ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3887/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3887/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 108/F-CONT din 21 martie

2012 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția tardivității, invocată de Comisariatul General al

Gărzii Financiare și excepția lipsei calității procesuale pasive, formulată de A.N.A.F.

și a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul V.V., în

contradictoriu cu pârâții A.N.A.F. și Comisariatul General al Gărzii

Financiare.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Instanța a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F., reținând că între

petitele cererii se află și anularea Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr.

2253/2011, împrejurare în raport de care această instituție are calitate

procesuală pasivă, întrucât Președintele său nu a acționat în nume propriu în

emiterea Ordinului, ci ca reprezentant al autorității publice.

În ceea ce privește

excepția tardivității, Curtea a constatat că prezenta cerere de suspendare a

fost depusă la poștă la data de 14 februarie 2012, cu o zi înainte de

pronunțarea instanței de fond în Dosarul nr. 1171/46/2011 al Curții de Apel

Pitești, astfel încât ea apare ca fiind făcută în termenul prevăzut de art. 15

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv „până la soluționarea acțiunii în

fond”.

Analizând cererea de suspendare

în raport de motivele invocate, dar și de împrejurarea că prin sentința nr. 63/F-CONT/15

februarie 2012 Curtea de Apel Pitești s-a pronunțat asupra fondului acțiunii în

anularea actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat în prezenta cauză,

respingând acțiunea în anularea acestora, instanța de fond a apreciat că admiterea

cererii de suspendare de față ar avea ca efect inclusiv suspendarea efectelor acestei

sentințe, în temeiul căreia prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative

atacate a fost confirmată.

Curtea a reținut că, atâta

vreme cât în cauză a avut loc o analiză aprofundată a fondului cauzei în acțiunea

în anulare, pe calea unei sumare pipăiri a fondului specifică unei acțiuni în suspendare

nu s-ar putea răsturna concluziile instanței de fond, întrucât astfel s-ar ajunge

ca instanța investită cu cererea de suspendare să cenzureze concluziile instanței

de fond.

Pornind de la această

premisă, Curtea a procedat la analiza motivelor invocate de reclamant, însă numai

sub aspectul verificării condițiilor prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004,

ținând seama și de cele statuate de către instanța învestită cu soluționarea fondului,

reținând că nu este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat.

Astfel,

referitor la motivele invocate drept caz bine justificat ce privesc Ordinul nr.

2253/2011 al Președintelui A.N.A.F., Curtea a reținut că o suspendare a efectelor

acestui Ordin nici nu ar mai fi obiectiv posibilă, întrucât Ordinul și-a produs

toate efectele prin emiterea deciziilor de eliberare din funcție.

Relativ

la critica vizând nepublicarea Ordinului nr. 2253/2011 al Președintelui A.N.A.F.,

Curtea a reținut că acest ordin nu are caracter normativ, supus procedurii de publicitate

prevăzute în cazul acestora, întrucât acesta se adresează unui număr restrâns și

bine definit de subiecți, care au luat cunoștință de dispozițiile acestuia, astfel

că nu poate fi primită susținerea reclamantului vizând producerea de către acest

act a unor efecte erga omnes.

Față

de această calificare, Curtea a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art.

11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, cerința publicării fiind prevăzută de lege în

raport de un act administrativ cu caracter normativ, iar nu individual.

Instanța

a mai reținut că efectele sentinței civile nr. 130/2008, pronunțată de Curtea de

Apel Suceava și sentinței nr. 170/2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

invocate de reclamant în susținerea acțiunii sale, nu se pot produce în raport cu

oricare din funcționarii publici ale căror posturi au fost reduse, pe de o parte,

deoarece această suspendare a fost obținută la solicitarea anumitor persoane, fiind

dispusă până la soluționarea irevocabilă a contestației formulată de acel subiect

de drept, iar pe de altă parte, deoarece actul administrativ în discuție nu are

caracter normativ, deci aceste sentințe nu pot produce efecte juridice și în privința

reclamantului.

În

ceea ce privește celelalte critici formulate în susținerea cazului bine justificat,

Curtea a constatat că ele impun o analiză a însăși fondului cauzei, neputând face

obiectul analizei instanței pe calea unei cereri de suspendare.

Prin

urmare, Curtea a reiterat faptul că aceste argumente au fost analizate pe larg de

către instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei, care a reținut că actul

a cărui suspendare se cere, respectiv decizia de eliberare din funcție nr. 1268

din 3 august 2011 și-a produs deja efectele, reclamantul fiind eliberat deja din

funcție printr-un act a cărui legalitate a format deja obiectul unei analize de

fond prin

Sentința

nr. 63/F-CONT/15 februarie 2012 a Curții de Apel Pitești.

În ceea ce privește critica

referitoare la depășirea atribuțiilor conferite președintelui A.N.A.F. în materie

de stabilire a structurii organizatorice a Gărzii Financiare, și aceasta este o

critică ce vizează motive de fond, iar nu de suspendare a actului.

Instanța

a apreciat că celelalte critici, referitoare la încălcarea H.G. nr. 611/2008, privind

aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei

funcționarilor publici,

criticile invocate în

susținerea cazului bine justificat cu privire la decizia de eliberare din funcție,

criticile referitoare la aplicarea art. 100 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999,

critica

referitoare la neacordarea preavizului de 30 de zile,

țin,

de asemenea, de fondul cauzei și sunt, în egală măsură, nefondate.

În ceea ce privește producerea

unei pagube iminente, Curtea a reținut că această condiție nu este întrunită în

cauză, dat fiind că actul a format deja obiectul cenzurii într-un prim grad de jurisdicție,

prezumția sa de legalitate fiind întărită, iar, pe de altă parte, în cazul obținerii

unei soluții favorabile în calea de atac reclamantul poate fi reintegrat, cu acordarea

tuturor drepturilor salariale restante.

Pentru aceste motive,

considerând că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile art. 15 din Legea

nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, Curtea a respins

cererea de suspendare ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamantul V.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Printr-un prim motiv de

recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 307 pct. 5 C. proc. civ., susține recurentul

că prin hotărârea pronunțată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute

sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, arată recurentul

că au fost încălcate prevederile art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a drepturilor

omului, privind dreptul la un „tribunal imparțial", judecătorul pornind în

soluționarea acțiunii practic de la o prejudecată în raport cu recurentul și cu

prezenta cauză, precum și faptul că judecătorul a respins acțiunea preluând aproape

integral motivarea dintr-o altă hotărâre, a unui alt judecător, pronunțată într-o

altă cauză, care avusese ca obiect anularea actelor administrative în discuție un

asemenea litigiu, judecător care la rându-i copiase o altă hotărâre pronunțată de

un al treilea magistrat, ignorând total faptul că în acțiunea formulată de recurent

erau cel puțin parțial alte capete de cerere, erau invocate multe alte motive de

fapt și de drept și era în parte și o altă situație de fapt.

Recurentul susține că

judecătorul fondului a ajuns, practic copiind o altă motivare, să combată chestiuni

pe care nu le-a invocat niciodată, să nu răspundă în nici un fel celor mai multe

motive de fapt și de drept invocate și să rețină altă situație de fapt, devenind

astfel incidente dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., care implică admiterea

recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce privește critica

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susține că

hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori ea cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii, că instanța a soluționat acțiunea

fără a intra efectiv în verificarea condițiilor cumulative prevăzute de art. 15

din Legea nr. 554/2004, nemotivând hotărârea și că nemotivarea hotărârii sau motivarea

neconvingătoare echivalează cu nesoluționarea cauzei sau altfel spus cu lipsa actului

de justiție, ducând la nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc.

civ.

Recurentul arată, în esență,

că în cauza de față au fost încălcate garanțiile imparțialității judecătorului și

a calității actului de justiție, că instanța avea obligația să verifice nemijlocit

dacă în cauză sunt ori nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 15 din Legea

nr. 554/2004, iar din considerentele sentinței rezultă că instanța nu a verificat

direct, prin prisma susținerilor părții, cele două condiții.

Referitor la critica întemeiată

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. recurentul

susține că sentința atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii

și este bazată pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată

a probelor din dosar.

Recurentul apreciază că

instanța a aplicat eronat legea, reținând în motivarea hotărârii pronunțate faptul

că Ordinul nu mai poate fi suspendat întrucât, pe de o parte, și-a produs toate

efectele odată cu emiterea deciziilor de eliberare din funcție, iar pe de altă parte,

acest act normativ ar avea caracter individual, deci nu este supus procedurii de

publicitate prevăzute în Legea nr. 24/2000 în vederea intrării sale în vigoare.

Sub acest motiv de recurs

recurentul susține motivele de nulitate invocate în acțiunea principală, atât în

privința ordinului, cât și în privința deciziei, pentru temeiurile de drept și de

fapt arătate în ampla motivare a cererii, apreciind că instanța de fond a încălcat

și aplicat greșit prevederile legale aplicabile, invocate în dosar.

Astfel, recurentul susține

că sunt nelegale aprecierile instanței de fond cu privire la aspectele invocate

de acesta prin cererea de chemare în judecată, respectiv la pct. I.1 – I.4 și II.1

– II.3.

Recurentul precizează

că își menține toate susținerile din cererea principală, apreciind că acolo unde

instanța a înțeles să răspundă s-a întemeiat în parte pe situații de fapt greșite,

care nu au corespondent în probatoriu, ori sunt total infirmate, iar textele de

lege invocate au fost interpretate greșit, trunchiat și chiar în raport de susțineri

pe care reclamantul nu le-a făcut.

Solicită admiterea recursului,

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe,

iar, în subsidiar, modificarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond admiterea

acțiunii așa cum a fost formulată, pentru considerentele susținute în cererea principală.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte va înlătura

criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., apreciind că acestea sunt neîntemeiate.

Invocarea faptului că

instanța de fond a respins acțiunea preluând motivarea dintr-o altă hotărâre, fără

a fi interesată să răspundă pretențiilor concrete din această cauză, respectiv motivelor

de nulitate invocate în privința actelor administrative în discuție, nu este de

natură să conducă la nulitatea hotărârii atacate, sancțiune prevăzută de art. 105

alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte apreciază

că, faptul că opinia judecătorului fondului a coincis cu opinia unui alt judecător

nu poate conduce la concluzia existenței unei pretinse lipse de imparțialitate a

judecătorului care a soluționat prezenta speță, respectiv la concluzia încălcării

prevederilor art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O. privind dreptul la un „tribunal imparțial”.

De asemenea, Înalta Curte

va înlătura criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care hotărârea instanței de fond corespunde

exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța motivând în fapt și în drept

hotărârea pronunțată, fără a se putea reține existența unor considerente contradictorii,

cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Astfel, din lecturarea

considerentelor hotărârii recurate rezultă că instanța de fond a apreciat fără echivoc

că ordinul a cărui suspendare se solicită și-a produs efectele anterior judecării

cererii de suspendare, așa încât raționamentul juridic expus pe acest aspect justifică

pe deplin soluția pronunțată.

În acest context, Înalta

Curte reamintește că la analiza exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., se are

în vedere ansamblul considerentelor care au format convingerea instanței asupra

soluției pronunțate și nu în mod izolat segmente din raționamentul care a stat la

baza hotărârii recurate.

Înalta Curte, analizând,

prin prisma motivelor de recurs formulate de recurent, actele și lucrările dosarului

în raport de cadrul legal aplicabil în cauză, constată că nu poate primi nici criticile

formulate de recurent, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, referitor la îndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține

următoarele:

Măsura suspendării actului

administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor

particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea

actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în

sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea

juridică a Uniunii Europene.

Legea nr. 554/2004, prevede

în art. 14 și 15, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri

vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile

sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare,

în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile

publice în contextul puterii lor discreționare.

Art. 14 din Legea nr.

554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui

caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse

în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua

decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și

de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil

între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească

și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În cauza prezentă, prin

Sentința nr. 63/F-CONT, pronunțată la data de 15 februarie 2012 în Dosarul nr. 1171/46/2011,

Curtea de Apel Pitești a respins acțiunea reclamantului având ca obiect anularea

deciziei de eliberare din funcție nr. 1268 din 3 august 2011 emisă de Comisariatul

General al Gărzii Financiare și a Ordinului nr. 2253/2011, emis de Președintele

A.N.A.F., care formează obiectul prezentei cereri de suspendare.

În aceste circumstanțe,

soluția adoptată de instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare creează,

cel puțin cu caracter provizoriu, premisa legalității actelor a căror suspendare

s-a solicitat, fiind astfel confirmată prezumția de legalitate atașată actelor administrative,

până la soluționarea recursului, astfel că nu este îndeplinită condiția cazului

bine justificat.

În ceea ce privește producerea

unei pagube iminente, în mod corect a reținut instanța de fond că această condiție

nu este întrunită în cauză, dat fiind că actul a format deja obiectul cenzurii într-un

prim grad de jurisdicție, prezumția sa de legalitate fiind întărită, și că, pe de

altă parte, în cazul obținerii unei soluții favorabile în calea de atac reclamantul

poate fi reintegrat, cu acordarea tuturor drepturilor salariale restante.

Constatând că în cauză

nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv

cazul bine justificat și paguba iminentă, instanța de fond a respins în mod corect

cererea de suspendare ca nefondată.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi

primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de V.V. împotriva sentinței nr. 108/F-CONT din 21 martie 2012 a Curții de Apel Pitești,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 3 octombrie 2012.