ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3088/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3088/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 8 octombrie 2010, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul B.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate existența calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe pârât, așa cum rezultă din cuprinsul Notei de constatare din 5 octombrie 2009. S-a arătat că potrivit acestei note de constatare pârâtul a fost recrutat de I.J.S. Cluj în decembrie 1980, sub numele conspirativ "A.M.", pentru încadrarea informativă a colegilor săi de studii de la F.M.V.
Cluj, precum și pentru supravegherea membrilor cultului baptist, din care pârâtul făcea parte. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 4653 din 5 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată. Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut că înscrisurile depuse la dosar de instituția reclamantă C.N.S.A.S. nu fac dovada identității dintre pârât și informatorul "A." sau "A.M.", așa cum susține reclamantul, în motivarea cererii de chemare în judecată. În opinia instanței de fond, adresa S.R.I. la care se face referire în nota de constatare, care confirmă identitatea sus-menționată, nu poate avea valoare probatorie în raport de principiul nemijlocirii, atâta timp cât aceasta nici nu este depusă la dosarul cauzei, față de prevederile art. 1169 C. civ.
și art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008. 3. Recursul declarat de C.N.S.A.S. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs autoritatea reclamantă, invocând ca temei legal al căii de atac exercitate, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În esență, prin cererea de recurs, în contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta a susținut, contrar celor cuprinse în considerentele hotărârii de fond că,în cauză sunt îndeplinite prin înscrisurile depuse, cerințele prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că se impunea reținerea calității de colaborator al Securității față de pârâtul B.A. Față de cele afirmate în considerentele hotărârii instanței de fond cu referire la nedepunerea adresei primite de la S.R.I.
prin care se face dovada identității dintre persoana intimatului și cea a informatorului cu numele conspirative "A." și "A.M.", recurenta a precizat că nu a fost în măsură a produce o astfel de dovadă întrucât respectiva adresă era clasificată "secret de serviciu", însă urmează a o înfățișa instanței de recurs. 3. Soluția și considerentele instanței de recurs Recursul nu este fondat și urmează a fi respins ca atare, în considerarea celor în continuare arătate. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține, contrar celor afirmate de recurentă, că prima instanță a realizat în prezenta cauză o corectă evaluare și aplicare a prevederilor O.U.G.
nr. 24/2008 față de probatoriul administrat. Recurenta-reclamantă a sesizat instanța de contencios administrativ cu acțiunea în constatarea calității de colaborator a dlui. B.A., arătând în chiar cuprinsul cererii de chemare în judecată, că în lipsa dosarului personal al pârâtului, respectiv a volumului în care de regulă se află angajamentul celui recrutat, se poate desigur ridica problema gradului de certitudine privind identitatea între persoana verificată și titularul dosarului, întrucât numai în acel dosar sunt precizate datele de naștere ale titularului.
De altfel și din cuprinsul notei de constatare, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă folosește sintagma "se deduce" atunci când înfățișează datele personale prezumat aparținând domnului B.A., depuse ca fiind cele ce cuprind materialele informative furnizate de "A.M." și respectiv "A.", în calitate de "informator". Explicația oferită de recurentă în sensul că parte din dosare au fost eventual distruse, sau mutate, astfel că lipsește tocmai mapa personală a pârâtului-intimat, chiar reală fiind, desigur că în contextul procedural de față nu are valoare probatorie întrucât stabilirea calității de colaborator al Securității față de o anumită persoană fizică, determinată, nu poate fi făcută pe baza unor prezumții sau simple afirmații.
Cum în cauza de față nu s-a demonstrat, fără dubiu și dincolo de orice îndoială că semnatarul notelor informative depuse la dosar, cu numele de "A." și respectiv "A.M." este una și aceeași persoană cu pârâtul B.A., Înalta Curte apreciază, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 24/2008 și față de deciziile Curții Constituționale, că în mod corect a fost respinsă acțiunea recurentei-reclamante. Nici înscrisul depus în recurs nu prezintă relevanță întrucât nu conține informația necesară, de natură a înlătura dubiul și lipsa de certitudine în legătură cu pretinsa participare a pârâtului la activitatea serviciilor de informații. Cum într-o acțiune în constatare a calității de colaborator promovată de C.N.S.A.S.
nu pârâtul trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind reclamantului și desigur instanței de judecată, obligația de a administra probatoriul pe baza căruia se va pronunța soluția, Înalta Curte apreciază că recursul de față nu este întemeiat în condițiile în care acțiunea a fost corect respinsă pentru lipsa dovezilor impuse de actul normativ incident, sus arătate, cu referire directă la "persoana colaboratorului", astfel că va fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.S.A.S. împotriva Sentinței nr. 4653 din 5 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 iunie 2012. Procesat de GGC - AA
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.