Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 177/2013

HOTĂRÂRE
16.01.2013
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 177/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 1893 din 15 mai 2012, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamantul Z.M., în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A., în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantului, având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare din 28 iunie 2011, emis de pârâtă, prin care a fost obligat la restituirea sumei de 8.058,58 RON, intră sub incidența dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, față de împrejurarea că actul contestat este emis de o autoritate centrală. Prin Sentința nr. 287 din 17 septembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că în speță competența se stabilește în funcție de valoarea sumei reprezentând obligația de plată contestată, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; or, reține curtea de apel, în speță, valoarea litigiului este sub 500.000 RON.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ. Verificând cauza, Curtea constată că, în speță, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Obiectul acțiunii formulate în cauză îl constituie anularea unui act administrativ prin care au fost stabilite în sarcina reclamantului obligații al căror cuantum nu depășește suma de 500.000 RON.

Cum cuantumul sumei reprezentând obligația de plată contestată este de până la 500.000 RON, în speță devin incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și se aplică cu prioritate față de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie. Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a instanței de fond în raport cu două criterii: organul emitent al actului și cuantumul în speță al contribuției contestate de reclamantă. În cazul în care litigiul privește taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenței materiale a instanței de fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu prevăzut expres de art. 10 alin. (1) din lege.

Așadar, indiferent de poziționarea, în cadrul sistemului organelor administrației publice, a autorității publice emitente a actului contestat sau în contradictoriu cu care se judecă reclamanta, tribunalele soluționează în fond cererile având ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, curțile de apel fiind competente să soluționeze în fond numai litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 RON. Față de cele arătate, raportat la cuantumul sumei contestate în cauză, competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Z.M., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în favoarea Tribunalului Dâmbovița. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2013. Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-02-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 754/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița, reclamantul P
ÎCCJ 2013-02-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 709/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului
ÎCCJ 2012-11-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4702/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1476 din 10 aprilie 2012 a Tribunalului Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă exce
ÎCCJ 2014-06-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3023/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea depusă la Curtea de Apel Ploiești, F.A. a formulat cerere de revizuire
ÎCCJ 2024-09-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3947/2024
, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița privind soluționarea dosarului x/2023, la care a fost conexat dosarul x/2023, invocată de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă