ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4245/2013

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a III-a civilă, sub nr. 62688/3/23 decembrie 2010, reclamantul T.M.M. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului București, Primăria Sectorului 2, prin Primar și Consiliul Local al Sectorului 2, pentru a se pronunța o hotărâre judecătorească prin care pârâții să fie obligați ca în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să convină cu reclamantul modalitatea de transfer a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 285 mp situat în București, sector 2, precum și să stabilească de comun acord cuantumul și natura despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1430 din 13 septembrie 2011 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând că în cauză nu s-a demarat procedura de declarare ca fiind de utilitate publică a terenului și nici nu s-au efectuat măsurile premergătoare exproprierii cu consecința exproprierii efective și a stabilirii despăgubirilor conform art. 21-29 din Legea nr. 33/1994. Ținând seama și de dispozițiile art. 4 din această Lege, tribunalul a constatat că, de fapt, reclamantul a solicitat că pârâții să fie „obligați să fie de acord” cu exproprierea, cu natura și cuantumul despăgubirilor, text de lege care se aplică doar în situația în care există acord între părți, nu și atunci când acest acord nu se concretizează.

Prin Decizia nr. 131/ A din 23 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamantul T.M.M. și în consecință, s-a anulat sentința pronunțată de instanța de fond și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că tribunalul a respins în mod greșit, acțiunea ca inadmisibilă, deoarece situației de fapt dedusă judecății îi sunt aplicabile dispozițiile cu caracter general cuprinse la art. 1 și 4 din Legea nr. 33/1994, ale art. 480 C. civ. (1864) și ale art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și întrucât prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, s-a admis apelul și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, pârâtul Municipiul București, prin primarul general a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin ca s-a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul menținerii ca temeinice și legale a hotărârii instanței de fond. La data de 30 septembrie 2013, prin grefa instanței, reclamantul intimat T.M.M. a înaintat instanței cerere de renunțare la judecata acestui dosar, arătând că exproprierea s-a realizat. La termenul de judecată de la 3 octombrie 2013, recurentul pârât prin avocat L.N. a depus în copie Dispoziția de expropriere din 19 august 2013 și anexa nr. 1 la această dispoziție, precum și Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 17 septembrie 2013, emise de Primăria Municipiului București.

Recursul va fi admis pentru următoarele considerente: Principiul disponibilității procesuale conferă reclamantului dreptul de a se desista de judecată ori de a renunța la dreptul subiectiv. Față de modalitatea de formulare a actului de dispoziție, de către reclamant rezultă că este vorba nu de renunțarea la judecata recursului, ci de renunțarea la judecata cererii care a învestit prima instanță. Potrivit art. 246 C. proc. civ. (la care dispozițiile art. 316 coroborat cu art. 298 C. proc. civ. fac trimitere), renunțarea reclamantului se poate produce în orice moment procesual, însă dacă părțile au intrat în cercetarea fondului, renunțarea nu se poate face decât cu acordul celeilalte părți.

În speță, prin concluziile orale formulate cu prilejul soluționării cauzei în recurs, reprezentanta recurentului-pârât Municipiul București, prin primarul general, a solicitat a se lua act de cererea de renunțare la judecată, formulată de către recurentul intimat, astfel încât condiția acordului părții potrivnice este îndeplinită, urmând ca renunțarea, ca manifestare unilaterală de voință, să-și producă efectele corespunzătoare, respectiv, stingerea procesului civil față de toate părțile. Față de cererea de renunțare la judecată, formulată de recurentul intimat, în temeiul art. 246 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) din același cod, va admite recursul împotriva Deciziei nr. 131/ A din 23 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, va casa decizia recurată și sentința nr. 1430 din 13 septembrie 2011 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și va lua act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Municipiul București, prin primarul general, împotriva Deciziei nr. 131/ A din 23 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată și sentința nr. 1430 din 13 septembrie 2011 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și ia act de renunțarea la judecată a reclamantului T.M.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 octombrie 2013.