ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 259/2014

Deliberând asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 2664 din 8 august 2012,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul U.G.G. împotriva deciziei nr.

2439 din 13 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești.

În considerente s-a reținut

că hotărârea ce constituie obiectul contestației în anulare a fost pronunțată tot

într-o contestație în anulare formulată împotriva unei decizii dată de Curtea de

Apel Ploiești în soluționarea unui recurs, fiind vorba de o hotărâre irevocabilă.

Prin urmare, a reținut instanța, cererea este inadmisibilă, fiind formulată o contestație

în anulare împotriva unei decizii pronunțate tot într-o contestație în anulare.

Împotriva acestei decizii

a formulat recurs contestatorul U.G.G., iar prin decizia nr. 1558 din 21 martie

2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, calea de atac a fost

respinsă, ca inadmisibilă.

Instanța de recurs a reținut

în considerentele deciziei că, potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea

pronunțată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată,

întrucât aceasta are un caracter accesoriu, din punct de vedere procedural, în raport

de judecata propriu-zisă, în fond sau în recurs.

În speță, contestația

în anulare a fost introdusă împotriva unei decizii a curții de apel pronunțată tot

într-o contestație în anulare. În aceste condiții, decizia curții de apel nu mai

este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Împotriva

deciziei nr. 1558 din

21 martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a formulat

contestație în anulare contestatorul U.G.G., invocând dispozițiile art. 318 C. proc.

civ.

În motivarea contestației

în anulare se arată că decizia pronunțată în recurs este rezultatul unei erori întrucât

instanța „nu a reținut încălcarea C. proc. civ. cu articolele invocate în cererea

de recurs”, fiind o „decizie arbitrară în lipsa judecării pe fond a pricinii”. De

asemenea, contestatorul invocă drept critici nemulțumirile sale legate de modul

de soluționare a cauzei atât în recurs, cu referire la respingerea cererii de preschimbare

a termenului de judecată, cât și în contestația în anulare soluționată de Curtea

de Apel Ploiești.

Totodată, contestatorul

solicită „poziția instanței față de prevederile din vechiul C. proc. civ.-art. 84

și noul C. proc. civ. în privința inadmisibilității, completată cu încălcarea

art. 24-art. 27 de competență a instanței ilegal constituite”.

Analizând contestația

în anulare, prin raportare la criticile invocate de contestator și la temeiul de

drept invocat, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele

considerente:

Mai întâi, având în vedere

că s-a solicitat de către contestator poziția instanței față de incidența în cauză

a dispozițiilor noului C. proc. civ. în privința inadmisibilității, se constată

că acestea nu sunt incidente în cauză.

Potrivit normelor tranzitorii

cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ. (art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), dispozițiile legii

noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după

intrarea acesteia în vigoare.

Având în vedere data formulării

cererii de chemare în judecată, 26 mai 2011, rezultă că dispozițiile noului C. proc.

civ. nu sunt aplicabile cererii de față.

În ceea ce privește contestația

în anulare, se rețin următoarele:

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac prin care se solicită instanței care a pronunțat

hotărârea atacată să își desființeze propria hotărâre în cazurile și în condițiile

expres și limitativ prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor

art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate

cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unor greșeli materiale

sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în partea omis din greșeală

să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Critica contestatorului,

în sensul că în cauză este incident motivul de contestație în anulare reglementat

de dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., referitor la faptul că,

în opinia acestuia dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale,

este nefondată.

În realitate, contestatorul

este nemulțumit de modul în care a fost soluționată cererea sa de recurs, respectiv

de faptul că acesta a fost respins ca inadmisibil.

Se reține că, pe calea

contestației în anulare, nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată, respectiv

de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, contestația

în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare.

Fiind un text de excepție,

noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv. Instituind

acest motiv de contestație în anulare legiuitorul a avut în vedere greșelile materiale

cu caracter procedural pe care instanța le-a comis prin omiterea ori confundarea

unor elemente sau a unor date materiale importante. O asemenea eroare trebuie să

fie evidentă și să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății.

Greșeala materială nu

trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanța ar fi înțeles să interpreteze

un text de lege sau o probă, pentru că altfel s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la

judecarea încă o dată a aceluiași recurs.

Or, tocmai acest aspect

este invocat de contestator, în sensul că greșeala materială a instanței constă

în faptul că a respins cererea sa recurs ca inadmisibilă, fără a intra în cercetarea

fondului, pronunțând astfel o decizie arbitrară, în opinia contestatorului.

Având în vedere considerentele

expuse, contestația în anulare

formulată de contestatorul U.G.G. împotriva deciziei nr. 1558

din 21 martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de contestatorul U.G.G. împotriva deciziei nr. 1558 din 21 martie

2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 ianuarie 2014.