ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3691/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 03.11.2014 sub nr. x/32/2014 reclamanții A. și B. au formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 327 din 11 iunie 2014, pronunțată de Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în dosar nr. x/2013.

Prin sentința nr. 42/2015 din data de 23.03.2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, precum și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanții A. și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a O.G. nr. 137/2000 de către instanța de fond în ceea ce privește analizarea legalității Hotărârii CNCD nr. 327 din 11 iunie 2014.

Recurenții-reclamanți arată că soluția de respingere a acțiunii este nelegală și bazată pe o interpretare greșită a situațiilor de discriminare reclamate care nu au fost analizate corect și în totalitate de prima instanță.

Se arată că în mod greșit nu s-a reținut fapta de discriminare sesizată și care constă în faptul că din 2008 nu s-a rezolvat situația litigioasă a terenului pe care se află construcția provizorie în care se desfășoară activitatea recurenților.

În esență recurenții-reclamanți arată că nerezolvarea situației cererilor s-a datorat etniei lor, ei fiind discriminați de către secretarul primăriei Bacău și primarului Municipiului Bacău.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și anulării Hotărârii CNCD nr. 327 din 11 iunie 2014.

La dosar intimatul-pârât a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul a fost admis în principiu în baza încheierii din 18.05.2017.

La dosar recurenții au formulat concluzii scrise.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sentința recurată prin care s-a respins ca nefondată acțiunea reclamanților-recurenți și s-a menținut ca legal emisă Hotărârea CDCD nr. 327 din 11 iunie 2014 prin care sesizarea recurenților privind cele 17 fapte pretins a fi fapte de discriminare a fost respinsă, a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor O.G. nr. 137/2000.

În mod corect prima instanță a analizat legalitatea Hotărârii CNCD în raport de probatoriul administrat atât în faza administrativ-jurisdicțională cât și în fața instanței de judecată, concluzionând în mod corect în sensul că nesoluționarea cererilor recurenților și care au format obiectul petițiilor din 2008 și respectiv 2010 nu constituie fapte de discriminare în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Prin O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare se definește că fapta de discriminarea este acel tratamentul diferit care are la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2 alin. (1) ("Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe baza de rasa, naționalitate, etnie, limba, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasă, infectare HIV, apartenența la o categorie defavorizată. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii. folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege. în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. ") și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 criteriile de discriminare sunt: rasă, naționalitate. etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu.

Astfel, potrivit definiției discriminării tratamentul diferit trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2 alin. (1) și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior.

Astfel, trebuie analizat dacă situația reclamată întrunește elementele art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sub aspectul scopului sau efectului creat, ce a dat naștere ori nu unei circumstanțe concretizate generic în restricție, excludere, deosebire sau preferință, și care circumstanțiat la situația ipoteticelor victime, poate să îmbrace forma unui tratament diferit indus între persoane care se află în situații analoage sau comparabile, datorită unor criterii determinate și care are ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege.

În acest sens, pentru ca o faptă să fie calificată ca fiind faptă de discriminare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții:

Raportat însă la elementele particulare ale petiției deduse soluționării, nu se poate reține un raport de cauzalitate între criteriul invocat, respectiv etnia petentului și posibilul tratamentul diferit aplicat - cele 17 posibile fapte de discriminare, care să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege.

Din interpretarea dispozițiilor legale reiese că pentru stabilirea unei fapte de discriminare este necesară existența unor criterii bine definite care în strânsă legătură de cauzalitate cu faptele reclamate să conducă la concluzia că o persoana a fost supusă fără vreo justificare obiectivă unei forme de deosebire, excludere, restricție sau preferință față de alte persoane aflate în situații comparabile.

Probele administrate în cauză nu sunt apte să demonstreze legătura de cauzalitate intre criteriul de discriminare utilizat de către persoana reclamată și tratamentul diferențiat, mai exact poziția de discriminare/inferioritate în care actualul reclamant s-ar afla prin comparație cu persoane aflate în situații similare.

În cauză pentru nici una din faptele reclamate nu s-a probat faptul că nesoluționarea favorabilă a unor cereri administrative ale recurenților a avut loc la bază apartenența etnică a acestora.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. și B. împotriva sentinței nr. 42 din 23 martie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2017.