ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2176/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2176/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 184 din 18

decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, inculpatul L.M.M.

a fost condamnat la:

- 3 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art.

13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplic, art. 320

1

C. proc. pen. și a art. 74-76 C. pen.

S-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen., pe o durată de 3 ani.

- 1 an

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329

alin. (2) și 3, cu aplic. art. 74 - 76 C. pen. și a art. 320

1

C.

proc. pen.

Conform art.

65 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art.

33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele

aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani

închisoare, și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor după

executarea pedepsei principale.

S-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 88

C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata detenției de la 23

octombrie 2011, la zi, 18 decembrie 2012.

A fost

menținută starea de arest preventiv a inculpatului.

S-a constatat

că suma de 10.625 lei a fost confiscată prin sentința penală nr. 6 din 10

ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Teleorman, de la inculpatul T.C.M.

A fost admisă

acțiunea civilă formulată de partea civilă C.T.M. și a fost obligat inculpatul

la plata sumei de 3.000 lei către aceasta, cu titlu de despăgubiri civile.

A mai

fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei,cu titlu de cheltuieli

judiciare statului.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.

71/D/P/2011 din 02 mai 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism, Biroul Teritorial Teleorman, a dispus trimiterea în judecată, în

stare de arest preventiv, a inculpatului L.M.M., pentru săvârșirea

infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism, prev. de art. 13 alin. (1), (2)

și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 modificată, și art. 329 alin. (2) și (3)

C. pen., totul cu aplic. art. .33 lit. a) C. pen.

În fapt,

s-a reținut că partea civilă C.T.M. a

împlinit vârsta de 15 ani la data de 03 septembrie 2010. Numitul T.C.M. a

cunoscut-o partea civilă C.T.M. în vara anului 2010, prin intermediul unei

cunoștințe comune, dată de la care acesta a propus în mai multe rânduri părții

civile să întrețină relații sexuale cu el, lucru refuzat de către partea

civilă.

În toamna

anului 2010, numitul T.C.M. a adresat amenințări părții civile pentru a o

determina să întrețină relații sexuale cu el cât și cu alți bărbați, pe care el

să îi recruteze și care să îi plătească contravaloarea serviciilor sexuale

prestate de către partea civilă.

Prin astfel de modalități, la începutul

lunii ianuarie 2011, numitul T.C.M. a recrutat-o pe partea civilă C.T.M., în

timp ce se afla în comuna Țigănești, județul Teleorman, fapt cunoscut și

acceptat de inculpatul L.M.M.

De la acea

dată, partea civilă C.T.M. a rămas sub autoritatea inculpatului L.M.M. și a

numitului Tudor^Cristian-Marian, până la sfârșitul lunii februarie 2011.

În această

perioadă, inculpatul L.M.M. și numitul T.C.M. au găzduit, primit și transportat

partea civilă C.T.M. în scopul exploatării sexuale a acesteia și au exploatat-o

sexual.

În declarațiile

sale, partea civilă C.T.M. a precizat că în perioada lunilor ianuarie și

februarie 2011, când a fost exploatată sexual de către inculpatul L.M.M. și

numitul T.C.M., a întreținut relații sexuale cu circa 30 de bărbați săptămânal,

în 20 de cazuri la o valoare de 50 de lei și în 10 cazuri la valoarea de 25 de

lei.

A rezultat că

sumele încasate de către inculpatul L.M.M. și numitul T.C.M., urmare

exploatării sexuale a părții civile, au totalizat 10.625 lei.

Cu prilejul

audierilor sale, părții civile i-a fost prezentată o planșă fotografică

cuprinzând imaginile mai multor bărbați, considerați ca beneficiari ai

serviciilor sexuale prestate de către aceasta în contextul exploatării, și

acesta a recunoscut un număr de 14 bărbați și anume: S.A., V.N., C.M.C., G.M.M.,

I.I.M., C.C.I., P.C.C., C.A.P., B.F., C.C.G., M.E., B.I., N.G.A., A.M.A.

Exploatarea

sexuală a părții civile de către inculpatul L.M.M. și numitul T.C.M. se

desfășura în mijloace de transport auto, în diferite locuințe și disco-baruri

din mai multe localități din județul Teleorman.

Partea civilă

a fost transportată cu certitudine de către inculpatul L.M.M. și numitul T.C.M.,

unde a și fost exploatată sexual în modalitățile prezentate mai sus, în

localitățile Contești, Ștorobăneasa, Țigănești și Bragadiru, toate din județul

Teleorman.

Recrutarea

bărbaților care au întreținut relații sexuale contra cost cu partea civilă era

efectuată atât de inculpat cât și de numitul T.C.M., nu doar prin intermediul

legăturilor telefonice, ci și prin oferta directă în diferite localuri.

Partea

civilă C.T.M. a mai precizat în declarațiile sale că sumele de bani rezultate

în urma întreținerii de

către ea a relațiilor sexuale erau

însușite de către inculpatul L.M.M. și numitul T.C.M., care îi asigurau

acesteia țigări, alimente și cafea și uneori, la cerere, îi dădeau sume mici de

bani.

Analizând

întregul material probator de la dosar și anume: procese verbale care conțin

planșele foto ale bărbaților care au întreținut relații sexuale cu partea

vătămată, procese verbale de redare a conținutului convorbirilor telefonice și

notele care conțin redarea convorbirilor telefonice, declarațiile martorilor,

toate coroborate cu declarația inculpatului, instanța de fond a reținut că C.T.M.

a cunoscut-o pe partea vătămată C.T.M., în vara anului 2010, înainte ca aceasta

să împlinească vârsta de 15 ani și i-a propus în repetate rânduri să întrețină

raporturi sexuale cu el, însă a fost refuzat, după care sus-numita a fost

exploatată sexual în circumstanțe deja arătate.

Martorii

audiați de către procuror au arătat că atât inculpatul singur, cât și acesta

împreună cu C.T.M. o duceau pe partea vătămată la un club din localitate și mai

muți tineri întrețineau raporturi sexuale cu aceasta, plătind în jur de 35 lei

pentru sex oral și normal și în jur de 20 Iei pentru sex normal, bani pe care-i

încasau cei doi.

În drept,

faptele inculpatului, așa cum au fost

descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.

13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 și art. 329 alin. (2)

și (3) C. pen.

În fața

instanței, inculpatul a arătat că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în

sarcina sa și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen.

La

individualizarea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.

52 și 72 C. pen., ținând cont atât de împrejurările concrete în care au fost

comise faptele - împreună cu o altă persoană, profitând de vârsta și naivitatea

părții vătămate, de autoritatea pe care o aveau asupra acesteia - cât și de

circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente

penale, a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor, apreciind că scopul legii

penale va putea fi atins prin condamnarea la pedeapsa închisorii orientată sub

minimul prevăzut de texul incriminator ca efect al aplicării dispozițiilor art.

320

1

C. proc. pen. și ale art. 74-76 C. pen.

În ceea ce

privește suma de 10.625 lei, obținută ca urmare a exploatării sexuale a

victimei, instanța de fond a constatat că aceasta a fost confiscată prin

sentința penală nr. 6 din 10 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Teleorman,

de la inculpatul C.T.M.

Potrivit

dispozițiilor art. 346 C. proc. pen., instanța de fond a admis acțiunea civilă

formulată de partea civilă C.T.M. și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de

3000 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând, daune morale, apreciind

că în acest mod va putea fi acoperit în integralitatea sa prejudiciul moral

cauzat prin săvârșirea infracțiunilor.

Împotriva

acestei decizii au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Teleorman și inculpatul L.M.M.

Parchetul

a criticat hotărârea instanței de

fond, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, pentru nelegalitate și

netemeinicie, sub următoarele motive:

O primă

critică a vizat greșita aplicare a dispozițiilor art. 74-76 C. pen.,

susținându-se că inculpatul, atât în faza urmăririi penale, cât și în cursul

cercetării judecătorești, a avut o conduită necorespunzătoare, refuzând să se

prezinte în fața procurorului, s-a sustras urmăririi penale, fiind astfel emis

un mandat de arestare preventivă în lipsă, la data de 26 aprilie 2012, iar

măsura preventivă a putut fi pusă în executare abia la 23 octombrie 2012.

Inculpatul nu a făcut niciun demers pentru repararea pagubelor ori pentru a

înlătura rezultatul infracțiunilor și nici nu a ajutat la descoperirea sau

tragerea la răspundere penală a altor participanți la săvârșirea infracțiunii.

Un al

doilea motiv de apel l-a constituit faptul că pedeapsa de 3 ani închisoare

aplicată inculpatului este insuficientă pentru reeducarea acestuia, avându-se.

în vedere săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism, în

concurs real, în dauna unei părți vătămate minore.

O alta critică

a vizat schimbarea încadrării juridice a faptelor, apreciindu-se ca se impunea

reținerea disp. art. 13 alin. (1), (2), (3), teza a II a din Legea nr. 678/2001,

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul a

solicitat reindividualizarea pedepsei, în raport de atitudinea procesuală

sinceră, de recunoaștere și regret a faptelor, lipsa antecedentelor penale,

faptul că părinții sunt bolnavi, concubina este însărcinată.

Prin decizia

penală nr. 57/ A din 27 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală,au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe

lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Biroul Teritorial

Teleorman, și de inculpatul L.M.M., împotriva sentinței penale nr. 184 din 18

decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția penală.

A fost

desființată în parte sentința penală mai sus menționată și, în rejudecare:

Conform art.

334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din

infracțiunile prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001

și art. 329 alin. (2) și (3) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 13 alin. (1),

(2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001.

În baza art. 13

alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 3201 C. proc. pen. și art. 74 alin. (1)

lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.M.M.

la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Conform art.

65 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

Conform art.

71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen.

A fost

dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului durata detenției de la 04 octombrie 2012

la 18 decembrie 2012 si a fost menținută starea de arest preventiv a

inculpatului.

Au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Cheltuielile

judiciare au rămas  în sarcina statului.

Pentru a

decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că situației de fapt

anterior descrise i s-a dat, în drept, o greșită încadrare juridică în

infracțiunile prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr.

678/2001 și art. 329 alin. (2) și (3) C. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, recrutarea, transportarea,

transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării

acestuia, constituie infracțiunea de trafic de minori și se pedepsește cu

închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

În alin. (2)

al aceluiași articol se prevede că dacă fapta prevăzută la alin. (1) este

săvârșită prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, prin

răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de

autoritate sau profitând

de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin

oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru

obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra minorului,

pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

Conform alin.

(3), dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite în condițiile

prevăzute la art. 12 alin. (2) - (de două sau mai multe persoane împreună; s-a

cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății; de

un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu), pedeapsa este

închisoare de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul

prevăzut la alin. (1), și închisoare de la 10 ani la 20 de ani și interzicerea

unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (2):

Cu privire la

infracțiunile de trafic de persoane prev. de art. 12 și respectiv art. 13 din

Legea nr. 678/2001 și cea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen.,

prin decizia dată în recurs în interesul Legii nr. 16 din 19 martie 2007 de

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție; s-a stabilit că

distincția este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două

încriminări, respectiv, de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor

prin textele incriminatorii ale celor două legi: În cazul infracțiunilor

prevăzute de Legea nr. 678/2001, aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea

de voință și acțiune a persoanei, iar în cazul infracțiunii de proxenetism

prevăzută de art. 329 C. pen., apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire

socială și asigurare licită a mijloacelor de existentă.

Prin

urmare, orice modalitate de trafic de persoane la care se referă art. 12 și,

respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001, în măsura în care este realizată

prin una dintre formele concrete de constrângere la care se referă aceste texte

de lege, independent dacă este comisă în scopul obligării la practicarea

prostituției ori în alte scopuri, trebuie încadrată în infracțiunea de trafic

de persoane prevăzută, după caz, în unul dintre cele două texte de lege

menționate.

Așadar,

proxenetismul reprezintă o activitate infracțională neagresivă, neimplicând

vicierea poziției subiective a subiectului pasiv secundar, în timp ce

activitățile ce constituie elementul material al infracțiunii de trafic de persoane

constau în mijloace care

presupun înfrângerea libertății de

voință și conștiință a subiectului pasiv.

Or, în cauză

probatoriul a evidențiat că inculpatul prin constrângere, a găzduit-o, a

primit-o și a transportat-o pe partea vătămată minoră, în scopul exploatării,

și a obligat-o pe aceasta la practicarea prostituției, ceea ce înseamnă că

fapta acestuia constituie infracțiunea de trafic de persoane și nu infracțiunea

de proxenetism, valoarea socială lezată fiind libertatea de voință și acțiune a

persoanei vătămate.

Totodată,

Curtea a apreciat că nu se impune aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., astfel

cum a solicitat reprezentantul Ministerului Public, pentru prima dată, în

dezbaterile din apel.

Sub acest

aspect, Curtea constată că textul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001

consacră mai multe modalități alternative de comitere, respectiv recrutarea,

transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor. în cauză, s-a

reținut că inculpatul a săvârșit acte specifice vizând trei dintre aceste modalitățile

alternative, și anume a găzduit-o, a primit-o și a transportat-o pe partea

vătămată minoră în perioada ianuarie - februarie 2011. Primirea ca modalitate

alternativă de comitere a faptei a precedat găzduirea, o acțiune cu caracter

continuu, pe întreaga durată infracțională, interval de timp în care a avut loc

transportarea victimei, în mod repetat, în diverse locații, toate aceste

acțiuni integrându-se în dinamica infracțională, succesiunea lor neîntreruptă

neafectând unitatea naturală de infracțiune cu atât mai mult cu cât au vizat o

singură victimă.

Ca atare,

conținuturile alternative, deși distincte sunt strâns legate între ele și

caracterizează o unitate naturală de infracțiune.

În privința

individualizării pedepsei aplicate, Curtea a apreciat nefondate criticile

apelanților, constatând că pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de minori, prin cuantum și modalitate de executare, a fost just

individualizată.

Examinând

temeinicia pedepsei de 3 ani închisoare aplicate, Curtea a reținut că, sub

acest aspect, cuantumul stabilit de instanța de fond reflectă o justă evaluarea

a gravității faptei nu doar prin raportare la conținutul elementului material,

ci și prin examinarea tuturor împrejurărilor anterioare ori concomitente comiterii

ei, precum și a datelor personale ale inculpatului.

Datele

personale favorabile, și anume, atitudinea procesuală sinceră a inculpatului,

lipsa antecedentelor penale, au fost avute în

vedere

de instanța de fond, fiind aplicate dispozițiile art. 320 C. proc. pen. și ale art.

74 C. pen.

Curtea a

apreciat ca fiind relevante natura și gravitatea infracțiunii, dar și alte

circumstanțe, reale ori personale esențiale pentru aprecierea asupra

cuantumului pedepsei și anume perioada de timp pe care s-a desfășurat activitatea

infracțională (ianuarie - februarie 2011), contribuția efectivă a inculpatului L.M.M.

dar și împrejurarea că acesta a avut o conduită bună anterior comiterii faptei.

Conduita bună

anterioară rezultă din conținutul înscrisurilor în circumstanțiere depuse la

instanța de fond (filele 82, 83) dar și din cazierul judiciar al inculpatului,

împrejurări cărora, în mod just, li s-a dat semnificația circumstanței

atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

Totodată, Curtea a observat că

pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată apelantului inculpat reflectă în mod just

particularitățile contribuției acestuia la desfășurarea activității

infracționale și diferențierea necesară față de coinculpatul C.T.M., condamnat

anterior la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de trafic de

minori. Astfel, în sarcina inculpatului C.T.M., care a participat la comiterea

faptei, s-a reținut și recrutarea victimei C.T.M., în vara anului 2010, dar și primirea,

găzduirea și transportarea acesteia, prin constrângere, și obligarea la

practicarea prostituției pe o perioadă infracțională mai îndelungată, din vara

anului 2010 până în februarie 2011, din care doar în lunile ianuarie și

februarie 2011 a comis fapta împreună cu apelantul inculpat L.M.M.

Reevaluând

în aceste coordonate generale pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea apreciază

că a fost corect proporționată de către instanța de fond și, din această

perspectivă, criticile apelanților au fost găsite neîntemeiate.

În privința

modalității de executare, în acord cu instanța de fond, Curtea a apreciat că nu

pot fi ignorate elementele obiective care imprimă faptei un grad de pericol

social ridicat și justifică aplicarea unei pedepse cu executare în regim de

detenție, care să reflecte această periculozitate în plan sancționator.

Totodată,

Curtea a constatat că a fost just soluționată acțiunea civilă formulată de

partea vătămată.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția de

Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial

București, care a criticat decizia sub aspectul nereținerii dispozițiilor art. 41

alin. (2) C. pen.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, analizând recursul declarat în raport cu motivul de

casare invocat constată că acesta este nefondat și urmează a fi respins ca

atare pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 41

alin. (2) C. pen. infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește, la

diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții, acțiuni sau

inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.

În cauză s-a

reținut că inculpatul L.M.M. a săvârșit acte specifice vizând trei dintre

modalitățile alternative,ale laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art.

13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, și anume, a primit-o, a găzduit-o și a

transportat-o pe partea vătămată minoră în perioada ianuarie - februarie 2011.

Primirea,

ca modalitate alternativă de comitere a

faptei, a precedat găzduirea, o acțiune cu caracter continuu, pe întreaga

durată infracțională, interval de timp în care a avut loc transportarea victimei,

în mod repetat, în diverse locații, toate aceste acțiuni integrându-se în

dinamica infracțională, încât succesiunea lor neîntreruptă nu putea afecta

unitatea naturală de infracțiune, cu atât mai mult cu cât au vizat o singură

victimă.

Ca atare, așa

cum în mod corect a stabilit instanța de apel, conținuturile alternative, deși

distincte, sunt strâns legate între ele și caracterizează o unitate naturală de

infracțiune, în raport cu care aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. este

exclusă.

Raționamentul

instanței de apel învederându-se întru totul corect, cererea Parchetului - de

aplicare a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. - formulată pentru prima dată

la dezbaterile în apel (după cum deja s-a. arătat ) și reiterată în recursul de

față - nu poate.fi primită.

Față de considerentele ce precedă, avându-se

în vedere și faptul că, verificându-se decizia atacată în raport cu prevederile

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența altor

motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul

declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmând a rămâne în sarcina statului,

cheltuielile judiciare iar onorariul pentru apărătorul

desemnat

din oficiu al intimatului inculpat, în sumă de 300 lei, să fie plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism - Serviciul Teritorial București împotriva deciziei penale nr. 57/ A

din 27 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, privind pe intimatul inculpat L.M.M.

Deduce din

pedeapsa aplicată intimatului inculpat, durata reținerii și arestării

preventive de la 23 octombrie 2011 la 20 iunie 2013.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul pentru apărătorul desemnat

din oficiu al intimatului inculpat, în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 20 iunie 2013.