ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3284/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 25 aprilie 2008, reclamanta SC R.P.I. SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5.612.956 RON daune produse în urma emiterii de către Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării a Deciziei nr. 205 din 23 iunie 2005 prin care s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. 407 din 26 februarie 2004, act administrativ anulat prin Sentința civilă nr. 878/2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 4126/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Într-o primă fază procesuală, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Sentința civilă nr. 1603 din 31 martie 2010 prin care a admis acțiunea astfel cum a fost formulată, reținând în esență culpa autorității publice pârâte care a emis o decizie nelegală și stabilind existența și întinderea prejudiciului suferit de reclamantă pe baza expertizei contabile efectuate. Recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, care, prin Decizia nr. 4491 din 22 octombrie 2010 a casat sentința și a trimis cauza la aceeași instanță spre rejudecare.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, întrucât reclamanta nu și-a putut desfășura activitatea de fabricare a băuturilor alcoolice distilate, urmare a actului administrativ nelegal emis de pârât, are dreptul la despăgubiri, prejudiciul suferit fiind real, fiind însă necesară refacerea raportului de expertiză cu privire la componentele și întinderea pagubei. În fond după casare, prin Sentința civilă nr. 7264 din 2 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 5.017.618,92 RON despăgubiri și 15.049,3 RON cheltuieli de judecată. La pronunțarea hotărârii, instanța a avut în vedere existența culpei pârâtului în producerea pagubei, al cărei cuantum a fost stabilit prin rapoartele de expertiză contabile efectuate, în care sens a respins, obiecțiunile formulate de pârât.

Astfel, instanța a constatat că reclamantei i se cuvin despăgubiri pentru perioada de 28 iulie 2005, când și-a produs efectele decizia de revocare a autorizației de antrepozit fiscal și până la 30 octombrie 2007, data rămânerii irevocabile a hotărârii de anulare, când efectele actului administrativ au încetat. Referitor la întinderea prejudiciului, instanța de fond a reținut că pe perioada celor 27 luni, producția pierdută de reclamantă este în valoarea actualizată de 5.609.620 RON, valoarea profitului nerealizat de societatea reclamantă fiind de 379.771 RON. Instanța a considerat ca fiind neîntemeiate susținerile pârâtului privind realitatea plăților efectuate către SC T.M. SA, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare prin care reclamanta a achiziționat fabrica de alcool, valoarea prejudiciului sub acest aspect fiind de 786.958 RON, echivalentul a 322.948,05 dolari SUA.

Curtea de apel și-a însușit concluziile expertizei și referitor la stabilirea cuantumului salariilor datorate și achitate pentru intervalul menționat, neavând relevanță împrejurarea că parte din sumă a fost plătită în luna decembrie 2007. Cu privire la stabilirea taxelor, impozitelor și penalităților de întârziere, instanța a constatat că expertiza a avut în vedere sumele efectiv achitate cu acest titlu, precum și accesoriile aferente pentru cotele neplătite pentru perioada iulie 2005 - octombrie 2007. Concluzionând, instanța de fond a constatat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, dreptul reclamantei la despăgubiri în cuantumul stabilit de noua expertiză contabilă fiind cert și actual.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Astfel, pârâtul a învederat că prin hotărârea pronunțată, instanța nu a demonstrat existența vinovăției autorității publice, însușindu-și ambele rapoarte de expertiză efectuate în cauză, deși prima lucrare a fost întocmită cu încălcarea prevederilor legale privind citarea părților, excepția nulității raportului fiind greșit respinsă. Referitor la cuantumul despăgubirilor, pârâtul a formulat critici privind, în primul rând determinarea profitului nerealizat pe perioada în litigiu, arătând că expertul a realizat în mod eronat actualizarea de două ori a aceleiași sume și de asemenea, a luat în calculul producției medii datele pentru anul 2000, care nu pot fi verificate întrucât nu au fost depuse situațiile financiare la organele financiare teritoriale.

Cu privire la plățile către SC T.M. SA, pârâtul a învederat că din actele anexate raportului de expertiză nu se poate stabili nici obiectul tranzacției nici faptul că toate plățile efectuate sunt aferente fabricii de alcool, pentru anul 2000 neexistând dovada depunerii situației financiare. Referitor la salariile achitate pentru perioada nerealizării producției, pârâtul a arătat că instanța a acordat în mod nejustificat atât suma plătită în decembrie 2007, cât și cea aferentă lunii iunie 2005, nerespectând nici obiectivul fixat sub acest aspect pentru efectuarea expertizei contabile, nici considerentele deciziei de casare.

O altă critică adusă sentinței privește obligarea la plata sumei reprezentând plata taxelor și impozitelor, precum și a accesoriilor, în acest sens pârâtul arătând că ar putea fi datorate doar debitele principale efectiv achitate și penalitățile de întârziere aferente sumelor neplătite, determinate pentru perioada închiderii fabricii, de asemenea efectiv plătite, nu și cele datorate dar neachitate bugetului de stat și celui al asigurărilor sociale. Pârâtul a mai învederat că daunele solicitate și acordate reclamantei nu sunt justificate întrucât societatea nu a făcut dovada că avea capacitatea de a produce cantitatea precizată în antrepozitul fiscal din București, str. L. nr. 77 sector 1, și nici că avea asigurată desfacerea pentru producția realizată, astfel încât să realizeze profitul scontat.

De asemenea, în august 2008, reclamanta nu mai deținea utilajele și echipamentele pentru producerea și îmbutelierea de băuturi spirtoase, fiindu-i din nou revocată autorizația de antrepozit fiscal, printr-o decizie necontestată, aspect ce nu a fost avut în vedere de instanță la stabilirea prejudiciului. În concluzie, Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii și în subsidiar, reducerea despăgubirilor. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va admite recursul și va modifica sentința sub aspectul cuantumului despăgubirilor la plata cărora a fost obligat pârâtul, precum și al cheltuielilor de judecată.

Astfel, referitor la critica privind inexistența îndeplinirii condițiilor pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a pârâtului, Curtea constată că acest aspect a fost dezlegat în mod irevocabil prin Decizia de casare nr. 4491 din 22 octombrie 2010 prin care s-au constatat atât fapta ilicită, cât și existența prejudiciului, reluarea judecății privind doar componentele și întinderea pagubei. În consecință, apărarea pârâtului sub aspectul menționat este neîntemeiată, în raport de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, este obligatorie pentru judecătorii fondului.

Cu privire la plata despăgubirilor în sarcina pârâtului Curtea reține că au fost corect stabilite ca fiind datorate sumele reprezentând profitul nerealizat pe perioada 28 iulie 2005 - 30 octombrie 2007, de 379.771 RON și respectiv, contravaloarea salariilor plătite pentru același interval de timp, de 187.204,52 RON, astfel cum au fost ele menționate în noua expertiză contabilă efectuată după casarea cu trimitere spre rejudecare. Întrucât hotărârea instanței a privit în final constatările și concluziile acestei lucrări, Curtea constată că apare ca lipsită de interes critica adusă de pârât referitoare la modul de soluționare a excepției nulității primului raport de expertiză contabilă.

Cu privire la profitul nerealizat pe perioada în litigiu, susținerea pârâtului privind stabilirea greșită a cuantumului nu este întemeiată, expertul calculând valoarea pe baza profitului brut din exploatare realizat de societate în perioada 2000 - 2003 și în raport de documentele contabile puse la dispoziție, nerezultând producerea vreunei erori la actualizarea sumei. Curtea nu poate primi nici susținerea privind greșita stabilire a pagubei constând în plata salariilor pentru perioada în litigiu, împrejurarea că achitarea sumelor datorate angajaților pentru intervalul de timp cât fabrica a fost închisă a avut loc de-abia în luna decembrie 2007 nefiind de natură să înlăture dreptul societății de a-și recupera paguba produsă din culpa pârâtului.

Apare însă ca fiind întemeiată critica privind obligarea pârâtului la plata sumei de 2.362.303,10 RON reprezentând valoarea actualizată a fabricii de alcool pierdută de reclamantă prin executare silită. Astfel cum rezultă din actele dosarului, reclamanta a primit la 26 februarie 2004 autorizația pentru antrepozitul fiscal de producție din București, str. L. nr. 77 sector 1, act revocat de comisia de resort a pârâtului prin Decizia nr. 205 din 23 iunie 2005, ce a fost anulată prin Sentința civilă nr. 879 din 26 martie 2007, irevocabilă prin Decizia nr. 4126 din 30 octombrie 2007. Rezultă de necontestat că fabrica de alcool etilic pentru care s-a dispus rezilierea contractului de vânzare-cumpărare, cu consecința restituirii imobilului de către SC R.P.I.

SRL era situată în București, Bd. P. nr. 34 sector 6, cumpărată de reclamantă conform contractelor autentificate la 27 ianuarie 2000 și 15 mai 2011 și a precontractului din 7 decembrie 1999, cu plata prețului în rate în perioada 1999 - 2002. Prin Sentința nr. 10904 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, irevocabilă la 22 mai 2005, s-a constatat rezilierea contractelor de vânzare-cumpărare și obligarea societății - reclamanta din prezenta cauză - la restituirea imobilului pentru neachitarea integrală a prețului până la finele anului 2002. Se constată în raport de aceste elemente că este nejustificată cererea de recuperare a sumei achitate pentru achiziționarea acestei fabrici - 786.958 RON, actualizată la valoarea de 2.361.303,10 RON - neexistând legătură de cauzalitate între pierderea prin executare silită a acelui imobil și revocarea autorizației de antrepozit fiscal dispusă la 23 iunie 2005 pentru o altă fabrică de alcool.

În cauză nu s-a făcut dovada nici că acel imobil pentru care s-a dispus rezilierea vânzării a rămas în patrimoniul reclamantei și nici că lipsa disponibilităților bănești ale societății pentru plata ratelor a fost afectată de revocarea autorizației de antrepozit fiscal, printr-un act nelegal de natură să justifice acordarea de despăgubiri. O altă critică adusă sentinței privește suma de 2.089.340,3 RON reprezentând taxe și impozite - debit principal în valoare de 1.092.829 RON precum și dobânzi, majorări și penalități de întârziere și amenzi. Sub acest aspect, instanța și-a însușit concluziile expertizei, stabilind că suma este datorată, reprezentând taxele și impozitele achitate de reclamantă pe perioada închiderii nelegale a fabricii, precum și accesoriile pentru cotele neplătite în același interval de timp.

Critica adusă de pârât cu privire la stabilirea acestei sume cu titlu de despăgubiri în sarcina pârâtului este însă întemeiată, întrucât expertul a analizat numai fișa fiscală a contribuabilului și deciziile de plată eliberate de organele fiscale și a anexat balanțele de verificare, sumele înscrise diferind însă după cum reține însăși expertiza. Raportul de expertiză contabilă însușit de instanță nu indică nici natura debitelor achitate - TVA, impozit pe profit, impozit pe salarii, contribuții etc. - și nici datele la care au luat naștere obligațiile fiscale, pentru a se putea concluziona asupra întinderii acestei componente a prejudiciului. În consecință, Curtea constată că este greșită soluția de obligare a pârâtului la plata sumei de 2.089.340,3 RON.

Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea, admițând recursul formulat de pârât, va modifica sentința atacată, în sensul că va admite în parte acțiunea introdusă de reclamanta SC R.P.I. SRL și va dispune obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei de 566.975 RON cu titlu de despăgubiri. În urma admiterii doar în parte a acțiunii, Curtea va reduce și cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligat pârâtul, urmând a fi stabilite prin apreciere la valoarea de 2.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței nr. 7264 din 2 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică hotărârea atacată în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta SC "R.P.I." SRL, astfel cum a fost precizată și în fond: Obligă pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 566.975 RON cu titlu de despăgubiri precum și la 2.000 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 iunie 2012. Procesat de GGC - GV