ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3284/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3284/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 25 aprilie

2008, reclamanta SC R.P.I. SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5.612.956 RON daune

produse în urma emiterii de către Comisia pentru autorizarea antrepozitelor

fiscale și a importatorilor de produse accizabile supuse marcării a Deciziei

nr. 205 din 23 iunie 2005 prin care s-a dispus revocarea autorizației de

antrepozit fiscal nr. 407 din 26 februarie 2004, act administrativ anulat prin

Sentința civilă nr. 878/2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 4126/2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Într-o primă fază

procesuală, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a pronunțat Sentința civilă nr. 1603 din 31 martie 2010 prin care a

admis acțiunea astfel cum a fost formulată, reținând în esență culpa

autorității publice pârâte care a emis o decizie nelegală și stabilind

existența și întinderea prejudiciului suferit de reclamantă pe baza expertizei

contabile efectuate.

Recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice a fost admis de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, care, prin Decizia nr. 4491

din 22 octombrie 2010 a casat sentința și a trimis cauza la aceeași instanță

spre rejudecare.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut că, întrucât reclamanta nu și-a putut

desfășura activitatea de fabricare a băuturilor alcoolice distilate, urmare a

actului administrativ nelegal emis de pârât, are dreptul la despăgubiri,

prejudiciul suferit fiind real, fiind însă necesară refacerea raportului de

expertiză cu privire la componentele și întinderea pagubei.

În fond după casare,

prin Sentința civilă nr. 7264 din 2 decembrie 2011 Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a

dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 5.017.618,92

RON despăgubiri și 15.049,3 RON cheltuieli de judecată.

La pronunțarea

hotărârii, instanța a avut în vedere existența culpei pârâtului în producerea

pagubei, al cărei cuantum a fost stabilit prin rapoartele de expertiză

contabile efectuate, în care sens a respins, obiecțiunile formulate de pârât.

Astfel, instanța a

constatat că reclamantei i se cuvin despăgubiri pentru perioada de 28 iulie

2005, când și-a produs efectele decizia de revocare a autorizației de

antrepozit fiscal și până la 30 octombrie 2007, data rămânerii irevocabile a

hotărârii de anulare, când efectele actului administrativ au încetat.

Referitor la

întinderea prejudiciului, instanța de fond a reținut că pe perioada celor 27

luni, producția pierdută de reclamantă este în valoarea actualizată de

5.609.620 RON, valoarea profitului nerealizat de societatea reclamantă fiind de

379.771 RON.

Instanța a considerat

ca fiind neîntemeiate susținerile pârâtului privind realitatea plăților

efectuate către SC T.M. SA, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare prin

care reclamanta a achiziționat fabrica de alcool, valoarea prejudiciului sub

acest aspect fiind de 786.958 RON, echivalentul a 322.948,05 dolari SUA.

Curtea de apel și-a

însușit concluziile expertizei și referitor la stabilirea cuantumului

salariilor datorate și achitate pentru intervalul menționat, neavând relevanță

împrejurarea că parte din sumă a fost plătită în luna decembrie 2007.

Cu privire la

stabilirea taxelor, impozitelor și penalităților de întârziere, instanța a

constatat că expertiza a avut în vedere sumele efectiv achitate cu acest titlu,

precum și accesoriile aferente pentru cotele neplătite pentru perioada iulie

2005 - octombrie 2007.

Concluzionând,

instanța de fond a constatat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile

delictuale, dreptul reclamantei la despăgubiri în cuantumul stabilit de noua

expertiză contabilă fiind cert și actual.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

Astfel, pârâtul a

învederat că prin hotărârea pronunțată, instanța nu a demonstrat existența

vinovăției autorității publice, însușindu-și ambele rapoarte de expertiză

efectuate în cauză, deși prima lucrare a fost întocmită cu încălcarea

prevederilor legale privind citarea părților, excepția nulității raportului

fiind greșit respinsă.

Referitor la

cuantumul despăgubirilor, pârâtul a formulat critici privind, în primul rând

determinarea profitului nerealizat pe perioada în litigiu, arătând că expertul

a realizat în mod eronat actualizarea de două ori a aceleiași sume și de

asemenea, a luat în calculul producției medii datele pentru anul 2000, care nu

pot fi verificate întrucât nu au fost depuse situațiile financiare la organele

financiare teritoriale.

Cu privire la plățile

către SC T.M. SA, pârâtul a învederat că din actele anexate raportului de

expertiză nu se poate stabili nici obiectul tranzacției nici faptul că toate

plățile efectuate sunt aferente fabricii de alcool, pentru anul 2000 neexistând

dovada depunerii situației financiare.

Referitor la

salariile achitate pentru perioada nerealizării producției, pârâtul a arătat că

instanța a acordat în mod nejustificat atât suma plătită în decembrie 2007, cât

și cea aferentă lunii iunie 2005, nerespectând nici obiectivul fixat sub acest

aspect pentru efectuarea expertizei contabile, nici considerentele deciziei de

casare.

O altă critică adusă

sentinței privește obligarea la plata sumei reprezentând plata taxelor și

impozitelor, precum și a accesoriilor, în acest sens pârâtul arătând că ar

putea fi datorate doar debitele principale efectiv achitate și penalitățile de

întârziere aferente sumelor neplătite, determinate pentru perioada închiderii

fabricii, de asemenea efectiv plătite, nu și cele datorate dar neachitate bugetului

de stat și celui al asigurărilor sociale.

Pârâtul a mai

învederat că daunele solicitate și acordate reclamantei nu sunt justificate

întrucât societatea nu a făcut dovada că avea capacitatea de a produce

cantitatea precizată în antrepozitul fiscal din București, str. L. nr. 77

sector 1, și nici că avea asigurată desfacerea pentru producția realizată,

astfel încât să realizeze profitul scontat.

De asemenea, în

august 2008, reclamanta nu mai deținea utilajele și echipamentele pentru

producerea și îmbutelierea de băuturi spirtoase, fiindu-i din nou revocată

autorizația de antrepozit fiscal, printr-o decizie necontestată, aspect ce nu a

fost avut în vedere de instanță la stabilirea prejudiciului.

În concluzie,

Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii și în subsidiar,

reducerea despăgubirilor.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va admite recursul și va modifica

sentința sub aspectul cuantumului despăgubirilor la plata cărora a fost obligat

pârâtul, precum și al cheltuielilor de judecată.

Astfel, referitor la

critica privind inexistența îndeplinirii condițiilor pentru stabilirea

răspunderii patrimoniale a pârâtului, Curtea constată că acest aspect a fost

dezlegat în mod irevocabil prin Decizia de casare nr. 4491 din 22 octombrie

2010 prin care s-au constatat atât fapta ilicită, cât și existența

prejudiciului, reluarea judecății privind doar componentele și întinderea

pagubei.

În consecință, apărarea

pârâtului sub aspectul menționat este neîntemeiată, în raport de dispozițiile

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârea

instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, este obligatorie

pentru judecătorii fondului.

Cu privire la plata

despăgubirilor în sarcina pârâtului Curtea reține că au fost corect stabilite

ca fiind datorate sumele reprezentând profitul nerealizat pe perioada 28 iulie

2005 - 30 octombrie 2007, de 379.771 RON și respectiv, contravaloarea

salariilor plătite pentru același interval de timp, de 187.204,52 RON, astfel

cum au fost ele menționate în noua expertiză contabilă efectuată după casarea

cu trimitere spre rejudecare.

Întrucât hotărârea

instanței a privit în final constatările și concluziile acestei lucrări, Curtea

constată că apare ca lipsită de interes critica adusă de pârât referitoare la

modul de soluționare a excepției nulității primului raport de expertiză

contabilă.

Cu privire la

profitul nerealizat pe perioada în litigiu, susținerea pârâtului privind

stabilirea greșită a cuantumului nu este întemeiată, expertul calculând

valoarea pe baza profitului brut din exploatare realizat de societate în

perioada 2000 - 2003 și în raport de documentele contabile puse la dispoziție,

nerezultând producerea vreunei erori la actualizarea sumei.

Curtea nu poate primi

nici susținerea privind greșita stabilire a pagubei constând în plata

salariilor pentru perioada în litigiu, împrejurarea că achitarea sumelor

datorate angajaților pentru intervalul de timp cât fabrica a fost închisă a

avut loc de-abia în luna decembrie 2007 nefiind de natură să înlăture dreptul

societății de a-și recupera paguba produsă din culpa pârâtului.

Apare însă ca fiind

întemeiată critica privind obligarea pârâtului la plata sumei de 2.362.303,10

RON reprezentând valoarea actualizată a fabricii de alcool pierdută de

reclamantă prin executare silită.

Astfel cum rezultă

din actele dosarului, reclamanta a primit la 26 februarie 2004 autorizația

pentru antrepozitul fiscal de producție din București, str. L. nr. 77 sector 1,

act revocat de comisia de resort a pârâtului prin Decizia nr. 205 din 23 iunie

2005, ce a fost anulată prin Sentința civilă nr. 879 din 26 martie 2007,

irevocabilă prin Decizia nr. 4126 din 30 octombrie 2007.

Rezultă de

necontestat că fabrica de alcool etilic pentru care s-a dispus rezilierea

contractului de vânzare-cumpărare, cu consecința restituirii imobilului de

către SC R.P.I. SRL era situată în București, Bd. P. nr. 34 sector 6, cumpărată

de reclamantă conform contractelor autentificate la 27 ianuarie 2000 și 15 mai

2011 și a precontractului din 7 decembrie 1999, cu plata prețului în rate în

perioada 1999 - 2002.

Prin Sentința nr.

10904 din 21 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, irevocabilă la 22 mai 2005, s-a constatat rezilierea contractelor

de vânzare-cumpărare și obligarea societății - reclamanta din prezenta cauză -

la restituirea imobilului pentru neachitarea integrală a prețului până la

finele anului 2002.

Se constată în raport

de aceste elemente că este nejustificată cererea de recuperare a sumei achitate

pentru achiziționarea acestei fabrici - 786.958 RON, actualizată la valoarea de

2.361.303,10 RON - neexistând legătură de cauzalitate între pierderea prin

executare silită a acelui imobil și revocarea autorizației de antrepozit fiscal

dispusă la 23 iunie 2005 pentru o altă fabrică de alcool.

În cauză nu s-a făcut

dovada nici că acel imobil pentru care s-a dispus rezilierea vânzării a rămas

în patrimoniul reclamantei și nici că lipsa disponibilităților bănești ale

societății pentru plata ratelor a fost afectată de revocarea autorizației de

antrepozit fiscal, printr-un act nelegal de natură să justifice acordarea de

despăgubiri.

O altă critică adusă

sentinței privește suma de 2.089.340,3 RON reprezentând taxe și impozite -

debit principal în valoare de 1.092.829 RON precum și dobânzi, majorări și

penalități de întârziere și amenzi.

Sub acest aspect,

instanța și-a însușit concluziile expertizei, stabilind că suma este datorată, reprezentând

taxele și impozitele achitate de reclamantă pe perioada închiderii nelegale a

fabricii, precum și accesoriile pentru cotele neplătite în același interval de

timp.

Critica adusă de

pârât cu privire la stabilirea acestei sume cu titlu de despăgubiri în sarcina

pârâtului este însă întemeiată, întrucât expertul a analizat numai fișa fiscală

a contribuabilului și deciziile de plată eliberate de organele fiscale și a

anexat balanțele de verificare, sumele înscrise diferind însă după cum reține

însăși expertiza.

Raportul de expertiză

contabilă însușit de instanță nu indică nici natura debitelor achitate - TVA,

impozit pe profit, impozit pe salarii, contribuții etc. - și nici datele la

care au luat naștere obligațiile fiscale, pentru a se putea concluziona asupra

întinderii acestei componente a prejudiciului.

În consecință, Curtea

constată că este greșită soluția de obligare a pârâtului la plata sumei de

2.089.340,3 RON.

Pentru considerentele

expuse mai sus, Curtea, admițând recursul formulat de pârât, va modifica

sentința atacată, în sensul că va admite în parte acțiunea introdusă de

reclamanta SC R.P.I. SRL și va dispune obligarea Ministerului Finanțelor

Publice la plata sumei de 566.975 RON cu titlu de despăgubiri.

În urma admiterii

doar în parte a acțiunii, Curtea va reduce și cuantumul cheltuielilor de

judecată la plata cărora a fost obligat pârâtul, urmând a fi stabilite prin

apreciere la valoarea de 2.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței nr. 7264 din 2

decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică hotărârea

atacată în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta SC

"R.P.I." SRL, astfel cum a fost precizată și în fond:

Obligă pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamantă a sumei de 566.975 RON

cu titlu de despăgubiri precum și la 2.000 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 27 iunie 2012.

Procesat de GGC - GV