ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6402/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6402/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul C.C., Primarul municipiului Baia Mare, în

contradictoriu cu pârâții C.N.C.D., C.C.R. și M.D.R.T., a solicitat anularea

Hotărârii din 15 noiembrie 2011, emisă de către Colegiul Director din cadrul C.N.C.D.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că prin Hotărârea din 15 noiembrie 2011,

Colegiul Director din cadrul C.N.C.D., urmare a sesizării făcute de către C.C.R.

și înregistrată la 05 iulie 2011 la C.N.C.D., a sesizării M.D.R.T. înregistrată

la 19 iulie 2011 și a autosesizării înregistrate la 12 iulie 2011, a dispus

sancționarea Primarului municipiului Baia Mare, C.C., cu amendă

contravențională în cuantum de 2.000 lei pentru fapta reglementată de art. 2 alin.

(5) și cu amendă contravențională în cuantum de 4.000 lei pentru fapta

prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, se recomandând demolarea zidului

despărțitor și luarea unor măsuri de îmbunătățire a condițiilor de locuire a romilor.

În motivarea

hotărârii, autoritatea emitentă a constatat că reclamantul este responsabil

pentru construirea unui zid despărțitor din beton de aproape 2 m înălțime, între locuințele sociale ocupate în majoritate de romii din str. X și strada

principală, fără o justificare obiectivă, acesta reprezentând un comportament

discriminatoriu, pe criteriul apartenenței etnice care duce la crearea unui cadru

intimidant, ostil, degradant.

A mai arătat

reclamantul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de

hărțuire, așa cum este definită prin art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, și,

mai mult, fapta nu se încadrează în niciunul dintre comportamentele prevăzute la

art. 15, întrucât ridicarea zidului despărțitor nu a avut ca scop și nu a vizat

atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile,

degradante, umilitoare sau ofensatoare față de persoanele care locuiesc.

Totodată s-a

învederat instanței că zidul nu închide un perimetru locuibil, unicul scop al

ridicării acestuia fiind prevenirea accidentelor și astfel că s-a apreciat că

ridicarea zidului în zonă este justificată obiectiv de un scop legitim, iar

metoda aleasă de atingere a scopului este adecvată și chiar necesară, fiind

incidente dispozițiile art. 2 alin. (3) teza finală din O.G. nr. 137/2000.

A mai precizat

reclamantul că și în zonele unde există limitatoare de viteză s-au produs

numeroase accidente de circulație, ridicarea acelui zid având drept consecință

faptul că le conferă persoanelor un avantaj special, neputându-se vorbi despre

existența unui comportament care a avut ca obiectiv sau ca efect lezarea

demnității unor persoane și crearea unui mediu de intimidare.

În susținerea acțiunii

s-a invocat și Directiva Consiliului nr. 2000/43/ CE din 29 iunie 2000, cu

privire la implementarea principiului tratamentului egal între persoane,

indiferent de originea etnică sau rasială.

Pârâtul C.N.C.D. a

depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.

În principal, pârâtul

a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, dat fiind că reclamantul a

executat benevol dispozitivul Hotărârii din 15 noiembrie 2011, achitând suma de

6.000 lei, astfel demersul său judiciar este lipsit de un interes legitim și

actual.

instanțe

Prin sentința civilă nr.

141 din 24 februarie 2012, Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea și a dispus

anularea hotărârii contestate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea din 15 noiembrie 2011,

Colegiul Director al C.N.C.D. a decis că ridicarea unui zid despărțitor între

locuințele sociale ocupate în majoritate de romii din mun. Baia Mare și aleea

pietonală, respectiv șoseaua destinată circulației autovehiculelor reprezintă hărțuire

conform art. 2 alin. (5) și încalcă dreptul la demnitate reglementat de art. 15

al O.G. nr. 137/2000.

A

constatat prima instanță că din planșele foto depuse la dosarul cauzei reiese

că cele trei blocuri ce adăpostesc locuințe sociale, din Baia Mare, au fost

împrejmuite cu un gard de către autoritatea municipală reprezentată prin primar

C.C. Împrejmuirea are o lungime de 89 m și o înălțime de 1,80 m și a fost executată în baza autorizației de construire din 30 iunie 2011. Potrivit memoriului

tehnic, zidul a fost edificat din bolțari de beton, cu stâlpi din beton armat

la intervale de 2,75 m în vederea rigidizării acestuia.

S-a mai

reținut că planșele foto relevă și faptul că prin ridicarea acestui zid

împrejmuitor, terenul aferent celor trei blocuri nu a fost separat complet de

aleile pietonale situate în zona imediat adiacentă, ci au fost asigurate două

căi de acces auto și pietonale atât spre strada X cât și spre strada Y. O parte

dintre proprietățile învecinate erau deja delimitate de terenul municipalității

pe care sunt construite locuințele sociale tot prin garduri netransparente și

de o înălțime similară. Ca atare, zidul incriminat a constituit o prelungire a

gardurilor deja existente pe unele laturi ale terenului municipalității, zidul

încadrându-se astfel în specificul zonei.

Pe baza

acestor probe, curtea de apel a apreciat că edificarea gardului împrejmuitor nu

împiedică în niciun caz comunicarea cu exteriorul și nu o face mai dificilă,

fiind asigurate două căi de acces adecvate către ambele străzi cu care se

învecinează cele trei blocuri de locuințe, astfel că nu se poate vorbi de

segregare etnică în scopul marginalizării grupului de romi ce ocupă în

proporție majoritară clădirile respective.

Analizând

chestiunea supusă dezbaterii judecătorești, instanța de fond a reținut, în

primul rând, că împrejmuirea unui spațiu construit nu constituie în sine o

măsură degradantă sau de natură a aduce atingere demnității umane.

În al

doilea rând, prima instanță a reținut că rațiunea care a justificat edificarea

acestui zid a fost determinată de dorința de a reduce și preveni accidentele

rutiere care se produceau în mod constant și frecvent pe strada Horea din Baia

Mare, împrejurare confirmată prin adresa din 17 octombrie 2011 a I.J.P. Maramureș

- Serviciul Poliția Rutieră.

Din

cuprinsul acesteia reiese că, în anul 2011, în zona locuințelor sociale, s-au

produs cinci accidente rutiere soldate cu rănirea gravă a trei persoane și

rănirea ușoară a altor două persoane, toate având drept cauză traversarea

neregulamentară a pietonilor.

Pe acest

aspect, prima instanță a tras concluzia că dorința autorităților locale de a

proteja populația împotriva accidentelor rutiere prin delimitarea spațiului

construibil în modalitatea edificării unui gard împrejmuitor reprezintă, în mod

incontestabil, un scop legitim.

Analizând

proporționalitatea măsurii, curtea de apel a reținut că decizia de a edifica

gardul în litigiu este una proporțională, în acest sens fiind relevante

explicațiile scrise comunicate C.N.C.D. de către Primăria municipiului Baia

Mare, care evidențiază faptul că blocurile de pe strada X sunt ocupate de 317

persoane de etnie romă dintre care 159 sunt copii cu vârstă sub 18 ani, iar

restul adulți. A considerat instanța că această împrejurare, coroborată cu

faptul că strada X este intens circulată și că riscul unor accidente determinat

de trecerea neregulamentară a pietonilor este unul crescut, justifică limitarea

accesului pietonilor la șoseaua publică doar prin anumite zone bine delimitate.

Răspunzând

apărărilor formulate de C.N.C.D., instanța de fond a constatat că nu s-a probat

susținerea potrivit căreia pe B-dul B. din Baia Mare există o situație

comparabilă cu cea de pe strada X în privința numărului de minori care locuiesc

în clădirile imediat adiacente arterei de circulație, astfel încât nu se poate

susține că municipalitatea ar fi adoptat măsuri diferite în situații similare.

A

apreciat prima instanță că în analiza proporționalității măsurii prezintă

relevanță și faptul că beneficiarii direcți ai împrejmuirii nu au reclamat

niciun moment că ar fi fost supuși unui tratament degradant sau umilitor sau că

le-ar fi fost lezată demnitatea prin edificarea zidului respectiv, astfel de

acuze provenind doar de la asociații înființate pentru apărarea drepturilor

romilor, care nu au efectuat nici un demers concret pentru a verifica dacă

măsura în sine adoptată de către autoritățile locale este percepută ca fiind

benefică de către locatarii zonei respective sau, dimpotrivă, este de natură

a-i umili și de a le afecta demnitatea.

În

concluzie, Curtea de Apel Cluj a apreciat că fapta reclamată nu constituie

hărțuire în sensul art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 și nu a avut drept

scop atingerea demnității sau crearea unei atmosfere intimidante, ostile,

degradante, umilitoare sau ofensatoare, pe motive etnice, astfel că nu sunt

întrunite nici elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 15

din același act normativ.

împotriva sentinței

Pârâtul C.N.C.D. a

atacat cu recurs sentința menționată, criticând-o pentru nelegalitate, în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul - pârât a făcut o analiză detaliată a conținutului celor două

contravenții reținute în sarcina intimatului - reclamant, cu latura lor

obiectivă și subiectivă, arătând că, în pofida celor susținute de acesta și

însușite de instanța de judecată, măsura edificării zidului care separă

blocurile de aleea pietonală, zid mult mai înalt decât gardurile standard

folosite de municipalitate în zonele cu risc de accidente rutiere, este lipsită

de justețe și rezonabilitate în raport cu scopul declarat ca fiind legitim.

Explicând tehnica

stabilirii criteriului apartenenței etnice, ca element definitoriu al

discriminării, recurentul - pârât a făcut referire la necesitatea „considerării

exacte a atitudinii intelective și volitive a autorului” și a indicat, ca fiind

relevantă, conduita publică a Primarului municipiului Baia Mare, care a făcut

declarații repetate din care a rezultat că scopul măsurii nu a fost cel afirmat

în documentarea prezentată, denotând dezinteresul și reaua credință a administrației

locale cu privire la un grup etnic vulnerabil social, confruntat cu probleme de

respingere, marginalizare și de integrare socială.

formulate în cauză

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul - reclamant a combătut argumentele recurentului -

pârât, arătând că instanța de fond a aplicat corect legea, folosind rațional și

complet probele administrate.

În esență, a

subliniat că scopul ridicării zidului este unul legitim, constând în evitarea

procedurii accidentelor rutiere, atrăgând încadrarea faptei supuse analizei în

norma de excepție cuprinsă în teza finală a art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000:

„sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile

sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza

criteriilor prevăzute la alin. I, față de alte persoane, în afara cazului în

care aceste prevederi, criterii sau practice sunt justificate obiectiv de un

scop legitim, iar metodele de atingere a acelui

scop sunt adecvate și necesare.'

'

De asemenea, a

menționat formularea din Directiva Consiliului nr. 2000/43/ CE din 29 iunie 2000

cu privire la implementarea principiului tratamentului egal între persoane,

indiferent de originea etnică sau rasială, care statuează faptul că nu vorbim

despre discriminare atunci când diferența de tratament e motivată de natura

activităților sau situațiilor particulare ori a contextului în care se

manifestă, constituind o cerință cu obiectiv legitim, iar cerința este

proporțională.

În fine, intimatul -

reclamant a arătat că prin sentința civilă nr. 4506 din 13 noiembrie 2012

pronunțată în Dosarul nr. 75955/3/2011 al Tribunalului București, secția a IX-a

contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de Romani C.R.I.S.S. - C.R.I.S.S. în contradictoriu cu Primarul

Municipiului Baia Mare, prin care s-a solicitat anularea Autorizației de

construire din 30 iunie 2011 și obligarea Primarului la demolarea împrejmuirii

efectuate pe str. X din municipiul Baia Mare.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurentul - pârât și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

și de drept relevante

Intimatul - reclamant

a supus controlului de legalitate exercitat de instant de contencios

administrative, pe calea prevăzută în art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000,

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, hotărârea din

15 noiembrie 2011, prin care C.N.C.D. a stabilit că r

idicarea unui zid

despărțitor între locuințele sociale ocupate în majoritate de romii din strada X

din municipiul Baia Mare și strada principala (aleea pietonală și șoseaua

destinată circulației autovehiculelor) reprezintă hărțuire conform art. 2 alin.

(5) și încalcă dreptul de demnitate reglementat de art. 15 al O.G. nr. 127/2000,

republicată.

Pe baza acestor

constatări, C.N.C.D. a dispus sancționarea autorității locale din Baia Mare,

prin primarul C.C., cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 lei pentru

fapta reglementată de art. 2 alin. (5), respectiv cu amendă contravențională în

cuantum de 4.000 lei pentru fapta prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000,

în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000,

coroborat cu art. 7 din O.G. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.

Prevederile legale

care definesc faptele contravenționale constatate și sancționate de autoritatea

emitentă au următorul conținut:

- art. 2 alin. (5)

din O.G. nr. 137/2000: „

Constituie hărțuire și se sancționează

contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie,

limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală,

apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat

ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant,

ostil, degradant ori ofensiv”.

- art. 15 din O.G. nr.

137/2000: „

Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe,

dacă fapta nu intră sub incidența legii penale, orice comportament manifestat

în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură

rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează

atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile,

degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui

grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o

anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o

categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a

acestuia.”

În

esență, soluția de admitere a acțiunii, pronunțată de prima instanță, s-a

întemeiat pe considerentul că măsura edificării zidului împrejmuitor a avut

scop protecția populației împotriva accidentelor rutiere, ce reprezintă,

indiscutabil, un scop legitim, și că mijlocul ales pentru atingerea acestui

obiectiv nu este unul disproporționat, de vreme ce în cele două blocuri

împrejmuite locuiesc 317 persoane de etnie romă, dintre care 159 sunt minori,

strada X este intens circulată, riscul unor accidente determinate de trecerea

regulamentară a pietonilor este unul crescut, zidul nu îngrădește accesul la

drumul public, iar “beneficiarii direcți ai împrejmuirii” nu au reclamat un

tratament degradant, umilitor sau care le-ar fi lezat demnitatea.

În

cadrul propriei evaluări a raportului juridic dedus judecății, instanța de

control judiciar constată însă că sentința atacată este expresia interpretării

greșite a prevederilor legale ce reglementează discriminarea, atât în litera,

cât și în spiritul lor.

Definind discriminarea,

art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 arată că aceasta vizează „orice deosebire,

excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie,

limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă,

handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o

categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect

restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în

condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau

a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural

sau în orice alte domenii ale vieții publice”.

Sunt discriminatorii,

potrivit alin. (3) al aceluiași articol, “prevederile, criteriile sau

practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza

criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în

care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un

scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și

necesare”.

Fără a înlătura, la

nivel de principiu, argumentul potrivit căruia reducerea și prevenirea

accidentelor rutiere poate constitui un scop legitim, Înalta Curte reține că

atât documentația tehnico - administrativă care a stat la baza lucrărilor de

edificare a zidului, cât și conduita publică a exponentului autorității publice

locale prezintă elemente de natură să formeze convingerea că, în realitate,

măsura supusă analizei s-a îndepărtat de la scopul declarat, intrând în câmpul

de aplicare al normelor pe care s-a întemeiat actul administrativ în litigiu.

În acest sens, fără a

mai relua în detaliu întregul context faptic descris la pct. 1 din prezenta

decizie, Înalta Curte remarcă o serie de înscrisuri care, deși depuse la

dosarul de fond, nu au fost avute în vedere la fundamentarea soluției.

Astfel, la filele 138

- 139 din dosarul de fond se află copiile fișelor de audiență din 16 martie

2011 și din 24 noiembrie 2010 ale Primăriei Municipiului Baia Mare - Centrul de

Relații Publice, Dialog Public și Audiență, în care sunt consemnate

solicitările unor cetățeni ai municipiului, privind un „gard de împrejmuire pe

str. X între blocurile sociale și private” și, respectiv „un gard de

departajare între blocuri”, pentru „ordinea publică în zona X”.

Fișa de audiență din 24

noiembrie 2010 (prima, în ordine cronologică) conține următoarea rezoluție a

viceprimarului: „Clarificarea situației juridice a terenului pe care se face

accesul la bl. 46 de pe strada Horea. Studierea posibilității de realizare a unui

gard de împrejmuire a str. X în vederea eliminării accesului locuitorilor. Se

vor prevedea fondurile necesare în bugetul anului 2011 în vederea efectuării

gardului în trimestrul I al anului 2011”.

De asemenea, din

conținutul memoriului tehnic privind executarea lucrării „împrejmuirea la stradă

a blocurilor de locuințe din str. X, Baia Mare”, întocmit de Serviciul Public

„Administrarea Patrimoniului Local și Utilități” Baia Mare, rezultă că nevoia

socială a edificării zidului ar fi fost determinată de comportamentul

ocupanților locuințelor sociale din blocul situat în str. X, iar nu de

interesul bunei desfășurări a traficului rutier, opțiunea autorității locale fiind

motivată astfel:

„În cursul anului

2009 la blocul de locuințe sociale din str. X au fost executate lucrări de

reabilitare si mansardare.

După câteva luni de

folosința, în urma verificărilor repetate atât la exterior cât și la interiorul

blocului s-a constatat că chiriașii acestui imobil au un comportament

necorespunzător și nu respectă normele de conviețuire în comun, provoacă pagube

la părțile de folosință în comun și aruncă gunoiul menajer de la ferestre, care

se împrăștie pe str. X cât și în zonele adiacente a imobilelor învecinate, iar

copiii aruncă cu corpuri contondente în mașinile care sunt în trafic pe str. X.

Pentru evitarea celor descrise mai sus se propune executarea unei împrejmuiri

din zidărie din bolțari de beton”.

Judecătorul fondului

a reținut, ca probă a producerii frecvente a unor accidente de circulație pe

strada X, adresa din 17 octombrie 2011, emisă de Inspectoratul de Poliție al

Județului Maramureș - Serviciul rutier, din cuprinsul căreia rezultă că în anul

2011, pe strada X din municipiul Baia Mare, în zona locuințelor sociale, s-au

produs un număr de cinci accidente rutiere, soldate cu rănirea gravă a trei persoane

și rănirea ușoară a altor două persoane, toate având drept cauză generatoare

traversarea neregulamentară a pietonilor.

Proba respectivă a fost

însă preluată trunchiat, pentru că, tot în cuprinsul acelei adrese, există

următoarea precizare: „Cele mai frecvente accidente rutiere, în care sunt

implicați pietonii, s-au produs pe B-dul B. din municipiul Baia Mare, iar

pentru prevenirea și combaterea acestora s-au efectuat controale și acțiuni

tematice pe linia disciplinării acestora. Limita maximă de viteză pe str. X din

municipiul Baia Mare este de 50 km/h, pe tot sectorul de drum din zona

locuințelor sociale.” Cu alte cuvinte, în zona cu cele mai frecvente accidente

rutiere au fost considerate suficiente controalele și acțiunile tematice

efectuate de structurile poliției rutiere, în timp ce în zona locuințelor

sociale din strada Horea, autoritatea locală a apreciat necesară, pentru

același scop legitim afirmat măsura disproporționată a ridicării unui zid de

beton cu grosimea de 25 cm și înălțimea de 1,80 m.

În ceea ce privește

latura subiectivă a contravenției, definită generic în art. 1 din O.U.G. nr. 2/2001,

privind regimul juridic al contravențiilor, Înalta Curte reține că în analiza manifestării

exterioare de voință a autorului faptei nu poate fi ignorat elementul moral,

conduita psihică a acestuia, modul în care se raportează el la faptă și la

urmăririle sale din punct de vedere intelectiv și volitiv.

De aceea, contrar

apărărilor intimatului - reclamant, Înalta Curte consideră pertinente și

relevante referirile făcute în motivarea recursului la afirmațiile publice ale

exponentului autorității publice locale, afirmații care contrazic scopul

declarat al edificării zidului și denotă o intenție clară de segregare a minorității

rome, partea

susținând,

printre altele, că va demola zidul atunci când va constata că acea zonă a

devenit una „normală”, „nu un ghetou, nu o zonă de mizerie” Zidul - Țigănesc -

Demolat - Primarul - C. - vrea să se păstreze doar o bucată din controversatul

zid de pe strada X.).

În fine, Înalta Curte

reține că respingerea, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, a acțiunii în

anularea autorizației de construire nu are semnificația juridică invocată în

întâmpinarea intimatului – reclamant, pentru că instanța învestită cu acel

litigiu a avut de analizat un raport de drept administrativ diferit, din perspectiva

legislației specifice și a exigențelor de urbanism pe care trebuie să le

îndeplinească o autorizație de construire.

Problema de drept a

caracterului discriminatoriu al conduitei autorității emitente a fost analizată

numai tangențial, iar în motivarea sentinței nr. 456 din 13 noiembrie 2012,

Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a

reținut, drept argument în sensul inexistenței unei discriminări, chiar hotărârea

de fond reformată în prezenta cauză.

în recurs și temeiul de drept al acesteia.

Având în vedere toate

considerentele expuse, care converg către concluzia legalității constatărilor și

sancțiunilor contravenționale dispuse prin actul administrativ supus contestării

judiciare, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin.

(1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica

sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.N.C.D. împotriva sentinței civile nr. 141 din 24 februarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantului Primarul Municipiului

Baia-Mare, C.C., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 septembrie 2013.