ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 90/2014

Deliberând asupra

cauzei de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 769A din 26 octombrie

2011 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă

B.B.J.K. împotriva sentinței civile nr. 538 din 9 aprilie 2010 pronunțată de

Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Împotriva acestei

decizii reclamanta B.B.J.K. a declarat recurs, în cuprinsul căruia a solicitat

și repunerea în termenul de declarare a recursului.

A arătat reclamanta

că decizia curții de apel nu i-a fost legal comunicată, invocând în acest sens regulamentul

CE nr. 1393/2007, care prevede că „Actele judiciare sunt transmise direct și în

cel mai scurt timp”, fiind însoțite de un formular tradus în limba oficială a

statului membru în cauză.

Prin încălcarea

acestor prevederi legale comunitare, care au prioritate în dreptul intern al

României, procedura de comunicare a deciziei atacate este nelegală, pentru că

nu a dat, în realitate, posibilitatea părții de a lua efectiv cunoștință de

conținutul acesteia.

A solicitat admiterea

recursului și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

Analizând cererea de

repunere în termenul de recurs și respectiv excepția tardivității recursului,

Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 103 C.

proc. civ. „Neexercitarea oricărei căi de atac și

neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea

afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost

împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei”.

În cuprinsul cererii

de repunere în termenul de declarare a recursului, reclamanta a învederat că

procedura de comunicare a deciziei atacate este nelegală, întrucât nu ar fi

fost întocmită conform cu regulamentul CE nr. 1393/2007.

Această susținere

este nefondată, pentru următoarele considerente:

Sistemul prevăzut de

Regulamentul CE nr. 1393/2007 urmărește să instituie un mecanism de

notificare și de comunicare intracomunitar ce are ca finalitate buna

funcționare a pieței interne, după cum se reține în hotărârea

Curții Europene de Justiție (Camera întâi) din 19 decembrie 2012,

având ca obiect o

cerere de decizie preliminară formulată în temeiul art. 267 T.F.U.E. de S¹d

Rejonowy w Koszalinie (Polonia).

Regulamentul CE nr.

1393/2007 prevede el însuși, în secțiunea 2, alte mijloace de

transmitere posibile, fără să stabilească de altfel o ierarhie între acestea (hotărârea

din 9 februarie 2006, Plumex, C‑473/04, Rec.), precum transmiterea pe

cale consulară sau diplomatică, precum și notificarea sau comunicarea prin

intermediul agenților diplomatici sau consulari, prin intermediul

serviciilor de curierat ori, la cererea oricărei persoane interesate, direct prin

intermediul funcționarilor judiciari, al autorităților sau al altor

persoane competente din statul de primire.

Aceste reguli de

comunicare nu sunt incompatibile cu prevederile C. proc. civ., varianta în

vigoare la momentul declarării căii de atac a recursului, care prevede la art.

112 C. proc. civ. că partea care locuiește în străinătate, va arăta și

domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările

privind procesul”.

Reclamanta s-a

conformat acestor prevederi legale din dreptul intern român, alegând-și

domiciliul la sediul avocatului ales, respectiv București str. T., sector 6,

încă din data de 9 aprilie 2010, unde a fost legal citată pe toată durata

procesului.

Așadar, instanța

constată că afirmația recurentei, în sensul că decizia recurată nu ar fost

comunicată la sediul avocatului ales este nefondată.

Înalta Curte constată

că prin cererea de apel reclamanta și-a ales domiciliul pentru comunicarea

actelor de procedură la sediul avocatului ales, iar pe parcursul procesului nu

a învederat instanței schimbarea acestui domiciliu ales.

Împrejurarea că

dovada de comunicare a deciziei atacate a fost afișată la sediul avocatului

ales, acesta nesemnând pentru primirea ei, nu constituie motiv temeinic de

repunere în termenul de declarare a recursului, nefiind dovedită situația în

care partea ar fi fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei

să ia cunoștință de decizia în cauză.

În consecință, la

adresa avocatului ales i-a fost comunicată reclamantei decizia atacată, la data

de 2 decembrie 2011.

Potrivit art. 301 C. proc.

civ. recursul trebuia declarat în termenul legal de 15 zile, calculat de la această

dată, termen care a expirat la data de 18 decembrie 2011.

În cauză, recursul a fost

declarat la data de 11 decembrie 2012, cu depășirea termenului legal.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 103 C. proc. civ., va respinge

cererea de repunere în termen, ca neîntemeiată și, în consecință, în raport de dispozițiile

art. 301 C. proc. civ. va respinge recursul, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca neîntemeiată

cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de reclamanta

B.B.J.K.

Respinge, ca tardiv, recursul

declarat de reclamanta B.B.J.K. împotriva deciziei civile nr. 769A din 26 octombrie

2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 ianuarie 2014.