ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1890/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 1610/CA/2006 reclamantul D.G. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului să-i elibereze Certificatul de confirmare a titlului de doctor și la recuperarea drepturilor legale de care a fost privat. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în ședința din 21 iunie 2004 a susținut teza de doctorat în cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, membrii comisiei special constituite hotărând în unanimitate acordarea titlului de doctor in domeniul Agronomie si calificativul de „foarte bine”.

Dosarul de doctorat împreună cu hotărârea comisiei au fost înaintate C.N.A.T.D.C.U. de pe lângă Ministerul Educației și Cercetării, în vederea confirmării. Prin adresa nr. 18320 din 4 octombrie 2006, Ministerul Educației și Cercetării i-a comunicat reclamantului faptul că nu acordă aviz favorabil dosarului acestuia pentru confirmarea titlului științific de doctor. În drept au fost invocate dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 37 din 25 ianuarie 1999. Prin încheierea nr. 12 din 11 ianuarie 2007 Tribunalul Constanța a declinat competența judecării cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, reținând incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pârâtul fiind o autoritate publică centrală.

La cererea Curții, reclamantul a precizat că solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 43.722,84 lei, echivalentul a 13.412 Euro, cu titlu de daune materiale și 10.000 Euro, daune morale. Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată. În motivare s-a precizat că la data înscrierii reclamantului la doctorat erau în vigoare dispozițiile Hotărârii nr. 2910/1967 pentru aplicarea Decretului nr. 1050/1967 privind titlurile științifice în Republica Socialistă România. Hotărârea nr. 2910/1967 a fost abrogată prin H.G. nr. 301/1996, ce a fost la rândul ei abrogată prin H.G. nr. 590/1997. Potrivit art. 35 alin. (1) din H.G. nr. 590/1997, prevederile prezentei hotărâri se aplică integral doctoranzilor înmatriculați începând cu data de 1 ianuarie 1993, alin. (3) al aceluiași articol stabilind că pentru doctoranzii înmatriculați înaintea adoptării hotărârii, programul individual de pregătire nu se modifică.

Doctoranzii au dreptul să întrerupă programul de pregătire individuală singură dată, pentru motive întemeiate, pentru o perioadă de maxim un a potrivit art. 25 alin. (1). Reclamantul s-a înscris la doctorat în data de 1 aprilie 1995, Universitatea de Științe Agronomice București, Facultatea de Medicină Veterinară.

La data de 29 mai 1995 a fost aprobat în ședința Consiliu profesoral Planul individual al activității de pregătire al reclamantului, potrivit căruia acesta trebuia să prezinte referatul cu tema „sinteza bibliograf asupra condițiilor pedogeneice din Podișul Carasu, proprietățile solului care influențează tehnologiile”, în februarie 1996 și referatul cu tema „proprietățile solului care influențează tehnologiile și producțiile culturilor agricole în Podișul Carasu”, în februarie 1999. Or, reclamantul a prezentat cele două referate în martie 2003 respectiv septembrie 2003, cu depășirea stagiului de pregătire, motiv pentru care pârâtul nu a acordat aviz favorabil dosarului acestuia pentru confirmarea titlului științific de doctor.

Reclamantul a formulat precizări prin care a arătat că în speță aplicabile dispozițiile H.G. nr. 37/1999, care a abrogat H.G. nr. 590/ 1997. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 733/CA din 24 octombrie 2007 a respins ca nefondată acțiunea formulată de D.G. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data înscrierii reclamantului la doctorat erau în vigoare dispozițiile Hotărârii nr. 2910/1967 pentru aplicarea Decretului nr. 1050/1967 privind titlurile științifice în R.S.R., iar potrivit acestui act normativ durata stagiului de pregătire la doctorat era de cel mult 4 ani cu posibilitatea de întrerupere și decalare a termenului și condiția ca perioadele de întrerupere cumulate, să nu depășească 2 ani.

Or, în cauză, reclamantul s-a înscris la doctorat în data de 1 aprilie 1995 la Universitatea de Științe Agronomice București și teza de doctorat a fost susținută în data de 21 iunie 2004. Prin urmare, s-a constatat că nu au fost respectate termenele prevăzute de H.G. nr. 37/1999 și nici măcar cele aprobate de conducerea I.O.D., astfel că nu are nici o relevanță faptul că membrii comisiei de doctorat în urma susținerii tezei, au acordat reclamantului titlul de doctor, deoarece potrivit art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 37/1999 pentru a primi titlul științific de doctor, doctoranzii trebuie să îndeplinească toate obligațiile programului de doctorat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul D.G., criticând-o ca nelegală și netemeinică și invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Recurentul-reclamant a susținut, în esență, următoarele: - cauza dedusă judecății se subordonează H.G. nr. 37/1999, art. 39 alin. (2) care a abrogat toate hotărârile invocate de pârâtă, respectiv H.G. nr. 2910/1967, H.G. nr. 301/1996 și H.G. nr. 590/1997, precum și principiului autonomiei universitare, în temeiul căruia Biroul Senatului U.S.A.M.V. a aprobat derogarea de la termen pentru susținerea celui de-al doilea referat și a tezei de doctorat, în baza situației reale cunoscută în agricultură; - motivarea instanței de judecată în sensul că la data înscrierii la doctorat a reclamantului erau în vigoare dispozițiile H.G. nr. 2910/1967 pentru aplicarea Decretului nr. 1050/1967 este greșită, deoarece la data înscrierii la doctorat aceste acte normative erau abrogate, iar actul normativ în baza căruia i s-au impus condițiile de participare era H.G.

nr. 37/1999; - instanța de judecată a interpretat greșit dispozițiile art. 16 alin. (2) din H.G. nr. 37/1999 și a nesocotit aprobarea Biroului Senatului Universității nr. 6831/2003 și adeverințele nr. 1341/2004 și nr. 2158/2004 eliberate de U.S.A.M.V. București din conținutul cărora rezultă clar, cert și ferm că stagiul de pregătire ca doctorand a început la data de 1 aprilie 1995 și s-a încheiat la 21 aprilie 2004, conform art. 7 alin. (1) din H.G.

nr. 37/1999; - având în vedere titlul lucrării de doctorat și specificului acestei discipline, referatul al doilea cu tema „Proprietățile Solului care influențează tehnologiile și producțiile culturilor agricole în Podișul Carasu” nu putea să-și atingă obiectivele finale întrucât concluziile acestuia trebuiau să se raporteze la producțiile obținute în câmpurile experimentale, eșalonat pe o perioadă de cinci ani consecutivi pentru a fi mai concludente, edificatoare și cu un pronunțat caracter de recomandări tehnice corespunzător temei de cercetare. Or, în Dobrogea, în perioada anilor 1999-2003 a fost secetă excesivă și persistentă, ce a afectat culturile agricole mergând până la compromiterea totală a acestora.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Reclamantul D.G. a început stagiul de pregătire ca doctorand la data de 1 aprilie 1995. Această împrejurare rezultă din Planul individual al activității de pregătire aprobat în ședința Consiliului profesoral din 29 mai 1995. La data înscrierii la doctorat erau în vigoare dispozițiile Hotărârii nr. 2910/1967 pentru aplicarea Decretului nr. 1050/1967 privind titlurile științifice în R.S.R. Hotărârea nr. 2310/1967 a fost abrogată prin H.G. nr. 301/1996 abrogată la rândul ei prin H.G. nr. 590/1997. Prin H.G. nr. 37/1999 s-a abrogat și H.G. nr. 590/1997 privind organizarea și desfășurarea doctoratului. Potrivit art. 39 alin. (2) din H.G. nr. 37/1999, pentru doctoranzii înmatriculați după data de 1 ianuarie 1993, termenul limită pentru susținerea tezei de doctorat este în conformitate cu această ultimă hotărâre.

În concluzie, speța de față se raportează la dispozițiile H.G. nr. 37/1999. Cu aplicabilitatea acestui act normativ este de acord și recurentul-reclamant prin motivele de recurs formulate. Contestă însă modul în care a fost interpretat art. 16 alin. (2) din H.G. nr. 37/1999. Art. 16 alin. (2) stabilește durata programului de pregătire a doctoranzilor la cel mult 2 ani în sistemul cu frecvență și cel mult 4 ani în sistemul fără frecvență. Durata programului de pregătire este definită ca fiind perioada cuprinsă între data înmatriculării ca doctorand și data susținerii publice a tezei. Această perioadă, mai prevede H.G. nr. 37/1999 în art. 7, poate fi întreruptă și în consecință, decalată, pentru motive temeinice cu aprobarea conducerii I.O.D.

cu condiția ca perioadele de întrerupere anulate să nu depășească 2 ani. În cauză, recurentul-reclamant, înscris așa cum s-a arătat mai sus, la data de 1 aprilie 1995, și-a susținut teza de doctorat la data de 21 iunie 2004. Se constată așadar, depășirea cu mult a termenelor reglementate de art. 7 din hotărâre, ori pentru a primi titlul științific de doctor, doctoranzii trebuie să îndeplinească toate obligațiile programului de doctorat [art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 37/1999]. Prima instanță s-a pronunțat corect și în ceea ce privește aprobarea dată de conducerea universității de a prezenta teza până la sfârșitul anului 2003. Atâta timp cât reclamantul, conform adeverinței emisă, a susținut teza de doctorat în data de 21 iunie 2004, această aprobare nu poate constitui mijloc de apărare cu privire la depășirea duratei programului de pregătire reglementat de lege.

Nici seceta excesivă și persistentă despre care vorbește reclamantul nu poate fi luată în considerate de instanță ca motiv de depășire a termenelor reglementate de H.G. nr. 37/1999, deoarece excede cadrului legal nefiind reglementată de normele invocate aplicabile. Așa fiind, instanța de control judiciar constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G. împotriva sentinței civile nr. 733/CA din 24 octombrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2008.