ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1890/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub

nr. 1610/CA/2006 reclamantul D.G. a solicitat

instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea

pârâtului Ministerul

Educației, Cercetării

și Tineretului să-i elibereze Certificatul de confirmare a titlului de doctor

și la recuperarea drepturilor legale de care a fost privat.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în ședința din 21 iunie 2004 a

susținut teza de doctorat în cadrul Universității de Științe Agronomice și

Medicină Veterinară București, membrii comisiei special constituite

hotărând în unanimitate acordarea titlului de

doctor in domeniul Agronomie si

calificativul de „foarte bine”.

Dosarul de doctorat împreună cu hotărârea comisiei au

fost înaintate

C.N.A.T.D.C.U.

de pe lângă Ministerul Educației și Cercetării, în vederea confirmării. Prin

adresa nr. 18320 din 4 octombrie 2006, Ministerul Educației și Cercetării i-a

comunicat reclamantului faptul că nu acordă aviz favorabil dosarului acestuia

pentru confirmarea titlului științific de doctor.

În

drept au fost invocate dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 37 din 25 ianuarie 1999.

Prin încheierea nr. 12 din 11 ianuarie 2007 Tribunalul Constanța a

declinat competența judecării cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța,

reținând incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

pârâtul fiind o autoritate publică centrală.

La cererea Curții, reclamantul a precizat că solicită obligarea

pârâtului la plata sumei de 43.722,84 lei, echivalentul a 13.412 Euro, cu titlu

de daune materiale și 10.000 Euro, daune morale.

Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că

acțiunea

reclamantului

este neîntemeiată.

În

motivare s-a precizat că la data înscrierii reclamantului la doctorat

erau în vigoare dispozițiile Hotărârii nr. 2910/1967

pentru aplicarea Decretului nr. 1050/1967 privind titlurile științifice în

Republica Socialistă România.

Hotărârea

nr. 2910/1967 a fost abrogată prin H.G. nr. 301/1996, ce a fost la rândul ei

abrogată prin H.G. nr. 590/1997.

Potrivit art. 35 alin. (1) din H.G. nr. 590/1997, prevederile prezentei

hotărâri se aplică integral doctoranzilor înmatriculați începând cu data de 1

ianuarie 1993, alin. (3) al aceluiași articol stabilind că pentru doctoranzii înmatriculați

înaintea adoptării hotărârii, programul

individual de pregătire nu se modifică.

Doctoranzii au dreptul să întrerupă programul de

pregătire individuală

singură dată, pentru motive întemeiate, pentru o perioadă de maxim un a

potrivit art. 25 alin. (1).

Reclamantul s-a înscris la doctorat în data de 1 aprilie 1995,

Universitatea de Științe Agronomice București, Facultatea de Medicină

Veterinară. La data de 29 mai 1995 a fost aprobat în ședința Consiliu

profesoral Planul individual al activității de

pregătire al reclamantului, potrivit

căruia acesta trebuia să prezinte

referatul cu tema „sinteza bibliograf asupra condițiilor pedogeneice din

Podișul Carasu, proprietățile solului care influențează tehnologiile”, în

februarie 1996 și referatul cu tema „proprietățile solului care influențează

tehnologiile și producțiile culturilor agricole în Podișul Carasu”, în

februarie 1999.

Or,

reclamantul a prezentat cele două referate în martie 2003 respectiv

septembrie 2003, cu depășirea stagiului de

pregătire, motiv pentru care pârâtul

nu a acordat aviz favorabil

dosarului acestuia pentru confirmarea titlului științific de doctor.

Reclamantul a formulat precizări

prin care a arătat că în speță aplicabile dispozițiile H.G. nr. 37/1999, care a

abrogat H.G. nr. 590/ 1997.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 733/CA din 24 octombrie 2007 a respins ca nefondată

acțiunea formulată de D.G.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut că la data înscrierii reclamantului la doctorat erau în vigoare

dispozițiile Hotărârii nr. 2910/1967 pentru aplicarea Decretului nr. 1050/1967

privind titlurile științifice în R.S.R., iar potrivit acestui act normativ

durata stagiului de pregătire la doctorat era de cel mult 4 ani cu

posibilitatea de întrerupere și decalare a termenului și condiția ca perioadele

de întrerupere cumulate, să nu depășească 2 ani.

Or, în cauză, reclamantul s-a înscris la

doctorat în data de 1 aprilie 1995 la Universitatea de Științe Agronomice

București și teza de doctorat a fost susținută în data de 21 iunie 2004.

Prin urmare, s-a constatat că nu au fost

respectate termenele prevăzute de H.G. nr. 37/1999 și nici măcar cele aprobate

de conducerea I.O.D., astfel că nu are nici o relevanță faptul că membrii

comisiei de doctorat în urma susținerii tezei, au acordat reclamantului titlul

de doctor, deoarece potrivit art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 37/1999 pentru a

primi titlul științific de doctor, doctoranzii trebuie să îndeplinească toate

obligațiile programului de doctorat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamantul D.G., criticând-o ca nelegală și netemeinică și invocând

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a susținut, în

esență, următoarele:

- cauza dedusă judecății se subordonează

H.G. nr. 37/1999, art. 39 alin. (2) care a abrogat toate hotărârile invocate de

pârâtă, respectiv H.G. nr. 2910/1967, H.G. nr. 301/1996 și H.G. nr. 590/1997,

precum și principiului autonomiei universitare, în temeiul căruia Biroul

Senatului U.S.A.M.V. a aprobat derogarea de la termen pentru susținerea celui

de-al doilea referat și a tezei de doctorat, în baza situației reale cunoscută

în agricultură;

- motivarea instanței de judecată în

sensul că la data înscrierii la doctorat a reclamantului erau în vigoare

dispozițiile H.G. nr. 2910/1967 pentru aplicarea Decretului nr. 1050/1967 este

greșită, deoarece la data înscrierii la doctorat aceste acte normative erau

abrogate, iar actul normativ în baza căruia i s-au impus condițiile de

participare era H.G. nr. 37/1999;

- instanța de judecată a interpretat

greșit dispozițiile art. 16 alin. (2) din H.G. nr. 37/1999 și a nesocotit

aprobarea Biroului Senatului Universității nr. 6831/2003 și adeverințele nr. 1341/2004

și nr. 2158/2004 eliberate de U.S.A.M.V. București din conținutul cărora

rezultă clar, cert și ferm că stagiul de pregătire ca doctorand a început la

data de 1 aprilie 1995 și s-a încheiat la 21 aprilie 2004, conform art. 7 alin.

(1) din H.G. nr. 37/1999;

- având în vedere titlul lucrării de

doctorat și specificului acestei discipline, referatul al doilea cu tema

„Proprietățile Solului care influențează tehnologiile și producțiile culturilor

agricole în Podișul Carasu” nu putea să-și atingă obiectivele finale întrucât

concluziile acestuia trebuiau să se raporteze la producțiile obținute în

câmpurile experimentale, eșalonat pe o perioadă de cinci ani consecutivi pentru

a fi mai concludente, edificatoare și cu un pronunțat caracter de recomandări

tehnice corespunzător temei de cercetare.

Or, în Dobrogea, în perioada anilor

1999-2003 a fost secetă excesivă și persistentă, ce a afectat culturile

agricole mergând până la compromiterea totală a acestora.

Recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Reclamantul D.G. a început stagiul de

pregătire ca doctorand la data de 1 aprilie 1995. Această împrejurare rezultă

din Planul individual al activității de pregătire aprobat în ședința

Consiliului profesoral din 29 mai 1995.

La data înscrierii la doctorat erau în

vigoare dispozițiile Hotărârii nr. 2910/1967 pentru aplicarea Decretului nr. 1050/1967

privind titlurile științifice în R.S.R.

Hotărârea nr. 2310/1967 a fost abrogată

prin H.G. nr. 301/1996 abrogată la rândul ei prin H.G. nr. 590/1997.

Prin H.G. nr. 37/1999 s-a abrogat și H.G.

nr. 590/1997 privind organizarea și desfășurarea doctoratului. Potrivit art. 39

alin. (2) din H.G. nr. 37/1999, pentru doctoranzii înmatriculați după data de 1

ianuarie 1993, termenul limită pentru susținerea tezei de doctorat este în

conformitate cu această ultimă hotărâre.

În concluzie, speța de față se raportează

la dispozițiile H.G. nr. 37/1999.

Cu aplicabilitatea acestui act normativ

este de acord și recurentul-reclamant prin motivele de recurs formulate.

Contestă însă modul în care a fost interpretat art. 16 alin. (2) din H.G. nr. 37/1999.

Art. 16 alin. (2) stabilește durata

programului de pregătire a doctoranzilor la cel mult 2 ani în sistemul cu

frecvență și cel mult 4 ani în sistemul fără frecvență. Durata programului de

pregătire este definită ca fiind perioada cuprinsă între data înmatriculării ca

doctorand și data susținerii publice a tezei.

Această

perioadă, mai prevede H.G. nr. 37/1999 în art. 7, poate fi întreruptă și în

consecință, decalată, pentru motive temeinice cu aprobarea conducerii I.O.D. cu

condiția ca perioadele de întrerupere anulate să nu depășească 2 ani.

În cauză, recurentul-reclamant, înscris

așa cum s-a arătat mai sus, la data de 1 aprilie 1995, și-a susținut teza de

doctorat la data de 21 iunie 2004.

Se constată așadar, depășirea cu mult a

termenelor reglementate de art. 7 din hotărâre, ori pentru a primi titlul

științific de doctor, doctoranzii trebuie să îndeplinească toate obligațiile

programului de doctorat [art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 37/1999].

Prima instanță s-a pronunțat corect și în

ceea ce privește aprobarea dată de conducerea universității de a prezenta teza

până la sfârșitul anului 2003. Atâta timp cât reclamantul, conform adeverinței

emisă, a susținut teza de doctorat în data de 21 iunie 2004, această aprobare

nu poate constitui mijloc de apărare cu privire la depășirea duratei

programului de pregătire reglementat de lege.

Nici seceta excesivă și persistentă

despre care vorbește reclamantul nu poate fi luată în considerate de instanță

ca motiv de depășire a termenelor reglementate de H.G. nr. 37/1999, deoarece

excede cadrului legal nefiind reglementată de normele invocate aplicabile.

Așa fiind, instanța de control judiciar

constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, urmând

ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.G.

împotriva sentinței civile nr. 733/CA din 24 octombrie 2007 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

mai 2008.