ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6820/2012

Asupra recursului civil de față,

Analizând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 655 din 26 mai 2006, Tribunalul București, secția a

V

a civilă, a admis excepția

prematuritătii acțiunii formulate de reclamanta T.P., în contradictoriu cu

pârâtul Municipiul București, prin primar general, pe care a respins-o ca

prematur formulată.

Tribunalul a reținut că, prin cererea

înregistrată la data de 11 aprilie 2006, reclamanta a formulat contestație

împotriva refuzului tacit al pârâtului de restituire a imobilului situat în

București, str. R., sector 1, solicitând restituirea în natură sau acordarea

unui alt imobil în compensare.

Nu este posibilă sesizarea instanței

cu o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001

înainte de emiterea dispoziției motivate, conform procedurii instituite de

legea specială.

Prin decizia nr. 260/A din 14

decembrie 2006, Curtea de Apel București, secția a

IX

a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței, pe

care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de apel a reținut, în esență,

că neîndeplinirea obligației pârâtului de rezolvare a notificării, nu împiedică

instanța să cerceteze pretenția formulată de reclamantă, prin aplicarea

dispozițiilor legii speciale, pentru că nu poate anihila dreptul de acces la

justiție

Reinvestit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul București, secția V-a civilă, prin sentința nr. 1513 din 30

septembrie 2008, a admis în parte acțiunea reclamantei.

A obligat pârâtul să restituie în

natură reclamantei terenul în suprafață de 52 m.p., situat în București str. R.,

sector 1 și să acorde în compensare, pentru suprafața de teren de 190 m.p. ce

nu poate fi restituit în natură, terenul în suprafață de 190 m.p.,

identificat ca și în anexa nr. 2 a

raportului de expertiză întocmit de expert N.C.

A respins cererea privind acordarea de

despăgubiri pentru restul de teren și construcțiile demolate.

Tribunalul a constatat că imobilul în

litigiu a fost expropriat prin decretul nr. 31/1962 din proprietatea autorilor

reclamantei, N.P. și N.G.

Reclamanta și ceilalți moștenitori ai

autorilor comuni au formulat notificare, dar, ulterior, prin contractul

autentificat sub nr. 8 din 9 ianuarie 2006, reclamanta a cumpărat toate

drepturile rezultând din notificare.

Potrivit raportului de expertiză, doar

terenul în suprafață de 56 m.p. poate fi restituit în natură.

Pentru diferența de teren, de 190

m.p., expertul a identificat în imediata apropiere a terenului din str. R., un

teren liber în suprafață de 190 m.p., cu o valoare identică, care poate fi

acordat în compensare.

Pentru restul de teren nerestituit,

respectiv 39 m.p. și pentru construcțiile demolate, tribunalul a constatat că

urmează ca reclamanta să primească despăgubiri, dar cuantumul acestora nu poate

fi stabilit de instanță, față de dispozițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

Prin decizia nr. 580 din 16 noiembrie

2009, Curtea de Apel București, secția a

IV

a civilă, a respins ca nefondate apelurile declarate de

reclamantă și pârât.

Instanța de apel a reținut că, în lipsa

unor dovezi certe cu privire la regimul juridic al terenului ce se solicită a

fi atribuit în compensare și cu privire la valoarea construcțiilor demolate, nu

poate aprecia cu privire la susținerile reclamantei.

În ceea ce privește apelul declarat de

Municipiul București, instanța de apel a reținut că hotărârea atacată este

temeinică și legală, față de împrejurarea că pârâtul nu a invocat nici un

mijloc de apărare, întâmpinare sau obiecțiuni la raportul de expertiză în fața

primei instanțe.

Prin decizia nr. 6380 din 26 noiembrie

2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de

reclamantă împotriva deciziei, pe care a casat-o și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Instanța de recurs a reținut că, în

condițiile în care probele administrate la cererea reclamantei erau

insuficiente, instanța era datoare, conform art. 129 alin. (5) din C. proc.

civ., să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală

privind aflarea adevărului. Era necesară completarea probatoriului prin

efectuarea unui supliment la raportul de expertiză în scopul identificării

certe, prin puncte de reper, a suprafeței S2/1, expertul urmând a stabili dacă

restul suprafeței cerută în compensare este sau nu liberă de construcții sau afectată

de utilități publice.

Investită din nou cu judecarea

apelului, Curtea de Apel București, secția

IV

a civilă, a admis apelul declarat de reclamantă.

A modificat în parte sentința nr. 1513

din 30 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, în sensul că a

obligat pârâtul să acorde în compensare reclamantei terenul în suprafață de 51

m.p., identificat ca S2/1 în Planul anexă nr. 2 la expertiza întocmită de

expert N.C.

A păstrat celelalte dispoziții ale

sentinței și a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

A respins apelul declarat de

Municipiul București, prin primar general.

Instanța de apel a constatat că, fiind

casată în tot decizia prin care au fost respinse apelurile reclamantei și al

pârâtului, este reinvestită cu rejudecarea ambelor apeluri declarate în cauză.

Apelul declarat de Municipiul

București, prin primar general nu este fondat, deoarece prin decizia nr.

XX

din 19 martie 2007, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, s-a statuat că lipsa

răspunsului unității deținătoare echivalează cu refuzul restituirii imobilului,

refuz supus cenzurii instanței de judecată.

Instanța de apel a mai reținut că

Înalta Curte, prin decizia de casare, a constatat că dreptul de restituire este

definitiv stabilit și pentru suprafața de teren de 39 m.p. și construcțiile

demolate.

Cât privește suprafața de teren

identificată ca S2/1, instanța de apel a constatat că nu face parte din domeniul

public și că nu reprezintă o componentă a ansamblurilor de locuințe apropiate,

motiv pentru care poate fi acordată în compensare.

În ceea ce privește echivalența

valorică dintre cele două terenuri, Curtea de Apel a constatat că acestea sunt

egale, iar valoarea construcției demolate corespunde suprafeței de 12 m.p.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin primar general.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9

din C. proc. civ., recurentul a făcut referire la dispozițiile art. 10 alin.

(11) din Legea nr. 10/2001 și art. 10.1 din Normele metodologice de aplicare a

legii speciale și a prezentat considerații generale cu privire la măsura

compensării și la noțiunea de „bun disponibil".

A mai făcut referire la practica

judecătorească și la soluțiile Comisiilor de aplicare a Legii nr. 10/2001 în

ceea ce privește aplicarea Legii nr. 247/2005, insistând asupra inechităților

ce se creează în practică între foștii proprietari.

Recurentul a mai arătat că nu s-au

făcut dovezi, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001, că

reclamanta nu a primit despăgubiri.

Recursul declarat de pârât este nul,

pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 302 alin.

(1) lit. c) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea

că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 306 alin. (1) din

C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul

legal, cu excepția cazului în care există motive de ordine publică care să

poată fi invocate din oficiu de către instanță.

Dezvoltarea criticilor presupune,

însă, formularea unor critici care au legătură cu situația de fapt și cu

problemele de drept dezlegate de instanță.

În cauză, recurentul a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., referitoare la hotărâri date cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Dezvoltarea criticilor, însă, vizează

aspecte străine de cauză, pentru că nu au legătură cu dezlegarea dată de

instanțele de judecată pricinii sau nu permit încadrarea în nici una din

ipotezele reglementate de art. 304 din C. proc. civ.

Astfel, problemele de drept ce au

făcut obiect de analiza la instanța de apel nu au vizat aspectele menționate de

recurent în cererea de declarare a recursului, ci limitele reinvestirii

instanței de apel, posibilitatea atribuirii în compensare a suprafeței de teren

identificată de expert și echivalența valorică a acestuia.

Cu toate acestea, o parte din

criticile formulate de pârâtul Municipiul București, prin primar general, nu au

legătură cu litigiul, deoarece aplicabilitatea dispozițiilor art. 5 din Legea

nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005 nu a interesat soluționarea litigiului, iar

recurentul pârât nu a formulat apărări în acest sens.

Restul criticilor nu permit încadrarea

recursului în dispozițiile art. 304 din C. proc. civ., deoarece, deși invocă

formal încălcarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, recurentul nu face

critici de nelegalitate, mulțumindu-se să prezinte texte de lege și să facă

aprecieri teoretice asupra unor noțiuni, fără să prezinte în concret în ce a

constatat greșeala instanței în aplicarea textelor de lege incidente.

Față de cele arătate și constatând că

nu există vreun motiv de ordine publică invocat de recurent pe parcursul

judecății recursului sau care să poată fi invocat din oficiu de instanța de

recurs, se va constata nul recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva deciziei nr. 808A

din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

IV

a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

7 noiembrie 2012.