ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6820/2012

Asupra recursului civil de față, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 655 din 26 mai 2006, Tribunalul București, secția a V a civilă, a admis excepția prematuritătii acțiunii formulate de reclamanta T.P., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general, pe care a respins-o ca prematur formulată. Tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 11 aprilie 2006, reclamanta a formulat contestație împotriva refuzului tacit al pârâtului de restituire a imobilului situat în București, str. R., sector 1, solicitând restituirea în natură sau acordarea unui alt imobil în compensare. Nu este posibilă sesizarea instanței cu o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 înainte de emiterea dispoziției motivate, conform procedurii instituite de legea specială.

Prin decizia nr. 260/A din 14 decembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a IX a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Instanța de apel a reținut, în esență, că neîndeplinirea obligației pârâtului de rezolvare a notificării, nu împiedică instanța să cerceteze pretenția formulată de reclamantă, prin aplicarea dispozițiilor legii speciale, pentru că nu poate anihila dreptul de acces la justiție Reinvestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția V-a civilă, prin sentința nr. 1513 din 30 septembrie 2008, a admis în parte acțiunea reclamantei.

A obligat pârâtul să restituie în natură reclamantei terenul în suprafață de 52 m.p., situat în București str. R., sector 1 și să acorde în compensare, pentru suprafața de teren de 190 m.p. ce nu poate fi restituit în natură, terenul în suprafață de 190 m.p., identificat ca și în anexa nr. 2 a raportului de expertiză întocmit de expert N.C. A respins cererea privind acordarea de despăgubiri pentru restul de teren și construcțiile demolate. Tribunalul a constatat că imobilul în litigiu a fost expropriat prin decretul nr. 31/1962 din proprietatea autorilor reclamantei, N.P. și N.G. Reclamanta și ceilalți moștenitori ai autorilor comuni au formulat notificare, dar, ulterior, prin contractul autentificat sub nr. 8 din 9 ianuarie 2006, reclamanta a cumpărat toate drepturile rezultând din notificare.

Potrivit raportului de expertiză, doar terenul în suprafață de 56 m.p. poate fi restituit în natură. Pentru diferența de teren, de 190 m.p., expertul a identificat în imediata apropiere a terenului din str. R., un teren liber în suprafață de 190 m.p., cu o valoare identică, care poate fi acordat în compensare. Pentru restul de teren nerestituit, respectiv 39 m.p. și pentru construcțiile demolate, tribunalul a constatat că urmează ca reclamanta să primească despăgubiri, dar cuantumul acestora nu poate fi stabilit de instanță, față de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Prin decizia nr. 580 din 16 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantă și pârât.

Instanța de apel a reținut că, în lipsa unor dovezi certe cu privire la regimul juridic al terenului ce se solicită a fi atribuit în compensare și cu privire la valoarea construcțiilor demolate, nu poate aprecia cu privire la susținerile reclamantei. În ceea ce privește apelul declarat de Municipiul București, instanța de apel a reținut că hotărârea atacată este temeinică și legală, față de împrejurarea că pârâtul nu a invocat nici un mijloc de apărare, întâmpinare sau obiecțiuni la raportul de expertiză în fața primei instanțe. Prin decizia nr. 6380 din 26 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Instanța de recurs a reținut că, în condițiile în care probele administrate la cererea reclamantei erau insuficiente, instanța era datoare, conform art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului. Era necesară completarea probatoriului prin efectuarea unui supliment la raportul de expertiză în scopul identificării certe, prin puncte de reper, a suprafeței S2/1, expertul urmând a stabili dacă restul suprafeței cerută în compensare este sau nu liberă de construcții sau afectată de utilități publice. Investită din nou cu judecarea apelului, Curtea de Apel București, secția IV a civilă, a admis apelul declarat de reclamantă.

A modificat în parte sentința nr. 1513 din 30 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, în sensul că a obligat pârâtul să acorde în compensare reclamantei terenul în suprafață de 51 m.p., identificat ca S2/1 în Planul anexă nr. 2 la expertiza întocmită de expert N.C. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței și a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată. A respins apelul declarat de Municipiul București, prin primar general. Instanța de apel a constatat că, fiind casată în tot decizia prin care au fost respinse apelurile reclamantei și al pârâtului, este reinvestită cu rejudecarea ambelor apeluri declarate în cauză.

Apelul declarat de Municipiul București, prin primar general nu este fondat, deoarece prin decizia nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, s-a statuat că lipsa răspunsului unității deținătoare echivalează cu refuzul restituirii imobilului, refuz supus cenzurii instanței de judecată. Instanța de apel a mai reținut că Înalta Curte, prin decizia de casare, a constatat că dreptul de restituire este definitiv stabilit și pentru suprafața de teren de 39 m.p. și construcțiile demolate. Cât privește suprafața de teren identificată ca S2/1, instanța de apel a constatat că nu face parte din domeniul public și că nu reprezintă o componentă a ansamblurilor de locuințe apropiate, motiv pentru care poate fi acordată în compensare.

În ceea ce privește echivalența valorică dintre cele două terenuri, Curtea de Apel a constatat că acestea sunt egale, iar valoarea construcției demolate corespunde suprafeței de 12 m.p. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin primar general. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., recurentul a făcut referire la dispozițiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 10/2001 și art. 10.1 din Normele metodologice de aplicare a legii speciale și a prezentat considerații generale cu privire la măsura compensării și la noțiunea de „bun disponibil". A mai făcut referire la practica judecătorească și la soluțiile Comisiilor de aplicare a Legii nr. 10/2001 în ceea ce privește aplicarea Legii nr. 247/2005, insistând asupra inechităților ce se creează în practică între foștii proprietari.

Recurentul a mai arătat că nu s-au făcut dovezi, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, că reclamanta nu a primit despăgubiri. Recursul declarat de pârât este nul, pentru cele ce se vor arăta în continuare: Potrivit dispozițiilor art. 302 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 306 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care există motive de ordine publică care să poată fi invocate din oficiu de către instanță.

Dezvoltarea criticilor presupune, însă, formularea unor critici care au legătură cu situația de fapt și cu problemele de drept dezlegate de instanță. În cauză, recurentul a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., referitoare la hotărâri date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Dezvoltarea criticilor, însă, vizează aspecte străine de cauză, pentru că nu au legătură cu dezlegarea dată de instanțele de judecată pricinii sau nu permit încadrarea în nici una din ipotezele reglementate de art. 304 din C. proc. civ. Astfel, problemele de drept ce au făcut obiect de analiza la instanța de apel nu au vizat aspectele menționate de recurent în cererea de declarare a recursului, ci limitele reinvestirii instanței de apel, posibilitatea atribuirii în compensare a suprafeței de teren identificată de expert și echivalența valorică a acestuia.

Cu toate acestea, o parte din criticile formulate de pârâtul Municipiul București, prin primar general, nu au legătură cu litigiul, deoarece aplicabilitatea dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005 nu a interesat soluționarea litigiului, iar recurentul pârât nu a formulat apărări în acest sens. Restul criticilor nu permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 din C. proc. civ., deoarece, deși invocă formal încălcarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, recurentul nu face critici de nelegalitate, mulțumindu-se să prezinte texte de lege și să facă aprecieri teoretice asupra unor noțiuni, fără să prezinte în concret în ce a constatat greșeala instanței în aplicarea textelor de lege incidente.

Față de cele arătate și constatând că nu există vreun motiv de ordine publică invocat de recurent pe parcursul judecății recursului sau care să poată fi invocat din oficiu de instanța de recurs, se va constata nul recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 808A din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2012.