ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3829/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse solicitările mai multor judecători prin care și G.D., judecător în cadrul Tribunalului Cluj, privind recunoașterea gradului profesional de judecător de curte de apel, pe care să-l valorifice în condițiile art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 pentru că dobândirea acestui grad profesional se face în urma promovării prin concurs, organizat la nivel național, în limita posturilor vacante existente, așa cum impun prevederile art. 43 din Legea nr. 303/2004. S-a mai reținut în motivarea hotărârii menționate că, argumentele invocate de petenți privind discriminarea acestor judecători în raport cu procurorii din cadrul D.N.A.

și din cadrul D.I.I.C.O.T. - care au obținut prin hotărâri judecătorești pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recunoașterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – nu pot fi primite, deoarece hotărârile judecătorești invocate au efect relativ, privind numai părțile implicate, iar nu și terțe persoane iar, pe de altă parte situația invocată nu se încadrează în definiția conceptului de „discriminare”, așa cum este el prevăzut de dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare. Împotriva Hotărârii nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

a declarat recurs, în temeiul prevederilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, recurenta G.D., judecător în cadrul Tribunalului Cluj. În motivele de recurs recurenta a invocat Hotărârile nr. 791/2007 și nr. 819/2007 ale Plenului C.S.M. , prin care s-au respins cererile de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, formulate de procurori din cadrul D.N.A. și D.I.I.C.O.T. , raportate la soluțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care au fost admise recursurile declarate împotriva celor două hotărâri menționate. În opinia petentei, situația creată pe cale jurisprudențială reprezintă o „rupere nejustificată a echilibrului" în rândul celor două categorii de magistrați, iar prevalarea procurorilor din cadrul D.N.A.

și D.I.I.C.O.T. de alte dispozițiile legale (ce vizează caracterul special al structurilor din care fac parte), decât cele ale Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, pentru înlăturarea regulii imperative a concursului, reprezintă o fraudă la lege tipică. S-a mai susținut că procurorii au, ca și judecătorii, statut constituțional de magistrați, prevăzut expres de art. 133 și art. 134 din Legea fundamentală, iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 866 din 28 noiembrie 2006, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, s-a stabilit, cu valoare de principiu, că judecătorii și procurorii se află în aceeași situație juridică, ceea ce presupune înlăturarea oricărei situații de discriminare ce s-ar putea ivi între cele două categorii de magistrați.

Ca argument final adus în sprijinul cererii sale de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel, petenta a arătat că, prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., s-a deschis posibilitatea acestora de a solicita, în baza Legii nr. 303/2004, recunoașterea gradului profesional de judecător de curte de apel, fără a susține vreun concurs de promovare, în condițiile art. 43 din actul normativ amintit. Recurenta arată că nu a dobândit anterior gradul profesional de judecător de curte de apel pe care să-l valorifice în condițiile art. 65 alin. (6) din Legea n. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, soluție materializată în Hotărârea nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

, recurenta a precizat că nu a solicitat promovarea la nicio curte de apel din România, ci numai recunoașterea gradului profesional, întrucât îndeplinește condiția vechimii de 6 ani în funcția de judecător, precum și celelalte criterii cerute de lege în acest sens. Din conținutul cererii de recurs, identic de altfel cu cel al cererii adresate C.S.M., rezultă că recurenta a solicitat recunoașterea gradului profesional de judecător de curte de apel, invocând discriminarea existentă între procurorii care au obținut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin efectul numirii în cadrul D.I.I.C.O.T. sau D.N.A. și ceilalți procurori și judecători, care sunt obligați să susțină concursul în vederea promovării într-un grad profesional superior.

În justificarea acestei discriminări au fost invocate hotărârile irevocabile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, (43 până la formularea cererii) prin care au fost admise recursurile procurorilor de la D.I.I.C.O.T. și D.N.A. împotriva Hotărârilor nr. 791 și 819 din 28 noiembrie 2007 ale Plenului C.S.M. , dispunându-se anularea în parte a acestora, în ceea ce-i privește pe respectivii recurenți și, în consecință, admiterea cererilor de recunoaștere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În opinia recurentei, soluția astfel adoptată este nefirească, întrucât regula instituită prin art. 43 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu cunoaște nicio derogare, iar prevalarea acestor procurori de alte dispoziții legale ce vizează caracterul special al structurii din care fac parte, pentru înlăturarea regulii imperative a concursului, reprezintă o fraudă tipică la lege.

De asemenea, alegațiile Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la justificarea obiectivă și rezonabilă nu sunt suficiente și încalcă, fără nicio justificare, principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, întrucât înființarea respectivelor structuri specializate nu a presupus vreodată dificultăți cu privire la selectarea unor procurori, statul invocând propria turpitudine pentru neputința și erorile manageriale care au permis ca mai mulți procurori cu grad de judecătorie să fie numiți în funcții de conducere în structurile D.N.A. și D.I.I.C.O.T., fapt inadmisibil într-un stat de drept. Apreciind că situația astfel creată contravine dispozițiilor O.G.

nr. 137/2002, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 12 la această Convenție, întrucât crearea pe cale jurisdicțională a unei căi lăturalnice pentru anumiți procurori de accedere în gradul cel mai înalt determină o rupere nejustificată de echilibru între judecătorii și procurorii aflați în aceeași situație juridică, prin statutul lor constituțional, astfel cum a statuat cu valoare de principiu Curtea Constituțională prin Decizia nr. 866 din 28 noiembrie 2006, recurenta a solicitat, pentru egalitate de tratament, admiterea recursului, anularea hotărârii atacate și obligarea C.S.M. să emită o nouă hotărâre de recunoaștere a gradului profesional de judecător de curte de apel.

C.S.M. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat arătând că prin respingerea cererii recurentei Plenul C.S.M, a interpretat corect dispozițiile legale incidente, referitoare la dobândirea gradului profesional corespunzător instanței superioare. S-a mai arătat că din interpretarea logică și teleologică a dispozițiilor Legii nr. 303/2004, rezultă că în cazul judecătorilor și procurorilor cariera profesională evoluează, prin promovare dintr-un grad profesional în gradul profesional imediat următor, numai în urma susținerii și promovării, în condițiile legii, a concursului de promovare în funcții de execuție, iar o interpretare contrară ar fi de natură să eludeze dispozițiile legale.

În sprijinul acestei interpretări vin și dispozițiile art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 care stabilesc faptul că judecătorul sau procurorul eliberat din funcție din motive neimputabile își păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanțelor sau parchetelor, precum și dispozițiile art. 83 alin. (3) din același act normativ care prevăd că reîncadrarea în funcția de judecător, procuror ori magistrat - asistent se face fără concurs și cu avizul C.S.M. , la instanțele, sau după caz, la parchetele de pe lângă acestea, în cadrul cărora au funcționat până la data pensionării.

A concluzionat că acestea sunt singurele excepții de recunoaștere a gradului profesional anterior dobândit, regula fiind aceea că gradul profesional corespunzător unei instanțe sau parchet superioare se dobândește numai prin promovarea concursului organizat în condițiile art. 43 – art. 47 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în acord cu Recomandarea (94) 12 a Comitetului de Miniștri către statele membre privind independența, eficiența și rolul judecătorilor, adoptată la 13 octombrie 1994. După examinarea actelor dosarului, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente: Plenul C.S.M.

a respins în mod corect cererea recurentei, interpretând corect dispozițiile legale referitoare la dobândirea gradului profesional corespunzător instanței superioare. Gradul profesional a fost definit, prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007 a Plenului C.S.M., ca fiind dreptul unui magistrat de a funcționa la un anumit nivel în ierarhia instanțelor și a parchetelor, drept care poate fi câștigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispozițiilor legale ce reglementează cariera magistraților. Așadar, acesta nu este o noțiune abstractă, desprinsă din conținutul concret al atribuțiilor specifice postului ocupat de magistrat, iar concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcții de execuție superioare, în limita locurilor disponibile și nu numai pentru dobândirea unui grad profesional privit în mod abstract, promovarea pe loc având caracter de excepție și putând fi făcută numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Promovarea în funcții superioare de execuție, pe loc sau efectivă, reprezintă o recunoaștere a performanțelor magistraților, iar reglementarea concursului, ca modalitate de dobândire a gradului profesional corespunzător unei instanțe superioare, este circumscrisă exigenței ca deciziile privind cariera profesională a judecătorilor să se bazeze numai pe criterii obiective, care să permită o selecție corectă a acestora, având în vedere evaluările, integritatea, abilitățile și eficiența lor. Pentru că legiuitorul nu a reglementat instituția recunoașterii automate a unui grad profesional corespunzător instanței superioare, de îndeplinirea condiției de vechime și a celorlalte criterii prevăzute de lege în acest sens, așa cum pretinde recurenta, C.S.M.

a apreciat în mod corect că solicitarea sa echivalează cu o cerere de promovare la instanța superioară, care nu poate fi primită întrucât nu a susținut examenul de promovare în condițiile art. 43 – art. 47 din Legea nr. 303/2004. Referitor la soluțiile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, nu pot fi primite susținerile recurentei. Procedura de numire a procurorilor în cadrul structurilor specializate D.I.I.C.O.T. și D.N.A. este una specială, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită prin art. 43 din Legea nr. 303/2004 procedură care implică o selecție a candidaților prin prisma unor condiții și calități profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcțiilor respective.

Procedura specială astfel instituită se înscrie în limita regulilor pe care legiuitorul este în drept să le fixeze pentru promovarea magistraților în anumite funcții, asigurând de altfel și egalitatea de tratament a celor două categorii – judecători și procurori. Oricum hotărârile pronunțate nu au creat o cale lăturalnică pentru ca anumiți procurori să acceadă într-un grad profesional, ci doar au constatat că procurorii numiți la D.I.I.C.O.T. și D.N.A., structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile legii speciale, au dobândit dreptul de a funcționa la acest nivel în ierarhia parchetelor. Sunt nefondate și susținerile recurentei referitoare la discriminarea creată prin soluțiile adoptate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este un drept subiectiv dar jurisprudența C.E.D.O. a arătat că „a distinge” nu înseamnă „ a discrimina”, iar diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introduc distinctiv între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. În speță, nu poate fi reținută o discriminare a recurentei, în calitatea sa de judecător, în raport cu procurorii D.I.I.C.O.T. și D.N.A. Și Curtea Constituțională, a arătat că în concordanță cu jurisprudența C.E.D.O., principiul constituțional al egalității în drepturi presupune identitatea de soluții numai pentru situații identice, acest principiu neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru persoanele aflate în situații distincte, cum este cazul în speță.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, a constatat, de asemenea, că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, încălcând astfel principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Prin urmare, nici din această perspectivă Înalta Curte nu ar putea obliga C.S.M. să-i recunoască recurentei gradul profesional de judecător de curte de apel, prin aplicarea unor norme legale cu caracter special adresate altor subiecte de drept, respectiv procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta G.D., judecător în cadrul Tribunalului Cluj, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.D. împotriva Hotărârii nr. 703 din 10 iulie 2008 a Plenului C.S.M. , ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2008.