ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1451/2017

Decizia nr. 1451/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 26 iunie 2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., W., X., Y., Z., AA., BB. și CC., solicitând ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata sumei 250.000 RON, reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr, 1876 din 15 iunie 2016, Tribunalul Prahova, secția I civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 870 din 26 aprilie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A. împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva Deciziei nr. 870 din 26 aprilie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă a declarat recurs reclamanta A.

Recurenta, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicită, în principal, rejudecarea procesului în fond de către instanța de recurs, iar în subsidiar, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât procesul a fost soluționat fără a se intra în cercetarea fondului.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin rezoluția din data de 20 iunie 2017, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin raportul întocmit în cauză, la data de 26 iunie 2017, s-a reținut că recursul este declarat împotriva unei hotărâri judecătorești care nu este supusă acestei căi de atac.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 26 iunie 2017, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă A. a depus punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, prin care a solicitat admiterea căii de atac.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluția din data de 4 septembrie 2017, s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 3 octombrie 2017, fără citarea părților.

Analizând recursul, în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de prima instanță sunt supuse numai apelului.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul Cod de procedură civilă, publicată în M. Of. din data de 12 februarie 2013, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 95/2016: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 369 din data de 30 mai 2017 pronunțată de Curtea Constituțională a României, publicată în M. Of. nr. 582 din data de 20 iulie 2017, sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 a fost declarată neconstituțională.

În considerente, instanța de contencios constituțional a reținut că, efect al constatării neconstituționalității dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, urmează a se aplica prevederile textului de lege în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după data publicării prezentei decizii în M. Of., în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul material prevăzut de același text de lege.

În consecință, dat fiind faptul ca decizia atacată cu recurs în prezenta cauză a fost pronunțată la data de 26 aprilie 2017, anterior publicării Deciziei nr. 369 din data de 30 mai 2017 pronunțată de Curtea Constituțională a României în M. Of. nr. 582 din data de 20 iulie 2017, rezultă că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în forma anterioară Deciziei nr. 369/2017.

Astfel, din interpretarea art. 483 alin. (2) C. proc. civ., raportat la interpretarea per a contrario a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 rezultă că numai hotărârile pronunțate în soluționarea litigiilor patrimoniale cu obiect evaluabil în bani în valoare de peste 1.000.000 sunt supuse recursului, anterior publicării Deciziei nr. 369 din data de 30 mai 2017 pronunțată de Curtea Constituțională a României în M. Of. nr. 582 din data de 20 iulie 2017.

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 250.000 RON reprezentând daune morale, ca urmare a prejudiciului produs prin atingerile grave aduse imaginii și demnității sale prin susțineri calomnioase ale pârâților la adresa sa.

Față de cele de mai sus, se constată că, în prezenta cauză, fiind vorba despre un litigiu având un obiect evaluabil în bani, cu o valoare mai mică de 1.000.000 RON, început după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, în temeiul art. XVIII alin. (2) din actul normativ amintit, Decizia nr. 870 din 26 aprilie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, nu este supusă recursului.

Față de cele menționate, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., rezultă că Decizia nr. 870 din 26 aprilie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă nu poate fi supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față de dispozițiile legale sus-menționate, recursul declarat de reclamantă este inadmisibil, hotărârea pronunțată de instanța de apel fiind una definitivă, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În consecință, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 870 din data de 26 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta reclamantă A. împotriva Deciziei nr. 870 din data de 26 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2017.

Procesat de GGC - LM