ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7155/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă,

reclamantul Municipiului București,

prin Primar general, în calitate de expropriator, a chemat în judecată pe

pârâții I.H.M.G. și I.H.D., în calitate de expropriați, solicitând instanței

pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună:

- exproprierea pentru cauză de

utilitate publica de interes local a imobilului proprietatea pârâților, format

din teren liber, în suprafață de 12 m.p., din suprafața totală de 420 m.p,

situat în București, str. S.C.Ș. sector 3;

- trecerea imobilului menționat în proprietatea

expropriatorului, cu obligarea acestuia la achitarea către pârâți a despăgubirilor

cuvenite, conform Legii nr. 33/1994.

Prin sentința civilă nr. 1032 din 26

mai 2011, Tribunalul București, secția a V-a civilă,

a admis excepția inadmisibilității și a

respins acțiunea, ca fiind inadmisibilă.

Pentru a se pronunța în acest mod, instanța

de fond a reținut, în esență, că art. 21 din Legea nr. 33/1994, conform căruia „tribunalul

va fi sesizat de expropriator, pentru a se pronunța cu privire la expropriere, în

cazul în care nu s-a făcut întâmpinare împotriva propunerii de expropriere sau dacă

această cale de atac a fost respinsă, în condițiile art. 18-20" nu mai poate

fi invocat ca temei juridic al cererii de expropriere pentru cauză de utilitate

publică, în condițiile în care legea nouă, Legea nr. 198/2004, prevede o procedură

diferită de expropriere, procedură ce nu mai acordă posibilitatea persoanei expropriate

de a formula întâmpinare împotriva propunerilor de expropriere.

Rolul instanței de judecată, potrivit noii

reglementări, este numai acela de a soluționa cererile persoanelor care se consideră

îndreptățite privind despăgubirea și cuantumul acesteia, fără a mai interveni în

procedura administrativă de expropriere, prin dispunerea acestei măsuri.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat

apel reclamantul Municipiul București, prin primarul general,

fără a-l motiva, solicitând ca instanța

să aibă în vedere dispozițiile art. 292 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 896A din 12

decembrie 2011,

Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

apelantul reclamant Municipiul București, prin primarul general.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea

a reținut următoarele:

Instanța de fond a soluționat în mod corect

cererea dedusă judecății pe cale de excepție, soluția pronunțată fiind legală și

temeinică.

Astfel, dispozițiile art. 21 din Legea

nr. 33/1994, pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea, nu mai erau în vigoare

la data introducerii acțiunii, întrucât, în prezent, legiuitorul a adoptat o nouă

procedură vizând exproprierea, procedură ce este prevăzută în dispozițiile Legii

nr. 198/2004, ce a modificat Legea nr. 33/1994.

Conform dispozițiilor coroborate ale

art. 9 și 15 din Legea nr. 198/2004, transferul imobilelor din proprietatea privată

în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ -teritoriale și

în administrarea expropriatorului operează de drept, la data plății despăgubirilor,

persoana expropriată având numai posibilitatea de a contesta cuantumul despăgubirilor,

nu însă și transferul dreptului de proprietate.

Nu se poate susține că dispozițiile

art. 21 din Legea nr. 33/1994 sunt în vigoare în prezent, întrucât, conform dispozițiilor

art. 18 din Legea nr. 198/2004, dispozițiile acestei legi se completează în mod

corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994 și cu ale C. civ. și ale C.

proc. civ., în măsura în care nu prevăd altfel.

Așadar, în prezent, reclamanta nu are deschisă

calea unei acțiuni în realizarea dreptului dedus judecății, soluția fiind legală,

sub aspectul inadmisibilitătii.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs

reclamantul Municipiul București, prin Primar general,

criticând-o pentru nelegalitate, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor, reclamantul

a arătat că instanța de fond a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilitătii acțiunii,

pe care a admis-o în mod greșit, invocând că Legea nr. 33/1994 este înlăturată de

la aplicare de dispozițiile Legii nr. 198/2004.

La data înregistrării cererii de chemare

în judecată, la instanța de fond, 10 noiembrie 2010, erau în vigoare atât Legea

nr. 198/2004, invocată de instanța de fond și de instanța de apel, cât și H.G.

nr. 434 din 08 aprilie 2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de

drumuri de interes național, județean și local.

Potrivit dispozițiilor art. 13 din H.G.

nr. 434/2009, ignorate de ambele instanțe, „în cazul lucrărilor de construcții aferente

infrastructurii de transport rutier, aflate în curs de desfășurare, expropriatorul

va opta pentru procedura mai favorabilă".

Rezultă că legiuitorul a oferit expropriatorului

posibilitatea ca, în cazul lucrărilor de construcții aferente infrastructurii de

transport rutier aflate în curs de desfășurare, acesta să poată alege procedura

pe care o consideră potrivită, respectiv, fie procedura prevăzută de Legea nr. 198/2004,

fie cea prevăzută de Legea nr. 33/1994.

În aceste condiții, instanța de fond și

instanța de apel nu se pot substitui expropriatorului, pentru a hotărî care este

legea mai favorabilă.

În condițiile în care expropriatorul a

optat, potrivit dispozițiilor art. 13 din H.G. nr. 434/2009, pentru continuarea

procedurii de expropriere, conform Legii nr. 33/1994, aceasta fiind considerată

ca fiind favorabilă în raport de Legea nr. 198/2004, instanța de judecată nu poate

aprecia, în mod subiectiv, că Legea nr. 198/2004 înlătură de aplicare normele cuprinse

în art. 21 din Legea nr. 33/1994, referitoare la atribuția instanței de judecată

de a se pronunța asupra exproprierii.

În ședința publică din 21 noiembrie 2012,

reclamantul a depus o declarație de renunțare la judecarea recursului, solicitând

să se ia act de renunțare, conform dispozițiilor art. 246 C. proc. civ.

Cu privire la actul de dispoziție exercitat

de recurent, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 267 C. proc. civ., partea

poate, după pronunțarea hotărârii, să renunțe la calea de atac, ca formă de achiesare

la hotărârea pronunțată.

De asemenea, potrivit art. 246 C.

proc. civ., reclamantul poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință,

fie prin cerere scrisă.

Aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile

și în faza recursului, potrivit dispozițiilor art. 316, coroborate cu cele ale

art. 298 C. proc. civ.

În consecință, văzând că, după exercitarea

căii de atac, reclamantul a declarat că renunță la judecarea acesteia, față de textele

procedurale anterior menționate și dând eficiență principiului disponibilității

care guvernează procesul civil, Înalta Curte urmează să ia act de renunțarea recurentului

reclamant Municipiul București prin Primar general la judecata recursului declarat

împotriva deciziei nr. 896 A din 12 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția

a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea recurentului reclamant

Municipiul București, prin Primar general, la judecarea recursului declarat împotriva

deciziei nr. 896 A din 12 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

21 noiembrie 2012.