ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1558/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1558/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Prin Decizia civilă nr. 2664 din 8 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respinsă contestația în anularea Deciziei nr. 2439 din 13 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești formulată de contestatorul U.G.G. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Școlar al Județului Prahova. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că obiectul prezentei cauze îl constituie tot o contestație în anulare formulată împotriva unei decizii dată de Curtea de Apel Ploiești tot într-o contestație în anulare, astfel încât hotărârea pronunțată este irevocabilă. Împotriva acestei decizii contestatorul U.G.G. a formulat recurs invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 1, 7, 8 și 9 C. proc.
civ., în dezvoltarea cărora a susținut că în compunerea completului de judecată au participat doi judecători, situație în care decizia pronunțată este lovită de nulitate. La termenul de judecată din data de 21 martie 2013, Înalta Curte față de caracterul irevocabil al deciziei atacate a invocat, din oficiu, inadmisibilitatea căii de atac a recursului formulat de U.G.G. Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, întrucât aceasta are un caracter accesoriu, din punct de vedere procedural, în raport de judecata propriu - zisă, în fond sau în recurs. În speță, contestația în anulare a fost introdusă împotriva unei decizii a curții de apel pronunțată tot într-o contestație în anulare.
În aceste condiții, decizia curții de apel nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul U.G.G. împotriva Deciziei civile nr. 2664 din 8 august 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2013. Procesat de GGC - DG
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.