ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7155/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul Municipiului București, prin Primar general, în calitate de expropriator, a chemat în judecată pe pârâții I.H.M.G. și I.H.D., în calitate de expropriați, solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: - exproprierea pentru cauză de utilitate publica de interes local a imobilului proprietatea pârâților, format din teren liber, în suprafață de 12 m.p., din suprafața totală de 420 m.p, situat în București, str. S.C.Ș. sector 3; - trecerea imobilului menționat în proprietatea expropriatorului, cu obligarea acestuia la achitarea către pârâți a despăgubirilor cuvenite, conform Legii nr. 33/1994.

Prin sentința civilă nr. 1032 din 26 mai 2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea, ca fiind inadmisibilă. Pentru a se pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut, în esență, că art. 21 din Legea nr. 33/1994, conform căruia „tribunalul va fi sesizat de expropriator, pentru a se pronunța cu privire la expropriere, în cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă această cale de atac a fost respinsă, în condițiile art. 18-20" nu mai poate fi invocat ca temei juridic al cererii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, în condițiile în care legea nouă, Legea nr. 198/2004, prevede o procedură diferită de expropriere, procedură ce nu mai acordă posibilitatea persoanei expropriate de a formula întâmpinare împotriva propunerilor de expropriere.

Rolul instanței de judecată, potrivit noii reglementări, este numai acela de a soluționa cererile persoanelor care se consideră îndreptățite privind despăgubirea și cuantumul acesteia, fără a mai interveni în procedura administrativă de expropriere, prin dispunerea acestei măsuri. Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamantul Municipiul București, prin primarul general, fără a-l motiva, solicitând ca instanța să aibă în vedere dispozițiile art. 292 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 896A din 12 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant Municipiul București, prin primarul general. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele: Instanța de fond a soluționat în mod corect cererea dedusă judecății pe cale de excepție, soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Astfel, dispozițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994, pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, nu mai erau în vigoare la data introducerii acțiunii, întrucât, în prezent, legiuitorul a adoptat o nouă procedură vizând exproprierea, procedură ce este prevăzută în dispozițiile Legii nr. 198/2004, ce a modificat Legea nr. 33/1994. Conform dispozițiilor coroborate ale art. 9 și 15 din Legea nr. 198/2004, transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ -teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept, la data plății despăgubirilor, persoana expropriată având numai posibilitatea de a contesta cuantumul despăgubirilor, nu însă și transferul dreptului de proprietate.

Nu se poate susține că dispozițiile art. 21 din Legea nr. 33/1994 sunt în vigoare în prezent, întrucât, conform dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 198/2004, dispozițiile acestei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994 și cu ale C. civ. și ale C. proc. civ., în măsura în care nu prevăd altfel. Așadar, în prezent, reclamanta nu are deschisă calea unei acțiuni în realizarea dreptului dedus judecății, soluția fiind legală, sub aspectul inadmisibilitătii. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul Municipiul București, prin Primar general, criticând-o pentru nelegalitate, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor, reclamantul a arătat că instanța de fond a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilitătii acțiunii, pe care a admis-o în mod greșit, invocând că Legea nr. 33/1994 este înlăturată de la aplicare de dispozițiile Legii nr. 198/2004.

La data înregistrării cererii de chemare în judecată, la instanța de fond, 10 noiembrie 2010, erau în vigoare atât Legea nr. 198/2004, invocată de instanța de fond și de instanța de apel, cât și H.G. nr. 434 din 08 aprilie 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local. Potrivit dispozițiilor art. 13 din H.G.

nr. 434/2009, ignorate de ambele instanțe, „în cazul lucrărilor de construcții aferente infrastructurii de transport rutier, aflate în curs de desfășurare, expropriatorul va opta pentru procedura mai favorabilă". Rezultă că legiuitorul a oferit expropriatorului posibilitatea ca, în cazul lucrărilor de construcții aferente infrastructurii de transport rutier aflate în curs de desfășurare, acesta să poată alege procedura pe care o consideră potrivită, respectiv, fie procedura prevăzută de Legea nr. 198/2004, fie cea prevăzută de Legea nr. 33/1994. În aceste condiții, instanța de fond și instanța de apel nu se pot substitui expropriatorului, pentru a hotărî care este legea mai favorabilă. În condițiile în care expropriatorul a optat, potrivit dispozițiilor art. 13 din H.G.

nr. 434/2009, pentru continuarea procedurii de expropriere, conform Legii nr. 33/1994, aceasta fiind considerată ca fiind favorabilă în raport de Legea nr. 198/2004, instanța de judecată nu poate aprecia, în mod subiectiv, că Legea nr. 198/2004 înlătură de aplicare normele cuprinse în art. 21 din Legea nr. 33/1994, referitoare la atribuția instanței de judecată de a se pronunța asupra exproprierii. În ședința publică din 21 noiembrie 2012, reclamantul a depus o declarație de renunțare la judecarea recursului, solicitând să se ia act de renunțare, conform dispozițiilor art. 246 C. proc. civ. Cu privire la actul de dispoziție exercitat de recurent, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 267 C. proc.

civ., partea poate, după pronunțarea hotărârii, să renunțe la calea de atac, ca formă de achiesare la hotărârea pronunțată. De asemenea, potrivit art. 246 C. proc. civ., reclamantul poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. Aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile și în faza recursului, potrivit dispozițiilor art. 316, coroborate cu cele ale art. 298 C. proc. civ. În consecință, văzând că, după exercitarea căii de atac, reclamantul a declarat că renunță la judecarea acesteia, față de textele procedurale anterior menționate și dând eficiență principiului disponibilității care guvernează procesul civil, Înalta Curte urmează să ia act de renunțarea recurentului reclamant Municipiul București prin Primar general la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 896 A din 12 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de renunțarea recurentului reclamant Municipiul București, prin Primar general, la judecarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 896 A din 12 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2012.