ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra plângerii penale de față, constată
următoarele:
La data de 18 martie, petiționarul C.N. a
înregistrat pe
rolul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și
Justiție, plângerea penală împotriva numiților S.A. și C.V., procurori în
cadrul Direcției Naționale Anticorupție - structura centrală sub aspectul
săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., uz de
fals prev. de art. 291 C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor în formă calificată prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 246 C.
pen.
În motivarea plângerii, petiționarul a arătat că
cei doi procurori s-au
folosit de prerogativele funcției pe care au
avut-o și ca urmare a denunțului procurorului M.F. din cadrul Parchetului de pe
lângă Judecătoria Buftea, i-au interceptat
ilegal convorbirile telefonice și
ambientale pe o perioadă de 1 an de
zile.
A
arătat că în realizarea acestei rezoluții infracționale, cei doi au avut
concursul numitei S.L., judecător în cadrul Curții de Apel
București care a autorizat respectivele
interceptări și înregistrări.
În
susținerea plângerii sale, petiționarul a depus mai multe înscrisuri în copie,
respectiv denunțul numitei M.F. și încheierile Curții de Apel București de
admitere a cererilor Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a
corupției privind interceptarea convorbirilor și comunicărilor purtate de
petiționar de la posturile telefonice utilizate de acesta, a convorbirilor
purtate în mediul ambiental precum și la luarea de imagini privind întâlnirile
care au avut loc între petiționar și alte persoane.
Prin
rezoluția nr. 256/P/2011 din 5 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta
Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică s-a
dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții C.V. și S.A. - procurori în
cadrul Secției de combatere a corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție
- structura centrala sub aspectul infracțiunilor de fals intelectual prev. de art.
289 C. pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. și abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor în formă calificată prev. de art. 248 C. pen. rap. la art.
246 C. pen., întrucât faptele nu există.
Prin
aceeași rezoluție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita S.L.,
judecător în cadrul Curții de Apel București sub aspectul infracțiunilor de
abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prev. de art.
248 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. întrucât fapta nu există.
În
motivarea acestei soluții, procurorul de caz a arătat că din examinarea
înscrisurilor depuse la dosar de către petiționar reiese că la data de 11 mai
2009, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de Parchetul de pe
lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -
Secția de combatere a corupției privind autorizarea interceptării și
înregistrării audio-video pe o perioadă de 30 zile. Această autorizație a fost
prelungită succesiv câte 30 zile până la data de 2 septembrie 2009 când Curtea
de
Apel București a emis autorizația nr. 64
în care a dispus reînnoirea pe o
durată de 30 zile de la 2 septembrie la
1 octombrie 2009 a autorizației inițiale nr. 31 în ce-l privește pe C.N.
Ulterior autorizația a fost prelungită până la 31 octombrie 2009.
S-a
arătat că nemulțumirea petiționarului constă în faptul că i-au fost
interceptate și înregistrate convorbirile și comunicările telefonie și
video mai mult de 120 zile, fapt care în opinia sa
depășește durata totală
prev. de art. 91
1
alin. (5) C. proc. pen.
S-a
precizat că potrivit art. 91
1
alin. (3) C. proc. pen., autorizația
se dă pe durata necesară interceptării și înregistrării dar nu mai mult de 30
zile. Potrivit aceluiași articol, autorizația poate fi reînnoită, înainte sau
după expirarea celei anterioare, în aceleași condiții pentru motive
temeinic justificate, fiecare prelungire neputând
depăși 30 zile.
S-a arătat că într-adevăr, autorizația nr. 31
emisă la 11 mai 2009 de
către Curtea de Apel București, prelungită
succesiv, ulterior, nu putea depăși 120 zile, însă acest fapt nu a intervenit
întrucât la data de 2 septembrie 2009, prin autorizația nr. 64 a Curții de Apel
București s-a reînnoit pe o durată de 30 zile autorizația nr. 31 emisă de
aceeași
instanță, la limita expirării
totalului de 120 zile prevăzut de art. 91
1
alin. (5)
C. proc. pen.
Faptul că cererile de autorizare a
înregistrărilor și a comunicărilor
formulate de Direcția Națională Anticorupție
precum și acordarea de către judecătorul de la Curtea de Apel București sunt
perfect legale rezultă din același art. 91
1
alin. (5) C. proc. pen.
care dispune că durata totală a interceptărilor și înregistrărilor autorizate
cu privire la
aceeași persoană și aceeași
faptă nu poate depăși 120 zile.
S-a mai arătat că potrivit rechizitoriului nr. 63/P/2009 al
Direcției Naționale Anticorupție, petiționarul a fost cercetat în stare de
arest preventiv sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni de corupție și
pentru mai multe fapte în legătură cu fapte de corupție, ori dispozițiile
procedurale la care procurorul s-a referit mai sus, limitează durata totală
a interceptărilor și înregistrărilor autorizate
privitor la aceeași persoană și
la aceeași faptă, situație care nu se
regăsește în cauza în care petiționarul a fost trimis în judecată, unde a fost
cercetat un cumul de fapte săvârșite de acesta.
Totodată,
din enumerarea faptelor din rechizitoriul menționat mai sus, rezultă că durata
totală a celor 120 zile a cărei expirare este acuzată de către petiționar, s-a
finalizat diferit în cadrul a două dosare ale Direcției Naționale Anticorupție
- Secția de combatere a corupției,
respectiv
nr. 63/P/2009 și nr. 191/P/2009, care ulterior au fost conexate.
În
ce privește acuzațiile formulate de petiționar cu privire la
săvârșirea de către intimații procurori a
infracțiunilor de fals s-a arătat că
înscrisurile la care face referire
ca fiind false nu au valoare și nu au produs consecințe juridice.
Atât
din plângerea formulată cât și din declarația dată, petiționarul a reclamat
faptul că în dosarul în care a fost trimis în judecată au fost folosiți
investigatori sub acoperire, iar unuia dintre cei doi investigatori sub
acoperire, respectiv T.E.E. i s-a falsificat un permis de
conducere pe acest nume, un permis de muncă în
străinătate și alte acte
în circumstanțiere.
Referitor
la protecția identității reale a investigatorilor sub acoperire, s-a arătat că
în cazul utilizării lucrătorilor operativi din cadrul poliției judiciare se pot
emise înscrisuri în sprijinul identității atribuite lor, dar acestea sunt fără
semnificație și nu produc consecințe juridice ci au doar valoarea de a sprijini
strângerea de date privind existența infracțiunilor pentru care se emite
autorizația de către procuror.
În legătură cu acest aspect, s-a mai arătat că,
consecințe juridice a
produs folosirea investigatorilor sub acoperire în
sensul că a ajutat în cadrul probatoriului administrat, la strângerea de date
privind existența infracțiunilor de corupție în cazul numitului C.N., ceea ce
îl nemulțumește pe acesta.
Soluția
de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată de Procurorul șef al Secției
de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta
Curte de Casație și Justiție prin rezoluția din 25 iulie 2012 cu motivarea că
interceptările și înregistrările autorizate au fost solicitate instanței de
judecată în dosare diferite și așa cum fapta judecătorilor de a pronunța
hotărâri în exercitarea atribuțiilor de serviciu nu constituie o faptă
prevăzută de legea penală, nici emiterea de soluții de către procuror sau
punerea de concluzii în cadrul ședinței de judecată, propunerea arestării
preventive ori solicitarea instanței de autorizare a interceptării și
înregistrării, cu respectarea normelor legale, nu constituie o astfel de faptă.
A
mai arătat că din actele de la dosar nu rezultă săvârșirea de către magistrați
nici a infracțiunii prev. de art. 289 C. pen., neaflându-ne în prezența
falsificării unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un
funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu si nici a infracțiunii
prev. de art. 291 C. pen. nereținându-se folosirea unui
înscris oficial sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în
vederea
producerii de consecințe juridice.
Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de
procurorii C.V. și S.A. și judecătorul S.L., dispusă în dosarul nr. 256/P/2011
al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe
lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 278
1
C. proc.
pen., petiționarul a formulat plângere la instanță.
În motivarea plângerii, petiționarul a arătat că în cauză nu
a fost efectuat nici un act de cercetare penală și nu au fost verificate
falsurile reclamate, solicitând trimiterea cauzei la procuror în vederea
începerii urmăririi penale față de intimați.
Examinând
plângerea formulată în raport de actele și lucrările dosarului se constată că
petiționarul C.N. a formulat plângere penală împotriva numiților S.A. și C.V.,
procurori în cadrul Direcției Naționale Anticorupție - structura centrală, sub
aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 289 C.
pen., uz de fals prev. de art. 291 C. pen. și abuz în serviciu contra
intereselor
persoanelor în formă calificată
prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 246
C. pen.
În motivarea plângerii, petiționarul a arătat că
cei doi procurori s-au
folosit de prerogativele funcției pe care au
avut-o și ca urmare a denunțului procurorului M.F. din cadrul Parchetului de pe
lângă Judecătoria Buftea, i-au interceptat
ilegal convorbirile telefonice și
ambientale pe o perioadă de 1 an de
zile.
A
arătat că în realizarea acestei rezoluții infracționale, cei doi au avut
concursul numitei S.L., judecător în cadrul Curții de Apel
București care a autorizat respectivele
interceptări și înregistrări.
Prin rezoluția nr. 256/P/2011 din 5 iulie 2012,
procurorul A.
M. din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de
Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică a dispus
neînceperea urmăririi penale față de cei trei magistrați, constatând că faptele
reclamate nu există.
Pentru
a dispune această soluție, procurorul de caz a avut în
vedere actele premergătoare existente la dosar și înscrisurile depuse
în
copie de către petiționar, respectiv denunțul numitei M.F. și
încheierile Curții de Apel București de admitere a cererilor Direcției
Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției privind interceptarea
convorbirilor și comunicărilor purtate de petiționar de la posturile telefonice
utilizate de acesta, a convorbirilor purtate în mediul ambiental precum și la
luarea de imagini privind întâlnirile care au avut loc între petiționar și alte
persoane.
Materialul
existent la dosar a fost analizat de către procuror, iar soluția de neurmărire
este temeinic și amplu motivată, așa încât critica formulată de petiționar în
sensul că nu s-a efectuat nici un act de cercetare penală și nu au fost
verificate falsurile reclamate, este nefondată.
Din
actele premergătoare existente la dosar rezultă că interceptarea și
înregistrarea convorbirilor telefonice nu a depășit durata de 120 zile și nu au
fost încălcate prevederile art. 91
1
alin. (5) C. proc. pen.,
întrucât acestea au vizat mai multe fapte de corupție care au
făcut obiectul a două dosare penale, iar în ce
privește infracțiunile de fals
reclamate de petiționar, având în vedere
dispozițiile legale referitoare la protecția identității reale a
investigatorilor sub acoperire, înscrisurile respective au doar valoare de a
sprijini strângerea de date privind existența infracțiunilor și nu au produs
consecințe juridice.
Cu
ocazia soluționării plângerii, procurorul anchetator a constatat în mod corect
că cei trei magistrați nu se fac vinovați de săvârșirea vreunei fapte de natură
penală, aceștia exercitându-și atribuțiile de serviciu în mod legal, iar simpla
nemulțumire a petiționarului care a fost trimis în judecată pentru săvârșirea
mai multor fapte de corupție, nu poate conduce la tragerea la răspundere penală
a magistraților.
De asemenea, din actele premergătoare efectuate
în cauză nu s-a
făcut dovada că magistrații procurori au acționat cu
intenție directă cu scopul de a cauza vreo vătămare intereselor legale ale
petiționarului, prin îndeplinirea abuzivă a îndatoririlor de serviciu, astfel
că emiterea de soluții nu constituie fapte de natură penală, așa cum fapta
judecătorului de a autoriza interceptări și înregistrări, cu respectarea
dispozițiilor legale, nu constituie o faptă de natură penală.
Întrucât
în cauză nu s-a constatat existența vreunui indiciu cu
privire la săvârșirea de către magistrați a faptelor reclamate de
petiționar,
în mod corect s-a constatat incidența în cauză a
dispozițiilor art. 10 lit. a)
C. proc. pen.
și s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia.
Așa
fiind, înalta Curte constată că plângerea formulată de petiționarul C.N.
împotriva rezoluției nr. 256/P/2011 din 5 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă
înalta Curte de Casație și Justiție este nefondată, iar în baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respinsă, menținând rezoluția
atacată.
În
baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat petiționarul la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge,
ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.N. împotriva rezoluției nr.
256/P/2011 din 5 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație
și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține.
Obligă
petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 iunie 2013.