ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 426/P/2011 din

6 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus scoaterea de

sub urmărire penală, sub aspectul infracțiunilor de amenințare prevăzute de

art. 193 C. pen. (întrucât lipsește intenția) și șantaj prevăzut de art. 194 C.

pen. (întrucât lipsește scopul) a învinuiților M.N., M.R. și R.P., neînceperea

urmăririi penale față de M.R., M.N. și R.P., sub aspectul infracțiunii de

amenințare prevăzută de art. 193 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. (pentru alte acte materiale decât cele reținute în rezoluțiile de începere

a urmăririi penale) întrucât lipsește intenția, neînceperea urmăririi penale

față de M.N., sub aspectul infracțiunii de abuz de încredere prevăzută de art.

213 C. pen., întrucât lipsesc intenția făptuitorului și plângerea prealabilă a

persoanei vătămate și neînceperea urmăririi penale față de R.P., sub aspectul

infracțiunii de loviri sau alte violențe prevăzută de art. 180 C. pen. întrucât

lipsește plângerea prealabilă.

Prin aceeași

rezoluție s-a dispus înștiințarea lui M.V., S.F. și M.R. cu privire la

interceptarea și înregistrarea autorizată a convorbirilor și comunicărilor și,

respectiv, a lui M.V., S.F. și M.N. cu privire la efectuarea autorizată a

înregistrărilor în mediul ambiental.

Totodată,

s-au stabilit cheltuieli judiciare în sumă de 10.000 RON, care vor fi suportate

de către M.V.

Ulterior, la data

de 21 februarie 2013, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, nr. 371/II/2/2013, a fost

respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petiționarul M.V. împotriva soluției

dispuse în Dosarul nr. 426/P/2011.

S-a reținut că,

la data de 1 februarie 2013, pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția resurse umane și documentare, a fost înregistrată plângerea

numitului M.V. formulată împotriva soluției dispuse în Dosarul nr. 426/P/2011, al

secției de urmărire penală și criminalistică, precum și solicitarea acestuia având

ca obiect reeșalonarea cheltuielilor judiciare la care a fost obligat.

Din verificările

efectuate a rezultat că, prin adresa din 13 septembrie 2012, numitului M.V. i-a

fost transmis prin poștă un exemplar al rezoluției cu același număr din 6 septembrie

2012 cu precizarea că, potrivit art. 278 alin. (3) C. proc. pen., în termen de 20

de zile de la comunicare, acesta poate formula plângere împotriva soluției.

La data de 9 noiembrie

2012, în conformitate cu dispozițiile art. 442- art. 443 C. proc. pen., s-a transmis

Administrației Finanțelor Publice a comunelor arondate municipiului Călărași, spre

executare, extrasul din dispozitivul rezoluției nr. 426/P/2011 din 6 septembrie

2012, prin care M.V. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de

10.000 RON.

Cu adresa din

28 noiembrie 2012, Administrația Finanțelor Publice a orașului L., județul Călărași

a comunicat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție că, la aceeași

dată, a fost întocmit avizul de plată cu același număr.

În motivarea soluției

adoptate la data de 21 februarie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a reținut că, potrivit

art. 278 alin. (3) C. proc. pen., în cazul rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale sau al ordonanței ori, după caz, al rezoluției de clasare, de scoatere de

sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen

de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanță sau rezoluție, persoanelor

interesate, potrivit art. 228 alin. (6), art. 246 alin. (1) și art. 249 alin.

(2).

În speță, s-a

constatat că plângerea numitului M.V. formulată împotriva soluției dispuse în Dosarul

nr. 426/P/2011, al secției de urmărire penală și criminalistică, din cadrul Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este tardivă.

În ceea ce privește

cererea petiționarului având ca obiect reeșalonarea cheltuielilor judiciare, s-a

reținut că acesta urmează să se adreseze Administrației Finanțelor Publice a orașului

L., județul Călărași întrucât solicitarea excede competențelor parchetului.

Nemulțumit de

soluția adoptată, petiționarul M.V. s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție,

plângerea sa fiind înregistrată pe rolul secției penale a acestei instanțe la data

de 5 aprilie 2013. Pe această cale, petiționarul a solicitat ca instanța de judecată

să pronunțe o hotărâre prin care să dispună modificarea rezoluției nr. 426/P/2011,

în sensul scutirii, reducerii/eșalonării de la plata cheltuielilor judiciare în

sumă de 10.000 RON stabilite de organul de cercetare penală.

În motivarea cererii,

petiționarul a arătat că venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele

două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul prevăzut de

art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, condiții în care înțelege să solicite acordarea

ajutorului judiciar și scutirea/reducerea/reeșalonarea de la plata cheltuielilor

judiciare stabilite de parchet în sarcina sa.

Înalta Curte constată,

însă, că plângerea formulată de petiționar este greșit îndreptată pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor

art. 29 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță:

a) infracțiunile

săvârșite de senatori, deputați și europarlamentari;

b) infracțiunile

săvârșite de membrii Guvernului;

c) infracțiunile

săvârșite de judecătorii Curții Constituționale;

d) infracțiunile

săvârșite de membrii Consiliului Superior al Magistraturii;

e) infracțiunile

săvârșite de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și de procurorii

de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

f) infracțiunile

săvârșite de mareșali, amirali, generali și chestori;

g) alte cauze

date prin lege în competența sa.

Din interpretarea

dispozițiilor legale anterior menționate se desprinde concluzia potrivit căreia

competența de soluționare a Înaltei Curți este reglementată în mod expres de dispozițiile

art. 29 C. proc. pen., fiind atrasă de calitatea specială a persoanei.

Or, în prezenta

cauză, se constată, pe de o parte, că plângerea nu a fost formulată împotriva unor

persoane care să dețină vreo calitate specială, de natură să atragă competența

Înaltei Curți în soluționarea plângerii, iar pe de altă parte, petiționarul nu a

formulat critici în legătură cu soluția de scoatere de sub urmărire penală ori de

neîncepere a urmăririi penale, adoptată prin rezoluția nr. 426/P/2011 din 6 septembrie

2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, ci numai cu privire la dispoziția de obligare a sa la

cheltuieli judiciare în sumă de 10.000 RON, sens în care a solicitat acordarea ajutorului

public judiciar și scutirea/reducerea/reeșalonarea de la plata acestora, apreciind

că sunt incidente dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008.

Astfel fiind,

cum dispoziția de obligare a petiționarului la plata cheltuielilor judiciare nu

poate fi atacată pe calea procedurii speciale reglementate de dispozițiile art.

278

1

alin. (1) C. proc. pen., devin aplicabile regulile generale în materia

competenței instanțelor.

Totodată, se reține

că, potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 51/2008, cererea de acordare a ajutorului public

judiciar se adresează instanței competente pentru soluționarea cauzei în care se

solicită ajutorul.

În conformitate

cu dispozițiile art. 25 C. proc. pen., competentă să judece cauza în primă instanță,

față de natura infracțiunilor sesizate de către petiționar, respectiv cele prevăzute

de art. 180, art. 193, art. 194 și art. 213 C. pen., este Judecătoria Giurgiu.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că nu este investită legal să judece prezenta

cauză, astfel că va trimite plângerea formulată de petiționarul M.V. la Judecătoria

Giurgiu, spre competentă soluționare.

Potrivit dispozițiilor

art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Trimite cauza

privind pe petiționarul M.V. la Judecătoria Giurgiu, spre competentă soluționare.

Cheltuielile judiciare

rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 9 septembrie 2013.