ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2722/2013

Asupra recursului

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 72 din 30

aprilie 2013 a Tribunalului Teleorman, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă,

cererea de rejudecare a cauzei, formulată în baza art. 522

1

C. proc.

pen. de condamnata P.D., care a vizat sentința penală nr. 98/2010 a aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că P.D. a fost condamnată prin sentința penală

nr. 98 din 07 septembrie 2010 a Tribunalulu Teleorman la o pedeapsă de 7 ani închisoare,

pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin.

(1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 9 și 12 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea

art. 74-76 C. pen., art. 12 alin. (1) și (2) lit. b) din Legea nr. 678/2001, cu

aplicarea art. 74-76 C. pen. și art. 13 alin. (1), (2) și (3) din același act normativ,

cu aplicarea art. 74-76 C. pen.

Conform art. 71

C. pen. au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen și pedeapsa complementară a interzicerii acelorași

drepturi, conform art. 65 C. pen., o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei

principale.

Ca situație de

fapt, s-a reținut în sarcina inculpatei apartenența la o grupare specializată în

proxenetism și trafic de persoane, activitatea infracțională fiind desfășurată pe

teritoriul Italiei în cursul anului 2007 și constând în preluarea, cazarea, în vederea

exploatării sexuale și obligarea la practicarea prostituției, a victimelor T.V.

și A.E.C.

Curtea a mai reținut

și faptul că, în toate fazele judecății (fond, apel, recurs), inculpata a lipsit

la fiecare termen, fiind citată la adresa din municipiul Giurgiu, singura cunoscută

de instanță.

De asemenea, inculpata

a fost apărată de avocat din oficiu, apoi de un apărător ales, care nu au învederat

că ar fi fost nelegal citată, și nu a indicat o altă adresă și nu a susținut că

nu cunoaște despre desfășurarea procesului și termenele acordate, aceasta beneficiind

de un proces echitabil.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel, nemotivat, condamnata, care a solicitat să fie rejudecată

cauza întrucât pe timpul, procesului nu mai locuia la Giurgiu, ci în municipiul

București.

Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 209/A din 24 iulie 2013,

a respins ca nefondat apelul declarat de inculpata P.D. împotriva sentinței penale

nr. 72 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a apreciat că dispozițiile art. 522

1

raportat

la art. 404-408 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, neexistând niciun temei

pentru rejudecarea procesului.

Curtea a reținut

că petenta condamnată, care a fost în permanență reprezentată de un avocat, nu a

învederat niciodată că procedura de citare nu ar fi fost legal îndeplinită și nu

a indicat o altă adresă la care să fie citată. Sustragerea ei, cu rea-credință,

de la proces, a fost dovedită, iar în aceste condiții, a beneficiat de un proces

echitabil și de toate garanțiile procesuale.

Împotriva deciziei

nr. 209/A din 24 iulie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, a declarat recurs condamnata P.D.

Examinând recursul

declarat de persoana-condamnată P.D. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Având în vedere

că recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 385

10

alin.

(2) C. proc. pen., Înalta Curte nu poate examina decât cazurile de casare ce pot

fi luate în considerare din oficiu, astfel cum prevăd disp. art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Cu ocazia dezbaterilor,

apărătorul recurentei a precizat că înțelege să critice decizia prin prisma cazului

de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., deoarece

recurenta a fost judecată în lipsă, invocând și prevederile art. 522 C. proc.

pen. De asemenea, a criticat decizia în temeiul art. 385

9

pct. 12 C.

proc. pen., solicitând achitarea condamnatei.

În ce privește

cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut prin Legea nr. 2/2013

și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului, însă, potrivit art.

385 alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor

de recurs care se iau în considerare din oficiu.

Aceeași este situația

și în ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1)

pct. 12 C. proc. pen., care nu poate fi luat în considerare din oficiu.

Drept urmare,

nefiind vorba despre unul din cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., poate fi avut în vedere din oficiu, criticile invocate

nu pot face obiectul examinării de către Înalta Curte.

Mai mult, se constată

că motivele de recurs nu se încadrează nici în cazurile de casare ce ar putea fi

luate în considerare din oficiu, prev. de art. 385 pct. 1, 3-6, 13-14 C. proc.

pen.

În plus, trebuie

precizat că judecarea recursului se realizează din perspectiva soluției pronunțate

prin sentința și decizia recurate - fiind vorba despre soluționarea unei cereri

de rejudecare după extrădare ce a fost respinsă ca inadmisibilă, și nu de soluționarea

fondului cauzei.

Înalta Curte constată

că rejudecarea în caz de extrădare este reglementată în art. 522

1

C.

proc. pen., potrivit căruia în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate

și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat

în primă instanță, la cererea condamnatului.

Drept urmare,

criticile trebuiau limitate a priori la dispozițiile art. 522 C. proc. pen., din

perspectiva admisibilității cererii de rejudecare, fără să se poată pune în discuție

legalitatea sau temeinicia soluției de condamnare aplicată, care are caracter definitiv

și se bucură de autoritate de lucru judecat.

Se constată însă

că hotărârile nu au fost criticate în acest cadru, prin invocarea nelegalității

soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de rejudecare, ci s-au invocat

aspecte ce vizează fondul cauzei, soluționat prin hotărârea definitivă de condamnare.

Atât judecarea cauzei în condiții de nelegală citare, cât și greșita condamnare

au fost raportate la hotărârea definitivă, fără să se invoce critici care să tindă

la constatarea nelegalității sau netemeiniciei hotătârilor prin care s-a constatat

inadmisibilitatea cererii formulată conform art. 522 C. proc. pen.

Ca urmare, având

în vedere toate aceste considerente anterior expuse, în temeiul art. 385 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana condamnată P.D. împotriva deciziei penale nr. 209/A

din 24 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta persoană condamnată la plata

sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansat din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana condamnată P.D. împotriva deciziei penale nr. 209/A

din 24 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurenta-persoană

condamnată la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi, 16 septembrie 2013.