ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1659/2010

Asupra contestație în

anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 547 din 3 februarie 2009

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis recursul declarat de I.G.P.R. împotriva sentinței civile nr. 24/ CA din

7 februarie 2008 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și

fiscal, a modificat sentința atacată și, în fond, a respins acțiunea formulată

de reclamantul C.I., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că reclamantul, prin dispoziția nr. 1729

din 22 iulie 2005 a I.G.P.R., a fost eliberat din funcția de adjunct al șefului

I.P.J. Iași, pentru management defectuos și disfuncții în activitatea

personalului din subordine, care au condus la diminuarea prestației

profesionale a acestuia. Măsura a fost luată în conformitate cu art. 22 alin.

(7) și (8) din Legea nr. 360/2002 și O.G. nr. 38/2003.

Potrivit art. 1 alin.

(1) lit. b) ultima teză din Ordinul M.A.I. nr. 533 din 1 martie 2005,

structurile M.A.I. competente în domeniu consultă Consiliile departamentale ale

C.N.P. la numirea și eliberarea din funcție a primilor adjuncți ai

inspectorilor șefi ai inspectoratelor județene de poliție.

Față de această

dispoziție normativă, instanța de recurs a constatat că la eliberarea din

funcție a reclamantului, care era adjunct al șefului Inspectoratului de poliție

al județului Iași, nu era necesar avizul consultativ al Consiliului

departamental al C.N.P., astfel cum în mod eronat a reținut instanța de fond.

Împotriva

acestei decizii, în temeiul dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ.,

recurentul C.I. a formulat contestație în anulare.

În

motivarea contestației în anulare se arată că prin decizia pronunțată în recurs

s-a produs o eroare, în sensul că instanța ar fi trebuit să analizeze toate

motivele invocate în cererea de chemare în judecată.

Contestatorul

susține că instanța, din eroare, nu a analizat pe baza probatoriilor

administrate, motivele de netemeinicie a dispoziției contestate, limitându-se

la a analiza doar motivul de legalitate avut în vedere de instanța de fond.

Contestatorul

mai invocă cauza Virgil Ionescu contra României, Cauza Artico împotriva

Italiei, Cauza Van de Hurk împotriva Olandei, Cauza Dulaurans împotriva

Franței, Cauza Albina împotriva României, Hotărârea Helle împotriva Finlandei.

Examinând cauza și decizia

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că

prezenta contestație în anulare este inadmisibilă.

Pentru a ajunge la

această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În

conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.

„Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când

procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost

îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de

judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului

sau recursului”.

Potrivit alin.

(2) al aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai

sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de

recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt

sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Cu alte cuvinte, prin

această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind

actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele

administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul

contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la

drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia

dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în

condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând

contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile

instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac

când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestației

în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar

textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a

textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi

condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor

elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății,

cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării

taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat,

etc.

Fiind un text de

excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul

nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor

și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale,

situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o

cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte,

omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al

contestației, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a

cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul

legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat

împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.

Totodată textul se

referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la

argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le

sunt subsumate.

În esență, o atare

omisiune nu poate fi reținută deoarece instanța de recurs a cercetat toate

criticile recurentului și, mai mult, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., a examinat cauza sub toate aspectele.

Față de cele ce

preced, instanța apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu

îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale sus

citate.

În consecință, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de C.I. împotriva Deciziei nr. 547 din 3 februarie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 martie 2010.