ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 88/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamantul R.A., deținut în Penitenciarul Jilava, a chemat în judecata M.F.P., devenit ulterior M.E.F., pentru ca Instanța să dispună obligarea pârâtului să răspundă la petițiile pe care le-a înregistrat la nr. 435165/06. În motivarea acțiunii s-a arătat ca pârâtul refuză să-i soluționeze petițiile, ceea ce îi produce imense daune materiale și morale, în condițiile în care Statul român continuă să fie condamnat la C.E.D.O. Prin sentința civila nr. 1275 din 16 mai 2007 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. Pentru a pronunța aceasta hotărâre, Instanța de Fond a reținut în esență că pârâtul a răspuns la cererea reclamantului, iar dovada comunicării acestui răspuns se afla la dosarul cauzei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. Recurentul susține că motivarea sentinței este contradictorie probând necunoașterea prevederilor art. 11 din O.G. nr. 27/2002. Mai arată că, indiferent de poziția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a C.S.M., ministrul de finanțe trebuia să răspundă pentru refuzul său tacit de a respecta prevederile art. 228 din Legea nr. 356/2006, după cum i-a solicitat prin mai multe petiții. Intimatul M.E.F. nu a formulat întâmpinare. Examinând sentința prin prisma criticilor formulate precum și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Instanța de Fond a stabilit corect că în cauză nu poate fi identificat un refuz nejustificat de soluționare a cererii înregistrate la M.F.P. din 7 martie 2006, în condițiile în care răspunsul autorității publice expediat la data de 28 martie 2006 lămurește punctual toate solicitările. Astfel, Serviciul de comunicare și relații publice din cadrul M.F.P. i-a comunicat recurentului - reclamant, preocupat de condamnările suferite de Statul român la C.E.D.O., că nu a intentat nici o acțiune în regres întrucât nici C.S.M. și nici Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu au identificat elemente care să contureze reaua credință sau neglijența magistraților. Prin aceeași adresă recurentului - reclamant i s-a precizat că despăgubirile civile plătite de M.F.P.

în perioada 1998 - 2005 au fost în valoare de 137.182.955,25 RON. Petiția în discuție (singura cu privire la care s-a făcut dovada înregistrării la autoritatea publică intimată) a fost rezolvată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor de către Serviciul de comunicare și relații publice, din cadrul ministerului intimat. Recurentul invocă în motivarea recursului dispozițiile art. 11 din aceeași ordonanță, potrivit cu care „în cazul în care prin petiție sunt sesizate anumite aspecte din activitatea unei persoane, aceasta nu poate fi soluționată de persoana în cauză sau de către un subordonat al acesteia”, text care este în mod evident inaplicabil întrucât recurentul - reclamant a vizat prin petiție activitatea ministerului, iar nu activitatea unei anumite persoane din minister.

Cât privește trimiterea la art. 228 din Legea nr. 356 din 21 iulie 2006 pentru modificarea și completarea C. proc. pen., precum și pentru modificarea altor legi, acesta vizează modificarea art. 507 C. proc. pen., referitor la condițiile exercitării acțiunii în regres. Teza recurentului privind inacțiunea culpabilă a intimatului nu are nici un suport, fiind contrazisă chiar de textul indicat de el însuși, potrivit căruia, recuperarea sumelor de bani plătite de statul român se face de la cel răspunzător, numai în situația demonstrării relei - credințe ori a unei grave neglijențe. Prin urmare Înalta Curte, constată că sentința atacată este legală și temeinică, judecătorul fondului apreciind cu temei că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 pentru existența refuzului nejustificat de soluționare a cererii.

În temeiul art. 20 alin. (1) din Legea rn.554/2004 și art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul R. A. împotriva sentinței civile nr. 1275 din 16 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2008.