ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6822/2012

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05 mai 2008 reclamanta H.D.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, să dispună: 1. Obligarea pârâtului la plata sumei de 148.000 RON cu titlu de despăgubire constând în valoarea reală a imobilul în suprafață de 156 mp situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în CF nr. C1. S. nr. T1./1 și T2./1/1, imobil supus exproprierii conform Legii nr. 198/2004 privind unele masuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale; 2. Obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a sumei de 65.520 RON cu titlu de despăgubire constând în prejudiciul cauzat reclamantei prin lipsa de folosința a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, înscris în CF nr. C1.

S., nr. T1./1 și T2./1/1; 3. Obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 957 din 12 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 1833/117/2008 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta H.D.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. din România S.A. de sub autoritatea Ministerului Transportului, Construcțiilor și Turismului, având ca obiect despăgubiri expropriere, și în consecință: Pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea reclamantei despăgubiri în sumă de 25.436 RON, reprezentând echivalentul a 5.930 euro, pentru terenul în suprafață de 156 mp. situat în mun. Cluj-Napoca, categoria de folosință fânețe, înscris în CF. nr. C1.

S., nr. T1./1/1 și T2./1/1, identificat prin nr. cadastral C2. Totodată, pârâtul a fost obligat să plătească în favoarea reclamantei suma de 2.485 RON, reprezentând cuantumul prejudiciului cauzat prin expropriere, precum și cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 2.400 RON. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit Hotărârii nr. V1. din 21 aprilie 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Cluj, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în mun. Cluj-Napoca, categoria de folosință fânețe, înscris în CF. nr. C1. S. nr. T1./1/1 și T2./1/1 în suprafață de 156 mp., identificat prin nr. cadastral C2.

(art. 1). Conform art. 2 din aceeași hotărâre, despăgubirea a fost stabilită în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 198/2004 în cuantum de 20.409 RON, despăgubire ce reprezintă contravaloarea imobilului și tot ce se incorporează și se unește cu acesta la data exproprierii, excepție făcând construcțiile, așa cum sunt definite de lege. Pentru stabilirea valorii de piață a imobilului instanța a încuviințat efectuarea unei expertize prin care s-a stabilit că valoarea de circulație a terenului este de 22.944 RON echivalentul a 6240 euro. La solicitarea reclamantei instanța a încuviințat efectuarea unei contraexpertize de către comisia formată din experții C.C., E.G. și C.D. Experții au concluzionat în sensul că valoarea terenului este de 5930 euro echivalentul a 25436 RON (38 euro/mp.) Prejudiciul produs reclamantei a fost estimat la suma de 2485 RON.

Experții au stabilit valorile anterior menționate raportat la data de 23 octombrie 2009, data inspecției proprietății. Raportul a fost depus la dosarul cauzei la data de 16 aprilie 2010. Prin răspunsul formulat de experți la obiecțiunile pârâtei cu privire la momentul stabilirii valorii, experții au arătat că lasă la aprecierea instanței cuantumul despăgubirilor, apreciind însă că în perioada octombrie 2009 - aprilie 2010 a avut loc o scădere a prețurilor terenurilor cuprinsă între 10-20%, în funcție de amplasament. Experții au arătat că sunt neîntemeiate susținerile pârâtei cu privire la sporul de valoare al terenului rămas neexpropriat, care ar putea fi determinat de construirea variantei de ocolire Cluj-Est, deoarece traficul rutier care urmează să fie dirijat pe această variantă de ocolire oricum este suportat în momentul de față de DN 1C, la care are front acest teren.

Referitor la primul aspect examinat, Tribunalul a constatat că experții au avut nevoie de 6 luni pentru redactarea raportului de expertiză. Or, eventuala diminuare a valorii terenului între momentul efectuării inspecției proprietății (care trebuia să fie un moment apropiat de redactarea raportului) și prezentarea raportului de expertiză instanței nu poate fi suportată de către reclamantă. Statuarea în sensul solicitat de pârâtă ar fi de natură să nesocotească dreptul reclamantei la un proces echitabil, drept ocrotit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pentru motivele expuse, Tribunalul a apreciat că se impune stabilirii despăgubirii conform raportului de expertiză examinat, respectiv 25436 RON, reprezentând echivalentul a 5930 euro.

Reclamanta a formulat și o cerere având ca obiect stabilirea despăgubirii pentru prejudiciul ce i s-a cauzat prin ocuparea terenului de către expropriator, anterior exprimării consimțământului în acest sens, solicitare întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994. Potrivit textului legal menționat, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La termenul din data de 13 februarie 2009 instanța a pus în discuție cererile în probațiune privitoare la solicitarea de acordare a despăgubirilor subsidiare, reclamanta afirmând că terenul a fost ocupat anterior exproprierii. La acel termen reprezentantul pârâtei a precizat că expropriatorul a intrat pe terenul expropriatului numai cu acordul acestuia.

Reprezentantul reclamantei a arătat că, în măsura în care se va depune la dosarul cauzei dovada exprimării consimțământului scris al expropriatului, această cerere nu va mai fi susținută. Pârâta prin reprezentant nu a depus la dosar înscrisul menționat. În vederea stabilirii momentului ocupării terenului reclamantei instanța a încuviințat audierea a doi martori. Martorul O.V.N. a precizat în cuprinsul depoziției sale că, începând de la sfârșitul lunii februarie 2007, terenul în cauză a fost ocupat de barăci și containere și au început lucrările executate de către pârâtă. Martorul are cunoștință despre acest fapt deoarece face zilnic deplasări spre localitatea A. și astfel trece zilnic pe lângă terenul proprietatea reclamantei.

Totodată, martorul O.R.I. a arătat că terenul a fost ocupat de utilaje începând din primăvara anului 2007. Experții au stabilit că valoarea prejudiciului cauzat reclamantei prin ocuparea terenului este de 2485 RON, iar pretențiile reclamantei sunt întemeiate în condițiile în care pârâtul nu a făcut dovada exprimării consimțământului de către reclamantă în vederea ocupării terenului la începutul anului 2007. Este de remarcat faptul că Procesul verbal nr. V1. din 21 aprilie 2008 a fost întocmit la data de 21 aprilie 2008. Pentru considerentele expuse, Tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantei este întemeiată în parte, în limitele arătate. Împotriva acestei decizii au formulat recurs, recalificat ca apel, reclamanta H.D.A.

și pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj. Prin apelul formulat de reclamanta H.D.A. s-a solicitat schimbarea sentinței civile nr. 957/2010 a Tribunalului Cluj în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulate. În motivare, s-a arătat că sentința a fost pronunțată cu interpretarea eronată a dispozițiilor legale, respectiv a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Acest text de lege prevede că la calcularea cuantumului despăgubirilor experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, luând în considerare și dovezile prezentate de persoanele îndreptățite.

Raportul de expertiză avut în vedere de către instanță la soluționarea cauzei nu a stabilit valoarea imobilului expropriat la data întocmirii raportului de expertiză, adică 25 septembrie 2008, în consecință instanța stabilind valoarea despăgubirilor cu încălcarea art. 26 alin. (2) din Legea nr, 33/1994, având în vedere valoarea imobilului la data inspecției terenului în vederea efectuării contraexpertizei. Contraexpertiza dispusă în cauză a avut menirea de a verifica acurateței expertizei din 2008 și nu de a stabili valoarea terenului la finalul anului 2009, rolul contraexpertizei fiind acela de a stabili valoarea terenului dar raportat la situația existentă la data efectuării primei expertize.

Dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 au fost încălcate și prin aceea că experții și instanța de judecată nu au avut în vedere și dovezile prezentate de către reclamantă, respectiv cele 6 contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri învecinate. Se arată că au fost încălcate și prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., obiecțiunile formulate la raportul de contraexpertiza fiind respinse în mod eronat de către instanță. Poziția procesuală a pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj la recursul declarat de către reclamantă a fost exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 03 februarie 2011. Pârâtul a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată, arătând că în cauză au fost efectuate două rapoarte de expertiză prin care s-a stabilit valoarea imobilului expropriat.

Cel de-al doilea raport a fost încuviințat ca urmare a contestării primului, în aceste condiții fiind normal ca instanța să se raporteze la acesta, fiind singurul valabil întocmit. Textul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 vizează expertiza agreată de instanță, iar nu expertiza înlăturată motivat. 2. Prin apelul formulat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R., Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj s-a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii contestației formulate de către reclamantă, menținându-se ca temeinică și legală hotărârea comisiei de expropriere. În motivare, s-a arătat că sentința a fost pronunțată cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, comisia de experți care a întocmit raportul de contraexpertiză stabilind valoarea despăgubirilor la data la care a avut loc inspecția proprietății, iar nu la data întocmirii raportului de expertiză.

Experții nu au rezolvat integral problema care trebuia clarificată, precizând că de la data inspecției proprietății și până la data întocmirii raportului de expertiză s-a produs o diminuare a valorii între 10 și 20% în funcție de caracteristicile terenului, fără a preciza concret procentul de diminuare a valorii terenului. În cauză a mai fost efectuat un raport de evaluare în care s-a stabilit un cuantum al despăgubirilor de 22.944 RON, anterior scăderii prețurilor pe piața imobiliară, creându-se un paradox prin stabilirea unui cuantum mai mic al despăgubirilor anterior scăderii prețurilor pe piața imobiliară. Se impune deci completarea raportului de expertiză întocmit în cauză. Instanța de fond a greșit și în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, neținându-se cont de faptul că acțiunea a fost admisă numai în parte, fiind vorba despre o valoare relativ redusă a despăgubirii acordată în plus față de cea stabilită prin hotărârea de expropriere.

Prin întâmpinare reclamanta H.D.A. a solicitat respingerea recursului declarat de către Statul Român. În motivare au fost reluate susținerile din recursul declarat referitor la modul în care trebuie interpretate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994. În ceea ce privește cheltuielile de judecată s-a arătat că acestea au fost acordate parțial, fiind reduse proporțional cu partea în care s-au acordat despăgubiri. La solicitarea părților în cauză s-a încuviințat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză întocmit în dosarul de fond, lucrarea de specialitate întocmită de către experții C.S.C., E.G. și C.D. fiind anexate la dosar, răspunsul la obiecțiunile încuviințate de către instanță la suplimentul raportului de expertiză fiind anexat la filele 110 și următoarele din dosar.

Prin decizia civilă nr. 281VA din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a admis în parte apelul declarat de reclamanta H.D.A., pe care a schimbat-o, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 31.140 RON pentru terenul expropriat; a menținut restul dispozițiilor sentinței și a respins apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Ambele părți prin apelurile declarate contestă valoarea stabilită pentru imobilul expropriat prin sentința civilă nr. 957/2010 a Tribunalului Cluj, punându-se în discuție prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și modul în care acestea au fost interpretate și aplicate de către instanța de fond.

La art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, text de lege la care se face trimitere prin art. 9 și 18 din Legea nr. 198/2004, se prevede că la calcularea cuantumului despăgubirilor experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, luând în considerare și dovezile prezentate de către proprietar sau alte persoane îndreptățite. Raportat la acest text de lege reclamanta a apreciat că valoarea imobilului expropriat trebuia stabilită având în vedere valoarea imobilului la data întocmirii primului raport de expertiză încuviințat în cauză, respectiv 25 septembrie 2008, chiar dacă în cauză a fost întocmit un raport de contraexpertiză, la solicitarea expresă a reclamantei.

S-a apreciat de către Curte că interpretarea dată de către reclamantă prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este discutabilă, fiind evident că legiuitorul nu a avut în vedere situația în care în cauză se efectuează mai multe expertize de specialitate, rămânând în sarcina instanței să interpreteze sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză" pe baza principiilor generale de drept. În aceste condiții, Curtea apreciază că legiuitorul nu a putut avea în vedere decât data întocmirii raportului de expertiză valabil și care este avut în vedere ca și probă la pronunțarea soluției în cauză. Problema care s-a pus însă în cauză în ceea ce privește valoarea reală a imobilului expropriat, valoare care trebuie stabilită de către instanță prin aplicarea art. 27 din Legea nr. 33/1994 rezultă din suplimentul la raportul de expertiză întocmit în fața instanței de apel.

În condițiile în care prin hotărârea atacată, respectiv hotărârea nr. V1. din 21 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Cluj-Napoca s-au stabilit despăgubiri pentru imobilul expropriat de la reclamantă în cuantum de 20.409 RON este evident că demersul reclamantei este cel puțin parțial unul întemeiat. Instanța de fond încuviințând efectuarea unui raport de contraexpertiză la solicitarea reclamantei, a înlăturat concluziile primului raport întocmit apreciind ca pertinente susținerile reclamantei în sensul că acesta nu ar fi fost corect întocmit, neputând fi avut în vedere la soluționarea cauzei. însă prin întocmirea raportului de contraexpertiză raportat la situația faptică din momentul descinderii în teren, respectiv situația din momentul întocmirii raportului de contraexpertiză, reclamanta a fost prejudiciată în contextul scăderii accentuate a pieții imobiliare în această perioadă.

Din această perspectivă a apreciat Curtea că susținerile reclamantei sunt întemeiate, neexistând nici o prevedere legală și nici un considerent logic din care să poată fi trasă concluzia că reclamanta trebuie să suporte scăderea valorilor pe piața imobiliară deși din probele administrate rezultă că într-adevăr la momentul exproprierii valoarea despăgubirilor nu a fost stabilită în mod corect iar primul raport de expertiză nu a putut fi avut în vedere la soluționarea cauzei independent de vreo culpă a reclamantei. Valoarea care a fost avută în vedere de către Curte a fost deci cea stabilită în raportul de contraexpertiză și suplimentul la acesta, ținându-se cont de valorile de la data întocmirii primului raport de expertiză, astfel cum s-a solicitat de către reclamantă, respectiv 31.140 RON, echivalentul a 8.470 euro.

În ceea ce privește valoarea calculată de către comisia de experți, s-a apreciat că aceasta este una reală, fiind respectate la întocmirea lucrării de specialitate criteriile prevăzute la art. 26 din Legea nr. 33/1994, avându-se în vedere inclusiv dovezile prezentate de părți în acest sens, chiar dacă nu au fost considerate relevante toate contractele de vânzare cumpărare invocate de părți. Cele două contracte de vânzare cumpărare depuse la dosar de către reclamantă, pot fi avute în vedere și de către instanță raportat la prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pentru a stabili cuantumul despăgubirilor dar Curtea a apreciat că acestea nu sunt de natură a schimba valoarea stabilită de către experți.

Prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială rezultă din cele 4 contracte avute în vedere de către experți, în care sunt stabilite valori apropiate, fiind de aproximativ 80-90 euro/m.p. teren., valorile din cele două contracte autentice depuse la dosar de către reclamantă fiind mult mai mari și neputându-se aprecia că reflectă prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele mai ales că este vorba despre același cumpărător, SC S.A.C. SA În consecință în temeiul art. 296 C. proc. civ. Curtea a admis în parte apelul declarat de reclamanta H.D.A. împotriva sentinței civile numărul 957 din 12 noiembrie 2010 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosar nr: 1833/117/2008, pe care a schimbat-o, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 31.140 RON pentru terenul expropriat, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.

Având în vedere considerentele expuse, apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a fost respins ca neîntemeiat. În ceea ce privește cheltuielile de judecată s-a reținut că acestea au fost acordate în mod corect de către instanța de fond care a făcut aplicarea art 274, 276 C. proc. civ., cheltuielile de judecată nefiind acordate integral conform actelor justificative, ci numai parțial în măsura în care au fost admise pretențiile reclamantei. În temeiul art. 274, 276 C. proc. civ. Curtea a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocațial, la stabilirea cheltuielilor de judecată avându-se în vedere faptul că apelul declarat de către reclamantă a fost admis numai parțial.

Împotriva deciziei mai sus menționată, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art 304 pctl și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea criticilor formulate, pârâtul a arătat următoarele: 1. Decizia civilă recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 care dispune că la calcularea cuantumului despăgubirilor comisia de experți va ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză. Raportat acestor dispoziții legale, consideră recurentul că valoarea despăgubirilor astfel cum aceasta a fost acordată de către instanța de apel este incorectă.

În cazul dat, prin suplimentul la raportul de expertiză ce s-a efectuat în cauză, s-a cerut comisiei de experți să stabilească valoarea despăgubirilor prin raportare la patru momente, și anume: - momentul la care a avut loc exproprierea suprafeței de teren, respectiv data de 21 aprilie 2008;- momentul întocmirii primului raport de expertiză, efectuat în fața instanței de fond, adică 25 septembrie 2008; -momentul întocmirii raportului de contraexpertiză, efectuat tot în fata instanței de fond, respectiv 14 aprilie 2010;și momentul întocmirii suplimentului la raportul de contraexpertiză, efectuat în fata instanței de apel, adică 28 aprilie 2011; Prin decizia civilă recurată instanța de apel a procedat la acordarea cuantumului despăgubirilor, raportat la data întocmirii primului raport, stabilind astfel cuantumul despăgubirilor la suma de 31.140 RON cu titlu de despăgubiri pentru suprafața de teren expropriată.

Motivarea făcută de către instanță pentru acordarea cuantumului despăgubirilor raportat la acest moment a fost aceea că „nu există nici o prevedere legală și nici un considerent logic din care să poată fi trasă concluzia că reclamanta trebuie să suporte scăderea valorilor pe piața imobiliară deși din probele administrate rezultă că într-adevăr la momentul exproprierii valoarea despăgubirilor nu a fost stabilită în mod corect iar primul raport de expertiză nu a putut fii avut în vedere la soluționarea cauzei independent de vreo culpă a reclamantei." Consideră recurentul că instanța a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale aplicabile în materie, având în vedere că prin art. 26 din Legea nr. 33/1994 se precizează că valoarea despăgubirilor se va raporta la data întocmirii raportului de expertiză.

Susține recurentul că în contextul în care primul raport de expertiză a fost contestat de către contestatoare, cel de-al doilea raport de expertiză a fost contestat de către ambele părți, situație în care rămâne valabil doar cel de-al treilea raport de expertiză, corecta aplicare a dispoziției normative mai sus evocată trebuie să aibă în vedere valoarea cuantumului despăgubirilor la data întocmirii raportului de expertiză, adică aprilie 2011. Apreciază că nu poate fi luată în considerare ca data de referință pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, data primului raport de expertiză, deoarece aceasta ar presupune acordarea de despăgubiri la nivelul anului 2008, luna septembrie ceea ce contravine flagrant art. 26 din lege.

Refacerea raportului de expertiză nu poate fi imputată pârâtei recurente și ca urmare nimic nu justifică obligarea sa să suporte consecința scăderii preturilor pe piața imobiliară. Se invocă că motivarea deciziei recurate este contradictorie câtă vreme prin considerente se retine textual că „în aceste condiții, Curtea apreciază că legiuitorul nu a putut avea în vedere decât „data întocmirii raportului de expertiză valabil și care este avut în vedere ca și probă la pronunțarea soluției în cauză". Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Modificarea unei hotărâri se poate cere în considerarea dispozițiilor înscrise în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În baza acestui motiv de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât formulează critici ce vizează nerespectarea criteriilor înscrise în art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei-intimate. Criticile formulate sub acest aspect sunt întemeiate.

Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane", iar potrivit alineatului 2 al aceluiași articol „ la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel și imobilele administrativ-teritoriale, la data întocmirii raportului de expertiză...". Rezultă astfel că textul mai sus menționat consacră metoda comparației directe astfel încât la calcularea despăgubirilor cuvenite trebuie să se țină seama de prețurile cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeași unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

În mod greșit instanța de apel în stabilirea cuantumului despăgubirilor a efectuat, potrivit considerentelor sale, un melanj între valoarea stabilită în raportul de contraexpertiză și suplimentul la acesta, ținând cont, totodată, de valorile de la data întocmirii primului raport de expertiză. Raționamentul astfel uzitat de instanța de apel este eronat și contravine criteriului instituit prin art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care determină cuantumul despăgubirilor raportat la momentul arătat expres în textul sus menționat indiferent după cum prețul imobilului la data întocmirii raportului este mai mic nu mai mare decât prețul de la data hotărârii de expropriere. Instanța de apel a încuviințat efectuarea unei contraexpertize tocmai la solicitarea reclamantei, înlăturând concluziile primului raport întrucât au fost apreciate drept pertinente susținerile reclamantei asupra aspectelor de nelegalitate invocate.

Expertiza însușită de instanța de fond stabilește însă corect cuantumul despăgubirilor privind metoda comparației directe. Astfel, selectarea metodelor de evaluare și modalitatea de aplicare s-a realizat de către experții evaluatori ținând cont de statutul proprietății la data inspecției realizată, iar analiza comparativă efectuată de experți a fost evaluată prin estimarea valorii de piață în urma examinării unor proprietăți similare și compararea acestora cu cea evaluată care face obiectul litigiului de fața. Se constată astfel o valoare estimată a proprietății prin metoda evidențiată de experți, implică un minimum de corecții, ținând cont și de fluctuațiile intervenite pe piața imobiliară, aspect - de altfel - confirmat chiar prin contractele de vânzare-cumpărare prezentate chiar de reclamant.

Nu poate fi luată în considerare ca dată de referință, pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, data primului raport de expertiză - atâta timp cât acesta ar implica acordarea unor despăgubiri stabilite la nivelul anului 2008, moment care ar fi contrar dispozițiilor legale înscrise în art. 26 din Legea nr. 33/1994. În consecință, se constată că instanța de fond în mod judicios a determinat valoarea despăgubirilor, ținând cont în stabilirea cuantumului de momentul efectuării inspecției proprietății și care respectă prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, drept pentru care, sub acest aspect, recursul se vădește a fi întemeiat. Critica recurentului axată pe motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. este însă nefondată. Hotărârea instanței de apel răspunde exigențelor legale înscrise în art. 261 C. proc. civ., raționamentul instanței fiind expus în cadrul considerentelor deciziei pronunțate, astfel încât se constată că motivul de nelegalitate invocat nu poate fi reținut ca incident în cauză. În consecință, pentru considerentele mai sus evocate, reținând că instanța de apel a realizat o aplicare și interpretare greșită a dispozițiilor legale ce guvernează materia, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte să admită recursul promovat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj.

Drept urmare, decizia recurată va fi modificată în parte, în sensul că se va dispune respingerea și a apelului declarat de reclamanta H.D.A. împotriva sentinței civile nr. 957 din 12 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă. Dispozițiile deciziei atacate vor fi menținute în ceea ce privește respingerea apelului declarat de pârâtul Statul Român împotriva aceleiași sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj împotriva deciziei nr. 281 A din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Modifică, în parte, decizia atacată în sensul că respinge și apelul declarat de reclamanta H.D.A. împotriva sentinței nr. 957 din 12 noiembrie 2010 a Tribunalului Cluj, secția civilă. Menține dispozițiile deciziei privind respingerea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva aceleiași sentințe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2012.