ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2722/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 72 din 30 aprilie 2013 a Tribunalului Teleorman, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare a cauzei, formulată în baza art. 522 1 C. proc. pen. de condamnata P.D., care a vizat sentința penală nr. 98/2010 a aceleiași instanțe. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că P.D. a fost condamnată prin sentința penală nr. 98 din 07 septembrie 2010 a Tribunalulu Teleorman la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 9 și 12 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74-76 C. pen., art. 12 alin. (1) și (2) lit. b) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74-76 C. pen.

și art. 13 alin. (1), (2) și (3) din același act normativ, cu aplicarea art. 74-76 C. pen. Conform art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen și pedeapsa complementară a interzicerii acelorași drepturi, conform art. 65 C. pen., o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. Ca situație de fapt, s-a reținut în sarcina inculpatei apartenența la o grupare specializată în proxenetism și trafic de persoane, activitatea infracțională fiind desfășurată pe teritoriul Italiei în cursul anului 2007 și constând în preluarea, cazarea, în vederea exploatării sexuale și obligarea la practicarea prostituției, a victimelor T.V.

și A.E.C. Curtea a mai reținut și faptul că, în toate fazele judecății (fond, apel, recurs), inculpata a lipsit la fiecare termen, fiind citată la adresa din municipiul Giurgiu, singura cunoscută de instanță. De asemenea, inculpata a fost apărată de avocat din oficiu, apoi de un apărător ales, care nu au învederat că ar fi fost nelegal citată, și nu a indicat o altă adresă și nu a susținut că nu cunoaște despre desfășurarea procesului și termenele acordate, aceasta beneficiind de un proces echitabil. Împotriva acestei sentințe a formulat apel, nemotivat, condamnata, care a solicitat să fie rejudecată cauza întrucât pe timpul, procesului nu mai locuia la Giurgiu, ci în municipiul București. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 209/A din 24 iulie 2013, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpata P.D.

împotriva sentinței penale nr. 72 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a apreciat că dispozițiile art. 522 1 raportat la art. 404-408 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, neexistând niciun temei pentru rejudecarea procesului. Curtea a reținut că petenta condamnată, care a fost în permanență reprezentată de un avocat, nu a învederat niciodată că procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită și nu a indicat o altă adresă la care să fie citată. Sustragerea ei, cu rea-credință, de la proces, a fost dovedită, iar în aceste condiții, a beneficiat de un proces echitabil și de toate garanțiile procesuale. Împotriva deciziei nr. 209/A din 24 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs condamnata P.D.

Examinând recursul declarat de persoana-condamnată P.D. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Având în vedere că recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte nu poate examina decât cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu, astfel cum prevăd disp. art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul recurentei a precizat că înțelege să critice decizia prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., deoarece recurenta a fost judecată în lipsă, invocând și prevederile art. 522 C. proc.

pen. De asemenea, a criticat decizia în temeiul art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., solicitând achitarea condamnatei. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut prin Legea nr. 2/2013 și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului, însă, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu. Aceeași este situația și în ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care nu poate fi luat în considerare din oficiu. Drept urmare, nefiind vorba despre unul din cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., poate fi avut în vedere din oficiu, criticile invocate nu pot face obiectul examinării de către Înalta Curte. Mai mult, se constată că motivele de recurs nu se încadrează nici în cazurile de casare ce ar putea fi luate în considerare din oficiu, prev. de art. 385 pct. 1, 3-6, 13-14 C. proc. pen. În plus, trebuie precizat că judecarea recursului se realizează din perspectiva soluției pronunțate prin sentința și decizia recurate - fiind vorba despre soluționarea unei cereri de rejudecare după extrădare ce a fost respinsă ca inadmisibilă, și nu de soluționarea fondului cauzei. Înalta Curte constată că rejudecarea în caz de extrădare este reglementată în art. 522 1 C. proc. pen., potrivit căruia în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.

Drept urmare, criticile trebuiau limitate a priori la dispozițiile art. 522 C. proc. pen., din perspectiva admisibilității cererii de rejudecare, fără să se poată pune în discuție legalitatea sau temeinicia soluției de condamnare aplicată, care are caracter definitiv și se bucură de autoritate de lucru judecat. Se constată însă că hotărârile nu au fost criticate în acest cadru, prin invocarea nelegalității soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de rejudecare, ci s-au invocat aspecte ce vizează fondul cauzei, soluționat prin hotărârea definitivă de condamnare. Atât judecarea cauzei în condiții de nelegală citare, cât și greșita condamnare au fost raportate la hotărârea definitivă, fără să se invoce critici care să tindă la constatarea nelegalității sau netemeiniciei hotătârilor prin care s-a constatat inadmisibilitatea cererii formulată conform art. 522 C. proc.

pen. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată P.D. împotriva deciziei penale nr. 209/A din 24 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta persoană condamnată la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată P.D. împotriva deciziei penale nr. 209/A din 24 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurenta-persoană condamnată la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi, 16 septembrie 2013.