ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 241/2014

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea

formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. 4184/99/2012,

reclamantul M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.S. și C.A.S.

Iași, anularea deciziei de impunere nr. 6495 din 23 septembrie 2011 prin care

i-au fost stabilite contribuții și accesorii datorate F.N.U.A.S.S. pentru

perioada ianuarie 2006-septembrie 2011, în cuantum de 8.007 RON.

În cadrul acestui proces

reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a art. 35 din normele metodologice

aprobate prin Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007.

de fond

A. Prin sentința nr. 49

din 22 februarie 2013 a Curții de Apel Iași a fost respinsă excepția de nelegalitate

a dispozițiilor art. 35 din normele metodologice aprobate prin Ordinul președintelui

C.N.A.S. nr. 617/2007, invocată de reclamantul M.S. în contradictoriu cu pârâții

C.N.A.S. și C.A.S. Iași.

B. Motivele de fapt și

de drept care au stat la baza formării convingerii instanței

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007

al C.N.A.S., privind aprobarea normelor metodologice de stabilire a documentelor

justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata

contribuției, precum și pentru aplicarea normelor de executare silită pentru încasarea

sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări de sănătate; „În conformitate

cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 C. proc. fisc., pentru obligațiile de

plată față de fond ale persoanei fizice, care se asigură pe bază de contract de

asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F.,

titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută de art. 32 alin.

(4), decizia de impunere emisă de organul competent al C.A.S., precum și hotărârile

judecătorești privind debite datorate fondului, decizia de impunere poate fi emisă

de organul competent al C.A.S. și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol

de la A.N.A.F.”.

Instanța a reținut că

Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate face parte din bugetul consolidat

al statului, iar C.A.S. are, conform Legii nr. 95/2006 și Ordinului nr. 617/2007,

competența de a stabili contribuțiile și accesoriile datorate la fond în cazul contribuabililor

persoane fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de

către A.N.A.F.

Conform art. 216 din Legea

nr. 95/2006, „În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate

fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor

se face de către A.N.A.F., C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane fizice

ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită

pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere,

în condițiile O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările

și completările ulterioare”.

Prin dispozițiile

art. 37, art. 39 din Ordinul 617/2007 se stabilește constituirea, la nivelul caselor

de sănătate, a unor compartimente speciale pentru activitatea de executare silită

a creanțelor, personalul împuternicit având atribuții specifice în scopul aducerii

la îndeplinire a măsurilor asiguratorii și în vederea efectuării procedurii executării

silite.

Instanța de primă jurisdicție

a constatat că, în condițiile în care prin normele legale se stabilește posibilitatea

executării silite în vederea recuperării sumelor datorate cu titlu de contribuție

pentru asigurările de sănătate, făcându-se referire expresă la aplicabilitatea dispozițiilor

O.G. nr. 92/2003, organul competent al C.A.S. poate emite decizii de impunere, calculând,

în condițiile prevăzute de C. proc. fisc., contribuția de asigurări de sănătate

(ca obligație fiscală principală) și accesoriile în intervalul de prescripție fiscală

de 5 ani.

Raportat la aspectele

reținute, Curtea apreciază că prin excepția invocată reclamantul nu a dovedit că

C.A.S. nu are dreptul legal de a emite decizii de impunere în vederea plății de

către contribuabili a contribuției la asigurările de sănătate, iar textul invocat,

art. 35 din Ordinul 617/2007 nu vine în contradicție cu alte dispoziții legale în

materie.

M.S.

Prin cererea de recurs

formulată, recurentul a criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală,

indicând ca temei juridic dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul a susținut

că instanța de fond nu a analizat argumentele în susținerea excepției de nelegalitate

a dispozițiilor art. 35 din Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 617/200, ci s-a rezumat

doar la o reproducere ad literam a unor dispoziții legale cu incidență în domeniul

analizat. S-a arătat că instanța urmează a verifica conformitatea dispozițiilor

normative referitoare la care s-a invocat excepția de nelegalitate cu actele normative

de nivel superior, respectiv urmează a verifica dacă au fost sau nu încălcate dispozițiile

art. 4, art. 13 și ale art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000, în sensul că prevederile

art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 sunt sau nu corelate cu prevederile actelor normative

de nivel superior.

Recurentul a susținut

că nelegalitatea dispozițiilor art. 35 din Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007,

ce prevăd posibilitatea emiterii de către Casele județene de asigurări de sănătate

a titlurilor de creanță, rezidă în faptul că prevederile Legii nr. 95/2006 nu conferă

acestor instituții calitatea de organe fiscale în înțelesul dispozițiilor art. 17

alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, ci doar atribuții în aplicarea măsurilor de executare

silită în vederea colectării contribuțiilor. S-a arătat că această lacună legislativă

s-a vrut a fi suplinită prin adoptarea art. 35 din normele metodologice de aplicare

a Legii nr. 95/2006 aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 al președintelui C.N.A.S.

Recurentul a susținut

că redactarea art. 261 din Legea nr. 95/2006 nu este în măsură să conducă la concluzia

că legiuitorul ar fi conferit C.N.A.S. și organelor subordonate dreptul de a stabili

contribuții de asigurări sociale de sănătate.

Pentru aceste considerente,

recurentul a concluzionat că prevederile art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 al președintelui

C.N.A.S., prin raportare la prevederile art. 216 din Legea nr. 95/2006 adaugă la

lege, întrucât sunt extinse competențele C.A.S. și cu privire la emiterea de decizii

de impunere, care la scadență au valoarea de titlu executoriu în baza cărora se

poate declanșa urmărirea silită, în plus față de abilitarea legală deja recunoscută,

aceea de a proceda la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor

cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de Casație

și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de

recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele

ce urmează:

Argumentele de fapt și

de drept relevante

Examinând dispozițiile

art. 35 din normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru

dobândirea calității de asigurat, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare

silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale

de Sănătate, aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, publicat în Monitorul Oficial al

României nr. 649/24.09.2007, emis de C.N.A.S., precum și prevederile art. 216 din

Legea nr. 95/2006, care trimit în mod explicit la dispozițiile cuprinse în C. proc.

fisc. atunci când menționează atribuțiile în materie de executare ale C.N.A.S.,

Înalta Curte reține că reglementarea posibilității emiterii unei decizii de impunere

de către organul competent al C.A.S. nu constituie o adăugare nelegală la textul

legii, care să contravină prevederilor cuprinse în C. proc. fisc., în condițiile

în care, potrivit art. 141 din cod, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează

în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit C. proc. fisc. de către organul de

executare competent.

Ordinul nr. 617/2007,

din care face parte norma administrativă atacată pe calea excepției de nelegalitate,

are ca obiect aprobarea normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative

pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției,

precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor

datorate Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Ordinul a fost emis de

C.N.A.S., în temeiul unor prevederi expres menționate din Legea nr. 95/2006 privind

reforma în domeniul sănătății și din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006.

Înalta Curte reține că

soluția instanței de primă jurisdicție este reflectarea aplicării principiului ierarhiei

forței juridice a actelor normative, apreciind că dispozițiile art. 35 din normele

metodologice nu adăugă la lege și nu contravin sensului și spiritului actelor normative

cu forță juridică superioară în aplicarea cărora a fost adoptat.

Dispozițiile art. 216

din Legea nr. 95/2006 trimit în mod explicit la prevederile C. proc. fisc. în ceea

ce privește exercitarea atribuțiilor ce revin C.N.A.S., prin casele de asigurări

sau persoane fizice sau juridice specializate, pentru aplicarea măsurilor de executare

silită în vederea încasării sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor

de întârziere aferente.

Potrivit art. 141 C. proc.

fisc., executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul normelor

cuprinse în același cod, de către organul de executare competent, care în materia

supusă analizei este C.N.A.S. Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse

în textele examinate conduce, așadar, la concluzia că, în cadrul competenței atribuite

C.A.S. de a aplica măsurile de executare silită pentru sumele datorate către Fondul

Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, este inclusă și atribuția de a emite

decizii de impunere și titluri executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor

C. proc. fisc.

Pentru toate aceste considerente,

critica formulată de recurent nu poate fi primită de instanța de control judiciar,

și pe cale de consecință, soluția instanței de fond va fi menținută ca legală și

temeinică.

2.Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

Pentru

considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există

motive de reformare a sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de M.S. împotriva sentinței nr. 49 din 22 februarie 2013 a Curții de Apel Iași,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 ianuarie 2014.