ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3280/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Contestatoarea Z.G. a chemat în judecată

intimata Curtea de Conturi Dâmbovița, solicitând instanței ca în contradictoriu

cu aceasta și pe calea contenciosului administrativ să dispună anularea

încheierii nr. 66/2011 și a Deciziei nr. 14 din 18 aprilie 2011.

La termenul din 19

ianuarie 2012, Tribunalul Dâmbovița a pus în discuția părților excepția

necompetenței materiale a acestei instanțe.

Prin Sentința nr. 198

din 19 ianuarie 2012 Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței

materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel Ploiești, reținând că potrivit Regulamentului din 4

noiembrie 2010 privind organizarea și desfășurarea activităților specifice

Curții de Conturi, instanța competentă este Secția de contencios administrativ

și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate.

La rândul său, Curtea

de Apel Ploiești, la termenul din 4 aprilie 2012, a pus în discuția părților

excepția necompetenței materiale a acestei curți și, prin Sentința civilă nr.

112 din 4 aprilie 2012, a admis excepția necompetenței materiale invocată din

oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Dâmbovița, secția de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, constatând

ivit conflictul negativ de competență a dispus înaintarea dosarului la Înalta

Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că actul administrativ care poate constitui obiectul

unei cereri adresate instanței de contencios administrativ este decizia emisă

de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de nivel local,

în speță Camera de Conturi Dâmbovița.

Constatând ivit

conflict negativ de competență, în conformitate cu art. 21 C. proc. civ.,

dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea

soluționării acestuia.

Înalta Curte,

examinând conflictul negativ de competență, constată că soluționarea prezentei

cauze aparține Tribunalului Dâmbovița, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Obiectul acțiunii

formulate în cauză îl constituie anularea încheierii nr. 66 din 8 august 2011

emisă,de autoritatea pârâtă și a Deciziei nr. 14 din 18 aprilie 2011 emisă de

Camera de Conturi Dâmbovița.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

actul administrativ este "actul unilateral cu caracter individual sau

normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul

administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este

actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate

instanței de contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr.

130/2010 publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor

dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație

în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la

soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea

măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de

Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau

parțial contestația".

Rezultă, deci, din

prevederile legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice,

fiind supus obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în

parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi

Județeană, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în

sarcina entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de

a fi considerat ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

Într-adevăr,

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ; de

asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, "competența de

soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține

Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a

cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile Legii

contenciosului administrativ".

Prevederile

Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010

nu pot înfrânge, însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul

comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv

face trimitere.

Astfel, referindu-se

la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în

fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Cum nu sunt prevăzute

"prin lege organică specială", ci printr-un act administrativ,

dispozițiile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi

nr. 130/2010 nu pot prevala celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, care rămân aplicabile în speță, alături de cele ale art. 2 C. proc.

civ.

De altfel, prin

Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr.

259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/2011 a

Curții de Apel Bacău, prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a

constatat nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește

argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a

unor astfel de cauze, chiar dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate

produc efecte juridice doar între părțile din litigiu.

De asemenea, în

continuarea raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, având în vedere că măsurile administrative contestate nu se

încadrează în sfera litigiilor "care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora", se va

reține că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci criteriul

poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice, potrivit

căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice locale

și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele

autorităților publice centrale, în competența curților de apel.

Față de cele arătate,

cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură

județeană a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local,

competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea

Tribunalului Dâmbovița, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Z.G. și pârâta Camera de Conturi

Dâmbovița în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția de contencios

administrativ și fiscal

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 iunie 2012.

Procesat de GGC - GV