ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5802/2013

Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 377 din 19 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a prevederilor art. 35 din Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007, (denumite în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Normele metodologice aprobate prin Ordinul președintelui C.N.A.S.

nr. 617/2007”) invocată de reclamanta T.D. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut, în esență, că prevederile art. 35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007 nu contravin și nu adaugă dispozițiilor în temeiul și în executarea cărora au fost emise, respectiv art. 215, art. 216 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, raportat la prevederile art. 81 C. proc. fisc. 2. Cererea de recurs Reclamanta T.D. a declarat recurs împotriva sentinței pronunțate de curtea de apel, în temeiul art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., și a formulat critici de nelegalitate și netemeinicie. În esență, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond în mod greșit a reținut legalitatea prevederilor contestate în raport cu prevederile art. 215 și art. 216 din Legea nr. 95/2006, raportat la prevederile art. 81 C. proc.

fisc., deși C.N.A.S. are atribuții strict delegate privind colectarea și aplicarea măsurilor de executare silită a contribuțiilor fiscale la Fondul de sănătate, fără a-i fi delegate atribuții de emitere a deciziilor de impunere în sensul art. 86 C. proc. fisc. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept Din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, se reține că reclamanta a contestat, în procedura excepției de nelegalitate reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, prevederile art. 35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul președintelui C.N.A.S.

nr. 617/2007, conform cărora: „Art. 35. - (1) În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 C. proc. fisc., pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de A.N.A.F., titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al C.A.S., precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al C.A.S. și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la A.N.A.F. (2) Titlul de creanță prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.

” Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007, din care face parte norma administrativă atacată pe calea excepției de nelegalitate, are ca obiect aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate F.N.U.A.S.S. Ordinul a fost emis de președintele C.N.A.S. în temeiul unor prevederi expres cuprinse în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, respectiv art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) și (4), art. 216, art. 256 - 260, și din Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G.

nr. 972/2006, respectiv art. 7, art. 17 alin. (5) și art. 18 pct. 36. Înalta Curte observă că art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la prevederile Codului de procedură fiscală în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor ce revin C.N.A.S., prin casele județene de asigurări de sănătate sau persoane fizice sau juridice specializate, pentru aplicarea măsurilor de executare silită în vederea încasării sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere aferente, astfel că nu se poate reproșa instanței de fond că a raportat fără temei analiza legalității ordinului la prevederile Codului de procedură fiscală, în loc să se limiteze la cele ale Legii nr. 95/2006. Potrivit art. 141 C. proc.

fisc., executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul normelor cuprinse în același cod, de către organul de executare competent, care în materia supusă analizei este C.N.A.S. Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce, așadar, la concluzia că, în cadrul competenței atribuite caselor județene de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silite pentru sumele datorate F.N.U.A.S.S., este inclusă și atribuția de a emite decizii de impunere și titluri executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor Codului de procedură fiscală.

La pronunțarea prezentei decizii, în realizarea rolului constituțional ce revine Înaltei Curți de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, Beian împotriva României, §39), instanța are în vedere practica sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de Deciziile nr. 3878 din 27 septembrie 2010, nr. 3796 din 28 iunie 2011, nr. 4731 din 14 octombrie 2011 și nr. 2807 din 17 mai 2011. 2.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta T.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de T.D. împotriva Sentinței nr. 377 din 19 noiembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția civilă, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2013.