ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3887/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 108/F-CONT din 21 martie 2012 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității, invocată de Comisariatul General al Gărzii Financiare și excepția lipsei calității procesuale pasive, formulată de A.N.A.F. și a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul V.V., în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. și Comisariatul General al Gărzii Financiare. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F., reținând că între petitele cererii se află și anularea Ordinului Președintelui A.N.A.F.

nr. 2253/2011, împrejurare în raport de care această instituție are calitate procesuală pasivă, întrucât Președintele său nu a acționat în nume propriu în emiterea Ordinului, ci ca reprezentant al autorității publice. În ceea ce privește excepția tardivității, Curtea a constatat că prezenta cerere de suspendare a fost depusă la poștă la data de 14 februarie 2012, cu o zi înainte de pronunțarea instanței de fond în Dosarul nr. 1171/46/2011 al Curții de Apel Pitești, astfel încât ea apare ca fiind făcută în termenul prevăzut de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv „până la soluționarea acțiunii în fond”.

Analizând cererea de suspendare în raport de motivele invocate, dar și de împrejurarea că prin sentința nr. 63/F-CONT/15 februarie 2012 Curtea de Apel Pitești s-a pronunțat asupra fondului acțiunii în anularea actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat în prezenta cauză, respingând acțiunea în anularea acestora, instanța de fond a apreciat că admiterea cererii de suspendare de față ar avea ca efect inclusiv suspendarea efectelor acestei sentințe, în temeiul căreia prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative atacate a fost confirmată. Curtea a reținut că, atâta vreme cât în cauză a avut loc o analiză aprofundată a fondului cauzei în acțiunea în anulare, pe calea unei sumare pipăiri a fondului specifică unei acțiuni în suspendare nu s-ar putea răsturna concluziile instanței de fond, întrucât astfel s-ar ajunge ca instanța investită cu cererea de suspendare să cenzureze concluziile instanței de fond.

Pornind de la această premisă, Curtea a procedat la analiza motivelor invocate de reclamant, însă numai sub aspectul verificării condițiilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, ținând seama și de cele statuate de către instanța învestită cu soluționarea fondului, reținând că nu este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat. Astfel, referitor la motivele invocate drept caz bine justificat ce privesc Ordinul nr. 2253/2011 al Președintelui A.N.A.F., Curtea a reținut că o suspendare a efectelor acestui Ordin nici nu ar mai fi obiectiv posibilă, întrucât Ordinul și-a produs toate efectele prin emiterea deciziilor de eliberare din funcție.

Relativ la critica vizând nepublicarea Ordinului nr. 2253/2011 al Președintelui A.N.A.F., Curtea a reținut că acest ordin nu are caracter normativ, supus procedurii de publicitate prevăzute în cazul acestora, întrucât acesta se adresează unui număr restrâns și bine definit de subiecți, care au luat cunoștință de dispozițiile acestuia, astfel că nu poate fi primită susținerea reclamantului vizând producerea de către acest act a unor efecte erga omnes. Față de această calificare, Curtea a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, cerința publicării fiind prevăzută de lege în raport de un act administrativ cu caracter normativ, iar nu individual.

Instanța a mai reținut că efectele sentinței civile nr. 130/2008, pronunțată de Curtea de Apel Suceava și sentinței nr. 170/2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, invocate de reclamant în susținerea acțiunii sale, nu se pot produce în raport cu oricare din funcționarii publici ale căror posturi au fost reduse, pe de o parte, deoarece această suspendare a fost obținută la solicitarea anumitor persoane, fiind dispusă până la soluționarea irevocabilă a contestației formulată de acel subiect de drept, iar pe de altă parte, deoarece actul administrativ în discuție nu are caracter normativ, deci aceste sentințe nu pot produce efecte juridice și în privința reclamantului. În ceea ce privește celelalte critici formulate în susținerea cazului bine justificat, Curtea a constatat că ele impun o analiză a însăși fondului cauzei, neputând face obiectul analizei instanței pe calea unei cereri de suspendare.

Prin urmare, Curtea a reiterat faptul că aceste argumente au fost analizate pe larg de către instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei, care a reținut că actul a cărui suspendare se cere, respectiv decizia de eliberare din funcție nr. 1268 din 3 august 2011 și-a produs deja efectele, reclamantul fiind eliberat deja din funcție printr-un act a cărui legalitate a format deja obiectul unei analize de fond prin Sentința nr. 63/F-CONT/15 februarie 2012 a Curții de Apel Pitești. În ceea ce privește critica referitoare la depășirea atribuțiilor conferite președintelui A.N.A.F. în materie de stabilire a structurii organizatorice a Gărzii Financiare, și aceasta este o critică ce vizează motive de fond, iar nu de suspendare a actului.

Instanța a apreciat că celelalte critici, referitoare la încălcarea H.G. nr. 611/2008, privind aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, criticile invocate în susținerea cazului bine justificat cu privire la decizia de eliberare din funcție, criticile referitoare la aplicarea art. 100 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999, critica referitoare la neacordarea preavizului de 30 de zile, țin, de asemenea, de fondul cauzei și sunt, în egală măsură, nefondate. În ceea ce privește producerea unei pagube iminente, Curtea a reținut că această condiție nu este întrunită în cauză, dat fiind că actul a format deja obiectul cenzurii într-un prim grad de jurisdicție, prezumția sa de legalitate fiind întărită, iar, pe de altă parte, în cazul obținerii unei soluții favorabile în calea de atac reclamantul poate fi reintegrat, cu acordarea tuturor drepturilor salariale restante.

Pentru aceste motive, considerând că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, Curtea a respins cererea de suspendare ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul V.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 307 pct. 5 C. proc. civ., susține recurentul că prin hotărârea pronunțată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, arată recurentul că au fost încălcate prevederile art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a drepturilor omului, privind dreptul la un „tribunal imparțial", judecătorul pornind în soluționarea acțiunii practic de la o prejudecată în raport cu recurentul și cu prezenta cauză, precum și faptul că judecătorul a respins acțiunea preluând aproape integral motivarea dintr-o altă hotărâre, a unui alt judecător, pronunțată într-o altă cauză, care avusese ca obiect anularea actelor administrative în discuție un asemenea litigiu, judecător care la rându-i copiase o altă hotărâre pronunțată de un al treilea magistrat, ignorând total faptul că în acțiunea formulată de recurent erau cel puțin parțial alte capete de cerere, erau invocate multe alte motive de fapt și de drept și era în parte și o altă situație de fapt.

Recurentul susține că judecătorul fondului a ajuns, practic copiind o altă motivare, să combată chestiuni pe care nu le-a invocat niciodată, să nu răspundă în nici un fel celor mai multe motive de fapt și de drept invocate și să rețină altă situație de fapt, devenind astfel incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., care implică admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare. În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurentul susține că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori ea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, că instanța a soluționat acțiunea fără a intra efectiv în verificarea condițiilor cumulative prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, nemotivând hotărârea și că nemotivarea hotărârii sau motivarea neconvingătoare echivalează cu nesoluționarea cauzei sau altfel spus cu lipsa actului de justiție, ducând la nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Recurentul arată, în esență, că în cauza de față au fost încălcate garanțiile imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, că instanța avea obligația să verifice nemijlocit dacă în cauză sunt ori nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar din considerentele sentinței rezultă că instanța nu a verificat direct, prin prisma susținerilor părții, cele două condiții.

Referitor la critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. recurentul susține că sentința atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și este bazată pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor din dosar. Recurentul apreciază că instanța a aplicat eronat legea, reținând în motivarea hotărârii pronunțate faptul că Ordinul nu mai poate fi suspendat întrucât, pe de o parte, și-a produs toate efectele odată cu emiterea deciziilor de eliberare din funcție, iar pe de altă parte, acest act normativ ar avea caracter individual, deci nu este supus procedurii de publicitate prevăzute în Legea nr. 24/2000 în vederea intrării sale în vigoare.

Sub acest motiv de recurs recurentul susține motivele de nulitate invocate în acțiunea principală, atât în privința ordinului, cât și în privința deciziei, pentru temeiurile de drept și de fapt arătate în ampla motivare a cererii, apreciind că instanța de fond a încălcat și aplicat greșit prevederile legale aplicabile, invocate în dosar. Astfel, recurentul susține că sunt nelegale aprecierile instanței de fond cu privire la aspectele invocate de acesta prin cererea de chemare în judecată, respectiv la pct. I.1 – I.4 și II.1 – II.3. Recurentul precizează că își menține toate susținerile din cererea principală, apreciind că acolo unde instanța a înțeles să răspundă s-a întemeiat în parte pe situații de fapt greșite, care nu au corespondent în probatoriu, ori sunt total infirmate, iar textele de lege invocate au fost interpretate greșit, trunchiat și chiar în raport de susțineri pe care reclamantul nu le-a făcut.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar, în subsidiar, modificarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, pentru considerentele susținute în cererea principală. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., apreciind că acestea sunt neîntemeiate. Invocarea faptului că instanța de fond a respins acțiunea preluând motivarea dintr-o altă hotărâre, fără a fi interesată să răspundă pretențiilor concrete din această cauză, respectiv motivelor de nulitate invocate în privința actelor administrative în discuție, nu este de natură să conducă la nulitatea hotărârii atacate, sancțiune prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, Înalta Curte apreciază că, faptul că opinia judecătorului fondului a coincis cu opinia unui alt judecător nu poate conduce la concluzia existenței unei pretinse lipse de imparțialitate a judecătorului care a soluționat prezenta speță, respectiv la concluzia încălcării prevederilor art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O.

privind dreptul la un „tribunal imparțial”. De asemenea, Înalta Curte va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care hotărârea instanței de fond corespunde exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța motivând în fapt și în drept hotărârea pronunțată, fără a se putea reține existența unor considerente contradictorii, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. Astfel, din lecturarea considerentelor hotărârii recurate rezultă că instanța de fond a apreciat fără echivoc că ordinul a cărui suspendare se solicită și-a produs efectele anterior judecării cererii de suspendare, așa încât raționamentul juridic expus pe acest aspect justifică pe deplin soluția pronunțată.

În acest context, Înalta Curte reamintește că la analiza exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., se are în vedere ansamblul considerentelor care au format convingerea instanței asupra soluției pronunțate și nu în mod izolat segmente din raționamentul care a stat la baza hotărârii recurate. Înalta Curte, analizând, prin prisma motivelor de recurs formulate de recurent, actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză, constată că nu poate primi nici criticile formulate de recurent, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, referitor la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține următoarele: Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene. Legea nr. 554/2004, prevede în art. 14 și 15, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ. Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În cauza prezentă, prin Sentința nr. 63/F-CONT, pronunțată la data de 15 februarie 2012 în Dosarul nr. 1171/46/2011, Curtea de Apel Pitești a respins acțiunea reclamantului având ca obiect anularea deciziei de eliberare din funcție nr. 1268 din 3 august 2011 emisă de Comisariatul General al Gărzii Financiare și a Ordinului nr. 2253/2011, emis de Președintele A.N.A.F., care formează obiectul prezentei cereri de suspendare. În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa legalității actelor a căror suspendare s-a solicitat, fiind astfel confirmată prezumția de legalitate atașată actelor administrative, până la soluționarea recursului, astfel că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

În ceea ce privește producerea unei pagube iminente, în mod corect a reținut instanța de fond că această condiție nu este întrunită în cauză, dat fiind că actul a format deja obiectul cenzurii într-un prim grad de jurisdicție, prezumția sa de legalitate fiind întărită, și că, pe de altă parte, în cazul obținerii unei soluții favorabile în calea de atac reclamantul poate fi reintegrat, cu acordarea tuturor drepturilor salariale restante. Constatând că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, instanța de fond a respins în mod corect cererea de suspendare ca nefondată. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.V. împotriva sentinței nr. 108/F-CONT din 21 martie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 octombrie 2012.