ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5802/2013

Asupra cererii de recurs

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

instanțe

Prin Sentința

nr. 377 din 19 noiembrie 2012, Curtea

de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția

de nelegalitate a prevederilor art. 35 din Normele metodologice privind

stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat,

respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea

măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul

național unic de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul președintelui

C.N.A.S. nr. 617/2007, (denumite în continuare, în cuprinsul prezentei decizii,

„Normele metodologice aprobate prin Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007”)

invocată de reclamanta T.D.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de apel a reținut, în esență, că prevederile art. 35

din Normele metodologice aprobate prin Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007

nu contravin și nu adaugă dispozițiilor în temeiul și în executarea cărora au

fost emise, respectiv art. 215, art. 216 din Legea nr. 95/2006 privind reforma

în domeniul sănătății, raportat la prevederile art. 81 C. proc. fisc.

Reclamanta T.D. a

declarat recurs împotriva sentinței pronunțate de curtea de apel, în temeiul art.

304 și art. 304

1

C. proc. civ., și a formulat critici de

nelegalitate și netemeinicie.

În esență, recurenta-reclamantă

susține că instanța de fond în mod greșit a reținut legalitatea prevederilor

contestate în raport cu prevederile art. 215 și art. 216 din Legea nr. 95/2006,

raportat la prevederile art. 81 C. proc. fisc., deși C.N.A.S. are atribuții

strict delegate privind colectarea și aplicarea măsurilor de executare silită a

contribuțiilor fiscale la Fondul de sănătate, fără a-i fi delegate atribuții de

emitere a deciziilor de impunere în sensul art. 86 C. proc. fisc.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

și de drept

Din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului, se reține că reclamanta a contestat, în

procedura excepției de nelegalitate reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004,

prevederile art. 35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul

președintelui C.N.A.S. nr. 617/2007, conform cărora:

„Art.

35. - (1) În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege

și art. 81 C. proc. fisc.,

pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură

pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea

veniturilor se face de A.N.A.F., titlul de creanță îl constituie, după caz,

declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul

competent al C.A.S., precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate

fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al C.A.S. și

pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la A.N.A.F.

(2)

Titlul de creanță prevăzut la alin. (1)

devine titlu executoriu la data la care creanța bugetară este scadentă prin

expirarea termenului de plată prevăzut de lege.

”

Ordinul președintelui

C.N.A.S. nr. 617/2007, din care face parte norma administrativă atacată pe

calea excepției de nelegalitate, are ca obiect aprobarea Normelor metodologice privind

stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat,

respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea

măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate F.N.U.A.S.S.

Ordinul a fost emis de președintele C.N.A.S. în temeiul unor prevederi expres

cuprinse în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, respectiv art.

211 alin. (3), art. 213 alin. (3) și (4), art. 216, art. 256 - 260, și din

Statutul C.N.A.S., aprobat prin H.G. nr. 972/2006, respectiv art. 7, art. 17 alin.

(5) și art. 18 pct. 36.

Înalta Curte observă că

art. 216 din Legea nr. 95/2006 trimite în mod explicit la prevederile Codului de

procedură fiscală în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor ce revin C.N.A.S.,

prin casele județene de asigurări de sănătate sau persoane fizice sau juridice specializate,

pentru aplicarea măsurilor de executare silită în vederea încasării sumelor cuvenite

bugetului fondului și a majorărilor de întârziere aferente, astfel că nu se

poate reproșa instanței de fond că a raportat fără temei analiza legalității ordinului

la prevederile Codului de procedură fiscală, în loc să se limiteze la cele ale

Legii nr. 95/2006.

Potrivit art. 141 C.

proc. fisc., executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul normelor

cuprinse în același cod, de către organul de executare competent, care în materia

supusă analizei este C.N.A.S. Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse

în textele examinate conduce, așadar, la concluzia că, în cadrul competenței atribuite

caselor județene de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silite

pentru sumele datorate F.N.U.A.S.S., este inclusă și atribuția de a emite decizii

de impunere și titluri executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor

Codului de procedură fiscală.

La pronunțarea

prezentei decizii, în realizarea rolului constituțional ce revine Înaltei Curți

de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în primul rând prin

promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a

principiului securității juridice, prevăzut implicit

în totalitatea

articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, și care constituie unul

din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6

decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, Beian împotriva României, §39), instanța

are în vedere practica sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de Deciziile

nr. 3878 din 27 septembrie 2010, nr. 3796 din 28 iunie 2011, nr. 4731 din 14

octombrie 2011 și nr. 2807 din 17 mai 2011.

2.Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta T.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de T.D. împotriva Sentinței nr. 377 din 19 noiembrie 2012 a Curții de

Apel Iași, secția civilă, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 19 iunie 2013.