ÎCCJ, Secția I civilă

Asupra competenței funcționale referitor la soluționarea recursurilor, constată următoarele: Prin încheierea nr. 18 din 14 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a dispus scoaterea de pe rol a recursurilor declarate de reclamanții O.I., S.I. și de pârâta SN Aeroportul Internațional Timișoara SA Ghiroda împotriva deciziei nr. 200 din 01 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, și trimiterea acestora spre competentă soluționare secției I civile a instanței supreme. Pentru a dispune această măsură, secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut, în esență, că prezentul litigiu se situează în limitele unei acțiuni civile întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică și că soluționarea recursurilor declarate în prezenta cauză este de competența secției I civilă, care are competență specializată în materia exproprierii.

Ulterior scoaterii cauzei de pe rolul secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dosarul a fost trimis secției I civile a instanței supreme, fiind repartizat acesteia din urmă ca având obiect expropriere.

În raport de cererea de chemare în judecată care are ca obiect, potrivit petitelor din cererea introductivă de instanță, obligarea pârâților Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, la ridicarea gardului împrejmuitor de pe proprietatea reclamanților, sub sancțiunea unor daune cominatorii; obligarea în solidar a pârâților la plata unei despăgubiri pentru lipsa de folosință în perioada 2005-până la eliberarea imobilelor și (petitul subsidiar), în cazul în care, din motive obiective, acest gard nu poate fi ridicat de pe proprietatea reclamanților, să se constate că aceștia au fost expropriați de facto și să fie obligați pârâții, în solidar, la plata unei despăgubiri juste la valoarea de circulație a imobilului, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii, se constată că pricina are doar ca obiect subsidiar exproprierea, iar în principal obligația de a face și pretenții.

De altfel, prin decizia nr. 2319 din 07 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 10397/325/2008, s-a stabilit, cu caracter irevocabil, că pricina este de competența instanței comerciale, iar hotărârea instanței supreme are putere de lucru judecat cu privire la competență. Ca atare, s-a reținut în considerentele hotărârii că „în raport de prezumția de comercialitate instituită de art. 4, vor constitui fapte de comerț nu numai obligațiile contractuale, ci și obligațiile derivând din fapte licite sau din săvârșirea unor fapte ilicite în legătură cu activitatea comercială a comerciantului, cum este cazul în speță, unde răspunderea pe care reclamanții o atribuie societății pârâte are un caracter vădit comercial”.

În atare condiții, stabilirea unor competențe specializate aparținând completelor de judecată care funcționează la nivelul celor două secții civile ale Înaltei Curți, în raport de dispozițiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, cu modificările și completările ulterioare, este în sarcina Colegiului de conducere al instanței supreme. Alocarea unor astfel de competențe specializate, distinct de competențele comune, s-a realizat prin Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată, în Anexa 1 la Hotărârea Colegiului de conducere nr. 8 din 05 aprilie 2012, s-a stabilit că în cadrul secției a II-a civilă funcționează 7 complete specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect raporturile juridice privind societățile comerciale, pretenții și obligația de a face, așa încât secția I civilă nu are în competență specializată soluționarea acestor litigii.

Potrivit Anexei 1 a hotărârii menționate, în cadrul secției I civilă funcționează complete specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect cererile formulate în materia Legii nr. 10/2001, în materia revendicării și în materia exproprierii, dintre care două complete specializate și în soluționarea dosarelor având ca obiect cererile în materia proprietății intelectuale. Cât privește dosarele având ca obiect cereri în pretenții, se constată că acestea, alături de alte cereri, sunt date în competența completelor specializate care funcționează la nivelul secției a II-a civilă. Or, în speță, se constată că obiectul dosarului a fost calificat eronat ca fiind o expropriere, cerere care se circumscrie competențelor specializate alocate completelor de judecată ce funcționează la nivelul secției I civilă.

În realitate, obiectul dosarului îl constituie o cerere în pretenții și obligație de a face, care se circumscrie competențelor specializate alocate în mod exclusiv completelor de judecată ale secției a II-a civile. În atare condiții, secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție va scoate de pe rol cauza și va înainta dosarul spre competentă soluționare completelor specializate ale secției a II -a civilă.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Scoate de pe rol cauza, având ca obiect recursurile declarate de reclamanții O.I. și S.I., precum și de pârâta SN Aeroportul Internațional Timișoara SA Ghiroda împotriva deciziei nr. 200 din 01 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a Il-a civilă, și înaintează dosarul, spre competentă soluționare, secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2014.