ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii penale de față, constată următoarele: La data de 18 martie, petiționarul C.N. a înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, plângerea penală împotriva numiților S.A. și C.V., procurori în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - structura centrală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. În motivarea plângerii, petiționarul a arătat că cei doi procurori s-au folosit de prerogativele funcției pe care au avut-o și ca urmare a denunțului procurorului M.F.

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, i-au interceptat ilegal convorbirile telefonice și ambientale pe o perioadă de 1 an de zile. A arătat că în realizarea acestei rezoluții infracționale, cei doi au avut concursul numitei S.L., judecător în cadrul Curții de Apel București care a autorizat respectivele interceptări și înregistrări. În susținerea plângerii sale, petiționarul a depus mai multe înscrisuri în copie, respectiv denunțul numitei M.F. și încheierile Curții de Apel București de admitere a cererilor Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției privind interceptarea convorbirilor și comunicărilor purtate de petiționar de la posturile telefonice utilizate de acesta, a convorbirilor purtate în mediul ambiental precum și la luarea de imagini privind întâlnirile care au avut loc între petiționar și alte persoane.

Prin rezoluția nr. 256/P/2011 din 5 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții C.V. și S.A. - procurori în cadrul Secției de combatere a corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - structura centrala sub aspectul infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 246 C. pen., întrucât faptele nu există. Prin aceeași rezoluție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita S.L., judecător în cadrul Curții de Apel București sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prev. de art. 248 C. pen.

rap. la art. 246 C. pen. întrucât fapta nu există. În motivarea acestei soluții, procurorul de caz a arătat că din examinarea înscrisurilor depuse la dosar de către petiționar reiese că la data de 11 mai 2009, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției privind autorizarea interceptării și înregistrării audio-video pe o perioadă de 30 zile. Această autorizație a fost prelungită succesiv câte 30 zile până la data de 2 septembrie 2009 când Curtea de Apel București a emis autorizația nr. 64 în care a dispus reînnoirea pe o durată de 30 zile de la 2 septembrie la 1 octombrie 2009 a autorizației inițiale nr. 31 în ce-l privește pe C.N.

Ulterior autorizația a fost prelungită până la 31 octombrie 2009. S-a arătat că nemulțumirea petiționarului constă în faptul că i-au fost interceptate și înregistrate convorbirile și comunicările telefonie și video mai mult de 120 zile, fapt care în opinia sa depășește durata totală prev. de art. 91 1 alin. (5) C. proc. pen. S-a precizat că potrivit art. 91 1 alin. (3) C. proc. pen., autorizația se dă pe durata necesară interceptării și înregistrării dar nu mai mult de 30 zile. Potrivit aceluiași articol, autorizația poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare, în aceleași condiții pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăși 30 zile.

S-a arătat că într-adevăr, autorizația nr. 31 emisă la 11 mai 2009 de către Curtea de Apel București, prelungită succesiv, ulterior, nu putea depăși 120 zile, însă acest fapt nu a intervenit întrucât la data de 2 septembrie 2009, prin autorizația nr. 64 a Curții de Apel București s-a reînnoit pe o durată de 30 zile autorizația nr. 31 emisă de aceeași instanță, la limita expirării totalului de 120 zile prevăzut de art. 91 1 alin. (5) C. proc. pen. Faptul că cererile de autorizare a înregistrărilor și a comunicărilor formulate de Direcția Națională Anticorupție precum și acordarea de către judecătorul de la Curtea de Apel București sunt perfect legale rezultă din același art. 91 1 alin. (5) C. proc.

pen. care dispune că durata totală a interceptărilor și înregistrărilor autorizate cu privire la aceeași persoană și aceeași faptă nu poate depăși 120 zile. S-a mai arătat că potrivit rechizitoriului nr. 63/P/2009 al Direcției Naționale Anticorupție, petiționarul a fost cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni de corupție și pentru mai multe fapte în legătură cu fapte de corupție, ori dispozițiile procedurale la care procurorul s-a referit mai sus, limitează durata totală a interceptărilor și înregistrărilor autorizate privitor la aceeași persoană și la aceeași faptă, situație care nu se regăsește în cauza în care petiționarul a fost trimis în judecată, unde a fost cercetat un cumul de fapte săvârșite de acesta.

Totodată, din enumerarea faptelor din rechizitoriul menționat mai sus, rezultă că durata totală a celor 120 zile a cărei expirare este acuzată de către petiționar, s-a finalizat diferit în cadrul a două dosare ale Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției, respectiv nr. 63/P/2009 și nr. 191/P/2009, care ulterior au fost conexate. În ce privește acuzațiile formulate de petiționar cu privire la săvârșirea de către intimații procurori a infracțiunilor de fals s-a arătat că înscrisurile la care face referire ca fiind false nu au valoare și nu au produs consecințe juridice. Atât din plângerea formulată cât și din declarația dată, petiționarul a reclamat faptul că în dosarul în care a fost trimis în judecată au fost folosiți investigatori sub acoperire, iar unuia dintre cei doi investigatori sub acoperire, respectiv T.E.E.

i s-a falsificat un permis de conducere pe acest nume, un permis de muncă în străinătate și alte acte în circumstanțiere. Referitor la protecția identității reale a investigatorilor sub acoperire, s-a arătat că în cazul utilizării lucrătorilor operativi din cadrul poliției judiciare se pot emise înscrisuri în sprijinul identității atribuite lor, dar acestea sunt fără semnificație și nu produc consecințe juridice ci au doar valoarea de a sprijini strângerea de date privind existența infracțiunilor pentru care se emite autorizația de către procuror. În legătură cu acest aspect, s-a mai arătat că, consecințe juridice a produs folosirea investigatorilor sub acoperire în sensul că a ajutat în cadrul probatoriului administrat, la strângerea de date privind existența infracțiunilor de corupție în cazul numitului C.N., ceea ce îl nemulțumește pe acesta.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată de Procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție prin rezoluția din 25 iulie 2012 cu motivarea că interceptările și înregistrările autorizate au fost solicitate instanței de judecată în dosare diferite și așa cum fapta judecătorilor de a pronunța hotărâri în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, nici emiterea de soluții de către procuror sau punerea de concluzii în cadrul ședinței de judecată, propunerea arestării preventive ori solicitarea instanței de autorizare a interceptării și înregistrării, cu respectarea normelor legale, nu constituie o astfel de faptă.

A mai arătat că din actele de la dosar nu rezultă săvârșirea de către magistrați nici a infracțiunii prev. de art. 289 C. pen., neaflându-ne în prezența falsificării unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu si nici a infracțiunii prev. de art. 291 C. pen. nereținându-se folosirea unui înscris oficial sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii de consecințe juridice. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de procurorii C.V. și S.A. și judecătorul S.L., dispusă în dosarul nr. 256/P/2011 al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 278 1 C. proc.

pen., petiționarul a formulat plângere la instanță. În motivarea plângerii, petiționarul a arătat că în cauză nu a fost efectuat nici un act de cercetare penală și nu au fost verificate falsurile reclamate, solicitând trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimați. Examinând plângerea formulată în raport de actele și lucrările dosarului se constată că petiționarul C.N. a formulat plângere penală împotriva numiților S.A. și C.V., procurori în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - structura centrală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prev. de art. 248 C. pen.

rap. la art. 246 C. pen. În motivarea plângerii, petiționarul a arătat că cei doi procurori s-au folosit de prerogativele funcției pe care au avut-o și ca urmare a denunțului procurorului M.F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, i-au interceptat ilegal convorbirile telefonice și ambientale pe o perioadă de 1 an de zile. A arătat că în realizarea acestei rezoluții infracționale, cei doi au avut concursul numitei S.L., judecător în cadrul Curții de Apel București care a autorizat respectivele interceptări și înregistrări. Prin rezoluția nr. 256/P/2011 din 5 iulie 2012, procurorul A. M. din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei trei magistrați, constatând că faptele reclamate nu există.

Pentru a dispune această soluție, procurorul de caz a avut în vedere actele premergătoare existente la dosar și înscrisurile depuse în copie de către petiționar, respectiv denunțul numitei M.F. și încheierile Curții de Apel București de admitere a cererilor Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției privind interceptarea convorbirilor și comunicărilor purtate de petiționar de la posturile telefonice utilizate de acesta, a convorbirilor purtate în mediul ambiental precum și la luarea de imagini privind întâlnirile care au avut loc între petiționar și alte persoane. Materialul existent la dosar a fost analizat de către procuror, iar soluția de neurmărire este temeinic și amplu motivată, așa încât critica formulată de petiționar în sensul că nu s-a efectuat nici un act de cercetare penală și nu au fost verificate falsurile reclamate, este nefondată.

Din actele premergătoare existente la dosar rezultă că interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice nu a depășit durata de 120 zile și nu au fost încălcate prevederile art. 91 1 alin. (5) C. proc. pen., întrucât acestea au vizat mai multe fapte de corupție care au făcut obiectul a două dosare penale, iar în ce privește infracțiunile de fals reclamate de petiționar, având în vedere dispozițiile legale referitoare la protecția identității reale a investigatorilor sub acoperire, înscrisurile respective au doar valoare de a sprijini strângerea de date privind existența infracțiunilor și nu au produs consecințe juridice.

Cu ocazia soluționării plângerii, procurorul anchetator a constatat în mod corect că cei trei magistrați nu se fac vinovați de săvârșirea vreunei fapte de natură penală, aceștia exercitându-și atribuțiile de serviciu în mod legal, iar simpla nemulțumire a petiționarului care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor fapte de corupție, nu poate conduce la tragerea la răspundere penală a magistraților. De asemenea, din actele premergătoare efectuate în cauză nu s-a făcut dovada că magistrații procurori au acționat cu intenție directă cu scopul de a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiționarului, prin îndeplinirea abuzivă a îndatoririlor de serviciu, astfel că emiterea de soluții nu constituie fapte de natură penală, așa cum fapta judecătorului de a autoriza interceptări și înregistrări, cu respectarea dispozițiilor legale, nu constituie o faptă de natură penală.

Întrucât în cauză nu s-a constatat existența vreunui indiciu cu privire la săvârșirea de către magistrați a faptelor reclamate de petiționar, în mod corect s-a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. și s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia. Așa fiind, înalta Curte constată că plângerea formulată de petiționarul C.N. împotriva rezoluției nr. 256/P/2011 din 5 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție este nefondată, iar în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respinsă, menținând rezoluția atacată. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.N. împotriva rezoluției nr. 256/P/2011 din 5 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2013.