ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 16/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 16/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 3 din 24 ianuarie 2013 a Tribunalului Covasna,

în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 42 C. pen. (33

acte materiale) și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost

condamnat inculpatul D.D.L. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru

comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 71 C. pen., i s-au

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

II-a, lit. b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3

ani și 6 luni, stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 82 C. pen., care

se socotește de la data rămânerii definitive a sentinței.

În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a

atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., a căror

nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării

pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe

durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și

executarea pedepsei accesorii.

S-a constatat că partea civilă A.N.A.F.

reprezentată de D.G.F.P. Covasna și-a valorificat pretențiile civile în cuantum

de 166.188 RON, formulate împotriva inculpatului D.D.L. în cadrul procesului

penal de față, în procedura insolvenței, obținând un titlu executoriu

irevocabil împotriva inculpatului, respectiv sentința civilă nr. 270/S din 18

noiembrie 2011 a Tribunalului Covasna, pentru care a fost declanșată procedura

de executare silită.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de A.N.A.F. reprezentată

de D.G.F.P. Covasna împotriva inculpatului D.D.L. în cadrul procesului penal de

față.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C.

proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de partea civilă A.N.A.F. reprezentată

de D.G.F.P. Covasna privind aplicarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului.

S-a constatat că inculpatul nu deține în

proprietate bunuri mobile și imobile.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005,

la data rămânerii definitive a hotărârii, s-a dispus comunicarea unei copii a dispozitivului

Oficiul Național al Registrului Comerțului, pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare

în Registrul Comerțului.

În baza art. 6 alin. (1

1

) din

O.G nr. 75/2001, la data rămânerii definitive a hotărârii, s-a dispus comunicarea

unei copii a dispozitivului D.G.F.P. Covasna, pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare

în cazierul fiscal.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 700 RON, cu titlu

de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 RON, onorariul apărătorului din oficiu,

care se avansează din fondul special al Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut, ca stare de fapt, că la data de 10 iunie 2006, asociații D.D.L.

și L.G. au înființat SC I. SRL Sf. Gheorghe, având ca obiect principal de activitate

„construcții de clădiri și lucrări de geniu". Ambii asociați dețineau și calitatea

de administratori, însă, de la sfârșitul anului 2007, activitatea societății a fost

coordonată doar de inculpatul D.D.L.

În perioada martie 2008 - decembrie 2009,

inculpatul D.D.L. a emis un număr de 33 de facturi fiscale (una către SC I.G.

SRL București și 32 către SC O. SRL Târnăveni), pe care nu le-a evidențiat în contabilitate,

ceea ce a determinat sustragerea de la plata obligațiilor către stat aferente acestora.

Astfel, în data de 30 octombrie 2007, SC

I. SRL, prin reprezentant legal L.G., a încheiat contractul de antrepriză cu SC

I.G. SRL din București având ca obiect executarea, de către cea dintâi societate,

de lucrări de structură și suprastructură la imobilul situat în București, Bd. U.,

sector 6. Contractul nu s-a derulat pentru întreg obiectul lui, lucrările executate

fiind facturate conform facturii seria I. nr. I1. din 04 martie 2008, în valoare

de 49.544 RON. Contravaloarea acesteia a fost achitată de către SC I.G. SRL prin

ordinele de plată nr. O1. din 06 martie 2008, în sumă de 34.000 RON și nr. O2.

din 18 martie 2008, în sumă de 15.544,81 RON.

Factura fiscală seria I. nr. I1. din 04

martie 2008, în valoare de 49.544 RON, a fost înregistrată în contabilitatea SC

I.G. SRL în evidențele lunii martie 2008 și a fost cuprinsă în declarația 394 privind

decontul TVA.

De asemenea, în perioada 05 martie 2009

- 13 decembrie 2009, în contabilitatea SC O. SRL Târnăveni au fost înregistrate

32 de facturi emise de către inculpat, în calitate de administrator al SC I.

SRL (seria I. nr. I2. din 05 martie 2009, nr. I3. din 09 martie 2009, nr. I4. din

11 martie 2009, nr. I5. din 13 martie 2009, nr. I6. din 16 martie 2009, nr. I7.

din 18 martie 2009, nr. I8. din 20 martie 2009, nr. I9. din 23 martie 2009, nr.

I10. din 25 martie 2009, nr. I11. din 27 martie 2009, nr. I12. din 31 martie 2009,

nr. I13. din 04 mai 2009, nr. I14. din 07 mai 2009, nr. I15. din 08 mai 2009, nr.

I16. din 11 mai 2009, nr. I17. din 15 mai 2009, nr. I18. din 18 mai 2009, nr.

I19. din 22 mai 2009, nr. I20. din 26 mai 2009, nr. I21. din 01 iunie 2009, nr.

I22. din 02 iunie 2009, nr. I23. din 04 iunie 2009, nr. I24. din 05 iunie 2009,

nr. I25. din 07 iunie 2009, nr. I26. din 08 iunie 2009, nr. I27. din 11 iunie 2009,

nr. I28. din 14 iunie 2009, nr. I29. din 17 iunie 2009, nr. I30. din 20 iunie 2009,

nr. I31. din 22 iunie 2009, nr. I32. din 23 iunie 2009 și nr. I33. din 13

decembrie 2009), în valoare totală de 304.400 RON, având ca obiect prestări de servicii

și, respectiv, materiale de construcții.

Facturile seria I. nr. I2. din 05

martie 2009, nr. I3. din 09 martie 2009, nr. I4. din 11 martie 2009, nr. I5. din

13 martie 2009, nr. I6. din 16 martie 2009, nr. I7. din 18 martie 2009, nr. I8.

din 20 martie 2009, nr. I9. din 23 martie 2009, nr. I10. din 25 martie 2009, nr.

I11. din 27 martie 2009 și nr. I12. din 31 martie 2009 au fost achitate în numerar,

celelalte 21 de facturi rămânând neachitate, inculpatul fiind cel care a completat

cele 32 de facturi fiscale.

Potrivit raportului de inspecție fiscală

nr. F1. din 28 februarie 2011, întocmit de către inspectorii D.G.F.P. Covasna, ultimele

declarații depuse de către SC I. SRL au fost cele aferente lunii martie 2008. Prin

neevidențierea în contabilitate sau în alte documente legale a celor 33 de operațiuni

comerciale desfășurate, respectiv a veniturilor realizate, inculpatul a prejudiciat

bugetul consolidat al statului cu suma de 166.188 RON, din care TVA în sumă de 56.512

RON, impozit pe profit în sumă de 51.371 RON și obligații fiscale accesorii în sumă

de 58.305 RON.

Potrivit declarației martorei A.E., administrator

al societății de contabilitate SC A.C. SRL, colaborarea cu SC I. SRL a durat până

la sfârșitul anului 2007, când reprezentanții acesteia nu au mai prezentat documentele

financiar contabile. În luna martie 2009, aceasta a restituit societății toate actele

contabile pe care le deținea.

Prin sentința civilă nr. 65/C din data

de 13 ianuarie 2011, Tribunalul Covasna a dispus radierea SC I. SRL din Registrul

Comerțului.

S-a apreciat de către prima instanță că

faptele inculpatului D.D.L. care, în perioada martie 2008 - decembrie 2009, în baza

aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator al SC I. SRL, a

omis evidențierea în contabilitatea acestei societăți sau în alte documente legale

a celor 33 de operațiuni comerciale desfășurate cu SC I.G. SRL București și SC

O. SRL Târnăveni, respectiv a veniturilor realizate, aferente facturilor fiscale

menționate mai sus, cauzând bugetului consolidat al statului un prejudiciu în valoare

totală de 166.186 RON, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune

fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. (33 acte materiale).

În procesul de individualizare a pedepsei,

prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile

părții generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate de textul incriminator,

reduse cu 1/3 potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol

social al faptei, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală. Au fost avute în vedere modul și mijloacele concrete de comitere

a faptei, scopul urmărit și urmarea produsă, respectiv un prejudiciu în cuantum

de 166.186 RON, precum și persoana și conduita inculpatului.

Sub aspectul laturii civile a cauzei,

prima instanță a reținut că, prin sentința

civilă nr. 270/S din 18 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Covasna în Dosarul

nr. 2652/119/2011, având ca obiect angajarea răspunderii materiale a administratorilor

SC I. SRL, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a dispus ca pârâții D.L. și L.G.

să suporte, în solidar, în calitate de administratori ai SC I. SRL, pasivul acesteia

în cuantum de 431.271,37 RON.

Prin adresa din 27 noiembrie 2012, partea

civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Covasna a precizat că suma cu care s-a constituit

parte civilă în cauză, respectiv 166.188 RON, este inclusă în suma de 431.271,37

RON, menționată în sentința civilă nr. 270/S din 18 noiembrie 2011 pronunțată de

Tribunalul Covasna în dosarul având ca obiect angajarea răspunderii personale a

administratorului SC I. SRL, fiind demarată procedura de executare silită.

În aceste condiții, prima instanță a reținut

că partea civilă și-a valorificat pretențiile civile în cuantum de 166.188 RON,

formulate împotriva inculpatului D.D.L. în cadrul procesului penal de față, pe alte

căi legale, obținând în acest sens un titlu executoriu irevocabil, care a fost pus

în executare.

Ca atare, în baza art. 14, art. 19 și

art. 346 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată

de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Covasna împotriva inculpatului D.D.L. în cadrul procesului

penal de față, iar pe cale de consecință, în baza art. 357 alin. (2) lit. e) C.

proc. pen., a fost respinsă și cererea de aplicare a măsurilor asigurătorii asupra

bunurilor aparținând inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna și partea civilă Statul Român, prin

A.N.A.F. reprezentată de D.G.F.P. Covasna.

Criticile aduse de parchet au vizat aspecte

de netemeinicie relativ la individualizarea judiciară a pedepsei principale aplicate,

apreciindu-se că, raportat la criteriile generale de individualizare, se impune

majorarea acestei pedepse.

În ceea ce privește apelul declarat de

partea civilă, s-a apreciat că hotărârea primei instanțe este una eronată, pronunțându-se

cu interpretarea greșită a faptului că partea civilă și-ar fi valorificat pretențiile

civile în cuantum de 166.188 RON în cadrul procedurii insolvenței, prin obținerea

unui titlu executoriu irevocabil împotriva inculpatului, respectiv sentința civilă

nr. 270/S din 18 noiembrie 2011 a Tribunalului Covasna, pentru care a fost declanșată

procedura executării silite. Partea civilă a menționat în cuprinsul memoriului cu

motivele de apel faptul că instanța de fond a omis să aibă în vedere că, pentru

recuperarea obligațiilor fiscale accesorii - majorări, penalități și dobânzi - în

conformitate cu legislația fiscală în vigoare, nu există un titlu executoriu, iar

accesoriile urmează a fi calculate de la data când obligația a devenit scadentă

și până la data executării integrale a plății.

Prin decizia penală din 2 aprilie 2013

a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna

împotriva sentinței penale nr. 3 din 24 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Covasna,

care a fost desființată sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei principale

aplicate inculpatului D.D.L.

Rejudecând în aceste limite, a fost majorată

pedeapsa principală aplicată inculpatului D.D.L., de la 1 an și 6 luni închisoare,

la 2 ani închisoare.

A fost majorată și durata termenului de

încercare, de la 3 ani și 6 luni, la 4 ani.

Au fost menținute celelalte dispoziții.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Statul

Român, prin A.N.A.F. reprezentată de D.G.F.P. Covasna, împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus

avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Brașov a sumei de 200

RON, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.

În baza art. 192 alin. (2) și (3) C.

proc. pen., a fost obligată apelanta parte civilă Statul Român, prin A.N.A.F., reprezentată

de D.G.F.P. Covasna, la plata sumei de 150 RON, reprezentând cheltuielile judiciare

avansate de stat în apelul acestei părți, celelalte cheltuieli judiciare rămânând

în sarcina statului.

Examinând sentința apelată prin prisma

criticilor formulate, cât și din oficiu, în limitele art. 371 alin. (2) C.

proc. pen., instanța de prim control judiciar a considerat că se impune a fi admis

apelul declarat de parchet.

S-a reținut că, din materialul probator

administrat în cauză, rezultă că situația de fapt a fost corect reținută de procuror

în cursul urmăririi penale, fiind astfel pe deplin aplicabile dispozițiile procedurale

referitoare la judecata în cazul recunoașterii vinovăției - art. 320

1

alin. (4) C. proc. pen.

Sub aspectul individualizării pedepsei

ce i-a fost aplicată inculpatului, instanța de apel a reținut că, la aplicarea pedepsei

principale, instanța de fond nu a făcut o justă aplicare a dispozițiilor art. 72

C. pen. referitoare la gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite,

modalitatea și împrejurările comiterii acesteia, fiind pe deplin întemeiate criticile

aduse de procuror sub acest aspect. Astfel, s-a apreciat că, la stabilirea pericolului

social al faptelor comise de inculpat, prima instanță trebuia să aibă în vedere

faptul că infracțiunea continuată, ca formă a unității legale de infracțiune, este

o cauză reală, de agravare facultativă a pedepsei, iar în condițiile comiterii a

nu mai puțin de 33 de astfel de acte materiale circumscrise textului de lege incriminator,

acest aspect trebuia să se reflecte în cuantumul pedepsei principale aplicate. Având

în vedere efectele negative pe care le generează fenomenul infracțiunii de evaziune

fiscală, în condițiile concrete ale cauzei de față, s-a apreciat că, pentru atingerea

scopului și funcțiilor pedepsei, prevăzute de art. 52 C. pen., se impune majorarea

cuantumului pedepsei principale aplicate inculpatului D.D.L., de la 1 an și 6 luni

închisoare, la 2 ani închisoare, urmând a fi majorată durata termenului de încercare

de la 3 ani și 6 luni, la 4 ani.

În ceea ce privește apelul declarat de

partea civilă, s-a considerat că acesta se impune a fi respins.

S-a reținut că, prin art. 1 din O.G.

nr. 92/2003, a fost reglementată sfera de aplicare a C. proc. fisc., dispunându-se

că „prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile

juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului

de stat și bugetelor locale, prevăzute de C. fisc.".

S-a reținut, de asemenea, că parte a raportului

juridic fiscal a fost SC I. SRL, răspunderea penală a administratorului societății

fiind atrasă în condițiile în care acesta a încălcat dispozițiile art. 10 alin.

(1) raportat la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, prin neevidențierea în contabilitate

sau în alte documente legale a celor 33 de operațiuni comerciale desfășurate, respectiv

a veniturilor realizate, inculpatul prejudiciind astfel bugetul consolidat al statului.

A fost avut în vedere că, pentru a-și recupera

creanțele neachitate, A.N.A.F., în calitate de creditoare, a solicitat în fața instanței

civile deschiderea procedurii insolvenței, prevăzută de Legea nr. 85/2006, împotriva

debitoarei SC I. SRL, iar ca urmare a acestei cereri, Tribunalul Covasna, prin sentința

civilă nr. 361/S/5 noiembrie 2010, a admis cererea formulată de creditoarea Administrația

Finanțelor Publice Mun. Sf. Gheorghe și a dispus deschiderea procedurii generale

a insolvenței împotriva debitoarei SC I. SRL., dosar primă instanță.

În cadrul acestei proceduri a falimentului

prin care A.N.A.F. urmărea recuperarea unei creanțe, a fost deschisă procedura atragerii

răspunderii administratorului.

S-a mai reținut că Tribunalul Covasna,

prin sentința civilă nr: 270/S/18 noiembrie 2011, a hotărât ca pârâții D.L. (inculpatul

din prezenta cauză) și L.G. să suporte, în solidar, în calitate de administratori

ai debitoarei falite SC I. SRL, pasivul acesteia în cuantum de 431.271,37 RON. În

acest sens, instanța de apel a reținut că suma de 166.188 RON, cu care A.N.A.F.

s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, a fost inclusă în suma de

431.271,37 RON (adresa nr. A1. din 07 noiembrie 2012, dosar primă instanță).

Din cuprinsul acestei din urmă sentințe,

a rezultat că instanța civilă a reținut în considerente că „prin sentința civilă

nr. 361/S/5 noiembrie 2010 s-a admis cererea formulată de creditoarea Administrația

Finanțelor Publice Sf. Gheorghe și s-a dispus deschiderea procedurii generale a

insolvenței împotriva debitoarei SC I. SRL. [...] Fapta administratorilor D.L. și

L.G., astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele prevăzute de

art. 138 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006 în sensul că aceasta a deturnat

sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice, ori a mărit în mod fictiv pasivul

acesteia. Se poate constata că sunt realizate atât condițiile generale ale răspunderii

delictuale instituite de C. civ., cât și cerințele speciale ale art. 138 din Legea

nr. 85/2006”.

A fost avut în vedere și faptul că, potrivit

art. 19 alin. (4) C. proc. pen., persoana vătămată care a pornit acțiunea în fața

instanței civile poate să părăsească această instanță și să se adreseze organului

de urmărire penală sau instanței de judecată, dacă punerea în mișcare a acțiunii

penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Părăsirea

instanței civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunțat o hotărâre, chiar nedefinitivă.

În acest context, instanța de apel a reținut

că partea civilă a solicitat în fața instanței civile recuperarea prejudiciului

de 166.186 RON, ce este dat de creanța fiscală și accesoriile acesteia, iar cuantumul

a fost calculat până la data de 05 noiembrie 2010 când, prin sentința civilă

nr. 361/S, Tribunalului Covasna a admis cererea formulată de creditoarea Administrația

Finanțelor Publice Mun. Sf. Gheorghe și s-a dispus deschiderea procedurii generale

a insolvenței împotriva debitoarei SC I. SRL. Au fost avute în vedere dispozițiilor

art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în sensul

că nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic

accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii

procedurii.

Chiar dacă în cuprinsul constituirii de

parte civilă, A.N.A.F. a solicitat accesoriile aferente până la data plății, instanța

de apel nu a putut să ignore faptul că aceeași parte civilă, în cuprinsul adresei

nr. A1. din 07 noiembrie 2012 a A.N.A.F. (dosar primă instanță), a menționat că

„suma cu care instituția noastră s-a constituit parte civilă în cauză, respectiv

166.188 RON [...] este inclusă în suma de 431.271.37 RON menționată în sentința

civilă nr. 270/S din 18 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul

având ca obiect atragerea răspunderii personale a administratorului SC I. SRL".

În această situație, s-a reținut că partea

vătămată A.N.A.F. a ales să-și recupereze prejudiciul în fața instanței civile,

având un titlu în acest sens, dat de sentința civilă nr. 270/S/18 noiembrie 2011

a Tribunalului Covasna.

Împotriva deciziei anterior menționate,

în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov

și partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Covasna.

Parchetul a formulat critici circumscrise

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc.

pen., solicitând casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, să se aplice inculpatului,

alături de pedeapsa principală, și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

Recurenta parte civilă a solicitat admiterea

acțiunii civile, prejudiciul cauzat fiind cel indicat în constituirea de parte civilă.

S-a susținut că instanța de fond și, ulterior,

instanța de apel au omis să aibă în vedere că, pentru recuperarea obligațiilor fiscale

accesorii - majorări, penalități și dobânzi -, în conformitate cu legislația fiscală

în vigoare, nu există un titlu executoriu, iar accesoriile urmează a fi calculate

de la data când obligația a devenit scadentă și până la data executării integrale

a plății.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs

prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu cauza, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 241/2005:

Constituie infracțiuni de evaziune fiscală

și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi

următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor

fiscale:

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii,

în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate

sau a veniturilor realizate;

Din analiza normei de incriminare, rezultă

că instanța, atunci când reține vinovăția inculpatului, este obligată ca, alături

de pedeapsa principală, să aplice și pedeapsa complementară a interzicerii unor

drepturi.

Potrivit dispozițiilor art. 65 alin.

(1) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată

dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța

constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și

persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi

este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.

În alin. ultim se arată că cerința prevăzută

în alin. (1), cu privire la conținutul pedepsei principale, trebuie să fie îndeplinită

și în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.

Pentru ca pedeapsa complementară a interzicerii

unor drepturi să poată fi pronunțată, textul enunțat anterior prevede necesitatea

îndeplinirii următoarelor condiții: a) făptuitorul să fi fost condamnat la o pedeapsă

principală cu închisoarea și nu cu amenda; b) interzicerea unor drepturi să fie

prevăzută ca pedeapsă complementară la infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea

inculpatului, situație în care instanța trebuie să o aplice în mod obligatoriu;

c) dacă interzicerea unor drepturi nu este prevăzută ca pedeapsă complementară în

norma de incriminare, instanța va aprecia, facultativ, dacă se impune sau nu aplicarea

pedepsei complementare; d) chiar dacă interzicerea unor drepturi, ca pedeapsă complementară,

este prevăzută în textul special cu caracter obligatoriu, ea nu poate fi aplicată

decât dacă cuantumul pedepsei principale aplicate este de cel puțin doi ani.

În cauza dedusă judecății, instanța de

apel a aplicat inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Cum norma de incriminare prevede aplicarea,

alături de pedeapsa principală, și a pedepsei complementare a interzicerii unor

drepturi și cum pedeapsa principală este de 2 ani închisoare, se constată ca fiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 65 C. pen.

Așa fiind, se va admite recursul parchetului

și se va reforma hotărârea atacată în aceste limite, aplicând inculpatului D.D.L.

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., urmând a fi menținute celelalte dispoziții

ale hotărârii atacate.

În ceea ce privește recursul părții civile,

se constată că acesta este nefondat, în condițiile în care A.N.A.F. a ales să-și

recupereze prejudiciul în fața instanței civile, având un titlu executoriu, respectiv

sentința civilă nr. 270/S din 18 noiembrie 2011 a Tribunalului Covasna.

Având în vedere considerentele expuse,

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,

Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Brașov.

Va casa, în parte, decizia penală atacată,

numai în ceea ce privește omisiunea aplicării pedepsei complementare a interzicerii

unor drepturi și, rejudecând în aceste limite:

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., va

aplica inculpatului D.D.L. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.

de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea

pedepsei principale.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii

atacate.

Totodată, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.N.A.F.

prin D.G.F.P. Covasna.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu a intimatului

inculpat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 41/ Ap din 2 aprilie

2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe

inculpatul D.D.L.

Casează, în parte, decizia penală atacată,

numai în ceea ce privește omisiunea aplicării pedepsei complementare a interzicerii

unor drepturi și, rejudecând în aceste limite:

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., aplică

inculpatului D.D.L. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea

pedepsei principale.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii

atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Covasna împotriva aceleiași decizii penale.

Obligă recurenta parte civilă la plata

sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu

pentru intimatul inculpat, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 6 ianuarie 2014.