ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6555/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 154 din 26 februarie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007, invocată de reclamanta K.G., în Dosarul nr. 1177/117/2012 al Tribunalului Cluj. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că dispozițiile art. 35 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007, a căror legalitate se contestă în cauză, se limitează strict la cadrul stabilit de actul normativ în aplicarea și executarea căruia a fost emis, respectiv Legea nr. 95/2006.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului, care reiterează argumentele invocate în fața primei instanțe, se arată, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, prevederile normative contestate neconstituind o punere în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 95/2006, așa cum greșit a reținut prima instanță, ci o modificare a cadrului stabilit prin lege, care nu prevede în favoarea C.N.A.S. și a structurilor județene ale acesteia competența materială pentru stabilirea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în continuare. Ordinul Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 617/2007, ce conține dispozițiile atacate în cauză pe calea excepției de nelegalitate, are ca obiect aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Ordinul a fost emis în temeiul unor prevederi expres menționate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (art. 211 alin. (3), art. 213 alin. (3) și (4), art. 216, art. 256-260 ș.a.) și din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin H.G.

nr. 972/2006 (art. 7, art. 17 alin. (5) și art. 18 pct. 36). Soluția primei instanțe de judecată reflectă aplicarea corectă a principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative, art. 35 din Normele metodologice neadăugând la lege și necontravenind sensului și spiritului actelor normative cu forță juridică superioară în aplicarea cărora a fost adoptat. Astfel, în mod corect s-a raportat prima instanță, în analiza legalității normei contestate, la prevederile Codului de procedură fiscală, întrucât chiar art. 216 din Legea nr. 95/2006 conține o astfel de normă de trimitere, în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor ce revin C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane fizice sau juridice specializate, pentru aplicarea măsurilor de executare silită, în vederea încasării sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere aferente.

De asemenea, potrivit art. 141 C. proc. fisc., executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul normelor cuprinse în același cod, de către organul de executare competent, care în materia supusă analizei este C.N.A.S. Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele legale menționate conduce, așadar, la concluzia că, în cadrul competenței atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silite pentru sumele datorate către Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, este inclusă și atribuția de a emite decizii de impunere și titluri executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor Codului de procedură fiscală. Față de considerentele arătate, se constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică, iar în baza art. 312 C. proc.

civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta K.G. împotriva Sentinței nr. 154 din 26 februarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2013.