ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6402/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.C., Primarul municipiului Baia Mare, în contradictoriu cu pârâții C.N.C.D., C.C.R. și M.D.R.T., a solicitat anularea Hotărârii din 15 noiembrie 2011, emisă de către Colegiul Director din cadrul C.N.C.D. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Hotărârea din 15 noiembrie 2011, Colegiul Director din cadrul C.N.C.D., urmare a sesizării făcute de către C.C.R. și înregistrată la 05 iulie 2011 la C.N.C.D., a sesizării M.D.R.T.

înregistrată la 19 iulie 2011 și a autosesizării înregistrate la 12 iulie 2011, a dispus sancționarea Primarului municipiului Baia Mare, C.C., cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 lei pentru fapta reglementată de art. 2 alin. (5) și cu amendă contravențională în cuantum de 4.000 lei pentru fapta prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, se recomandând demolarea zidului despărțitor și luarea unor măsuri de îmbunătățire a condițiilor de locuire a romilor. În motivarea hotărârii, autoritatea emitentă a constatat că reclamantul este responsabil pentru construirea unui zid despărțitor din beton de aproape 2 m înălțime, între locuințele sociale ocupate în majoritate de romii din str. X și strada principală, fără o justificare obiectivă, acesta reprezentând un comportament discriminatoriu, pe criteriul apartenenței etnice care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant.

A mai arătat reclamantul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de hărțuire, așa cum este definită prin art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, și, mai mult, fapta nu se încadrează în niciunul dintre comportamentele prevăzute la art. 15, întrucât ridicarea zidului despărțitor nu a avut ca scop și nu a vizat atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare față de persoanele care locuiesc. Totodată s-a învederat instanței că zidul nu închide un perimetru locuibil, unicul scop al ridicării acestuia fiind prevenirea accidentelor și astfel că s-a apreciat că ridicarea zidului în zonă este justificată obiectiv de un scop legitim, iar metoda aleasă de atingere a scopului este adecvată și chiar necesară, fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. (3) teza finală din O.G.

nr. 137/2000. A mai precizat reclamantul că și în zonele unde există limitatoare de viteză s-au produs numeroase accidente de circulație, ridicarea acelui zid având drept consecință faptul că le conferă persoanelor un avantaj special, neputându-se vorbi despre existența unui comportament care a avut ca obiectiv sau ca efect lezarea demnității unor persoane și crearea unui mediu de intimidare. În susținerea acțiunii s-a invocat și Directiva Consiliului nr. 2000/43/ CE din 29 iunie 2000, cu privire la implementarea principiului tratamentului egal între persoane, indiferent de originea etnică sau rasială. Pârâtul C.N.C.D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii. În principal, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, dat fiind că reclamantul a executat benevol dispozitivul Hotărârii din 15 noiembrie 2011, achitând suma de 6.000 lei, astfel demersul său judiciar este lipsit de un interes legitim și actual.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 141 din 24 februarie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea și a dispus anularea hotărârii contestate. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea din 15 noiembrie 2011, Colegiul Director al C.N.C.D. a decis că ridicarea unui zid despărțitor între locuințele sociale ocupate în majoritate de romii din mun. Baia Mare și aleea pietonală, respectiv șoseaua destinată circulației autovehiculelor reprezintă hărțuire conform art. 2 alin. (5) și încalcă dreptul la demnitate reglementat de art. 15 al O.G. nr. 137/2000. A constatat prima instanță că din planșele foto depuse la dosarul cauzei reiese că cele trei blocuri ce adăpostesc locuințe sociale, din Baia Mare, au fost împrejmuite cu un gard de către autoritatea municipală reprezentată prin primar C.C.

Împrejmuirea are o lungime de 89 m și o înălțime de 1,80 m și a fost executată în baza autorizației de construire din 30 iunie 2011. Potrivit memoriului tehnic, zidul a fost edificat din bolțari de beton, cu stâlpi din beton armat la intervale de 2,75 m în vederea rigidizării acestuia. S-a mai reținut că planșele foto relevă și faptul că prin ridicarea acestui zid împrejmuitor, terenul aferent celor trei blocuri nu a fost separat complet de aleile pietonale situate în zona imediat adiacentă, ci au fost asigurate două căi de acces auto și pietonale atât spre strada X cât și spre strada Y. O parte dintre proprietățile învecinate erau deja delimitate de terenul municipalității pe care sunt construite locuințele sociale tot prin garduri netransparente și de o înălțime similară.

Ca atare, zidul incriminat a constituit o prelungire a gardurilor deja existente pe unele laturi ale terenului municipalității, zidul încadrându-se astfel în specificul zonei. Pe baza acestor probe, curtea de apel a apreciat că edificarea gardului împrejmuitor nu împiedică în niciun caz comunicarea cu exteriorul și nu o face mai dificilă, fiind asigurate două căi de acces adecvate către ambele străzi cu care se învecinează cele trei blocuri de locuințe, astfel că nu se poate vorbi de segregare etnică în scopul marginalizării grupului de romi ce ocupă în proporție majoritară clădirile respective. Analizând chestiunea supusă dezbaterii judecătorești, instanța de fond a reținut, în primul rând, că împrejmuirea unui spațiu construit nu constituie în sine o măsură degradantă sau de natură a aduce atingere demnității umane.

În al doilea rând, prima instanță a reținut că rațiunea care a justificat edificarea acestui zid a fost determinată de dorința de a reduce și preveni accidentele rutiere care se produceau în mod constant și frecvent pe strada Horea din Baia Mare, împrejurare confirmată prin adresa din 17 octombrie 2011 a I.J.P. Maramureș - Serviciul Poliția Rutieră. Din cuprinsul acesteia reiese că, în anul 2011, în zona locuințelor sociale, s-au produs cinci accidente rutiere soldate cu rănirea gravă a trei persoane și rănirea ușoară a altor două persoane, toate având drept cauză traversarea neregulamentară a pietonilor. Pe acest aspect, prima instanță a tras concluzia că dorința autorităților locale de a proteja populația împotriva accidentelor rutiere prin delimitarea spațiului construibil în modalitatea edificării unui gard împrejmuitor reprezintă, în mod incontestabil, un scop legitim.

Analizând proporționalitatea măsurii, curtea de apel a reținut că decizia de a edifica gardul în litigiu este una proporțională, în acest sens fiind relevante explicațiile scrise comunicate C.N.C.D. de către Primăria municipiului Baia Mare, care evidențiază faptul că blocurile de pe strada X sunt ocupate de 317 persoane de etnie romă dintre care 159 sunt copii cu vârstă sub 18 ani, iar restul adulți. A considerat instanța că această împrejurare, coroborată cu faptul că strada X este intens circulată și că riscul unor accidente determinat de trecerea neregulamentară a pietonilor este unul crescut, justifică limitarea accesului pietonilor la șoseaua publică doar prin anumite zone bine delimitate.

Răspunzând apărărilor formulate de C.N.C.D., instanța de fond a constatat că nu s-a probat susținerea potrivit căreia pe B-dul B. din Baia Mare există o situație comparabilă cu cea de pe strada X în privința numărului de minori care locuiesc în clădirile imediat adiacente arterei de circulație, astfel încât nu se poate susține că municipalitatea ar fi adoptat măsuri diferite în situații similare.

A apreciat prima instanță că în analiza proporționalității măsurii prezintă relevanță și faptul că beneficiarii direcți ai împrejmuirii nu au reclamat niciun moment că ar fi fost supuși unui tratament degradant sau umilitor sau că le-ar fi fost lezată demnitatea prin edificarea zidului respectiv, astfel de acuze provenind doar de la asociații înființate pentru apărarea drepturilor romilor, care nu au efectuat nici un demers concret pentru a verifica dacă măsura în sine adoptată de către autoritățile locale este percepută ca fiind benefică de către locatarii zonei respective sau, dimpotrivă, este de natură a-i umili și de a le afecta demnitatea. În concluzie, Curtea de Apel Cluj a apreciat că fapta reclamată nu constituie hărțuire în sensul art. 2 alin. (5) din O.G.

nr. 137/2000 și nu a avut drept scop atingerea demnității sau crearea unei atmosfere intimidante, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, pe motive etnice, astfel că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 15 din același act normativ. 3. Recursul exercitat împotriva sentinței Pârâtul C.N.C.D. a atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul - pârât a făcut o analiză detaliată a conținutului celor două contravenții reținute în sarcina intimatului - reclamant, cu latura lor obiectivă și subiectivă, arătând că, în pofida celor susținute de acesta și însușite de instanța de judecată, măsura edificării zidului care separă blocurile de aleea pietonală, zid mult mai înalt decât gardurile standard folosite de municipalitate în zonele cu risc de accidente rutiere, este lipsită de justețe și rezonabilitate în raport cu scopul declarat ca fiind legitim.

Explicând tehnica stabilirii criteriului apartenenței etnice, ca element definitoriu al discriminării, recurentul - pârât a făcut referire la necesitatea „considerării exacte a atitudinii intelective și volitive a autorului” și a indicat, ca fiind relevantă, conduita publică a Primarului municipiului Baia Mare, care a făcut declarații repetate din care a rezultat că scopul măsurii nu a fost cel afirmat în documentarea prezentată, denotând dezinteresul și reaua credință a administrației locale cu privire la un grup etnic vulnerabil social, confruntat cu probleme de respingere, marginalizare și de integrare socială. 4. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul - reclamant a combătut argumentele recurentului - pârât, arătând că instanța de fond a aplicat corect legea, folosind rațional și complet probele administrate.

În esență, a subliniat că scopul ridicării zidului este unul legitim, constând în evitarea procedurii accidentelor rutiere, atrăgând încadrarea faptei supuse analizei în norma de excepție cuprinsă în teza finală a art. 2 alin. (3) din O.G.

nr. 137/2000: „sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. I, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practice sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.' ' De asemenea, a menționat formularea din Directiva Consiliului nr. 2000/43/ CE din 29 iunie 2000 cu privire la implementarea principiului tratamentului egal între persoane, indiferent de originea etnică sau rasială, care statuează faptul că nu vorbim despre discriminare atunci când diferența de tratament e motivată de natura activităților sau situațiilor particulare ori a contextului în care se manifestă, constituind o cerință cu obiectiv legitim, iar cerința este proporțională.

În fine, intimatul - reclamant a arătat că prin sentința civilă nr. 4506 din 13 noiembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 75955/3/2011 al Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de Romani C.R.I.S.S. - C.R.I.S.S. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Baia Mare, prin care s-a solicitat anularea Autorizației de construire din 30 iunie 2011 și obligarea Primarului la demolarea împrejmuirii efectuate pe str. X din municipiul Baia Mare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul - pârât și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Intimatul - reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instant de contencios administrative, pe calea prevăzută în art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, hotărârea din 15 noiembrie 2011, prin care C.N.C.D. a stabilit că r idicarea unui zid despărțitor între locuințele sociale ocupate în majoritate de romii din strada X din municipiul Baia Mare și strada principala (aleea pietonală și șoseaua destinată circulației autovehiculelor) reprezintă hărțuire conform art. 2 alin. (5) și încalcă dreptul de demnitate reglementat de art. 15 al O.G. nr. 127/2000, republicată. Pe baza acestor constatări, C.N.C.D.

a dispus sancționarea autorității locale din Baia Mare, prin primarul C.C., cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 lei pentru fapta reglementată de art. 2 alin. (5), respectiv cu amendă contravențională în cuantum de 4.000 lei pentru fapta prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, coroborat cu art. 7 din O.G. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor. Prevederile legale care definesc faptele contravenționale constatate și sancționate de autoritatea emitentă au următorul conținut: - art. 2 alin. (5) din O.G.

nr. 137/2000: „ Constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv”. - art. 15 din O.G.

nr. 137/2000: „ Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.” În esență, soluția de admitere a acțiunii, pronunțată de prima instanță, s-a întemeiat pe considerentul că măsura edificării zidului împrejmuitor a avut scop protecția populației împotriva accidentelor rutiere, ce reprezintă, indiscutabil, un scop legitim, și că mijlocul ales pentru atingerea acestui obiectiv nu este unul disproporționat, de vreme ce în cele două blocuri împrejmuite locuiesc 317 persoane de etnie romă, dintre care 159 sunt minori, strada X este intens circulată, riscul unor accidente determinate de trecerea regulamentară a pietonilor este unul crescut, zidul nu îngrădește accesul la drumul public, iar “beneficiarii direcți ai împrejmuirii” nu au reclamat un tratament degradant,

umilitor sau care le-ar fi lezat demnitatea. În cadrul propriei evaluări a raportului juridic dedus judecății, instanța de control judiciar constată însă că sentința atacată este expresia interpretării greșite a prevederilor legale ce reglementează discriminarea, atât în litera, cât și în spiritul lor. Definind discriminarea, art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000 arată că aceasta vizează „orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”.

Sunt discriminatorii, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, “prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare”. Fără a înlătura, la nivel de principiu, argumentul potrivit căruia reducerea și prevenirea accidentelor rutiere poate constitui un scop legitim, Înalta Curte reține că atât documentația tehnico - administrativă care a stat la baza lucrărilor de edificare a zidului, cât și conduita publică a exponentului autorității publice locale prezintă elemente de natură să formeze convingerea că, în realitate, măsura supusă analizei s-a îndepărtat de la scopul declarat, intrând în câmpul de aplicare al normelor pe care s-a întemeiat actul administrativ în litigiu.

În acest sens, fără a mai relua în detaliu întregul context faptic descris la pct. 1 din prezenta decizie, Înalta Curte remarcă o serie de înscrisuri care, deși depuse la dosarul de fond, nu au fost avute în vedere la fundamentarea soluției. Astfel, la filele 138 - 139 din dosarul de fond se află copiile fișelor de audiență din 16 martie 2011 și din 24 noiembrie 2010 ale Primăriei Municipiului Baia Mare - Centrul de Relații Publice, Dialog Public și Audiență, în care sunt consemnate solicitările unor cetățeni ai municipiului, privind un „gard de împrejmuire pe str. X între blocurile sociale și private” și, respectiv „un gard de departajare între blocuri”, pentru „ordinea publică în zona X”. Fișa de audiență din 24 noiembrie 2010 (prima, în ordine cronologică) conține următoarea rezoluție a viceprimarului: „Clarificarea situației juridice a terenului pe care se face accesul la bl.

46 de pe strada Horea. Studierea posibilității de realizare a unui gard de împrejmuire a str. X în vederea eliminării accesului locuitorilor. Se vor prevedea fondurile necesare în bugetul anului 2011 în vederea efectuării gardului în trimestrul I al anului 2011”. De asemenea, din conținutul memoriului tehnic privind executarea lucrării „împrejmuirea la stradă a blocurilor de locuințe din str. X, Baia Mare”, întocmit de Serviciul Public „Administrarea Patrimoniului Local și Utilități” Baia Mare, rezultă că nevoia socială a edificării zidului ar fi fost determinată de comportamentul ocupanților locuințelor sociale din blocul situat în str. X, iar nu de interesul bunei desfășurări a traficului rutier, opțiunea autorității locale fiind motivată astfel: „În cursul anului 2009 la blocul de locuințe sociale din str. X au fost executate lucrări de reabilitare si mansardare.

După câteva luni de folosința, în urma verificărilor repetate atât la exterior cât și la interiorul blocului s-a constatat că chiriașii acestui imobil au un comportament necorespunzător și nu respectă normele de conviețuire în comun, provoacă pagube la părțile de folosință în comun și aruncă gunoiul menajer de la ferestre, care se împrăștie pe str. X cât și în zonele adiacente a imobilelor învecinate, iar copiii aruncă cu corpuri contondente în mașinile care sunt în trafic pe str. X. Pentru evitarea celor descrise mai sus se propune executarea unei împrejmuiri din zidărie din bolțari de beton”.

Judecătorul fondului a reținut, ca probă a producerii frecvente a unor accidente de circulație pe strada X, adresa din 17 octombrie 2011, emisă de Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș - Serviciul rutier, din cuprinsul căreia rezultă că în anul 2011, pe strada X din municipiul Baia Mare, în zona locuințelor sociale, s-au produs un număr de cinci accidente rutiere, soldate cu rănirea gravă a trei persoane și rănirea ușoară a altor două persoane, toate având drept cauză generatoare traversarea neregulamentară a pietonilor. Proba respectivă a fost însă preluată trunchiat, pentru că, tot în cuprinsul acelei adrese, există următoarea precizare: „Cele mai frecvente accidente rutiere, în care sunt implicați pietonii, s-au produs pe B-dul B. din municipiul Baia Mare, iar pentru prevenirea și combaterea acestora s-au efectuat controale și acțiuni tematice pe linia disciplinării acestora.

Limita maximă de viteză pe str. X din municipiul Baia Mare este de 50 km/h, pe tot sectorul de drum din zona locuințelor sociale.” Cu alte cuvinte, în zona cu cele mai frecvente accidente rutiere au fost considerate suficiente controalele și acțiunile tematice efectuate de structurile poliției rutiere, în timp ce în zona locuințelor sociale din strada Horea, autoritatea locală a apreciat necesară, pentru același scop legitim afirmat măsura disproporționată a ridicării unui zid de beton cu grosimea de 25 cm și înălțimea de 1,80 m. În ceea ce privește latura subiectivă a contravenției, definită generic în art. 1 din O.U.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, Înalta Curte reține că în analiza manifestării exterioare de voință a autorului faptei nu poate fi ignorat elementul moral, conduita psihică a acestuia, modul în care se raportează el la faptă și la urmăririle sale din punct de vedere intelectiv și volitiv.

De aceea, contrar apărărilor intimatului - reclamant, Înalta Curte consideră pertinente și relevante referirile făcute în motivarea recursului la afirmațiile publice ale exponentului autorității publice locale, afirmații care contrazic scopul declarat al edificării zidului și denotă o intenție clară de segregare a minorității rome, partea susținând, printre altele, că va demola zidul atunci când va constata că acea zonă a devenit una „normală”, „nu un ghetou, nu o zonă de mizerie” Zidul - Țigănesc - Demolat - Primarul - C. - vrea să se păstreze doar o bucată din controversatul zid de pe strada X.).

În fine, Înalta Curte reține că respingerea, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, a acțiunii în anularea autorizației de construire nu are semnificația juridică invocată în întâmpinarea intimatului – reclamant, pentru că instanța învestită cu acel litigiu a avut de analizat un raport de drept administrativ diferit, din perspectiva legislației specifice și a exigențelor de urbanism pe care trebuie să le îndeplinească o autorizație de construire. Problema de drept a caracterului discriminatoriu al conduitei autorității emitente a fost analizată numai tangențial, iar în motivarea sentinței nr. 456 din 13 noiembrie 2012, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a reținut, drept argument în sensul inexistenței unei discriminări, chiar hotărârea de fond reformată în prezenta cauză.

2. Soluția adoptată în recurs și temeiul de drept al acesteia. Având în vedere toate considerentele expuse, care converg către concluzia legalității constatărilor și sancțiunilor contravenționale dispuse prin actul administrativ supus contestării judiciare, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.N.C.D. împotriva sentinței civile nr. 141 din 24 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului Primarul Municipiului Baia-Mare, C.C., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2013.