ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3640/2012

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul C.N.S.A.S.

a chemat în judecată pârâtul B.R.F., pentru ca, prin sentința ce se va

pronunța, să se constate calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că pârâtul B.R.F. este consilier județean în cadrul

Consiliului Județean Cluj.

Acesta a fost

recrutat la data de 19 ianuarie 1977 sub numele conspirativ <A.>, „în

vederea cunoașterii și prevenirii oricăror aspecte negative ce prezintă interes

pentru organele de securitate", precum și pentru acoperirea informativă

anului II de studiu al Liceului real C.T., la data recrutării pârâtul având

vârsta de 16 ani și 5 luni, motiv pentru care nu subzista niciunul dintre

cazurile de exonerare statuate la art. 2 lit. b) teza a III-a.

În cauză, pârâtul a depus

la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, întrucât nu sunt întrunite

condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității sale de

colaborator al securității.

Prin sentința civilă

nr. 3567 din 24 septembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S.,

în contradictoriu cu pârâtul B.R.F., ca neîntemeiată și a obligat reclamantul la

plata către pârât a sumei de 2900 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut că prin art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008

colaboratorul securității este definit ca fiind „persoana care a furnizat informații,

indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate

de lucrătorii securității, prin care se denunțau activitățile și atitudinile potrivnice

regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului”.

Din conținutul înscrisurilor

analizate, Curtea de Apel a apreciat că nu se poate reține întrunirea cumulativă

a condițiilor rezultate din textul art. 2 lit. b), pentru ca pârâtul să fie considerat

colaborator al fostei securități, în accepțiunea data de legiuitor.

Prin sentința civilă

nr. 6080 din 21 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței

civile nr. 3567 din 24 septembrie 2010 formulată de petentul B.R.F., în contradictoriu

cu intimatul C.N.S.A.S., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 3567 din 24

septembrie 2010, de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. și a obligat reclamantaul

la plata sumei de 2.900 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel a apreciat

că prin sentința civilă anterior menționată instanța a înțeles să facă aplicarea

dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, instanța a acordat

în întregime cheltuielile de transport, a redus cuantumul onorariului avocațial

la 2.000 RON, și a obligat reclamantul la plata sumei de 2.900 RON, cu titlu de

cheltuieli de judecată. Deci, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 281 indice

2 C. proc. civ.

Împotriva sentinței civile

nr. 3567 din 24 septembrie 2010 atât reclamantul C.N.S.A.S. cât și pârâtul B.R.F.

au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. C.N.S.A.S. în motivarea

recursului arată că acțiunea s-a întemeiat pe conținutul art. 2 lit. b) și art.

11 din O.U.G. nr. 24/2008, precum și pe împrejurarea că domnul B.R.F., sub acoperirea

numelui conspirativ „A.", a informat Securitatea despre faptul că mai mulți

colegi ai săi ascultau și făceau comentarii referitoare la postul de radio E.L.

Potrivit Raportului privind

efectuarea recrutării colaboratorului „A.", din 20 ianuarie 1977, domnul B.R.F.

„a relatat că mai sunt colegi care ascultă emisiunile de muzică de la posturile

de radio străine și în mod deosebit «M.» [emisiune difuzată la Radio E.L., n.n.]

dar se feresc să facă vreun comentariu pe marginea acestei audiții de teama criticii

colegilor și a dirigintelui, mai grav este înmulțirea în liceu a elevilor proveniți

din familii de sectanți și acum se duce o luptă acerbă pentru influențarea lor pozitivă,

sau limitarea oricăror posibilități de atragere a altor tineri spre secte religioase".

Recurentul consideră că

informarea securității cu privire la astfel de situații - în mod special a celei

referitoare la ascultarea postului E.L. - este suficientă pentru reținerea calității

de colaborator al securității, astfel cum este aceasta definită de prevederile

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Este îndeplinită atât

prima condiție de fond, cu privire la denunțarea unor atitudini potrivnice regimului

comunist, cât și cea de a doua condiție, referitoare la vizarea încălcării unor

drepturi fundamentale (cea de a doua condiție fiind chiar depășită).

Regimul comunist încerca

să limiteze prin orice mijloace (bruiajul era cel mai cunoscut dintre ele) audierea

emisiunilor acestui post.

De asemenea recurentul

precizează că legiuitorul, în cuprinsul definiției date noțiunii de colaborator

al securității, a stabilit că persoanele care, la momentul transmiterii informațiilor

către securitate, împliniseră vârsta de 16 ani au calitatea de colaborator al securității,

dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții legale.

Cu privire la vârsta celor

denunțați de intimat, recurentul consideră că acest aspect face cu atât mai grave

delațiunile, cu cât cei care ar fi putut resimți repercusiunile denunțului erau

mai tineri și ar fi suportat mai greu sancțiunile autorităților (cercetări, mustrări,

etc.).

Este adevărat că intimatul

relata securității faptul că unii dintre colegii săi ascultau emisiunea muzicală

a Radio E.L., dar este imposibil de crezut că ignorau complet tot ceea ce se difuza

înainte și după programul muzical.

În plus, din perspectiva

autorităților comuniste toate emisiunile difuzate de E.L. erau în mod egal interzise.

Bruiajul la care era supus

postul anticomunist nu înceta pe parcursul emisiunilor muzicale.

Mai mult, emisiunea M.

a postului E.L. era urmărită de români tocmai pentru că difuza piese pe care nu

le puteau asculta la posturile oficiale din țară, datorită mesajului antitotalitar

al respectivelor piese sau - în alte cazuri - pentru că artiștii care le interpretau

părăsiseră definitiv România. Este evident că dacă muzica difuzată la postul E.L.

ar fi fost disponibilă și la posturile oficiale din țară, nimeni nu ar mai fi ascultat

o emisiune puternic bruiată de autoritățile din România și s-ar fi orientat către

emisiunile posturilor agreate de regim.

II. B.R.F. prin motivele

de recurs formulate susține că instanța de fond a fost investită de C.N.S.A.S. cu

judecarea unei acțiuni în constatarea calității de colaborator al securității. Curtea

de Apel București a pronunțat sentința recurată prin care a dispus respingerea cererii,

soluția instanței de fond fiind una corectă, însă motivarea este una care nu corespunde

adevărului, Curtea reținând în mod greșit faptul că a furnizat informații fostei

securității.

Desigur, instanța de fond

a argumentat soluția de respingere a cererii prin faptul că informațiile furnizate

nu erau de natură a determina îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului întrucât nu se denunțau activități și atitudini potrivnice regimului

totalitar.

În aceste condiții, motivarea

instanței de fond este în contradicție cu un principiu fundamental al procesului

civil, anume principiul aflării adevărului consacrat de art. 129 alin. (5) din C.

proc. civ.

Împotriva hotărârii nr.

6080 din 21 octombrie 2011 pârâtul B.R.F. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Pârâtul susține că prin

sentința civilă recurată instanța de fond a respins cererea de completare a dispozitivului

sentinței civile nr. 3567/2010 a Curții de Apel Cluj.

Argumentul invocat de

către Curtea de Apel București pentru a adopta aceasta soluție vizează faptul că

instanța care a pronunțat sentința civilă nr. 3567/2010 a înțeles să aplice dispozițiile

art. 274 alin. (3) C. proc. civ. reducând cuantumul onorariului avocațial de la

suma de 4000 RON la suma de 2000 RON.

Examinând cauza și sentința

recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte va admite recursul

declarat de B.R.F. împotriva sentinței civile nr. 3567 din 24 septembrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va

modifica în parte sentința atacată în sensul că va obliga C.N.S.A.S. la plata în

favoarea acestuia a sumei de 4900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva aceleiași sentințe și va

respinge recursul declarat de B.R.F. împotriva sentinței civile nr. 6080 din 21

octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit nu a acordat în

totalitate cheltuielile de judecată ocazionate de pârât cu susținerea intereselor

în cauză.

Pentru ca o parte să fie

obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală,

adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, cheltuielile de

judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților, onorariile

de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a judecății.

Pentru ca aceste cheltuieli

să fie acordate de către instanță, partea care a câștigat procesul trebuie să dovedească

că le-a făcut.

Din actele și lucrările

dosarului rezultă că reclamantul a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate

cu susținerea intereselor în fața instanței de fond, însă aceasta în mod greșit

nu le-a acordat în totalitate, având în vedere că acțiunea reclamantului a fost

respinsă.

Dacă ar fi aplicat dispozițiile

art. 274 alin. (3) C. proc. civ. instanța era obligată să facă această precizare

în considerentele hotărârii.

Prin urmare, sentința

va fi modificată în sensul că reclamantul va fi obligat la plata sumei de 4.900

RON cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârât.

Pe fondul cauzei, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile formulate atât de reclamant cât și de

pârât sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Instanța de control judiciar

apreciază că instanța de fond în mod temeinic și argumentat a respins acțiune reclamantului.

Potrivit art. 2 lit.

b) din O.U.G. nr. 24/2008 colaboratorul securității este definit ca fiind „persoana

care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise,

relatări verbale consemnate de lucrătorii securității, prin care se denunțau activitățile

și atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Din conținutul înscrisurilor

analizate, Curtea de Apel a apreciat că nu se poate reține întrunirea cumulativă

a condițiilor rezultate din textul art. 2 lit. b), pentru ca pârâtul să fie considerat

colaborator al fostei securități, în accepțiunea data de legiuitor.

În acest sens, s-a apreciat

că materialele informative pe care își sprijină acțiunea reclamantul nu pot fi considerate

ca atingând cerințele legale.

Examinând documentele

propuse cu titlu probatoriu al calității de colaborator al securității a pârâtului

de către reclamantul C.N.S.A.S. ca atestând transmiterea de informații relevante

către securitate nu se poate concluziona că informațiile furnizate de pârât denunțau

activități și atitudini potrivnice regimului totalitar, reclamantul furnizând doar

o informație referitoare la colegi care ascultau emisiuni „de muzică” la posturi

de radio străine, observându-se că nu a făcut referire la postul E.L.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului-reclamant C.N.S.A.S. sunt neîntemeiate

și nu pot fi primite.

Prin urmare, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte

va admite recursul declarat de B.R.F. împotriva sentinței civile nr. 3567 din 24

septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, va modifica în parte sentința atacată în sensul că va obliga C.N.S.A.S.

la plata în favoarea acestuia a sumei de 4900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva aceleiași sentințe.

De asemenea, va respinge recursul declarat de B.R.F. împotriva sentinței civile

nr. 6080 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de B.R.F. împotriva sentinței civile nr. 3567 din 24 septembrie 2010 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că obligă C.N.S.A.S. la plata în favoarea recurentului a sumei

de 4.900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Menține celelalte dispoziții ale

hotărârii recurate.

Respinge recursul declarat

de C.N.S.A.S. împotriva sentinței civile nr. 3567 din 24 septembrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de B.R.F. împotriva

Sentinței civile nr. 6080 din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2012.