ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3829/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3829/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului

C.S.M.

au fost respinse solicitările mai

multor judecători prin care și G.D., judecător în cadrul Tribunalului Cluj,

privind recunoașterea gradului profesional de judecător de curte de apel, pe

care să-l valorifice în condițiile art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 pentru

că dobândirea acestui grad profesional se face în urma promovării prin concurs,

organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente, așa cum

impun prevederile art. 43 din Legea nr. 303/2004.

S-a mai reținut în motivarea

hotărârii menționate că, argumentele invocate de petenți privind discriminarea

acestor judecători în raport cu procurorii din cadrul D.N.A. și din cadrul

D.I.I.C.O.T. - care au obținut prin hotărâri judecătorești pronunțate de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – nu pot fi primite, deoarece hotărârile judecătorești

invocate au efect relativ, privind numai părțile implicate, iar nu și terțe

persoane iar, pe de altă parte situația invocată nu se încadrează în definiția

conceptului de „discriminare”, așa cum este el prevăzut de dispozițiile art. 2 alin.

(1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor

de discriminare, cu modificările ulterioare.

Împotriva Hotărârii nr. 703

din 10 iulie 2008 a Plenului

C.S.M.

a declarat recurs, în temeiul prevederilor art. 29 alin.

(7) din Legea nr. 317/2004, republicată, recurenta G.D., judecător în cadrul

Tribunalului Cluj.

În motivele de recurs

recurenta a invocat Hotărârile nr. 791/2007 și nr. 819/2007 ale Plenului

C.S.M.

, prin care s-au respins cererile de

recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, formulate de procurori din cadrul D.N.A. și

D.I.I.C.O.T.

, raportate la soluțiile

Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care au fost admise recursurile

declarate împotriva celor două hotărâri menționate.

În opinia petentei, situația

creată pe cale jurisprudențială reprezintă o „rupere nejustificată a

echilibrului" în rândul celor două categorii de magistrați, iar prevalarea

procurorilor din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. de alte dispozițiile legale (ce

vizează caracterul special al structurilor din care fac parte), decât cele ale

Legii nr. 303/2004  privind statutul judecătorilor și procurorilor, pentru

înlăturarea regulii imperative a concursului, reprezintă o fraudă la lege

tipică.

S-a mai susținut că

procurorii au, ca și judecătorii, statut constituțional de magistrați, prevăzut

expres de art. 133 și art. 134 din Legea fundamentală, iar prin Decizia Curții

Constituționale nr. 866 din 28 noiembrie 2006, prin care au fost declarate

neconstituționale dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, s-a

stabilit, cu valoare de principiu, că judecătorii și procurorii se află în

aceeași situație juridică, ceea ce presupune înlăturarea oricărei situații de

discriminare ce s-ar putea ivi între cele două categorii de magistrați.

Ca argument final adus în

sprijinul cererii sale de recunoaștere a gradului profesional de judecător de

curte de apel, petenta a arătat că, prin acordarea gradului profesional

corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., s-a deschis posibilitatea acestora de a

solicita, în baza Legii nr. 303/2004, recunoașterea gradului profesional de

judecător de curte de apel, fără a susține vreun concurs de promovare, în

condițiile art. 43 din actul normativ amintit.

Recurenta arată că nu a

dobândit anterior gradul profesional de judecător de curte de apel pe care să-l

valorifice în condițiile art. 65 alin. (6) din Legea n. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, soluție materializată în Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008 a

Plenului

C.S.M.

, recurenta a precizat că nu

a solicitat promovarea la nicio curte de apel din România, ci numai

recunoașterea gradului profesional, întrucât îndeplinește condiția vechimii de

6 ani în funcția de judecător, precum și celelalte criterii cerute de lege în

acest sens.

Din conținutul cererii de

recurs, identic de altfel cu cel al cererii adresate C.S.M., rezultă că

recurenta a solicitat recunoașterea gradului profesional de judecător de curte

de apel, invocând discriminarea existentă între procurorii care au obținut

gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție prin efectul numirii în cadrul D.I.I.C.O.T. sau D.N.A. și ceilalți

procurori și judecători, care sunt obligați să susțină concursul în vederea

promovării într-un grad profesional superior.

În justificarea acestei

discriminări au fost invocate hotărârile irevocabile ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, (43 până la

formularea cererii) prin care au fost admise recursurile procurorilor de la

D.I.I.C.O.T. și D.N.A. împotriva Hotărârilor nr. 791 și 819 din 28 noiembrie

2007 ale Plenului

C.S.M.

,

dispunându-se anularea în parte a acestora, în ceea ce-i privește pe

respectivii recurenți și, în consecință, admiterea cererilor de recunoaștere a

gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

În opinia recurentei,

soluția astfel adoptată este nefirească, întrucât regula instituită prin art. 43

alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu cunoaște nicio derogare, iar prevalarea

acestor procurori de alte dispoziții legale ce vizează caracterul special al

structurii din care fac parte, pentru înlăturarea regulii imperative a

concursului, reprezintă o fraudă tipică la lege.

De asemenea, alegațiile

Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la justificarea obiectivă și

rezonabilă nu sunt suficiente și încalcă, fără nicio justificare, principiul

nemo auditur propriam turpitudinem allegans, întrucât înființarea respectivelor

structuri specializate nu a presupus vreodată dificultăți cu privire la

selectarea unor procurori, statul invocând propria turpitudine pentru neputința

și erorile manageriale care au permis ca mai mulți procurori cu grad de

judecătorie să fie numiți în funcții de conducere în structurile D.N.A. și

D.I.I.C.O.T., fapt inadmisibil într-un stat de drept.

Apreciind că situația astfel

creată contravine dispozițiilor O.G. nr. 137/2002, art. 14 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 12 la această

Convenție, întrucât crearea pe cale jurisdicțională a unei căi lăturalnice

pentru anumiți procurori de accedere în gradul cel mai înalt determină o rupere

nejustificată de echilibru între judecătorii și procurorii aflați în aceeași

situație juridică, prin statutul lor constituțional, astfel cum a statuat cu

valoare de principiu Curtea Constituțională prin Decizia nr. 866 din 28

noiembrie 2006, recurenta a solicitat, pentru egalitate de tratament, admiterea

recursului, anularea hotărârii atacate și obligarea C.S.M. să emită o nouă hotărâre

de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel.

C.S.M.

a formulat întâmpinare și a

solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat arătând că prin respingerea

cererii recurentei Plenul C.S.M, a interpretat corect dispozițiile legale

incidente, referitoare la dobândirea gradului profesional corespunzător

instanței superioare.

S-a mai arătat că din

interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor Legii nr. 303/2004, rezultă

că în cazul judecătorilor și procurorilor cariera profesională evoluează, prin

promovare dintr-un grad profesional în gradul profesional imediat următor,

numai în urma susținerii și promovării, în condițiile legii, a concursului de

promovare în funcții de execuție, iar o interpretare contrară ar fi de natură

să eludeze dispozițiile legale.

În sprijinul acestei

interpretări vin și dispozițiile art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 care

stabilesc faptul că judecătorul sau procurorul eliberat din funcție din motive

neimputabile își păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanțelor

sau parchetelor, precum și dispozițiile art. 83 alin. (3) din același act

normativ care prevăd că reîncadrarea în funcția de judecător, procuror ori

magistrat - asistent se face fără concurs și cu avizul

C.S.M.

, la instanțele, sau după caz, la

parchetele de pe lângă acestea, în cadrul cărora au funcționat până la data

pensionării. A concluzionat că acestea sunt singurele excepții de recunoaștere a

gradului profesional anterior dobândit, regula fiind aceea că gradul

profesional corespunzător unei instanțe sau parchet superioare se dobândește

numai prin promovarea concursului organizat în condițiile art. 43 – art. 47 din

Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în

acord cu Recomandarea (94) 12 a Comitetului de Miniștri către statele membre

privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată la 13

octombrie 1994.

După examinarea actelor

dosarului, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Plenul

C.S.M.

a respins în mod corect cererea

recurentei, interpretând corect dispozițiile legale referitoare la dobândirea

gradului profesional corespunzător instanței superioare.

Gradul profesional a fost

definit, prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007 a Plenului C.S.M., ca

fiind dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia

instanțelor și a parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire,

promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează

cariera magistraților.

Așadar, acesta nu este o

noțiune abstractă, desprinsă din conținutul concret al atribuțiilor specifice

postului ocupat de magistrat, iar concursurile de promovare se organizează

pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare, în limita locurilor

disponibile și nu numai pentru dobândirea unui grad profesional privit în mod

abstract, promovarea pe loc având caracter de excepție și putând fi făcută

numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Promovarea în funcții

superioare de execuție, pe loc sau efectivă, reprezintă o recunoaștere a

performanțelor magistraților, iar reglementarea concursului, ca modalitate de

dobândire a gradului profesional corespunzător unei instanțe superioare, este

circumscrisă exigenței ca deciziile privind cariera profesională a

judecătorilor să se bazeze numai pe criterii obiective, care să permită o

selecție corectă a acestora, având în vedere evaluările, integritatea,

abilitățile și eficiența lor.

Pentru că legiuitorul nu a

reglementat instituția recunoașterii automate a unui grad profesional

corespunzător instanței superioare, de îndeplinirea condiției de vechime și a

celorlalte criterii prevăzute de lege în acest sens, așa cum pretinde

recurenta, C.S.M. a apreciat în mod corect că solicitarea sa echivalează cu o

cerere de promovare la instanța superioară, care nu poate fi primită întrucât

nu a susținut examenul de promovare în condițiile art. 43 – art. 47 din Legea nr.

303/2004.

Referitor la soluțiile

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ, nu pot fi primite susținerile recurentei.

Procedura de numire a

procurorilor în cadrul structurilor specializate D.I.I.C.O.T. și D.N.A. este

una specială, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită prin art. 43

din Legea nr. 303/2004 procedură care implică o selecție a candidaților prin

prisma unor condiții și calități profesionale specifice, stabilite de legiuitor

pentru ocuparea funcțiilor respective.

Procedura specială astfel

instituită se înscrie în limita regulilor pe care legiuitorul este în drept să

le fixeze pentru promovarea magistraților în anumite funcții, asigurând de

altfel și egalitatea de tratament a celor două categorii – judecători și

procurori.

Oricum hotărârile pronunțate

nu au creat o cale lăturalnică pentru ca anumiți procurori să acceadă într-un

grad profesional, ci doar au constatat că procurorii numiți la D.I.I.C.O.T. și

D.N.A., structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, în condițiile legii speciale, au dobândit dreptul de a funcționa la

acest nivel în ierarhia parchetelor.

Sunt nefondate și

susținerile recurentei referitoare la discriminarea creată prin soluțiile

adoptate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dreptul la nediscriminare

prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este un drept subiectiv

dar jurisprudența C.E.D.O. a arătat că „a distinge” nu înseamnă „ a

discrimina”, iar diferența de tratament devine discriminare numai atunci când

autoritățile statale introduc distinctiv între situații analoage și

comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și

obiectivă.

În speță, nu poate fi

reținută o discriminare a recurentei, în calitatea sa de judecător, în raport cu

procurorii D.I.I.C.O.T. și D.N.A.

Și Curtea Constituțională, a

arătat că în concordanță cu jurisprudența C.E.D.O., principiul constituțional

al egalității în drepturi presupune identitatea de soluții numai pentru

situații identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluții

diferite pentru persoanele aflate în situații distincte, cum este cazul în

speță.

Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, a constatat, de asemenea, că prevederile art.

1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind

prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt

neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde că instanțele

judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte

normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le

înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte

acte normative, încălcând astfel principiul separației puterilor, consacrat în art.

1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în

conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Prin urmare, nici din

această perspectivă Înalta Curte nu ar putea obliga

C.S.M.

să-i recunoască recurentei gradul

profesional de judecător de curte de apel, prin aplicarea unor norme legale cu

caracter special adresate altor subiecte de drept, respectiv procurorilor

D.N.A. și D.I.I.C.O.T.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul declarat de recurenta G.D., judecător în cadrul Tribunalului

Cluj, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de G.D. împotriva Hotărârii nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului

C.S.M.

, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2008.