilit corect că în cauză nu poate fi identificat un refuz

nejustificat de soluționare a cererii înregistrate la M.F.P. din 7 martie 2006, în condițiile în care răspunsul autorității publice expediat la

data de 28 martie 2006 lămurește punctual toate solicitările.

Astfel, Serviciul de comunicare și relații publice din

cadrul

M.F.P. i-a

comunicat recurentului - reclamant, preocupat de condamnările suferite de Statul

român la C.E.D.O., că nu a intentat nici o acțiune în regres întrucât nici C.S.M.

și nici

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție

nu au identificat elemente care să contureze reaua

credință sau neglijența magistraților. Prin aceeași adresă recurentului - reclamant

i s-a precizat că despăgubirile civile plătite de M.F.P. în perioada 1998 - 2005

au fost în valoare de 137.182.955,25 RON.

Petiția

în discuție (singura cu privire la care s-a făcut dovada înregistrării la autoritatea

publică intimată) a fost rezolvată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 27/2002 privind

reglementarea activității de soluționare a petițiilor de către

Serviciul de comunicare și relații publice, din

cadrul ministerului intimat.

Recurentul invocă în motivarea recursului dispozițiile art.

11 din aceeași ordonanță, potrivit cu care „în cazul în care prin petiție sunt sesizate

anumite aspecte din activitatea unei persoane, aceasta nu poate fi soluționată

de persoana în cauză sau de către un subordonat al acesteia”, text care este în

mod evident inaplicabil întrucât recurentul - reclamant a vizat prin petiție

activitatea ministerului, iar nu activitatea unei anumite persoane din

minister.

Cât privește trimiterea la art. 228 din Legea nr. 356

din 21 iulie 2006 pentru modificarea și completarea C. proc. pen., precum și

pentru modificarea altor legi, acesta vizează modificarea art. 507 C. proc. pen., referitor la condițiile exercitării acțiunii în regres.

Teza recurentului privind inacțiunea culpabilă a

intimatului nu are nici un suport, fiind contrazisă chiar de textul indicat de el

însuși, potrivit căruia, recuperarea sumelor de bani plătite de statul român se

face de la cel răspunzător, numai în situația demonstrării relei - credințe ori

a unei grave neglijențe.

Prin urmare Înalta Curte, constată că sentința atacată

este legală și temeinică, judecătorul fondului apreciind cu temei că nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 pentru existența

refuzului nejustificat de soluționare a cererii.

În temeiul art. 20 alin. (1) din Legea rn.554/2004 și art.

312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantul R.

A. împotriva

sentinței civile nr. 1275 din 16 mai 2007 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 ianuarie 2008.