ÎCCJ, Secția I civilă

Asupra competenței funcționale referitor

la soluționarea recursurilor, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 18 din 14 ianuarie

2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a dispus scoaterea

de pe rol a recursurilor declarate de reclamanții O.I., S.I. și de pârâta SN Aeroportul

Internațional Timișoara SA Ghiroda împotriva deciziei nr. 200 din 01 noiembrie 2012

a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, și trimiterea acestora spre competentă

soluționare secției

I

civile a instanței supreme.

Pentru a dispune această măsură, secția

a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut, în esență, că prezentul

litigiu se situează în limitele unei acțiuni civile întemeiată în drept pe dispozițiile

Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică și că soluționarea

recursurilor declarate în prezenta cauză este de competența secției

I

civilă, care are competență specializată

în materia exproprierii.

Ulterior scoaterii cauzei de pe rolul secției

a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dosarul a fost trimis secției

I

civile a instanței supreme, fiind repartizat

acesteia din urmă ca având obiect expropriere.

În raport de cererea de chemare în judecată

care are ca obiect, potrivit petitelor din cererea introductivă de instanță, obligarea

pârâților Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Timiș, la ridicarea gardului împrejmuitor de pe proprietatea

reclamanților, sub sancțiunea unor daune cominatorii; obligarea în solidar a pârâților

la plata unei despăgubiri pentru lipsa de folosință în perioada 2005-până la eliberarea

imobilelor și (petitul subsidiar), în cazul în care, din motive obiective, acest

gard nu poate fi ridicat de pe proprietatea reclamanților, să se constate că aceștia

au fost expropriați de facto și să fie obligați pârâții, în solidar, la plata unei

despăgubiri juste la valoarea de circulație a imobilului, în termen de 30 de zile

de la pronunțarea hotărârii, se constată că pricina are doar ca obiect subsidiar

exproprierea, iar în principal obligația de a face și pretenții.

De altfel, prin decizia nr. 2319 din 07

octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

în Dosarul nr. 10397/325/2008, s-a stabilit, cu caracter irevocabil, că pricina

este de competența instanței comerciale, iar hotărârea instanței supreme are putere

de lucru judecat cu privire la competență.

Ca atare, s-a reținut în considerentele

hotărârii că „în raport de prezumția de comercialitate instituită de art. 4, vor

constitui fapte de comerț nu numai obligațiile contractuale, ci și obligațiile derivând

din fapte licite sau din săvârșirea unor fapte ilicite în legătură cu activitatea

comercială a comerciantului, cum este cazul în speță, unde răspunderea pe care reclamanții

o atribuie societății pârâte are un caracter vădit comercial”.

În atare condiții, stabilirea unor competențe

specializate aparținând completelor de judecată care funcționează la nivelul celor

două secții civile ale Înaltei Curți, în raport de dispozițiile art. 19 alin.

(3) din Legea nr. 304/2004, cu modificările și completările ulterioare, este în

sarcina Colegiului de conducere al instanței supreme.

Alocarea unor astfel de competențe specializate,

distinct de competențele comune, s-a realizat prin Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie

2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, în Anexa 1 la Hotărârea Colegiului

de conducere nr. 8 din 05 aprilie 2012, s-a stabilit că în cadrul secției a II-a

civilă funcționează 7 complete specializate

pentru soluționarea dosarelor având ca obiect raporturile

juridice privind societățile comerciale, pretenții și obligația de a face, așa încât

secția

I

civilă nu are în competență specializată

soluționarea acestor litigii.

Potrivit Anexei 1 a hotărârii menționate,

în cadrul secției I civilă funcționează complete specializate pentru soluționarea

dosarelor având ca obiect cererile formulate în materia Legii nr. 10/2001, în materia

revendicării și în materia exproprierii, dintre care două complete specializate

și în soluționarea dosarelor având ca obiect cererile în materia proprietății intelectuale.

Cât privește dosarele având ca obiect cereri

în pretenții, se constată că acestea, alături de alte cereri, sunt date în competența

completelor specializate care funcționează la nivelul secției a II-a civilă.

Or, în speță, se constată că obiectul dosarului

a fost calificat eronat ca fiind o expropriere, cerere care se circumscrie competențelor

specializate alocate completelor de judecată ce funcționează la nivelul secției

I

civilă.

În

realitate, obiectul dosarului îl constituie o cerere în pretenții

și obligație de a face, care se circumscrie competențelor specializate alocate în

mod exclusiv completelor de judecată ale secției a II-a civile.

În

atare condiții, secția

I

civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție va scoate de

pe rol cauza și va înainta dosarul spre competentă soluționare completelor specializate

ale secției a

II

-a civilă.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Scoate de pe rol cauza, având ca obiect

recursurile declarate de reclamanții O.I. și S.I., precum și de pârâta SN Aeroportul

Internațional Timișoara SA Ghiroda împotriva deciziei nr. 200 din 01 noiembrie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a Il-a civilă, și înaintează dosarul,

spre competentă soluționare, secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

11 februarie 2014.